Decizia nr. 876/2006

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2), art. 13^2 și

art. 22 din Legea nr. 78/2000 , precum și a dispozițiilor

art. 13 alin. (1), (1^2) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , excepție ridicată de Dumitru Bunea în Dosarul nr. 3.578/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal este prezent autorul excepției, asistat de avocat Doru-Viorel Ursu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că partea Constantin Corduneanu a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei, în vederea angajării unui apărător.

Avocatul autorului excepției se opune acordării unui nou termen în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, în principiu, nu se opune cererii de amânare formulate.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei.

Având cuvântul, avocatul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 iulie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.578/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2), art. 13^2 și

art. 22 din Legea nr. 78/2000 , precum și a dispozițiilor

art. 13 alin. (1), (1^2) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , excepție ridicată de Dumitru Bunea în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, "pornind de la obiectul de activitate și atribuțiile Direcției Naționale Anticorupție, stabilite prin lege, analiza [...] prevederilor

Legii nr. 78/2000

și

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

conduce la concluzia că urmărirea penală într-o cauză dată este de competența Direcției Naționale Anticorupție în condițiile în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală și ulterior s-a dispus trimiterea în judecată este [...] o infracțiune de corupție propriu-zisă [...]". Configurarea "unei alte situații juridice" este, în opinia autorului excepției, fără suport legal și poate fi "împiedicată" doar de Curtea Constituțională. Se arată în acest sens că din actele dosarului se poate constata că împotriva inculpaților nu s-a efectuat urmărirea penală și nu au fost trimiși în judecată pentru o infracțiune de corupție și, prin urmare, "urmărirea penală efectuată de procurorii DNA și trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 248-248^1 din Codul penal, în baza dispozițiilor procedurale cuprinse în

art. 13 alin. (1), (1^1 ) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , cu modificările ulterioare, respectiv

art. 22 din Legea nr. 78/2000 , s-a făcut cu înfrângerea prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu conțin prevederi de natură a împiedica partea interesată să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil și nu aduc atingere principiilor din Legea fundamentală care guvernează înfăptuirea justiției, deoarece nu afectează în vreun mod imparțialitatea, unicitatea, egalitatea și independența acesteia.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, făcând referire la considerentele care au fundamentat

Decizia Curții Constituționale nr. 133 din 3 martie 2005 , pe care le consideră valabile și în prezenta cauză, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (2), art. 13^2 și

art. 22 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum și dispozițiile

art. 13 alin. (1), (1^2) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile din

Legea nr. 78/2000

criticate ca neconstituționale au următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (2): "În înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție infracțiunile prevăzute la art. 10-13.";

- Art. 13^2: "Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.";

- Art. 22: "În cazul infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror."

Prevederile din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , criticate ca neconstituționale, au următorul cuprins:

- Art. 13: "(1) Sunt de competența Departamentului Național Anticorupție infracțiunile prevăzute în

Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către: deputați; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora; consilieri ai miniștrilor; judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale; ceilalți judecători și procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; președintele Consiliului Legislativ și locțiitorul acestuia; Avocatul Poporului și adjuncții săi; consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii și controlorii financiari ai Curții de Conturi și ai camerelor județene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorul Băncii Naționale a României; președintele și vicepreședintele Consiliului Concurenței; ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri de poliție; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarul general și viceprimarii municipiului București; primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București; primarii și viceprimarii municipiilor; consilierii județeni; prefecții și subprefecții; conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora; avocații; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la

art. 8^1 din Legea nr. 78/2000 , cu modificările și completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

[...]

(1^2) Departamentul Național Anticorupție este competent să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5, art. 246, 247, 248 și 248^1 din Codul penal, al infracțiunilor prevăzute la

art. 175, 177 și 178-181 din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, și în

Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

(2) Procurorii specializați din cadrul Departamentului Național Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1), (1^1) și 1^2)".

Dispozițiile constituționale invocate ca fiind încălcate prin aceste texte de lege sunt cuprinse în 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, în art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și în art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că, în realitate, criticile autorului nu vizează neconstituționalitatea prevederilor legale ce fac obiectul excepției, ci modul de interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Astfel, autorul excepției susține că împotriva inculpaților nu s-a efectuat urmărirea penală și nu au fost trimiși în judecată pentru o infracțiune de corupție și, în consecință, "urmărirea penală efectuată de procurorii Departamentului Național Anticorupție și trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 248-248^1 din Codul penal, în baza dispozițiilor procedurale cuprinse în

art. 13 alin. (1), (1^1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , cu modificările ulterioare, respectiv

art. 22 din Legea nr. 78/2000 , s-a făcut cu înfrângerea prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României". În acest context, se solicită Curții Constituționale cenzurarea unei eventuale interpretări a dispozițiilor ce reglementează activitatea și competența Departamentului Național Anticorupție, interpretare ce ar determina, potrivit susținerilor autorului excepției, deturnarea scopului înființării și atribuțiilor specifice acestui departament, extinderea nelegală a obiectului de activitate și a atribuțiilor sale, substituiri nelegale între organele judiciare, discriminarea cetățenilor chemați în justiție.

Asemenea critici, vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată", fiind de competența instanțelor judecătorești, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2), art. 13^2 și

art. 22 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a dispozițiilor

art. 13 alin. (1), (1^2) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție, excepție ridicată de Dumitru Bunea în Dosarul nr. 3.578/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 noiembrie 2006.