Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 878/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
30 noiembrie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 40 din 19 ianuarie 2007
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 12.292 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată în fața Tribunalului București - Secția a VI-a comercială de Vasile Nicolae în Dosarul nr. 14.398/301/2005, de Ioana Cristina Meterez în Dosarul nr. 20.865/301/2005, de Tudor Chican în Dosarul nr. 11.863/301/2005 și de Gheorghe Zisu în Dosarul nr. 25.264/3/2006. Aceeași excepție a fost ridicată și în fața Judecătoriei Sectorului 3 București de Anica Coman în Dosarul nr. 17.240/2005 (nr. unic 21.714/301/2005), de Maria Soare și Alexandru Soare în Dosarul nr. 9.281/2005 (nr. unic 11.880/301/2005), de Iuliana Șipoș în Dosarul nr. 9.262/2005 (nr. unic 11.861/301/2005), de Georgeta Cioarec în Dosarul nr. 9.142/2005 (nr. unic 11.740/301/2005), de Ștefan Toth în Dosarul nr. 4.581/301/2006, de Iosif Cornel Farcaș în Dosarul nr. 4.575/301/2006, de Dumitru Paraschiv în Dosarul nr. 14.976/2005 (nr. unic 18.940/301/2005) și de Silvia Chindruș în Dosarul nr. 21.088/301/2005 (nr. dosar vechi 16.703/2005).

La apelul nominal răspund personal autorii excepției, Anica Coman și Tudor Chican, și, pentru toți autorii excepției, mandatarul Mihai Dogaru Cucu și avocatul Caracaș Mugur Jak, cu împuterniciri avocațiale depuse la dosarele cauzei. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Atât reprezentanții autorilor excepției și părțile prezente, cât și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 2.089D/2006, nr. 1.992D/2006, nr. 1.981D/2006, nr. 1.980D/2006, nr. 1.979D/2006, nr. 1.978D/2006, nr. 1.977D/2006, nr. 1.976D/2006, nr. 1.975D/2006, nr. 1.974D/2006 și nr. 1.936D/2006 la Dosarul nr. 1.935D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Avocatul autorilor excepției solicită admiterea acesteia, întrucât, prin aplicarea dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, atât în cauzele comerciale, cât și în cele civile, se aduce atingere în mod nejustificat drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Anica Coman și Tudor Chican sunt de acord cu susținerile formulate de avocat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența constantă în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile pronunțate în dosarele nr. 14.398/301/2005, nr. 20.865/301/2005, nr. 11.863/301/2005 și nr. 25.264/3/2006, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Nicolae, Ioana Cristina Meterez, Tudor Chican și Gheorghe Zisu. Prin încheierile pronunțate în dosarele nr. 17.240/2005 (nr. unic 21.714/301/2005), nr. 9.281/2005 (nr. unic 11.880/301/2005), nr. 9.262/2005 (nr. unic 11.861/301/2005), nr. 9.142/2005 (nr. unic 11.740/301/2005), nr. 4.581/301/2006, nr. 4.575/301/2006, nr. 14.976/2005 (nr. unic 18.940/301/2005) și nr. 21.088/301/ 2005 (nr. dosar vechi 16.703/2005), Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Anica Coman, Maria Soare și Alexandru Soare, Iuliana Șipoș, Georgeta Cioarec, Ștefan Toth, Iosif Cornel Farcaș, Dumitru Paraschiv și Silvia Chindruș.

În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate, autorii acesteia susțin că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la apărare și la un proces echitabil, întrucât, prin imprecizia sa, dă posibilitatea instanței de a-l aplica și în litigiile dintre persoane fizice, necomercianți, și persoane juridice, comercianți. Prin aplicarea procedurii prealabile a concilierii, specifică soluționării litigiilor în materie comercială, raportului juridic civil comerciant-necomerciant, se încalcă și principiul egalității cetățenilor în fața legii și se îngrădește dreptul persoanei de a beneficia de judecarea procesului într-un termen rezonabil, suficient pentru pregătirea apărării. Se mai arată că dispozițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, aflate în neconcordanță cu cele ale art. 76 din același cod, "nu rezolvă asistența judiciară în faza de conciliere", drept garantat de art. 24 alin. (2) din Constituție.

Tribunalul București - Secția a VI-a comercială și Judecătoria Sectorului 3 București apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate. Instituirea unei proceduri prealabile nu poate aduce atingere egalității în fața legii, deoarece nu presupune o discriminare în funcție de calitatea părților, această procedură urmărind transpunerea în practică a principiului celerității soluționării cauzelor.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, referindu-se la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul cuprins:

"În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.

Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.

Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.

Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."

În motivarea excepției, autorii acesteia invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în fața legii, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă a mai constituit, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale și cu o motivare identică. De exemplu, prin

Decizia nr. 361 din 2 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, și

Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, Curtea, respingând excepția, a statuat, în esență, că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți - mai pregnant în materie comercială - și să degreveze activitatea instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără implicarea autorității judecătorești competente. Față de aceste rațiuni majore, condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție, în accepțiunea prohibită de prevederile constituționale de referință, atâta timp cât partea interesată poate sesiza instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții, se impune ca atât soluția pronunțată prin deciziile menționate, cât și considerentele care au stat la baza acestora, să își mențină valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată în fața Tribunalului București - Secția a VI-a comercială de Vasile Nicolae în Dosarul nr. 14.398/301/2005, de Ioana Cristina Meterez în Dosarul nr. 20.865/301/2005, de Tudor Chican în Dosarul nr. 11.863/301/2005 și de Gheorghe Zisu în Dosarul nr. 25.264/3/2006, și în fața Judecătoriei Sectorului 3 București de Anica Coman în Dosarul nr. 17.240/2005 (nr. unic 21.714/301/2005), de Maria Soare și Alexandru Soare în Dosarul nr. 9.281/2005 (nr. unic 11.880/301/2005), de Iuliana Șipoș în Dosarul nr. 9.262/2005 (nr. unic 11.861/301/2005), de Georgeta Cioarec în Dosarul nr. 9.142/2005 (nr. unic 11.740/301/2005), de Ștefan Toth în Dosarul nr. 4.581/301/2006, de Iosif Cornel Farcaș în Dosarul nr. 4.575/301/2006, de Dumitru Paraschiv în Dosarul nr. 14.976/2005 (nr. unic 18.940/301/2005) și de Silvia Chindruș în Dosarul nr. 21.088/301/2005 (nr. dosar vechi 16.703/2005).

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2006.

PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
_______

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.