Decizia nr. 94/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Parohia Româno-Catolica I Targu Mures împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 134 din 31 octombrie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 30 aprilie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 134 din 31 octombrie 1996 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Decretului nr. 176/1948 , invocată de Parohia Româno-Catolica I Targu Mures, reclamanta în Dosarul nr. 120/1995 al Judecătoriei Targu Mures. Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea a reținut ca, în drept, subzistă în cauza motivele care au fundamentat soluția de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate privind prevederile

Decretului nr. 92/1950

- Decizia nr. 3/1993 - și ale

Decretului nr. 134/1949

- deciziile nr. 134/1994 și nr. 48/1996. În esenta, se motiveaza ca, potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , neconstituționalitatea unei legi preconstitutionale, având ca efect abrogarea acesteia în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991. Aceasta regula face inaplicabile dispozițiile art. 150 din Constituție în cazul imobilelor naționalizate prin

Decretul nr. 176/1948 , deoarece, în ceea ce privește aceste imobile, dreptul subiectiv de proprietate al statului s-a constituit anterior Constituției. Exercitarea dreptului de proprietate al statului, astfel constituit, este supusă prevederilor constituționale actuale, ca urmare a aplicării imediate a noii legi asupra regimului juridic al acestui drept, dar nu și în ceea ce privește constituirea dreptului de proprietate al statului, care este supusă regimului constituțional de la data la care dreptul respectiv a fost stabilit.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parohia Româno-Catolica I Targu Mures, sustinand, în esenta, ca s-a interpretat greșit actul dedus judecații și, în consecința, ca completul de fond a făcut o aplicare eronată a legii. Se susține ca prin decizia criticata s-a reținut nejustificat ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, potrivit

Decretului nr. 176/1948 , și ca dispozițiile Constituției din anul 1991 nu se pot aplica, întrucât s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legii - art. 15 alin. (2).

Deoarece imobilul nu a fost menționat expres în anexa la

Decretul nr. 176/1948 , considera ca este și în prezent în proprietatea tabulară a Parohiei Româno-Catolice I Targu Mures, proprietate care nu se pierde prin neuz, astfel ca evacuarea s-a făcut arbitrar, iar supravietuirea unui act abuziv și chiar validarea acestuia contravin regimului constituțional al dreptului de proprietate privată, instituit prin Constituția din anul 1991. Se solicita admiterea recursului și, pe fond, admiterea excepției de neconstituționalitate.

Întrucât judecata în fond s-a făcut fără citarea părților, în temeiul

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare, decizia pronunțată și recursul au fost transmise Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere asupra excepției.

În punctul de vedere al Guvernului, transmis de către ministrul delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și a Departamentului pentru Administrație Publică Locală, se considera ca decizia atacată este temeinica și legală, prin excepție urmărindu-se repararea în natura a daunelor suferite prin aplicarea

Decretului nr. 176/1948 , în condițiile în care repararea unor asemenea daune este o problemă rezervată legii, potrivit prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

și ale

art. 77 din Legea nr. 58/1991 . Se apreciază însă ca aceste dispoziții legale nu pot îngrădi accesul la justiție, astfel încât instanța investită cu acțiunea în revendicare ar urma sa examineze cauza sub aspectul legalității modului de aplicare a

Decretului nr. 176/1948 .

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile

Decretului nr. 176/1948 , raportate la dispozițiile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine:

Din examinarea recursului se constată că, în realitate, se reitereaza argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, precum: imobilul în litigiu nu a fost cuprins în anexa

Decretului nr. 176/1948

și deci nu a trecut în proprietatea statului, proprietatea nu se pierde prin neuz, iar evacuarea s-a făcut arbitrar.

Recursul nu este întemeiat.

Deși recurenta pretinde ca imobilul în cauza nu a fost naționalizat, a invocat excepția de neconstituționalitate a

Decretului nr. 176/1948 , temeiul acestei naționalizari. Potrivit practicii sale jurisdicționale constante, Curtea Constituțională se poate pronunța numai asupra constituționalității actului normativ cu care a fost sesizată, fără a putea lua în cercetare situații de fapt. În rezolvarea problemei de constituționalitate, avându-se în vedere ca se solicita declararea ca neconstitutional a unui act normativ preconstitutional prin care s-a constituit un drept de proprietate, trebuie distins, pe de o parte, între constituirea dreptului și efectele sale, sub imperiul actelor normative anterioare și care sunt atacate, și efectele dreptului constituit anterior care se produc, în continuare, sub regimul Constituției din anul 1991, pe de altă parte.

Legea posterioară, deci Constituția din anul 1991, nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca ea să fie aplicată retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constituție. Noua lege poate modifica regimul juridic anterior, poate suprima acest drept sau îl poate înlocui cu un alt drept, care astfel se naște, cum ar fi cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioară. Dar, fără retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul de proprietate al statului, constituit pe baza decretului atacat, reprezintă o situație juridică în curs, deoarece, în acest caz, nu mai suntem în domeniul neretroactivitatii, ci în acela al aplicării imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituției îi sunt aplicabile prevederile regimului constituțional actual.

Prin excepția invocată se urmărește repararea, în natura, a daunelor suferite prin aplicarea actului normativ atacat. Dar

art. 77 din Legea nr. 58/1991

prevede că reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială, iar

art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992

stabilește ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din anul 1991 se reglementează prin lege. Deci repararea unor asemenea daune este rezervată legii și nici un organ de jurisdicție nu poate, fără încălcarea acestor prevederi și a principiului separarii puterilor în stat, să se substituie legiuitorului în soluționarea problemei respective. Asa fiind, în situația în care ar fi sesizată cu ilegalitati și abuzuri, cu încălcări ale ordinii constituționale, săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, Curtea Constituțională nu este competența să le rezolve. Dacă ar face un asemenea lucru, Curtea Constituțională însăși ar încalcă Constituția și principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuzivă de competența, ceea ce este, evident, în afară ideii de justiție constituțională. Clarificarea și rezolvarea unor asemenea situații revin numai autorităților publice competente, deoarece, potrivit art. 123 alin. (1) din Constituție, justiția se înfăptuiește în numele legii, deci prin aplicarea ei, nu prin ignorarea unor dispoziții legale.

În sensul acestor considerente, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin alte decizii, precum: deciziile nr. 3/1993, nr. 5/1993, nr. 14/1993, nr. 27/1993, nr. 134/1994, nr. 3/1995, nr. 5/1995 și nr. 48/1996. Chiar dacă ele se referă la alte acte normative anterioare Constituției, cum ar fi:

Decretul nr. 92/1950 ,

H.C.M. nr. 606/1959 ,

Decretul nr. 223/1974 ,

Decretul nr. 134/1949 ,

Legea nr. 119/1948 ,

Decretul nr. 218/1960

și

Decretul nr. 712/1966 , motivele care au fundamentat soluțiile respective sunt pe deplin valabile și în cauza de fața și deci nu justifica îndepărtarea Curții de la practica sa.

Asa fiind, din moment ce decizia atacată nu face decât sa reia din considerentele unor decizii anterioare, pentru a evoca astfel conceptia și practica constanta a jurisdicției constituționale în situații similare, se constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins.

Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Parohia Româno-Catolica I Targu Mures împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 134 din 31 octombrie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 1997.