Decizia nr. 79/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Getica Trans" - S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 672/1.259/2005 al Tribunalului Comercial Argeș.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 672/1.259/2005, Tribunalul Comercial Argeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Getica Trans" - S.R.L. din Deva.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că redactarea imprecisă a textului de lege criticat pune instanța judecătorească învestită, în urma strămutării dosarului, cu soluționarea cauzei, în situația de a adăuga la lege, substituindu-se legiuitorului, prin stabilirea cazurilor, condițiilor și părților față de care nu poate cenzura actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Astfel, în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție admite cererea de strămutare și dispune păstrarea actelor întocmite de instanță, hotărârea astfel pronunțată leagă instanța devenită competentă, a cărei plenitudine de jurisdicție sub aspectul stabilirii faptelor și interpretării dreptului este, în această manieră, știrbită. Or, posibilitatea acordată instanțelor de judecată de a interpreta în mod subiectiv textul legal criticat poate conduce la o situație mai grea pentru partea care a solicitat strămutarea, încălcându-se principiul non reformatio în pejus.

Tribunalul Comercial Argeș apreciază excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "[...] Ea (n.r.: hotărârea asupra strămutării) va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) care consacră universalitatea drepturilor și a libertăților, art. 16 alin. (1) și (2) privitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 care prevăd accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

De asemenea, autorul mai invocă și încălcarea prevederilor art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanța sesizată cu judecarea pricinii și are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independența sau imparțialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăți distincte și se adresează instanței competente potrivit art. 39 din Codul de procedură civilă, care, soluționând acest incident procedural, se desesizează în mod definitiv. În situația în care instanța a dispus strămutarea, prin hotărârea pronunțată va arăta și în ce măsură actele îndeplinite înainte de strămutare urmează a fi păstrate. Așadar, strămutarea procesului civil nu atrage în mod implicit și necondiționat anularea tuturor actelor de procedură, instanța având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau, dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare prezentate de părți. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor fi menținute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziția partizană, lipsită de obiectivitate a instanței, datorată împrejurării pricinii, calității părților sau vrăjmășiilor locale.

Prin urmare, Curtea constată că hotărârea pronunțată este rezultatul unui act de administrare a justiției, iar nu de soluționare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, știrbindu-se în acest fel exercițiul drepturilor constituționale invocate. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța competentă să judece cererea de strămutare nu au legătură cu pricina însăși, ci cu asigurarea condițiilor pe care le implică art. 37 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea litigiului, condiții care vizează toate părțile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.

De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în ansamblul lor, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând excepția cu un atare obiect prin

Decizia nr. 92/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Getica Trans" - S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 672/1.259/2005 al Tribunalului Comercial Argeș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2007.