OUG nr. 16/2007
privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României în vederea îndeplinirii obligațiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 236/2007 12 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2007 privind unele măsuri pentr…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2006
privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană au fost aprobate unele măsuri administrative necesare asigurării capacității de absorbție ridicată a fondurilor comunitare.
Avându-se în vedere faptul că în perioada 2007-2009 România va fi beneficiara unor importante transferuri financiare în cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, se impune cu necesitate continuarea aplicării acestor măsuri și în anul 2007, astfel încât toate structurile responsabile cu integrarea în Uniunea Europeană și cu gestionarea fondurilor comunitare să beneficieze de un număr sporit de personal calificat.
Aplicarea termenelor destul de îndelungate prevăzute în legislația națională în vigoare la acest moment ar conduce la întârzieri în realizarea structurilor responsabile pentru întărirea capacității administrative a României și, implicit, la întârzieri în ceea ce privește capacitatea de absorbție a fondurilor comunitare.
Se impune astfel adoptarea, în regim de urgență, a prezentului act normativ, care are drept scop consolidarea capacității administrative de gestionare a instrumentelor structurale, prin întărirea structurii de personal, creându-se în acest fel premisele îndeplinirii angajamentelor României asumate ca stat membru al Uniunii Europene.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin posturi cu atribuții în îndeplinirea obligațiilor ce revin României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene se înțelege:
a) posturile aferente structurilor cu sarcini privind gestionarea fondurilor comunitare;
b) posturile din aparatul sistemului judiciar și celelalte categorii de personal din autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în implementarea angajamentelor asumate prin
Hotărârea Guvernului nr. 231/2005
privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 și prin
Hotărârea Guvernului nr. 232/2005
privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007.
Articolul 2
Prin derogare de la prevederile
art. 51 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice vacante prevăzute la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării concursului.
Ocuparea posturilor prevăzute la art. 1 se va face în condițiile legii.
Articolul 3
Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor pentru posturile prevăzute la
art. 1 este cea stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003
privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu următoarele excepții:
a) autoritățile și instituțiile publice în ale căror state de funcții se află postul scos la concurs au obligația să solicite avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu cel puțin 13 zile înainte de data susținerii concursului;
b) Agenția Națională a Funcționarilor Publici are obligația să emită, în condițiile legii, avizul prevăzut la lit. a) și să transmită numele, prenumele și funcția deținută de reprezentantul acesteia în comisia de concurs, în termen de două zile de la data primirii solicitării;
c) autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului are obligația de a constitui comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor cu cel puțin 10 zile înainte de data susținerii concursului;
d) autoritatea sau instituția publică în al cărei stat de funcții se află postul scos la concurs are obligația de a afișa la sediul său, precum și, după caz, de a publică în presă și, acolo unde există, pe pagina de internet, cu cel puțin 10 zile înainte de data susținerii concursului, următoarele informații: denumirea instituției, data organizării concursului, numărul funcțiilor publice vacante pentru care se organizează concursul și datele de contact pentru obținerea de informații suplimentare;
e) candidații depun la secretariatul comisiei de concurs dosarul de concurs, în termen de 8 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 2 alin. (1);
f) comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs, pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, în termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la lit. e).
Pentru funcțiile publice din cadrul compartimentelor implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană, care necesită un nivel ridicat de cunoaștere a unei limbi de circulație internațională, poate fi stabilită, la solicitarea justificată a autorității sau a instituției publice și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, o probă de limbă străină. În acest caz, modalitatea de evaluare a probei se propune odată cu solicitarea avizului de către autoritatea sau instituția publică și se aprobă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Articolul 4
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă prevederile
art. 4 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2006
privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 14 martie 2007. Nr. 16.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.