Statut · Guvernul

Statutul din 6 octombrie 1997

personalului din domeniul cadastrului agricol și organizarii teritoriului agricol

prezumat în vigoare

Data actului
6 octombrie 1997
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 278 din 15 octombrie 1997
Citează
1 act
Structură
18 articole · 5.533 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Profesiunea de specialist în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol se exercită de specialisti cu studii în urmatoarele domenii: geodezie, cadastru, organizarea teritoriului, agronomie, imbunatatiri funciare, pedologie, economie agrara.

Articolul 2

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol proiecteaza și executa lucrari originale de: aerofotografiere a terenului la diverse scari, triangulatie, reperaj și descifrare fotogrammetrica, nivelment geometric și trigonometric, exploatare fotogrammetrica, teledetectie, editare și multiplicare de planuri, introducere și întreținere a cadastrului, executare de proiecte de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole, studii pedologice, de cadastru calitativ, precum și de proiectare, utilizare și tinere la zi a băncilor de date aferente.

Articolul 3

Sarcina personalului din domeniul cadastrului agricol și organizarii teritoriului agricol este de intocmire a urmatoarelor documente originale: planuri topografice și cadastrale, la diferite scari; registrul cadastral al parcelelor; indexul alfabetic al proprietarilor; registrul cadastral al proprietarilor; fisa centralizatoare, pe proprietari și categorii de folosință; proiecte de organizare a teritoriului; studii de pedologie necesare părții economice a cadastrului și stabilirii categoriilor de folosință a terenurilor, masurilor și lucrărilor agropedoameliorative.

Articolul 4

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol vor fi incadrati, prin concurs, în functii de: inginer, subinginer, tehnician, și promovati în grade profesionale, în functie de competența, experienta și vechime, în condițiile legii.

Articolul 5

Salarizarea personalului se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

Articolul 6

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol vor beneficia de un spor la salariul de baza, pentru condiții deosebite, vatamatoare, grele sau periculoase, potrivit prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 281/1993 , cu modificările ulterioare.

Articolul 7

În functie de activitate, specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol pot beneficia de diurna, cazare și transport, pe toata durata deplasarii efectuate în interesul serviciului, în condițiile legii.

Articolul 8

Concediul de odihnă al salariatilor este stabilit conform reglementarilor în vigoare.

Articolul 9

Specialistii care își desfășoară activitatea pe teren vor beneficia de echipament de lucru și de protecție, conform reglementarilor în vigoare.

Articolul 10

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol sunt obligati să respecte clauzele contractuale privind desfășurarea activității în unitate, regulamentul de organizare și functionare, regulamentul de ordine interioara.

Articolul 11

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol sunt obligati să respecte instrucțiunile tehnice, normele și normativele în vigoare și sa indeplineasca sarcinile de serviciu, la termen și în condiții de calitate.

Articolul 12

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol au obligația perfectionarii permanente a cunoștințelor în domeniul tehnicii de calcul, al gestionarii și transmiterii datelor, în scopul utilizarii corecte a echipamentelor din dotare.

Articolul 13

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol, folosind zilnic date și documente grafice cu caracter secret sau secret de serviciu, au obligația pastrarii și manipularii acestora în condiții de siguranță deplina, pe teren și la birou, conform reglementarilor legale în vigoare.

Articolul 14

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol au obligația de a respecta normele de protectia muncii și cele de P.S.I., precum și instrucțiunile proprii de aplicare a normelor de protectia muncii.

Articolul 15

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol trebuie să respecte și sa promoveze principiile de etica și deontologie profesionala, universal recunoscute în acest domeniu de specialitate.

Articolul 16

Pentru nerespectarea indatoririlor prevăzute în prezentul statut, personalul din domeniul cadastrului agricol și organizarii teritoriului agricol raspunde, potrivit legii, disciplinar, administrativ, civil și penal, după caz.

Articolul 17

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol au dreptul sa angajeze pentru activitatea de teren, conform normelor de muncă unificate pe economie, muncitori zilieri, sa gestioneze materiale și mijloace de transport, în limitele prevăzute prin contract, în vederea realizării lucrărilor.

Articolul 18

Specialistii în cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol au dreptul de a reprezenta unitatea în relatiile cu organele locale și cu fiecare proprietar de teren în parte, în limitele și competentele delegate de conducerea institutiei.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.