Norme · Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

Normele nr. 5/2007

privind proveniența capitalului social

prezumat în vigoare

Data actului
14 martie 2007
Emitent
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 202 din 26 martie 2007
Citează
5 acte
Structură
19 articole, 1 anexă · 17.942 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile art. 59 alin. (1), ale art. 60, 61, ale art. 62 alin. (4), ale art. 68, ale art. 72 lit. d) și ale

art. 82 din Legea nr. 411/2004

privind fondurile de pensii administrate privat, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 16, 21, ale art. 23 lit. f) și ale

art. 24 lit. a) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005

privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 313/2005 ,

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Prezenta normă conține prevederi referitoare la proveniența capitalului social subscris și vărsat de către membrii fondatori ai societății de pensii, precum și la modificarea capitalului social al administratorului fondului de pensii administrat privat, autorizat în conformitate cu prevederile

Legii nr. 411/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

(1)

Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la

art. 2 din Legea nr. 411/2004 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege.

(2)

De asemenea, prin situații financiare se înțelege bilanțul, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile, note explicative și raportul de gestiune.

Capitolul II Constituirea capitalului social

Secțiunea 1 Condiții privind capitalul social

Articolul 3

În analiza provenienței capitalului social al societății de pensii vor fi avute în vedere următoarele:

a) proveniența fondurilor care vor fi utilizate ca participație la capitalul social al societății de pensii;

b) natura activității desfășurate de membrii fondatori;

c) informații referitoare la activitatea membrilor fondatori care pot conduce la concluzia că există posibilitatea ca viitorul administrator să nu își desfășoare activitatea în conformitate cu prevederile Legii, conform anexei la prezenta normă.

Articolul 4

Sumele destinate constituirii capitalului social al societății de pensii trebuie să provină numai din surse proprii și să nu reprezinte sume împrumutate ori puse la dispoziție, indiferent cu ce titlu, de alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau de alte entități fără personalitate juridică.

Articolul 5

Se interzice constituirea capitalului social al societății de pensii cu fonduri care provin:

a) de la persoane juridice ori alte entități înregistrate în state cu care România nu întreține relații diplomatice;

b) din jurisdicții care nu instituie obligativitatea organizării și ținerii contabilității și/sau publicării situațiilor financiare, ținerii registrelor comerciale și/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce privește identitatea acționarilor/ asociaților și administratorilor;

c) din activități care încalcă prevederile

Legii nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare;

d) de la persoanele care justifică sursa fondurilor prin venituri obținute din activități desfășurate conform lit. a), b) și c).

Secțiunea 2 Documente privind capitalul social

Articolul 6

Pentru fiecare dintre participanții la capitalul social, persoane fizice și juridice, se vor prezenta, după caz:

a) extrasul de cont, ca dovadă a vărsării integrale și în formă bănească a aportului la capitalul social;

b) chestionarul și declarația pentru participanții la capitalul social al societății de pensii prevăzute în anexa la prezenta normă, completat și semnat de fiecare dintre aceștia.

Capitolul III Modificarea capitalului social al administratorului

Secțiunea 1 Condiții privind modificarea capitalului

Articolul 7

(1)

Modificarea capitalului social al administratorului se va face numai cu aprobarea în prealabil de către Comisie.

(2)

Capitalul social al administratorului poate fi modificat doar cu respectarea dispozițiilor prevăzute în

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a legilor speciale în vigoare.

Articolul 8

Sumele destinate participației la majorarea de capital a administratorului fondului de pensii administrat privat trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în Lege și în prezenta normă.

Secțiunea 2 Documente privind modificarea capitalului social

Articolul 9

Pentru fiecare dintre participanții la capitalul social, persoane fizice și juridice, se vor prezenta, după caz:

a) copia convocării Adunării generale a acționarilor, care va avea pe ordinea de zi reducerea și/sau majorarea capitalului social al administratorului;

b) hotărârea Adunării generale a acționarilor, prin care s-a decis reducerea și/sau majorarea de capital social;

c) extrasul de cont, ca dovadă a vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social;

d) chestionarul și declarația pentru participanții la capitalul social al societății de pensii, prevăzute în anexa la prezenta normă, completat și semnat de fiecare dintre aceștia.

Capitolul IV Procedura de acordare sau respingere a aprobării în prealabil a modificării capitalului social

Secțiunea 1 Acordarea aprobării în prealabil a modificării capitalului social

Articolul 10

(1)

Comisia hotărăște cu privire la eliberarea unei decizii de aprobare în prealabil a modificării capitalului social al administratorului în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.

(2)

Decizia de aprobare a cererii de autorizare a modificării capitalului social se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către Comisie.

Articolul 11

(1)

Orice solicitare a Comisiei de informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 10 alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări.

(2)

În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, acestea sunt returnate solicitantului spre completare sau înlocuire, după caz.

Secțiunea 2 Respingerea aprobării modificării capitalului social

Articolul 12

Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute în Lege și în prezenta normă duce la respingerea cererii pentru autorizarea de modificare a capitalului social al administratorului.

Articolul 13

Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică administratorului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.

Articolul 14

Decizia de respingere poate fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu legislația în vigoare privind contenciosul administrativ.

Articolul 15

O nouă cerere de aprobare a modificării capitalului social poate fi adresată Comisiei numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale.

Capitolul V Dispoziții finale

Articolul 16

Administratorul înregistrează modificarea capitalului social la oficiul registrului comerțului în raza căruia se află sediul social, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei de aprobare a majorării capitalului social.

Articolul 17

În termen de 5 zile lucrătoare de la obținerea certificatului de înscriere de mențiuni de la oficiul registrului comerțului, administratorul va depune la Comisie o copie a certificatului.

Articolul 18

Toate documentele depuse la Comisie vor fi numerotate și semnate, pentru conformitate, de către reprezentanții legali ai solicitantului și vor fi însoțite de un opis în care acestea vor fi menționate.

Articolul 19

Anexa face parte integrantă din prezenta normă.

Anexa -----

la normă
--------
DECLARAȚIE
privind proveniența capitalului social
Această declarație va fi completată de către fiecare dintre fondatorii societății de pensii (persoane fizice și persoane juridice), cu dețineri de cel puțin 1%, care solicită să administreze sau care administrează un fond de pensii private.
Chestionarul se întocmește potrivit acestui model, în formă tehnoredactată.
Nu sunt acceptate chestionarele semnate prin reprezentare.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Subsemnatul ......./(numele și prenumele)............., în calitate de
│
│fondator/acționar la .....(denumirea societății de pensii/administrator
│
│de fond de pensii private)............., declar pe propria răspundere că
│
│suma de ............... folosită ca aport la capitalul social al societății
│
│de pensii/administratorului provine din:
│
│
│
│┌──────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────┐
│
││
Suma
│
Sursa
│
Procent din total sumă │
│
││
│
│
folosită ca aport (%) │
│
│├──────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────┤
│
││
│
│
│
│
│├──────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────┤
│
││
│
│
│
│
│├──────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────┤
│
││
│
│
│
│
│├──────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────┤
│
││
│
│
│
│
│├──────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────┤
│
││
TOTAL:
│
│
100%
│
│
│└──────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────────────┘
│
│
│
│
│
│
Data .............
Semnătura ..............
│
│
│
│
│
│
│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
CHESTIONAR
pentru participanții la capitalul social
Acest chestionar va fi completat de către fiecare dintre fondatorii societății de pensii (persoane fizice și persoane juridice), cu dețineri de cel puțin 1%, care solicită să administreze sau care administrează un fond de pensii private.
Chestionarul se întocmește potrivit acestui model. Este obligatoriu a se răspunde la toate întrebările. Nu sunt acceptate chestionarele semnate prin reprezentare.
Comisia va păstra confidențialitatea informațiilor cuprinse în răspunsurile la acest chestionar, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
1. Denumirea și adresa sediului social al societății pentru care se
comunică informațiile:
............................................................................
2. Identitatea participantului la capitalul social al societății:
2.1. pentru persoanele juridice se vor preciza denumirea, forma juridică,
codul unic de înregistrare și adresa sediului social .......................
............................................................................;
2.2. pentru persoanele fizice se vor preciza numele și prenumele, CNP,
seria și numărul actului de identitate, emitentul și data emiterii acestuia,
data și locul nașterii, cetățenia și domiciliul. Pentru cetățenii străini
se va preciza, dacă este cazul, și data de la care au domiciliul/reședința
în România.
.............................................................................
3. În situația în care participantul la capitalul social este un acționar
din categoria instituțiilor de credit, instituțiilor financiare sau al
societăților de asigurări, se va/se vor indica autoritatea/autoritățile
însărcinată/însărcinate cu supravegherea sa pe bază individuală și, după caz,
pe bază consolidată:
.............................................................................
4. Pentru participanții la capitalul social menționați la pct. 3 se vor
indica, după caz, valoarea fondurilor proprii și nivelul indicatorului de
solvabilitate, la nivel individual și la nivelul grupului din care fac parte,
potrivit ultimelor raportări transmise autorității însărcinate cu
supravegherea entităților respective pe bază individuală și, după caz,
pe bază consolidată, întocmite în conformitate cu reglementările aplicabile.
Se va preciza data pentru care au fost determinați indicatorii menționați:
.............................................................................
5. Faceți parte dintr-un grup de persoane care acționează împreună? În caz
afirmativ, precizați componența grupului și natura relațiilor existente între
membrii acestuia: ...........................................................
.............................................................................
6. Precizați care este proveniența fondurilor utilizate pentru obținerea
participației la capitalul social al societății menționate la pct. 1:
.............................................................................
7. Care sunt obiectivele pe care le urmăriți în legătură cu activitatea
societății în următorii 3 ani? ..............................................
.............................................................................
8. Persoanele din grupurile menționate la pct. 5 au făcut ori fac în
prezent obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori judiciare?
Aceste proceduri s-au încheiat cu vreo sancțiune sau interdicție? Dacă da,
dați detalii, indiferent dacă în timp a intervenit o reabilitare.
.............................................................................
9. Ați fost sancționat, vi s-a refuzat o autorizație sau sunteți sancționat
cu interdicție temporară de a desfășura activități de către autoritățile
însărcinate cu supravegherea în domeniul financiar-bancar din România ori
din străinătate? Dacă da, dați detalii.
.............................................................................
10. Vă aflați sau v-ați aflat în litigiu cu vreo autoritate din România ori
din străinătate, însărcinată cu supravegherea în domeniul financiar-bancar?
În caz afirmativ, faceți orice precizări utile.
.............................................................................
11. Comunicați orice alte informații utile care pot permite o apreciere cât
mai completă și corectă a situației patrimoniale, a activității și reputației
participantului la capitalul social al societății:
.............................................................................
Subsemnatul declar pe propria răspundere, sub sancțiunea legii, că, în ceea
ce privește fondurile utilizate pentru obținerea participației la capitalul
social al societății, sunt respectate prevederile legale în vigoare.
Totodata, mă angajez să comunic de îndată Comisiei orice modificare privind
informațiile furnizate, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Numele și prenumele: ..................
Semnătura: ............................
Data: .................................
FALSE DECLARAȚII SAU OMISIUNI INTENȚIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI
ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.