Normele din 8 martie 2007
privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OG nr. 42/2004 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității veterinare
Articolul 1
Prezenta normă sanitară veterinară stabilește cadrul organizatoric în care își desfășoară activitatea personalul de specialitate care efectuează controalele oficiale în unitățile care produc alimente de origine animală, precum și procedura de tarifare a controalelor oficiale în unitățile care produc alimente de origine animală, în conformitate cu prevederile
Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 882/2004/CE
pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție a animalelor.
Articolul 2
În aplicarea prezentei norme sanitare veterinare se aplică definițiile prevăzute la art. 2 din
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 882/2004/CE
.
În sensul prezentei norme sanitare veterinare, următorii termeni se definesc astfel:
a) control oficial sanitar-veterinar - orice formă de control pe care îl efectuează personalul de specialitate pentru verificarea conformității cu legislația în domeniul alimentelor, precum și cu regulile de sănătate și bunăstare a animalelor;
b) personalul de specialitate - medicii veterinari sau personalul veterinar auxiliar care efectuează controlul oficial sanitar-veterinar în unitățile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1;
c) document justificativ - actul oficial întocmit de medicul veterinar de circumscripție, în baza căruia direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, întocmește formalitățile de plată pe care le transmite la unitate.
Articolul 3
Unitățile în care personalul de specialitate își desfășoară activitatea de control oficial sanitar-veterinar sunt prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 și sunt definite la pct. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităților care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 276/2006, cu modificările și completările ulterioare, și în cap. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităților de vânzare directă de produse primare, a activităților de vânzare cu amănuntul și a activităților de fabricare a alimentelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 301/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Tarifele pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar al activităților din unitățile care produc alimente de origine animală sunt prevăzute la pct. II din anexa nr. 1.
Articolul 5
Unitățile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 pot funcționa numai dacă sunt supuse controalelor oficiale sanitar-veterinare.
Articolul 6
În vederea asigurării controlului oficial sanitar-veterinar, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, și unitățile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 încheie contracte conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 7
Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, stabilesc numărul de personal de specialitate necesar fiecărei unități menționate la pct. I din anexa nr. 1, în funcție de specificul activității acesteia, de capacitatea de producție, fluxul tehnologic și de sistemul de organizare.
Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, desemnează circumscripția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor în a cărei subordine se desfășoară activitatea de control oficial sanitar-veterinar a personalului de specialitate și numesc medicul veterinar de circumscripție.
Medicul veterinar de circumscripție sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor întocmește prezența personalului de specialitate din subordine, vizează documentul justificativ prevăzut în anexa nr. 3 și îl depune la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.
Articolul 8
Sumele virate de către unități în contul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, ca urmare a efectuării controalelor oficiale sanitare veterinare, sunt gestionate separat în contabilitate și se constituie ca fonduri extrabugetare, care se utilizează conform legii.
În limita sumelor încasate potrivit prevederilor prezentului ordin, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, angajează personalul de specialitate necesar pentru efectuarea controlului oficial sanitar-veterinar, în unitățile menționate la pct. I din anexa nr. 1, în condițiile legii, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată.
Articolul 9
Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente, înaintează unităților documentele de plată pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar efectuat în luna precedentă, care conțin sumele stabilite pe baza documentului justificativ întocmit și semnat de personalul de specialitate din unitate și de reprezentantul legal al unității și vizat de medicul veterinar al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în a cărui subordine își desfășoară activitatea.
Articolul 10
În vederea asigurării personalului de specialitate pentru desfășurarea corespunzătoare a controlului oficial sanitar-veterinar în unitățile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1, care desfășoară activități discontinue, unitățile comunică săptămânal direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, programul de activitate.
Articolul 11
Pentru buna desfășurare a controlului oficial sanitar-veterinar, în conformitate cu prevederile legale, unitățile pun la dispoziția personalului de specialitate documentele și înregistrările privind siguranța alimentelor, prevăzute de legislația sanitară veterinară.
Articolul 12
În prima zi lucrătoare a lunii, personalul de specialitate din unitate întocmește și înaintează medicului veterinar de circumscripție, spre avizare, documentul justificativ care cuprinde sumele calculate conform tarifului legal prevăzut la pct. II din anexa nr. 1 pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar desfășurată de personalul de specialitate în unitate, pentru luna precedentă, și care constituie actul oficial în baza căruia direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, întocmește formalitățile de plată pe care le transmite la unitate.
Articolul 13
Unitățile virează în contul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, sumele calculate pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar desfășurată de personalul de specialitate în luna precedentă, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data primirii documentelor de plată.
Articolul 14
Personalul de specialitate care realizează controlul oficial sanitar-veterinar în unitățile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 este subordonat tehnic și administrativ direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, prin medicul veterinar de circumscripție sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, și are, în principal, următoarele obligații:
a) își desfășoară activitatea conform prevederilor actelor normative din domeniul sanitar-veterinar, precum și altor prevederi legale în vigoare;
b) își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor contractului semnat de unitate cu direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București;
c) verifică implementarea procedurilor bazate pe principiile privind analiza riscurilor și punctele critice de control (H.A.C.C.P.) și a trasabilității și are responsabilitatea de a urmări remedierea deficiențelor constatate;
d) întocmește și înaintează la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, prin medicul veterinar de circumscripție sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, la termenele și în condițiile stabilite de aceasta, situațiile și documentele solicitate, precum și pe cele prevăzute de reglementările în vigoare;
e) întocmește și înaintează reprezentantului legal al unității rapoarte săptămânale cu privire la deficiențele constatate;
f) păstrează confidențialitatea activității desfășurate în unitate, conform prevederilor legislației în vigoare.
Articolul 15
Personalul de specialitate poartă întreaga răspundere pentru activitatea prestată, pentru deciziile luate, precum și pentru documentele și situațiile întocmite.
Articolul 16
Refuzul unității de a semna cu direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, contractul pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar sau refuzul de plată al acestuia timp de 30 de zile calendaristice conduce la retragerea personalului de specialitate din unitate și la pierderea dreptului de funcționare a acesteia până la intrarea în legalitate.
Articolul 17
Nu este permisă rambursarea directă sau indirectă către medicii veterinari a sumelor ce reprezintă cuantumul tarifelor pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar.
Articolul 18
În cazul în care unitatea nu virează, în termen de 60 de zile, direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, sumele ce reprezintă cuantumul tarifelor pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar, direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor acționează unitatea în instanță pentru obligarea acesteia la plata sumelor datorate, precum și a penalităților aferente acestora.
Articolul 19
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.
Anexa 1 la norma sanitară veterinară
I. Categoriile de unități care produc alimente de origine animală pentru care se percep tarife pentru acțiunile de control oficial sanitar-veterinar A. Carne de ungulate domestice (cabaline, bovine, suine, ovine și caprine): 1. abator; 2. unitate de tranșare. B. Carne de pasăre și de lagomorfe: 1. abator; 2. unitate de tranșare. C. Carne de vânat de crescătorie: 1. abator; 2. unitate de tranșare. D. Carne de vânat sălbatic: 1. unitate care manipulează carne de vânat sălbatic; 2. unitate de tranșare. E. Carne tocată, preparată și carne separată mecanic: 1. unitate carne tocată; 2. unitate carne preparată; 3. unitate carne separată mecanic. F. Produse din carne: 1. unitate de procesare; 2. carmangerie; 3. măcelărie. G. Pește și produse din pescuit comercial și de acvacultură: 1. unitate produse proaspete din pescuit (cherhana); 2. unitate procesare produse din pescuit; 3. piața de desfacere a produselor de pescuit comercial și de acvacultură; 4. centru de colectare pește; 5. punctele de debarcare. H. Lapte crud și produse din lapte: 1. unitate de procesare a laptelui materie primă; 2. unitate de procesare a produselor din lapte. I. Unități cu activități generale: 1. depozit frigorific independent/depozite produse de origine animală; 2. piața angro; 3. unitate de reambalare. II. Tarife percepute pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar al activităților din unitățile care produc alimente de origine animală ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Activitate Specificație Tariful ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Abatorizare a) carne de vită de la: - bovine adulte - 5 euro/animal - tineret bovin - 2 euro/animal b) solipede și ecvidee - 3 euro/animal c) carne de porc: animale cu greutatea carcasei: - mai mică de 25 kg - 0,5 euro/animal - egală sau mai mare de 25 kg - 1 euro/animal d) carne de oaie și carne de capră, animale cu greutatea carcasei: - mai mică de 12 kg - 0,15 euro/animal - egală sau mai mare de 12 kg - 0,25 euro/animal e) carne de pasăre: - pui broiler - 0,01 euro/animal - găini și bibilici - 0,005 euro/animal - rațe și gâște - 0,01 euro/animal - curci - 0,025 euro/animal - carne de iepure de fermă - 0,005 euro/animal ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Tranșare a) carne de vită, carne de vițel, - 2 euro/tonă carne de porc, carne de solipede/ecvidee, carne de oaie și carne de capră (carcasă, semicarcasă și sferturi) b) carne de pasăre și carne de - 1,5 euro/tonă iepure de fermă c) carne de vânat de fermă și carne de vânat sălbatic: - păsări vânat mic și vânat - 1,5 euro/tonă terestru - carne de ratite (struț, emu, - 3 euro/tonă nandu) - carne de mistreț și de - 2 euro/tonă rumegătoare ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. Procesarea - produse din carne, carne tocată - 1 euro/tonă cărnii și carne preparată materie primă recepționată ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Procesarea a) păsări vânat mic - 0,005 euro/animal cărnii de b) vânat mic terestru - 0,01 euro/animal vânat c) ratite (struț) - 0,5 euro/animal d) mamifere terestre: - mistreț - 1,5 euro/animal - rumegătoare - 0,5 euro/animal ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. Procesarea - lapte materie primă intrat la - 1 euro/tonă până laptelui procesare la 30 de tone - 0,5 euro/tonă peste limita de 30 de tone ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6. Producerea a) prima punere pe piață a - 1 euro/tonă și punerea produselor de pescuit comercial pentru primele 50 pe piață a și de acvacultură de tone produselor valorificate lunar de pescuit - 0,5 euro/tonă comercial și peste limita de 50 acvacultură de tone b) prima vânzare pe piața de - 0,5 euro/tonă pește a produselor de pescuit pentru primele 50 comercial și acvacultură de tone recepționate lunar - 0,25 euro/tonă peste limita de 50 de tone c) prima vânzare în cazul lipsei - 1 euro/tonă gradării sau al gradării insuficiente primele 50 de pentru prospețime și/sau dimensiune, tone valorificate în conformitate cu prevederile pentru lunar Regulamentului Comisiei nr. 103/76 și ale Regulamentului Comisiei nr. 104/76 - 0,5 euro/tonă peste limita de 50 de tone d) procesarea produselor de pescuit - 0,5 euro/tonă comercial și de acvacultură pește intrat la procesare ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Activități - produse de origine animală - 0,5 euro/tonă generale recepționate produse de origine animală recepționate ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── NOTĂ: a) În cazul unităților de procesare a cărnii cu sală de tranșare, pentru carnea intrată la tranșare (carcase, semicarcase și sferturi de bovine, porcine, ovine și caprine) se aplică numai tariful prevăzut la pct. 2. b) Pentru unitățile de procesare a cărnii independente fără abatorizare și tranșare, carmangerii și măcelării, se aplică numai tariful de la pct. 3. c) În cazul în care în aceeași unitate se desfășoară activități de abatorizare, tranșare și procesare a cărnii, se aplică numai tarifele prevăzute la pct. 1 și 2. d) Pentru unitățile de tranșare, restul materiei prime se tarifează ca la pct. 3. e) Tariful pentru unitățile prevăzute la pct. I nu poate fi mai mic de 50 euro/lună și mai mare de 5.000 euro/lună, cu excepția unităților de procesare a cărnii, unde tariful nu poate fi mai mare de 2.000 euro/lună. f) Produsele de origine animală depozitate în depozite integrate în unitățile producătoare, precum și în alte depozite autorizate sanitar-veterinar aparținând aceleiași unități, aflate în aceeași localitate și în alte localități, precum și produsele de origine animală livrate de unitatea producătoare altei unități în baza unui contract de franciză nu se tarifează. g) În cazul în care fermele piscicole aparțin aceleiași unități de procesare, se percepe numai tariful prevăzut la pct. 6 lit. d).
Anexa 2 la norma sanitară veterinară
CONTRACT
nr. ......., încheiat la data de .......,
pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar
I. Baza legală
Prezentul contract se încheie, în conformitate cu prevederile Ordonanței
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și
pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului
nr. 130/2006 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din
subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. ........... din data de .................... .
II. Părțile contractante
Între Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ........
............, cu sediul în ........................, cod fiscal nr. .........,
având contul nr. ..........., deschis la ......................., reprezentată
prin director executiv ....................., denumit în continuare prestator,
și Societatea Comercială ............... - S.R.L., cu sediul în .............,
înregistrată la oficiul registrului comerțului sub nr. ......................,
C.U.I. .................., cont IBAN nr. ..........., deschis la ............,
reprezentată de ..................., în calitate de ............, cu obiect de
activitate ........., cod CAEN ........, denumită în continuare beneficiar, se
încheie prezentul contract pentru asigurarea controlului oficial
sanitar-veterinar, pentru activitatea de producție desfășurată de beneficiar,
cu respectarea următoarelor clauze:
III. Obiectul contractului
ART. 1
Obiectul contractului constă în asigurarea controlului oficial
sanitar-veterinar de către prestator, pentru activitatea de producție pe care
o desfășoară beneficiarul, în unitatea de procesare, conform prevederilor
legale menționate.
IV. Durata contractului
ART. 2
Prezentul contract se încheie pentru o perioadă determinată, respectiv până
la data de 31 decembrie 2007.
V. Prețul contractului
ART. 3
(1) Tariful este cel prevăzut la pct. II din anexa nr. 1 la Norma sanitară
veterinară privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial
sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile
care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul președintelui
Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 64/2007. Plata acestui tarif se va face în lei, la cursul oficial al
Băncii Naționale a României din ziua plății.
(2) Tariful se va plăti prin ordin de plată, în termen de maximum 10 zile
de la data primirii documentelor de plată, pentru asigurarea controlului
sanitar-veterinar pentru marfa controlată în luna precedentă de personalul de
specialitate, angajat de către prestator pentru activitatea de control oficial
sanitar-veterinar, conform prevederilor legislației în vigoare.
(3) Nu este permisă rambursarea directă sau indirectă de către beneficiar a
tarifelor pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar în alt mod
decât cel stabilit prin prezentul contract.
(4) Sumele aferente activității productive din luna precedentă se stabilesc
pe baza documentului justificativ (decont) întocmit și semnat de personalul de
specialitate și de reprezentantul legal al unității (beneficiarul) și vizat de
către medicul veterinar al circumscripției sanitar-veterinare și pentru
siguranța alimentelor în a cărui subordine directă își desfășoară activitatea.
(5) Nerespectarea termenelor de plată stabilite dă dreptul prestatorului de
a calcula și solicita penalități de întârziere, în conformitate cu prevederile
legislației în vigoare.
(6) Nu se vor percepe tarife pentru perioada în care beneficiarul, din
motive obiective, nu desfășoară activitate.
VI. Drepturile și obligațiile părților
ART. 4
Prestatorul are următoarele drepturi și obligații:
a) să asigure personalul de specialitate necesar beneficiarului în funcție
de specificul activității acestuia, de capacitatea de producție, de fluxul
tehnologic și de sistemul de organizare.
În unitățile de procesare a cărnii sau a laptelui controlul oficial
sanitar-veterinar este asigurat de către un medic veterinar sau, în funcție de
specificul activității, de mai mulți, cu acordul beneficiarului;
b) să urmărească achitarea sumelor reprezentând contravaloarea activității
productive desfășurate, calculată conform tarifelor prevăzute în anexa nr. 1
pct. II la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor nr. 64/2007, virate de către beneficiar, ce
trebuie gestionate separat în contabilitate și se constituie ca fonduri
extrabugetare, care se utilizează conform legii;
c) în cazul în care unitatea nu virează direcției sanitar-veterinare și
pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București,
sumele ca urmare a efectuării controlului oficial sanitar-veterinar, direcția
sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a
municipiului București, acționează unitatea în instanță pentru obligarea la
plata sumelor datorate;
d) în situația în care beneficiarul nu este de acord cu suma pretinsă de
prestator, acesta înștiințează prestatorul în termen de 5 zile de la data
primirii facturii;
e) să păstreze confidențialitatea activității desfășurate în unitate,
conform prevederilor legislației în vigoare, în caz contrar răspunderea
revenind angajatorului, potrivit legii.
ART. 5
Beneficiarul are următoarele obligații:
a) notifică imediat în scris prestatorul cu privire la perioada în care
unitatea nu desfășoară activitatea;
b) pentru buna desfășurare a controlului oficial sanitar-veterinar, în
conformitate cu prevederile legale, unitățile asigură condiții
corespunzătoare. Unitățile pun la dispoziția personalului de specialitate
documentele și înregistrările privind siguranța alimentelor prevăzute de
legislația sanitară veterinară;
c) virează în contul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța
alimentelor sumele calculate de aceasta pentru activitatea de control oficial
sanitar-veterinar desfășurată de personalul de specialitate în luna
precedentă, în termen de 10 zile de la data primirii documentelor de plată,
dacă situația justificativă pe baza căreia au fost întocmite este semnată și
de beneficiar.
VII. Încetarea contractului
ART. 6
(1) Prezentul contract își încetează efectele de plin drept, fără a mai fi
necesară intervenția instanței judecătorești competente, în una sau mai multe
dintre următoarele situații:
a) beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost
declanșată procedura de lichidare (faliment), iar procesul de producție
încetează;
b) acordul de voință al părților semnatare;
c) retragerea autorizației de funcționare.
(2) Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
contract o va notifica celeilalte părți, cu cel puțin 30 de zile înainte de
data la care încetarea urmează să-și producă efectele.
(3) Încetarea prezentului contract nu va avea niciun efect asupra
obligațiilor deja scadente între părțile contractante.
VIII. Forța majoră
ART. 7
(1) Niciuna dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/și de executarea în mod necorespunzător total sau parțial a
oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost
cauzată de forța majoră astfel cum este definită de lege.
(2) Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte
părți, în termen de 72 de ore, producerea evenimentului și să ia toate
măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui.
(3) Dacă în termen de 30 de zile de la producere evenimentul respectiv nu
încetează, părțile au dreptul să-și notifice, în scris, încetarea de plin
drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă
daune-interese.
IX. Notificări
ART. 8
În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
adresa/sediul prevăzută/prevăzut în partea introductivă a prezentului
contract.
X. Litigii
ART. 9
(1) Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind valabilitatea
prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea
acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă, de reprezentanții lor, în termen
de 10 zile de la apariția lor.
(2) În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale
amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești competente.
XI. Clauze finale
ART. 10
Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat
între părțile contractante.
Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare originale, câte unul
pentru fiecare parte.
Prestator,
Beneficiar,
Direcția Sanitar-Veterinară
Societatea Comercială
și pentru Siguranța Alimentelor
...............................
........................
Director executiv,
Reprezentant,
................
...........
Consilier juridic,
.............
Anexa 3 la norma sanitară veterinară
Unitatea ...............
Vizat
Nr. ....... data .......
I ......................
Medic veterinar
Cont bancar ............
circumscripție
Nr. de înregistrare la
sanitar-veterinară și
registrul comerțului
pentru siguranța alimentelor
........................
........................
DOCUMENT JUSTIFICATIV
cuprinzând sumele stabilite conform tarifelor
legale pentru asigurarea controlului oficial
sanitar-veterinar pentru luna ........ anul ....
1. Unitatea este autorizată/înregistrată sanitar-veterinar pentru
activitatea de:
..............................................................................
..............................................................................
..............................................................................
2. Personal sanitar-veterinar existent în unitate:
- medici veterinari .............................................
3. Unitatea a desfășurat în luna .......... anul ......... activitatea de:
I. Abatorizare
Specia
Nr. capete
Tarif/animal
Tarif total
II. Tranșare
Specia
Cantitate/tone
materie primă
intrată la tranșare
Tarif/tonă materie primă
intrată la tranșare
Tarif total
III. Procesarea cărnii (produse din carne, carne tocată, carne preparată,
carne separată mecanic)
Cantitate/tone materie
primă recepționată
Tarif/tonă materie primă
recepționată
Tarif total
IV. Procesare carne vânat
Specia
Nr. capete
Tarif/animal
Tarif total
V. Prelucrare lapte
Cantitate/tone lapte materie
primă intrată la procesare
Tarif/tonă lapte materie
primă intrată la procesare
Tarif total
VI. Producție de pește (categorii: unitate procesare, cherhana, piață
desfacere, centru de colectare pește, punct de debarcare)
Categorie
Cantitate/tone pește
intrat la procesare
Tarif/tonă
Tarif total
VII. Activități generale (categorii: depozit frigorific
independent/depozite pentru produse de origine animală, piață angro, unitate
de reambalare)
Categorie
Cantitate/tone produse
de origine animală
recepționate
Tarif/tone produse de
origine animală
recepționate
Tarif total
Număr de ore de activitate desfășurată de către personalul
sanitar-veterinar de stat existent:
- medici veterinari
Întocmit
Medic veterinar
oficial
Reprezentant legal al unității,
................
.............................
Prezentul document constituie actul oficial în baza căruia Direcția
Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor .............. întocmește
formalitățile de plată către unitate.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.