Ordinul nr. 715/2007
pentru interpretarea dispozițiilor art. 3 paragraful (3) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 38 alin. (4) din Legea nr. 590/2003
privind tratatele și al
art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul afacerilor externe adoptă prezentul ordin.
Articolul 1
În temeiul art. 3 paragraful (3) din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, respectiv din Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007, România a devenit parte la convențiile și protocoalele menționate în anexa I la Tratatul de aderare.
Articolul 2
Versiunile în limba română ale convențiilor și protocoalelor din anexa I la Tratatul de aderare vor fi publicate în ediția specială în limba română a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu București, 13 martie 2007. Nr. 715.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.