HG nr. 282/2007
privind transmiterea unor imobile sau a unor părți din acestea, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru unele unități din subordine, în administrarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea unor imobile sau a unor părți din acestea, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru unele unități din subordine, în administrarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu destinația de centre locale pentru sucursalele județene ale acesteia.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Nicolae Flaviu Lazin, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 21 martie 2007. Nr. 282.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a unor imobile sau a unor părți din
acestea, aflate în domeniul public al statului
și în administrarea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care trec parțial sau total
de la unele unități subordonate în administrarea
Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Nr. crt.
Locul unde este situat imobilul care se transmite
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care se transmite imobilul
Caracteristicile tehnice ale imobilului
Codul de clasificare dininventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care alcătuiesc domeniul public al statului
1.
Municipiul Baia Mare, Str. Victoriei nr. 149, județul Maramureș
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 344,03 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Parter parțial
-
nr. M.F. 27.460
Etaj 2 parțial
2.
Municipiul Călărași, Prelungirea București nr. 26, județul Călărași
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 168 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 168 m2
-
nr. M.F. 27.833
Etaj 3 Tronson II
3.
Municipiul Călărași, Prelungirea Dobrogei nr. 46, județul Călărași
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 138 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 138 m2
-
nr. M.F. 27.188
Parter
Suprafața curții = 182 m2
4.
Comuna Ciocănești, județul Călărași
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, Unitatea de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Călărași
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 230 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 230 m2
-
nr. M.F. 27.189
Suprafața curții = 1.025 m2
5.
Municipiul Gheorghieni, Str. Stadionului nr. 2, județul Harghita
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Harghita
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 40 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața curții = 420 m2
-
nr. M.F. 35.025
6.
Orașul Cristuru Secuiesc, str. Budai Nagy Antal nr. 1, județul Harghita
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Harghita
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața curții = 75 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
-
nr. M.F. 35.019
7.
Municipiul Zalău, str. Corneliu Coposu nr. 79A, județul Sălaj
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sălaj
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 347,76 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 347,76 m2
-
nr. M.F. 38.471
- teren aferent
- etaj 2
8.
Municipiul Giurgiu, Str. Ghizdarului nr. 2, județul Giurgiu
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Giurgiu
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 99,30 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 99,30 m2
-
nr. M.F. 39.885
Suprafața curții = 3.000 m2
9.
Satul Valea Plopilor, comuna Ghimpați, județul Giurgiu
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Giurgiu
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața curții = 1.200 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
-
nr. M.F. 39.894
10.
Comuna Mihai Viteazu, Str. Principală nr. 9, județul Cluj
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Cluj, Unitatea Fitosanitară Cluj
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața curții = 500 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
-
nr. M.F. 36.147
11.
Municipiul Dej, str. Dumbrava Roșie nr. 11, județul Cluj
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Cluj, Unitatea Fitosanitară Cluj
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața curții = 800 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
-
nr. M.F. 36.154
12.
Municipiul Gherla, Str. Codrului nr. 1, județul Cluj
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Cluj, Unitatea Fitosanitară Cluj
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața curții = 200 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
-
nr. M.F. 36.152
13.
Orașul Huedin, str. Horea nr. 101, județul Cluj
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Cluj, Agenția Națională de Consultanță Agricolă
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 164,00 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
-
nr. M.F. 106.312
14.
Municipiul București, str. Drumul Binelui nr. 1A, sectorul 4
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole "Horting"
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 807,00 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 807,00 m2
-
nr. M.F. 117.267
Etaj 4
15.
Municipiul Buzău, Str. Mesteacănului nr. 23, județul Buzău
Statul român, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", Stațiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău
Statul român, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Suprafața construită = 360,00 m2
Imobil (parțial)
-
cod. 8.29.06
Suprafața desfășurată = 360,00 m2
-
nr. M.F. 114.498
Etaj 2
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.