Legea nr. 88/2007
privind aprobarea transferului pachetului de acțiuni deținut de stat la Societatea Comercială "Horticola" - S.A. București de la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se aprobă transferul pachetului de acțiuni deținut de stat la Societatea Comercială "Horticola" - S.A. București de la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va exercita toate drepturile și va executa toate obligațiile ce decurg din calitatea sa de acționar în numele statului la Societatea Comercială "Horticola" - S.A. București.
Articolul 2
Predarea-preluarea pachetului de acțiuni transferat potrivit art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 3 aprilie 2007. Nr. 88. ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.