Decizia nr. 282/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Khalid Khurram Shahzad în Dosarul nr. 13.451/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat în cauză pentru a asigura traducerea, dl. Dalati Bassam. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine normelor constituționale și convenționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 13.451/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Khalid Khurram Shahzad într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii sale de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

contravin prevederilor art. 18 alin. (2), art. 24 alin. (1) și art. 53 din Constituție. Arată, în acest sens, că din coroborarea reglementărilor din

Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat reiese că dreptul la apărare nu poate fi condiționat de exercitarea personală a drepturilor procedurale. Ca atare, a interzice apărătorului părții dreptul de a reprezenta solicitantul de azil în fața instanțelor de judecată sau a condiționa exercitarea dreptului la apărare de prezența personală a părții în fața instanței echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenței dreptului. Această interdicție încalcă și dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât privește, în opinia sa, doar solicitanții de azil, orice altă persoană, fizică sau juridică, având dreptul de a fi reprezentată în instanță și de a-și exercită drepturile procedurale prin apărător sau mandatar.

Judecătoria Sectorului 5 București opinează în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate. Pe de o parte, textul de lege criticat permite solicitantului să-și susțină plângerea prin intermediul unui avocat ales sau desemnat din oficiu, iar, pe de altă parte, obligativitatea prezenței petentului în fața instanței este justificată de natura pricinii și nu duce la încălcarea dreptului la apărare sau restrângerea exercițiului vreunui drept al acestuia.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

sunt constituționale, fiind în deplin acord cu prevederile art. 24 din Legea fundamentală, privind dreptul la apărare, și ale art. 18 alin. (2) din aceasta, referitoare la condițiile legale de acordare a dreptului de azil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Articolul 59, intitulat Exercițiul drepturilor procedurale, are următorul conținut: "Exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistența unui apărător."

În motivarea excepției, autorul acesteia susține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1), care garantează dreptul la apărare, și ale art. 53, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 16 paragrafele 1 și 2 din Convenția privind statutul refugiaților - Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2) și art. 18 alin. (2) din Legea fundamentală.

Curtea reține că dispozițiile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România prevăd că exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistența unui apărător. În opinia autorului excepției, a interzice apărătorului solicitantului de azil de a-l reprezenta în fața instanțelor de judecată sau de a condiționa exercitarea dreptului la apărare de prezența personală a părții în fața instanței echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenței dreptului.

Analizând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Aceasta deoarece dispozițiile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

nu aduc atingere exercitării dreptului la apărare, solicitantul de azil având posibilitatea de a fi asistat în fața instanței de judecată de un avocat, ales sau numit din oficiu. Totodată, în considerarea unor situații deosebite legiuitorul este în măsură să stabilească reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, cauzele ce privesc acordarea azilului în România constituie astfel de situații speciale, în care prezența personală a solicitantului de azil poate fi justificată de circumstanțele speței, de necesitatea furnizării unor date, care, prin natura lor, pot avea o importanță esențială pentru buna soluționare a cererii, iar cunoașterea acestora să nu fie la îndemâna apărătorului. Ca atare, nu se poate susține că prevederile

art. 59 din Legea nr. 122/2006

încalcă dreptul la apărare și îngrădesc exercitarea lui până la desființarea dreptului însuși, așa cum pretinde autorul excepției. În concluzie, dacă în timpul desfășurării procedurii privind soluționarea cererilor de azil se cere prezența personală a solicitantului de azil, căruia i se permite, însă, asistența juridică din partea unui apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei și nu are natura încălcării drepturilor sale procesuale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Khalid Khurram Shahzad în Dosarul nr. 13.451/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2007.