Hotărâre · Consiliul de Stat

Hotărârea din 1 ianuarie 1971

cu privire la perfecționarea pregătirii cadrelor de partid, de stat și ale organizațiilor de masa în problemele conducerii activității economice și sociale

prezumat în vigoare

Data actului
1 ianuarie 1971
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 1 din 1 ianuarie 1971
Structură
0 articole · 18.106 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Faurirea societății socialiste multilateral dezvoltate impune în mod obiectiv exercitarea la un nivel tot mai înalt a rolului conducător al partidului, corespunzător complexității proceselor economice și sociale, răspunderii sale sporite, amplorii sarcinilor care se cer soluționate. Aceasta reclama îmbunătățirea activității de conducere la toate nivelurile, introducerea metodelor științifice de organizare și conducere a economiei naționale, a statului, a vieții sociale în ansamblu, în vederea obținerii unei înalte eficiente în toate compartimentele construcției socialiste. În acest scop este necesară, o dată cu pregătirea politico-ideologica marxist-leninista și profesională a tuturor activistilor de partid și ai organizațiilor de masa, a cadrelor din economie, din organele de stat centrale și locale, inarmarea lor cu temeinice cunoștințe în domeniul organizării și conducerii societății socialiste.

Pe prim plan se situeaza necesitatea însușirii conducerii științifice a producției materiale - domeniul hotărîtor pentru edificarea și dezvoltarea orinduirii noastre socialiste -, a cunoașterii cuceririlor revoluției tehnico-științifice și a aplicatiilor ei în domeniul conducerii, a metodelor moderne de organizare a producției și a muncii, de analiza, programare, planificare și optimizare a soluțiilor economice, a realizării în domeniul informaticii și ciberneticii economice. Totodată se impune perfecționarea, în lumina invataturii, marxist-leniniste, a întregii activități organizatorice și de conducere a organelor de partid, de stat, situarea muncii politico-administrative pe temelia științei.

Pe baza sarcinilor stabilite de Congresul al X-lea al Partidului Comunist Roman în domeniul formării cadrelor, în ultima vreme au fost luate măsuri pentru pregătirea și perfecționarea activistilor de partid și ai organizațiilor de masa în domeniul organizării și conducerii științifice a activității economice și sociale. La Academia de învățămînt social-politic "Ștefan Gheorghiu" a început sa funcționeze facultatea de studii politice și administrative; s-au introdus cursuri noi la toate facultățile despre bazele științei conducerii societății socialiste, sistemul de organizare și conducere a vieții social-politice în România, utilizarea mașinilor de calcul, cibernetica economică; s-a asigurat o legătură mai strinsa a procesului de învățămînt cu activitatea practica a organelor de partid, de stat, economice și social-culturale.

Cursurile de pregătire a activistilor de partid de la comitetele județene, orășenești, municipale, a secretarilor comitetelor de partid din întreprinderi, comune, unități agricole socialiste, precum și a activului Uniunii Tineretului Comunist, sindicatelor, Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție cuprind instructaje, dezbateri și expuneri cu privire la conducerea economiei, învățămîntului, culturii și activității sociale.

Din totalul comunistilor cuprinși în învățămîntul de partid, circa 480.000 studiază probleme ale organizării și conducerii activității economice și sociale. În programele cursurilor și școlilor de partid au fost incluse teme despre cibernetica economică, organizarea informării și documentării pe diferite trepte ale conducerii societății, teoria deciziei și aplicarea ei în economia socialistă, marketingul și orientarea producției industriale, tendinte moderne privind folosirea calculatoarelor electronice în conducerea și planificarea economiei naționale.

Cu toate aceste măsuri, nu exista un sistem de perfecționare a pregătirii cadrelor de partid, de stat, ale organizațiilor de masa în probleme de organizare și conducere. Totodată, cadrele care au absolvit pînă acum diferite facultăți din învățămîntul superior de partid și de stat nu au căpătat cunoștințe corespunzătoare în domeniul științei conducerii, întrucît astfel de probleme au avut o pondere insuficienta în programele de învățămînt.

Rezolvarea sarcinilor complexe ridicate de dezvoltarea actuala și în perspectiva a societății noastre socialiste, cerințele intaririi rolului conducător al partidului în viața economică și socială, diversificarea stiintelor despre organizarea și conducerea societății necesita adoptarea unor măsuri care să asigure perfecționarea continua a pregătirii tuturor activistilor de partid și ai organizațiilor de masa, a cadrelor cu munci de răspundere din organele de partid și de stat, inarmarea loc cu temeinice cunoștințe în domeniul metodelor moderne de organizare și conducere a economiei, a activității de stat și sociale,

În acest scop, plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Roman hotărăște:

1. - Crearea unui sistem de perfecționare a pregătirii tuturor activistilor de partid și ai organizațiilor de masa, a cadrelor cu munci de răspundere din organele de partid, de stat, din presa și edituri, în domeniul conducerii științifice a activității economice și sociale, potrivit cerințelor pe care le impun specialitatea și funcția deținută.

2. - Sistemul de perfecționare a pregătirii acestor cadre va fi organizat în mod diferențiat, pe domenii de activitate, categorii de funcții și nivel de pregătire. El se bazează în principal pe studiul individual, fără scoatere de la locul de muncă. Participanților li se vor stabili programe de studiu și li se vor asigura manuale, culegeri de studii și alte materiale documentare, precum și posibilitatea de a se iniția în folosirea mijloacelor moderne de calcul și informatica.

Pentru a veni în sprijinul celor ce studiază se vor prevedea doua perioade de pregătire cu scoatere de la locul de muncă, ambele însumînd 20-30 de zile, în funcție de programul urmat. Cu acest prilej vor avea loc lucrări practice, dezbateri de cazuri concrete, schimburi de experienta, vizite documentare, expuneri pe problemele fundamentale ale programelor de studiu. În afară de aceasta, se vor organiza consultații periodice, fără scoatere de la locul de muncă. În funcție de necesitați se vor organiza programe de perfecționare în limbile naționalitatilor conlocuitoare.

La încheierea programelor de studiu se va face verificarea cunoștințelor dobîndite de participanți, organizindu-se colocvii și probe practice. Aprecierile făcute cu acest prilej vor fi luate în considerație la promovarea activistilor de partid și ai organizațiilor obștești, a cadrelor de conducere din organele de partid, de stat, din presa și edituri; cei care nu și-au insusit cunoștințele prevăzute în programul de studiu nu vor putea fi mentinuti în funcțiile ce le dețin. Președinții comisiilor de verificare a cunoștințelor vor fi aprobați de Secretariatul C.C. al P.C.R. Absolvirea întregului program de perfecționare va fi confirmată prin certificate.

Programele de studiu se organizează pe o perioadă de un an sau un an și jumătate, urmînd de a fi reluate - la un nivel superior - după 4-5 ani; în perioada în care studiază programul stabilit de perfecționare, activistii și cadrele respective vor fi scutiți de a mai participa la celelalte forme ale învățămîntului de partid.

În intervalul dintre doua programe, cursanții vor continua studiul individual pe baza unor recomandări bibliografice și tematice, urmînd ca anual să se realizeze o verificare a cunoștințelor însușite sub forma unor discuții pe marginea, bibliografiei studiate.

3. - Programele de studiu vor avea un număr de teme comune, diferențiate în funcție de pregătirea generală a cursanților, care vor cuprinde cunoștințe despre: bazele științei marxist-leniniste a conducerii și organizării societății socialiste; metode de conducere, de fundamentare a deciziilor; informatica și cibernetica; posibilități de folosire a calculatoarelor electronice; metode moderne de analiza și prognoza economico-socială; sistemul de elaborare a planului economiei naționale pe plan central și în profil teritorial; experimentul și modelarea în economie și societate; sisteme de organizare rațională și eficienta a producției și a muncii; forme și metode de urmărire, control și analiza a realizării sarcinilor de plan și a indicatorilor de eficienta a activității; organizarea muncii cadrelor cu funcții de răspundere. în același timp, vor fi cuprinse teme referitoare la metode sociologice ale muncii de partid în diferite domenii de activitate și în rindul diverselor categorii sociale, sistemul de legături dintre organele de partid și de stat și masele de cetățeni, imbinarea activității curente cu perspectiva în munca de partid, criterii științifice de cunoaștere, selecționare, apreciere și promovare a cadrelor.

Totodată, în programe vor fi incluse teme speciale, profilate în funcție de domeniul de activitate a cadrelor respective, care vor cuprinde ca elemente principale:

- pentru cadrele care se ocupa de probleme economice: utilizarea calculului economic, îndeosebi cel al eficientei, a metodelor moderne de optimizare a soluțiilor economice, de programare și planificare; folosirea metodelor și procedeelor de fundamentare a obiectivelor și indicatorilor de plan pe centrale și întreprinderi; automatizarea producției; organizarea producției și a muncii în industrie, construcții, transporturi și celelalte ramuri; organizarea producției și conducerea unităților de stat din agricultura și industria alimentara, precum și a unităților cooperatiste din agricultura; organizarea activității de aprovizionare și desfacere, contractul economic, analiza factorilor calitativi ai activității economice; rolul pirghiilor financiar-bancare în viața economică; marketing și tendinte în comerțul intern și mondial; progresul tehnic și valorificarea rezultatelor cercetării științifice în economie.

- pentru cadrele care se ocupa de probleme organizatorice: metode moderne de organizare a activității politice și sociale; sistemul informațional în munca de partid și de stat; elaborarea, fundamentarea și adoptarea hotărîrilor și planurilor de măsuri; imbinarea conducerii și muncii colective cu răspunderea personală; urmărirea și controlul îndeplinirii obiectivelor stabilite; principiile care stau la baza raporturilor dintre organele de partid și cele de stat; exercitarea dreptului de control de către organizațiile de partid din unitățile economice, de învățămînt și social-culturale; metode de muncă cu cadrele și de utilizare rațională a acestora; metode sociologice în munca de partid și de stat; principii și metode ale muncii de partid desfășurate în rindul naționalitatilor conlocuitoare; principii și metode ale conducerii de către partid a organizațiilor de masa și obștești;

- pentru cadrele, care se ocupa de problemele propagandei și culturii: principiile politicii P.C.R. în domeniul ideologiei, culturii și învățămîntului; metode de acțiune în formarea conștiinței socialiste a maselor; metode eficiente de propaganda în sprijinul realizării sarcinilor economice; munca de partid privind valorificarea, difuzarea și asimilarea cunoștințelor ideologice și culturale; rolul mijloacelor de comunicare în masa în formarea conștiinței socialiste; confruntarile contemporane de idei în domeniul stiintelor sociale, al creatiei literare și artistice; metodele activității ideologice în rindurile intelectualitatii, tineretului, studenților, elevilor și altor categorii ale populației; mijloace, forme și metode de cunoaștere și influentare a opiniei publice.

Pentru fiecare categorie, potrivit specificului, tematicile vor cuprinde notiuni de drept administrativ, civil, economic, cît și studierea legilor și actelor normative, cunoașterea atribuțiilor și raspunderilor ce revin diferitelor funcții din aparatul de partid, de stat, economie și din presa, metodele adecvate de lucru.

Programele de studiu vor fi orientate spre cunoașterea și aprofundarea experienței avansate din țara noastră, din celelalte tari socialiste, cît și a experienței pe plan mondial în domeniul conducerii și organizării, sînt aplicarea cunoștințelor dobîndite în activitatea curenta a organelor de partid și de stat.

4. - În acest sistem de perfecționare vor fi cuprinși peste 15.000 de activisti de la Comitetul Central al partidului, Marea Adunare Naționala, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri, comitetele județene, municipale și orășenești ale partidului, consiliile populare județene, municipale, orășenești și comunale, de la Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, Consiliul Național al Femeilor, Consiliul Național al Pionierilor, Uniunea Naționala a Cooperativelor Agricole de Producție, organele județene, municipale și orășenești ale acestor organizații de masa, redactorii din presa centrala, locală și din edituri.

5. - Pentru aceasta, la Academia de învățămînt social-politic "Ștefan Gheorghiu" se creează Centrul de perfecționare a pregătirii cadrelor de partid, de stat și ale organizațiilor de masa, care va avea filiale în județele Brașov, Constanta, Cluj, Dolj, Galați, Iași, Timiș și municipiul București. Pregătirea sefilor de secții de la C.C. al P.C.R., a ministrilor și primilor secretari ai comitetelor județene de partid se va face la Comitetul Central al Partidului Comunist Roman.

Academia de învățămînt social-politic, "Ștefan Gheorghiu" va lua măsuri pentru îmbunătățirea dotării laboratorului sau de calcul economic cu mijloace moderne, inclusiv achiziționarea unui calculator electronic, deservit de personalul de specialitate corespunzător; acest calculator va fi utilizat atît în scopuri didactice, cît și pentru servirea unor unități economice, de cercetare sau de învățămînt din București.

6. Pentru activistii comitetelor de partid județene, municipale și orășenești care nu au școli superioare de partid și de stat sau au absolvit asemenea școli cu mai mulți ani în urma, pentru secretarii comitetelor de partid din întreprinderi, secretarii comitetelor de partid comunale, din cooperativele agricole de producție, întreprinderile agricole de stat, întreprinderile și stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, pentru lucrătorii din presa centrala și locală vor funcționa în continuare cursurile de scurta durata, cu scoaterea de la locul de muncă, prevăzute în hotărîrea Secretariatului C.C. al P.C.R. din iulie 1970. Programele acestor cursuri, precum și programele cursurilor de scurta durata pentru activistii Uniunii Generale a Sindicatelor și ai Uniunii Tineretului Comunist vor fi îmbunătățite în lumina prezentei hotărîri.

La absolvirea acestor cursuri se va face o verificare a cunoștințelor, iar perioada de studiu, va fi considerată ca perioada de perfecționare.

7. - Ministerul Învățămîntului, ministerele economice, Academia Republicii Socialiste România, Academia de științe sociale și politice, Academia de învățămînt social-politic "Ștefan Gheorghiu", Institutul central de studii pentru problemele conducerii economiei, organizării muncii și perfecționării cadrelor (I.C.O.P.) vor desemna oameni de știința, profesori și conferențiari, specialiști cu experienta, care vor asigura desfășurarea activităților legate de pregătirea cadrelor și activistilor (conducerea unor dezbateri, consultații, expuneri, demonstratii practice, elaborarea de materiale de studiu, participarea la comisiile de examinare etc.); participarea la aceste activități va fi inclusă în obligațiile de serviciu ale salariaților respectivi.

8. - Presa centrala și locală, editurile, revistele de specialitate, institutele și centrele de documentare și informare vor publică articole, consultații, informații bibliografice, îndrumări metodice pe probleme de organizare și conducere a economiei și vieții sociale în sprijinul cadrelor de partid și de stat. De asemenea, la radio și televiziune se vor introduce cicluri de expuneri și dezbateri pe aceste probleme.

9. - Comitetele județene, municipale, orășenești ale organizațiilor de partid și organizațiilor de masa au obligația sa ia măsuri pentru înfăptuirea prevederilor prezentei hotărîri, să asigure cadrelor lor timpul și condițiile necesare pentru studiu și prezentarea la verificarea cunoștințelor, să se ocupe în permanenta de perfecționarea pregătirii activistilor în probleme de organizare și conducere a societății.

10. - Comisia pentru problemele de propaganda, munca politica și cultural-educativă a C.C. al P.C.R. va analiza periodic desfășurarea activității de perfecționare a pregătirii activistilor de partid și ai organizațiilor obștești, a cadrelor cu munci de răspundere din organele de partid și de stat, a lucrătorilor din presa și edituri și va informa Secretariatul C.C. al P.C.R. În cadrul Comisiei se va crea un colectiv care va cuprinde, pe lîngă membri ai comisiei, reprezentanți ai secțiilor Organizatorică, Cadre și Presa ale C.C. al P.C.R., de la Consiliul de Miniștri, ai Consiliului Economic, Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Muncii și ai Consiliului Național al Cercetării Științifice. Acest colectiv va coordona elaborarea materialelor de îndrumare, instructaj a cursurilor necesare întregului sistem de perfecționare, precum și activitatea de elaborare și tipărire de lucrări, studii, materiale documentare pe probleme de conducere, necesare activistilor de partid, de stat și ai organizațiilor de masa.

Comitetul Central al Partidului Comunist Roman își exprima convingerea ca înfăptuirea acestor măsuri va contribui la ridicarea nivelului de pregătire a cadrelor de partid, de stat și ale organizațiilor de masa în domeniul științei conducerii, la sporirea competentei acestora în analiza și rezolvarea problemelor complexe ale dezvoltării vieții economice și social-culturale în procesul fauririi societății socialiste multilateral dezvoltate, la o afirmare tot mai puternica a rolului partidului nostru, ca forta politica conducatoare, care vitalizeaza întreaga orinduire socială, asigura mersul neabatut înainte al poporului român pe calea socialismului, a civilizatiei și bunastarii.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.