Ordin · Autoritatea Electorală Permanentă

Ordinul nr. 180/2007

privind validarea operațiunilor îndeplinite pentru alegerile a căror dată a fost stabilită de Guvern pe 4 februarie 2007, pentru alegerile organizate în vederea desemnării Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, județul Harghita

prezumat în vigoare

Data actului
9 mai 2007
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 343 din 21 mai 2007
Citează
5 acte
Structură
4 articole · 2.746 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

Hotărârii Parlamentului României nr. 12/2004

privind numirea președintelui Autorității Electorale Permanente,

în aplicarea

Hotărârii Guvernului nr. 391/2007

privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea unui consiliu local,

văzând prevederile

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2007

privind unele măsuri pentru mai buna organizare și desfășurare a alegerilor,

ținând cont că pentru desemnarea Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc Guvernul României a stabilit ziua de 3 iunie 2007 ca dată a alegerilor locale parțiale,

având în vedere

art. 49 din Legea nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

fiind necesară validarea operațiunilor electorale desfășurate în perioada 5-30 ianuarie 2007 pentru alegerile organizate în vederea desemnării Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, a căror dată a fost stabilită la 4 februarie 2007 prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.863/2006

privind stabilirea datei alegerilor consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale,

președintele Autorității Electorale Permanente emite prezentul ordin.

Articolul 1

Autoritatea Electorală Permanentă validează toate operațiunile electorale desfășurate în perioada 5-30 ianuarie 2007 pentru alegerile organizate în vederea desemnării Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, a căror dată a fost stabilită la 4 februarie 2007 prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.863/2006

privind stabilirea datei alegerilor consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, cu excepția campaniei electorale, care va începe pe data de 28 mai 2007 și se va termina pe data de 2 iunie 2007, ora 7,00.

Articolul 2

Biroul electoral de circumscripție nr. 3 Odorheiu Secuiesc va încheia pe data de 24 mai 2007 procesul-verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor.

Articolul 3

Celelalte operațiuni electorale nerealizate se vor desfășura conform legii.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității
Electorale Permanente,
Marian Muhuleț
București, 9 mai 2007.
Nr. 180.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.