Decizia nr. 433/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a prevederilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Zhu Weifen în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză, desemnat în vederea asigurării traducerii pe parcursul soluționării excepției de neconstituționalitate.

Magistratul-asistent învederează Curții că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta precizează că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, întrucât

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată, dar reglementarea criticată a fost preluată de articolul mai sus menționat. Pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005), Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Zhu Weifen într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței prin care Judecătoria Sectorului 5 București a respins plângerea formulată împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a protecției umanitare condiționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că redactarea

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

este imprecisă în ceea ce privește protejarea dreptului la respectarea vieții de familie, ca o condiție de acordare a protecției umanitare. În opinia sa, textul de lege criticat nu stabilește cu suficientă claritate limitele și modalitățile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităților competente în materia acordării statutului de refugiat.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitu-ționalitate.

Guvernul consideră că prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

oferă suficiente elemente pentru a fi înțelese condițiile în funcție de care se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară, fără să aducă atingere dreptului la viața de familie, garantat de Constituție, astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, iar soluția legislativă conținută în textul criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 din legea amintită. Apreciază că nu este pertinentă critica prin raportare la prevederile art. 48 din Constituție și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau ale instanței de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004.

La data sesizării Curții Constituționale, aceste prevederi erau abrogate prin efectul dispozițiilor

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, intrată în vigoare la 16 august 2006.

Prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

au fost preluate, în esență, de

art. 26 din Legea nr. 122/2006 , care instituie o formă de protecție a străinilor și apatrizilor, denumită protecție subsidiară.

În consecință, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunța asupra constituționalității dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, care au următorul conținut: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; sau

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau

3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor, precum și prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 122/2006 , prin prisma acelorași critici de neconstituționalitate ca și cele formulate în prezentul dosar și prin raportare la aceleași texte constituționale și convenționale. Astfel, prin deciziile nr. 702 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, nr. 841 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007, și nr. 64 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2007, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reținute.

Cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea, în cauza de față neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Zhu Weifen în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005) al Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2007.