Ordin · Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comert, Turism și Profesii Liberale

Ordinul nr. 18/2007

pentru publicarea, fără plată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind acordarea de către Guvernul Republicii Populare Chineze a unui grant privind cooperarea în domeniul resurselor umane

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
30 mai 2007
Emitent
Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comert, Turism și Profesii Liberale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 415 din 21 iunie 2007
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 19 martie 2010, ultima la 27 decembrie 2011
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
2 articole, 2 anexe · 4.290 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • Ordinul nr. 4/2010 19 martie 2010 pentru modificarea modelelor situațiilor financiare periodice și a normelor metodologice p…
  • Ordinul nr. 28/2011 27 decembrie 2011 pentru modificarea modelelor situațiilor financiare periodice și a normelor metodologice p…

În temeiul

art. 28 alin. (2) din Legea nr. 590/2003

privind tratatele, precum și al

art. 4 lit. C pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 387/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale,

ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se dispune publicarea, fără plată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind acordarea de către Guvernul Republicii Populare Chineze a unui grant privind cooperarea în domeniul resurselor umane, convenit prin schimb de scrisori, al căror conținut este prevăzut în anexele nr. 1 și 2, semnat la București la 16 aprilie 2007.

Articolul 2

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Ministrul pentru întreprinderi
mici și mijlocii, comerț,
turism și profesii liberale,
Ovidiu Ioan Silaghi
București, 30 mai 2007.
Nr. 18.

Anexa 1 Excelenței Sale Yu Guangzhou

Ministru adjunct

Ministerul Comerțului al Republicii Populare Chineze

Excelență,

Am onoarea de a confirma primirea scrisorii Excelenței Voastre din 16 aprilie 2007, având următorul conținut:

"Excelență,

În numele Guvernului Republicii Populare Chineze, am onoarea de a confirma faptul că, în urma consultărilor, am convenit următoarele:

1. În scopul consolidării cooperării în domeniul dezvoltării resurselor umane și schimburilor dintre China și România, Guvernul Republicii Populare Chineze va acorda un grant de 2.000.000 RMB, care va fi destinat proiectelor de dezvoltare a resurselor umane.

2. Detaliile privind proiectele precizate mai sus vor fi stabilite ulterior de ambele părți.

În cazul în care Excelența Voastră confirmă, printr-o scrisoare de răspuns, aranjamentul sus-menționat, prezenta scrisoare împreună cu scrisoarea de răspuns a Excelenței Voastre vor constitui un acord între guvernele Chinei și României.

Vă rog să primiți asigurarea înaltei mele considerații."

De asemenea, am onoarea să confirm faptul că Guvernul României este de acord cu propunerea menționată mai sus, prezentată de Guvernul Republicii Populare Chineze.

Prin urmare, scrisoarea Excelenței Voastre împreună cu prezenta scrisoare constituie Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul dezvoltării resurselor umane, care va intra în vigoare la data efectuării schimbului de scrisori.

Vă rog să primiți, Excelența Voastră, asigurarea înaltei mele considerații.

Ovidiu Silaghi,

Ministrul pentru întreprinderi

mici și mijlocii, comerț,

turism și profesii liberale

București, 16 aprilie 2007.

Anexa 2 Excelenței Sale Ovidiu Silaghi

Ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale

Excelență,

În numele Guvernului Republicii Populare Chineze, am onoarea de a confirma faptul că, în urma consultărilor, am convenit următoarele:

1. În scopul consolidării cooperării în domeniul dezvoltării resurselor umane și schimburilor dintre China și România, Guvernul Republicii Populare Chineze va acorda un grant de 2.000.000 RMB, care va fi destinat proiectelor de dezvoltare a resurselor umane.

2. Detaliile privind proiectele precizate mai sus vor fi stabilite ulterior de ambele părți.

În cazul în care Excelența Voastră confirmă, printr-o scrisoare de răspuns, aranjamentul sus-menționat, prezenta scrisoare împreună cu scrisoarea de răspuns a Excelenței Voastre vor constitui un acord între guvernele Chinei și României.

Vă rog să primiți asigurarea înaltei mele considerații.

Yu Guangzhou,

Ministrul adjunct al comerțului

București, 16 aprilie 2007.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.