Acordul din 30 august 2006
între Guvernul României și Guvernul Republicii Estonia privind protecția reciproca a informațiilor clasificate
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Estonia, denumite în continuare parți,
în scopul asigurarii protecției informațiilor clasificate schimbate direct între parți ori alte organisme de stat, persoane juridice de drept public sau privat care gestioneaza informații clasificate ale statului celeilalte parți și în cadrul activităților care cad în responsabilitatea autoritaților naționale de securitate ale parților,
au convenit urmatoarele:
Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezentul acord va sta la baza tuturor activităților ce implica, în conformitate cu legile și regulamentele naționale, schimbul de informații clasificate între parți sau alte organisme de stat ori persoane juridice de drept public sau privat privind:
a) cooperarea între parți în domeniul apararii naționale și în orice alte aspecte referitoare la securitatea naționala;
b) cooperarea, proiectele comune, contractele sau oricare alte raporturi între organismele de stat sau persoanele juridice de drept public ori privat din statele parților în domeniul apararii naționale și referitor la oricare alte aspecte privind securitatea naționala;
c) vânzarea de echipamente, produse și know-how.
Prezentul acord nu va afecta obligațiile celor două parți ce deriva din alte acorduri internaționale și nu va fi folosit împotriva intereselor, securitații și integrității teritoriale ale altor state.
Prezentul acord nu acopera schimbul de informații în cadrul cooperarii directe dintre serviciile de informații ale celor două parți, care va face obiectul unor acorduri separate.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului acord:
a) informație clasificata înseamnă orice informație, document sau material, indiferent de forma sa fizica, careia i s-a atribuit un nivel de clasificare de securitate, în conformitate cu legile și regulamentele naționale, care va fi protejata corespunzător;
b) document clasificat înseamnă orice tip de înregistrare ce conține informații clasificate, indiferent de forma sau caracteristica fizica, incluzând, dar fără a se limita la acestea, materiale scrise ori tiparite, cartele și benzi de procesare a datelor, harți, grafice, fotografii, picturi, desene, gravuri, schițe, note și documente de lucru, copii la indigo și riboane de printare sau reproduceri efectuate prin orice mijloace sau metode, înregistrari audio, vocale, magnetice ori electronice, optice sau video sub orice formă, cât și echipamente portabile de procesare automata a datelor cu medii fixe de stocare și detașabile;
c) material clasificat înseamnă orice obiect sau parte a unui mecanism, prototip, echipament, arma, realizat mecanic ori manual, fabricat sau aflat în curs de fabricație, caruia i s-a atribuit un nivel de clasificare de securitate;
d) nivel de clasificare de securitate înseamnă categorie care, în conformitate cu legile și regulamentele naționale, indica importanța informațiilor clasificate și determina anumite restricții privind accesul la aceste informații, masurile de protecție și marcajul;
e) contract clasificat înseamnă un acord între doi sau mai mulți contractori, prin care se stabilesc și se definesc drepturile și obligațiile parților și care conține sau implica informații clasificate;
f) contractor sau subcontractor înseamnă orice persoană fizica sau persoana juridica de drept public ori privat, care are capacitatea legala de a încheia contracte clasificate;
g) incident de securitate înseamnă o acțiune sau omisiune contrara legilor și regulamentelor naționale, care are ca rezultat compromiterea efectiva sau o posibila compromitere a informațiilor clasificate;
h) compromiterea informațiilor clasificate înseamnă o situație în care, datorita unui incident de securitate sau unei activități ostile (precum spionaj, act de terorism ori furt), informațiile clasificate și-au pierdut confidențialitatea. Aceasta include pierderea, dezvaluirea parțiala sau totala, modificarea și distrugerea neautorizate ale informațiilor clasificate;
i) certificat de securitate al personalului înseamnă un document care atesta faptul ca, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, deținatorul este autorizat să aibă acces la informații clasificate de un anumit nivel de clasificare de securitate, în conformitate cu principiul necesității de a cunoaște;
j) certificat de securitate industriala înseamnă un document care atesta faptul ca o persoană juridica este autorizata sa încheie și sa deruleze un contract clasificat;
k) necesitatea de a cunoaște înseamnă principiul conform caruia accesul la informații clasificate se acordă numai acelor persoane care, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, trebuie să lucreze cu astfel de informații sau să aibă acces la acestea;
l) autoritatea naționala de securitate înseamnă autoritatea care raspunde de implementarea și controlul masurilor prevăzute în prezentul acord. Aceste autoritați sunt menționate în art. 6;
m) autoritate desemnata de securitate înseamnă instituția care, în conformitate cu legile și regulamentele naționale ale parților, este abilitata sa stabileasca, pentru domeniul sau de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activitații referitoare la protecția informațiilor clasificate;
n) terț înseamnă orice persoană, instituție, organizație naționala sau internaționala, entitate de drept public ori privat, care nu este parte la prezentul acord.
Articolul 3
Protecția informațiilor clasificate
În conformitate cu legile și regulamentele lor naționale, parțile vor lua măsuri corespunzătoare pentru protecția informațiilor clasificate transmise, primite, produse ori elaborate, ca rezultat al oricărui acord sau oricarei relații între entitațile publice ori private din statele lor. Parțile vor asigura aceeași protecție pentru informațiile clasificate schimbate, primite, produse sau elaborate ca și pentru informațiile clasificate naționale, potrivit nivelului de clasificare de securitate.
Fiecare parte va lua măsuri ca informațiile clasificate primite de la cealalta parte să fie folosite în scopul pentru care acestea au fost transmise.
Partea primitoare și persoanele juridice de drept public sau privat din statul sau nu vor atribui un nivel mai scăzut de clasificare de securitate pentru informațiile clasificate primite și nici nu vor declasifica aceste informații fără acordul prealabil scris al autorității naționale de securitate a părții emitente. Autoritatea naționala de securitate a părții emitente va informa autoritatea naționala de securitate a părții primitoare asupra oricăror modificari survenite în nivelul de clasificare de securitate a informațiilor transmise.
Documentele clasificate primite, marcate cu nivelul de clasificare de securitate STRICT SECRET DE IMPORTANȚA DEOSEBITĂ/TAIESTI SALAJANE, vor fi multiplicate sau traduse numai cu acordul scris al părții emitente. Toate multiplicarile documentelor clasificate vor fi marcate cu același nivel de clasificare de securitate ca și exemplarul original și vor fi protejate în același mod ca și informațiile originale. Numărul copiilor se va limita la numărul necesar pentru scopurile oficiale.
Informațiile clasificate marcate cu nivelul de clasificare de securitate STRICT SECRET/SALAJANE sau SECRET/ KONFIDENTSIAALNE vor fi distruse cu consimțamântul scris sau la cererea părții emitente, în conformitate cu legile și regulamentele naționale ale părții primitoare, astfel încât sa nu fie posibila reconstituirea totala sau parțiala a acestora.
Partea primitoare va informa partea emitenta cu privire la distrugerea informațiilor clasificate. Informațiile STRICT SECRET DE IMPORTANȚA DEOSEBITĂ/TAIESTI SALAJANE nu vor fi distruse, ci vor fi returnate părții emitente.
În cazul unui pericol iminent, informațiile clasificate vor fi distruse fără autorizare prealabila. Autoritatea naționala de securitate a părții emitente va fi imediat informata asupra acestui fapt.
Accesul la informații clasificate este permis, cu respectarea principiului necesității de a cunoaște, numai persoanelor autorizate sau care poseda certificat de securitate al personalului valabil pentru nivelul de clasificare de securitate a informațiilor pentru care se solicita accesul.
Niciuna dintre parți nu va transmite unui terț informațiile clasificate primite, fără acordul prealabil scris al autorității naționale de securitate a părții emitente. Prezentul acord nu va fi invocat de niciuna dintre parți în scopul obținerii informațiilor clasificate pe care cealalta parte le-a primit de la un terț.
Fiecare parte va urmări aplicarea legilor și regulamentelor de securitate în cadrul entitaților de drept public și privat care dețin, elaboreaza, produc și/sau utilizeaza informații clasificate provenite din statul celeilalte parți, prin intermediul vizitelor de inspecție.
Articolul 4
Echivalența nivelurilor de clasificare de securitate
Parțile au stabilit urmatoarea echivalența a nivelurilor naționale de clasificare de securitate:
România
Republica Estonia
Echivalentul în limba engleză
STRICT SECRET DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ
TAIESTI SALAJANE
TOP SECRET
STRICT SECRET
SALAJANE
SECRET
SECRET
KONFIDENTSIAALNE
CONFIDENTIAL
SECRET DE SERVICIU
PIIRATUD
RESTRICTED
Ambele parți vor marca toate informațiile clasificate primite de la cealalta parte cu nivelul național de clasificare de securitate corespunzător, conform alin. (1).
Articolul 5
Accesul la informații clasificate
Înainte ca una dintre parți sa furnizeze informații clasificate unui reprezentant al celeilalte parți, autoritatea naționala de securitate a părții primitoare va informa în scris autoritatea naționala de securitate a părții emitente ca acesta este autorizat să aibă acces la informații clasificate sau ca deține certificat de securitate al personalului, corespunzător celui mai înalt nivel de clasificare de securitate a informațiilor la care urmeaza să aibă acces.
Certificatul de securitate al personalului se va acorda după verificarea de securitate, în conformitate cu legile și regulamentele naționale ale fiecarei parți.
La cerere, autoritățile naționale de securitate/autoritățile desemnate de securitate ale parților, respectând legile și regulamentele naționale, își vor acorda asistența reciproca în cazul procedurilor de vetting legate de emiterea certificatelor de securitate ale personalului și a certificatelor de securitate industriala. În acest sens, se pot încheia aranjamente specifice între autoritățile naționale de securitate/autoritățile desemnate de securitate ale parților.
Parțile își vor recunoaște reciproc certificatele de securitate ale personalului și certificatele de securitate industriala emise conform legilor și regulamentelor din statele lor.
Autoritățile naționale de securitate se vor informa reciproc asupra oricăror modificari ale certificatelor de securitate ale personalului și certificatelor de securitate industriala, în special asupra cazurilor de retragere a acestora.
Articolul 6
Autoritățile naționale de securitate
Autoritățile naționale de securitate ale parților sunt:
În România
În Republica Estonia
Guvernul României
Eesti riigi julgeoleku volitatud esindaja
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
Julgeolekuosakond
Kaitseministeerium
Str. Mureș nr. 4, sectorul 1
Sakala 1
București
15094 Tallinn
ROMÂNIA
EESTI
Autoritățile naționale de securitate își vor furniza reciproc, la cerere, informații referitoare la organizarea și procedurile lor de securitate. În acest sens, autoritățile naționale de securitate vor cadea de acord și asupra vizitelor reciproce.
Articolul 7
Vizitele
Vizitele ce implica acces la informațiile clasificate privind activitățile descrise la art. 1 vor fi aprobate de autoritatea naționala de securitate/autoritatea desemnata de securitate a statului respectiv pentru vizitatorii din statul celeilalte parți.
Procedurile legate de vizite vor fi stabilite și convenite între autoritățile naționale de securitate/autoritățile desemnate de securitate.
Fiecare parte va garanta protecția datelor personale ale vizitatorilor în conformitate cu legislația naționala în domeniu.
Articolul 8
Contractele clasificate
În cazul în care una dintre parți sau o entitate de drept public ori privat din statul sau intenționeaza sa încredințeze un contract clasificat ce urmeaza a se derula pe teritoriul statului celeilalte parți, partea din statul în care se deruleaza contractul își va asuma responsabilitatea de a proteja informațiile clasificate legate de contract, în conformitate cu legile și regulamentele proprii.
Înainte de diseminarea către contractori/subcontractori sau potențiali contractori/subcontractori a oricăror informații clasificate primite de la cealalta parte, partea primitoare va trebui:
a) sa acorde certificate de securitate industriala de nivel corespunzător contractorilor/subcontractorilor sau potențialilor contractori/subcontractori, cu condiția ca aceștia sa fi îndeplinit cerințele necesare eliberarii certificatului;
b) sa acorde certificate de securitate ale personalului de nivel corespunzător întregului personal ale cărui îndatoriri necesita acces la informații clasificate, cu condiția ca aceste persoane sa fi îndeplinit cerințele necesare eliberarii certificatului.
Parțile se vor asigura ca fiecare contract clasificat conține și o secțiune în care sunt definite cerințele de securitate sau acele elemente ale contractului ce necesita protecție de securitate, precum și o lista a informațiilor clasificate, materialelor și activităților legate de contractul clasificat cu nivelurile de clasificare de securitate ale acestora.
Procedurile referitoare la contractele clasificate vor fi elaborate și convenite de autoritățile naționale de securitate ale parților.
Parțile vor asigura protecția drepturilor de autor, drepturilor de proprietate industriala - inclusiv a brevetelor de invenții - și a oricăror alte drepturi legate de informațiile clasificate schimbate între statele lor, conform propriilor legi și regulamente naționale.
Articolul 9
Transmiterea informațiilor clasificate
Informațiile clasificate se vor transmite prin canale diplomatice sau curier militar ori prin alte mijloace acceptate de autoritățile naționale de securitate. Autoritatea naționala de securitate primitoare va confirma primirea informațiilor clasificate.
Dacă exista un volum mare de informații clasificate ce trebuie transmis, autoritățile naționale de securitate vor conveni asupra mijloacelor de transport, traseului și masurilor de securitate pentru fiecare caz în parte.
Se pot utiliza și alte mijloace autorizate de transmitere sau schimb de informații clasificate, dacă sunt convenite de autoritățile naționale de securitate.
Transmiterea electromagnetica a informațiilor clasificate se va efectua numai sub forma criptata cu echipamente criptografice aprobate de autoritățile naționale de securitate.
Articolul 10
Incidente de securitate
În cazul producerii unui incident de securitate care determina compromiterea sau posibila compromitere a informațiilor clasificate, autoritatea naționala de securitate din statul în care s-a produs incidentul de securitate va informa imediat autoritatea naționala de securitate a celeilalte parți, va asigura investigația de securitate adecvata a acestui caz și va lua masurile necesare de limitare a consecințelor, în conformitate cu legile și regulamentele naționale. La cerere, autoritățile naționale de securitate vor coopera la investigație.
În cazul în care compromiterea se produce într-un stat terț, autoritatea naționala de securitate din statul părții emitente va acționa conform celor menționate la alin. (1).
După încheierea investigațiilor, autoritatea naționala de securitate a părții pe teritoriul careia a avut loc compromiterea sau posibila compromitere a informațiilor clasificate va comunică imediat, în scris, prin intermediul autorității naționale de securitate a celeilalte parți rezultatele și concluziile investigației.
Articolul 11
Soluționarea diferendelor
Orice diferend privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord se va soluționa prin consultari între autoritățile naționale de securitate sau, dacă nu se poate ajunge la o soluționare acceptabila, între reprezentanții desemnați ai parților.
Articolul 12
Cheltuieli
Fiecare parte va suporta eventualele cheltuieli legate de implementarea prezentului acord în conformitate cu legile și regulamentele naționale.
Articolul 13
Asistența reciproca
Fiecare parte va acorda asistența personalului din statul celeilalte parți pentru implementarea și interpretarea prezentului acord.
Dacă este nevoie, autoritățile naționale de securitate se vor consulta reciproc asupra unor aspecte tehnice specifice privind implementarea prezentului acord și pot conveni de comun acord asupra încheierii unor protocoale de securitate suplimentare, speciale, la acest acord, de la caz la caz.
Articolul 14
Dispoziții finale
Prezentul acord este încheiat pe perioada nedeterminata și este supus aprobării în conformitate cu procedurile naționale legale din statele parților.
Prezentul acord va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmeaza după primirea ultimei notificari între parți prin care se menționeaza ca au fost încheiate procedurile legale interne, necesare intrarii în vigoare a acestui acord.
Fiecare parte are dreptul sa denunțe oricând prezentul acord. În acest caz valabilitatea acordului expira după 6 (șase) luni de la data la care cealalta parte a primit notificarea de denunțare.
Fără a ține cont de încetarea valabilitații prezentului acord, toate informațiile clasificate furnizate în baza prezentului acord vor continua să fie protejate în conformitate cu prevederile acestuia.
Prezentul acord poate fi amendat pe baza consimțamântului reciproc al parților. Amendamentele vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile alin. (2).
Fiecare parte va notifica prompt celeilalte parți toate modificările intervenite în legislația și regulamentele naționale care ar putea afecta protecția informațiilor clasificate la care se referă prezentul acord. În acest caz, parțile se vor consulta pentru a lua în considerare posibilele modificari ale prezentului acord. În tot acest timp, informațiile clasificate vor continua să fie protejate așa cum s-a stabilit în prezentul acord, dacă partea emitenta nu solicita altfel, în scris.
Semnat la București la 30 august 2006, în doua exemplare originale, fiecare în limbile româna, estona și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferențe în interpretare, textul în limba engleza va prevala.
Pentru Guvernul României,
Marius Petrescu,
secretar de stat,
directorul general al
Oficiului Registrului Național
al Informațiilor Secrete de Stat
Pentru Guvernul Republicii Estonia,
Herman Simm,
directorul Departamentului
de Securitate din Ministerul Apararii
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.