Programul din 4 octombrie 2006
de colaborare în domeniile culturii, educației și științei între Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia pentru anii 2006-2010
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia, denumite în continuare părți,
în baza art. 15 din Acordul privind colaborarea în domeniile științei, educației, culturii și sportului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Armenia, semnat la București la 20 septembrie 1994,
având în vedere voința comună de dezvoltare și extindere a colaborării în domeniile culturii, educației și științei,
au convenit următoarele:
Capitolul I Cultură și artă
Articolul 1
Părțile stimulează colaborarea și schimbul de artiști și specialiști în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice, etnologiei, istoriei, muzeelor, pedagogiei muzeale și arhitecturii.
Articolul 2
Părțile vor face schimb de o expoziție cu tematică referitoare la patrimoniul cultural-artistic al statului respectiv, în condiții organizatorice și financiare ce vor fi reglementate printr-un acord separat.
Articolul 3
Părțile stimulează legăturile directe dintre instituțiile cu atribuții în protecția și conservarea patrimoniului național, sprijinind colaborarea în cercetarea, documentarea și conservarea monumentelor unui stat aflate pe teritoriul celuilalt stat.
Articolul 4
Părțile stimulează colaborarea directă în domeniul cinematografiei prin:
a) schimb de informații și material audiovizual între arhivele cinematografice;
b) schimburi de specialiști;
c) participarea la festivaluri;
d) organizarea de săptămâni ale filmului românesc și ale filmului armean pe bază de reciprocitate.
Articolul 5
Părțile stimulează dezvoltarea colaborării în domeniul muzicii și dansului prin:
a) schimb de informații privind festivalurile și concursurile folclorice internaționale desfășurate pe teritoriile statelor lor și stimularea contactelor realizate pe baze de impresariat;
b) schimb de informații și invitații reciproce privind manifestări internaționale muzicale, de balet și de dans organizate pe teritoriile statelor lor;
c) schimb reciproc de informații legate de meserii tradiționale și organizarea unor schimburi de meșteri populari din cele două state.
Articolul 6
Părțile vor colabora în cadrul programelor culturale inițiate de Consiliul Europei.
Articolul 7
Părțile sprijină schimburile și colaborarea în domeniile activității muzeale și în domeniul protecției patrimoniului cultural-istoric prin:
a) încurajarea contactelor între diferite muzee și organizarea, pe bază de reciprocitate, a expozițiilor și a bibliotecilor;
b) sprijinirea formării de expediții mixte pentru a efectua săpături arheologice și realizarea unor lucrări de conservare-restaurare în regiunile arheologice și, de asemenea, schimbul de experți în acest domeniu;
c) schimb de literatură de specialitate și de experți în domeniul activității muzeale și al conducerii muzeelor, al lucrărilor de arheologie și de conservare-restaurare.
Articolul 8
Părțile stimulează colaborarea dintre asociațiile profesionale ale fotografilor și vor favoriza schimbul de expoziții de fotografii fotodocumentare și artistice.
Articolul 9
Părțile favorizează stabilirea colaborării directe dintre bibliotecile din cele două state, prin schimb de specialiști, materiale informaționale și de literatură.
Capitolul II Educație
Articolul 10
Părțile colaborează și efectuează schimb de experiență în domeniul educației prin transmitere reciprocă de informații referitoare la structura, conținutul și organizarea sistemelor lor de educație, la planurile și programele de învățământ, manualele, culegerile și mijloacele tehnice, la metodologia de școlarizare, publicațiile periodice și altă literatură de specialitate. De asemenea, vor sprijini publicarea reciprocă de articole de specialitate în domeniul educației și științei.
Ministerul Educației și Cercetării din România și Ministerul Educației și Științei din Republica Armenia vor face schimb de specialiști în vederea convenirii domeniilor concrete de colaborare în domeniul educației.
Articolul 11
Părțile sprijină încheierea de acorduri directe și realizarea unei colaborări reciproc avantajoase între instituțiile științifice, instituțiile de învățământ superior, laboratoarele, bibliotecile universitare, editurile, școlile medii/liceele din cele două state.
Domeniile concrete, cuantificările și condițiile financiare ale acestor schimburi vor fi convenite prin acorduri directe.
Articolul 12
Părțile stimulează participarea specialiștilor lor la proiecte comune, în vederea îmbunătățirii calității procesului de învățământ în instituțiile lor de învățământ superior.
Articolul 13
Părțile vor realiza schimburi reciproce de studenți, doctoranzi și stagiari astfel:
a) 5 burse pentru studii complete universitare sau postuniversitare - masterat;
b) 3 burse pentru studii de doctorat;
c) 27 de luni/bursă pentru stagii de specializare, care pot fi fragmentate pe o durată de 3-9 luni/persoană.
Pentru primele două categorii de studiu, persoanele beneficiare care nu cunosc limba statului primitor vor fi înscrise la cursuri pregătitoare de limbă, fără plată.
Pentru ultima categorie, înscrierea la studii este condiționată de cunoașterea limbii statului primitor sau a unei limbi de circulație internațională.
Articolul 14
Părțile vor acorda, în regim de reciprocitate, câte 3 locuri pentru participarea la cursurile de vară de limbă, literatură și civilizație, organizate de instituțiile de învățământ superior din cele două state.
Articolul 15
Cele două părți vor face demersurile necesare pentru înființarea unui lectorat de limbă, literatură și civilizație română într-o instituție de învățământ superior din Armenia, de preferință în cadrul Universității de Stat din Erevan, și a unui lectorat de limbă, literatură și civilizație armeană într-o instituție de învățământ superior din România, de preferință în cadrul Universității din București.
Articolul 16
Cele două părți vor primi la studii în instituțiile lor de învățământ de stat de toate gradele, fără plata taxelor școlare, personalul oficiilor cu funcție de reprezentare oficială ale celor două state - ambasade, oficii consulare, centre culturale, lectorate de limbă, literatură și civilizație, alte organizații din această categorie, precum și membrii de familie ai acestuia, pe bază de reciprocitate.
Calitatea oficială a candidaților care aparțin acestei categorii, precum și îndeplinirea clauzei de reciprocitate vor fi confirmate de organismele competente ale statului în care se realizează studiile.
Articolul 17
Părțile sprijină încheierea unor acorduri interuniversitare directe, în scopul realizării unei colaborări reciproc avantajoase între instituțiile de învățământ superior din cele două state.
Articolul 18
Părțile vor face schimb de documentație privind istoria, geografia, dezvoltarea economică și politică a statelor lor, în scopul prezentării integrale a domeniilor respective în manualele și enciclopediile editate în ambele state.
Articolul 19
Părțile vor face schimb de informații referitoare la programele de învățământ și la alte documente privind predarea limbii materne și învățarea limbilor străine în școlile medii și licee.
Capitolul III Știință
Articolul 20
Părțile sprijină dezvoltarea colaborării dintre Academia Română și Academia Națională Armeană de Științe pe baza unui acord direct de colaborare.
Articolul 21
Părțile sprijină dezvoltarea colaborării în domeniul cercetării științifice în baza Acordului bilateral de cooperare științifică și tehnologică încheiat între Ministerul Educației și Cercetării din România și Ministerul Învățământului Superior și Cercetării din Republica Armenia, semnat în 20 septembrie 1994.
Părțile vor face schimb de informații în domeniul științei și tehnologiei. În acest scop, vor invita reprezentanții statelor lor să participe la congrese, conferințe, simpozioane și alte manifestări științifice internaționale.
Condițiile de participare vor fi convenite în fiecare caz concret.
Părțile sprijină, de asemenea, publicarea de materiale tehnico-științifice realizate în comun.
Articolul 22
Părțile sprijină realizarea de proiecte comune de cercetare științifică în domenii prioritare de interes reciproc, inclusiv în cadrul proiectelor internaționale.
Capitolul IV Tineret și sport
Articolul 23
Părțile sprijină dezvoltarea colaborării în domeniul tineretului, prin stabilirea contactelor directe dintre organizațiile de tineret din cele două state, elaborarea și realizarea programelor comune, precum și prin schimbul de informații și de reprezentanți.
Articolul 24
Părțile sprijină schimburile convenite între federațiile sportive, cluburile, organizațiile și instituțiile cu competențe în domeniul sportului din cele două state.
Acțiunile convenite și condițiile de realizare a acestora vor fi stabilite direct de instituțiile interesate.
Capitolul V Turism
Articolul 25
Părțile încurajează schimbul reciproc de experți, de materiale de promovare turistică, precum și de documentație și date statistice.
Articolul 26
Părțile încurajează organizarea de seminarii, colocvii și grupuri de lucru axate pe teme turistice de interes reciproc, în vederea schimbului de experiență și idei.
Capitolul VI Prevederi generale și condiții financiare
Articolul 27
Pentru schimburile de persoane prevăzute la art. 10, partea trimițătoare va suporta cheltuielile de transport dus-întors până la capitala celuilalt stat, iar partea primitoare va asigura cazarea, masa, organizarea programului de activități, translator, dacă este cazul, transportul intern cerut de programul respectiv și asistență medicală de urgență, în conformitate cu legislația în vigoare în statul său.
Articolul 28
Pentru bursierii prevăzuți la art. 13, partea primitoare va oferi o bursă lunară, în conformitate cu legislația în vigoare, scutire de taxele școlare, acces la căminele și cantinele studențești, asistență medicală de urgență în același regim cu studenții proprii.
Articolul 29
Pentru participanții la cursurile de vară prevăzute la art. 14 partea primitoare va asigura:
a) scutirea de taxa de înscriere;
b) cazare și masă gratuite;
c) asistență medicală de urgență în aceleași condiții ca pentru cetățenii proprii;
d) gratuitate pentru excursiile organizate în cadrul programului de studii.
Articolul 30
Partea primitoare va asigura lectorilor prevăzuți la art. 15 un salariu lunar echivalent salariului profesorilor proprii cu aceeași pregătire și vechime în muncă, cazarea gratuită în condiții decente în spațiul pus la dispoziție de instituția gazdă, asistență medicală de urgență, în aceleași condiții ca pentru cetățenii proprii, și permis de ședere gratuit.
Articolul 31
Dosarele candidaților la bursele prevăzute la art. 13 și 14 se transmit părții primitoare înaintea datei de 1 mai a anului calendaristic. Rezultatele examinării acestora vor fi comunicate nu mai târziu de o lună înainte de începerea cursurilor.
Dosarele candidaților vor cuprinde următoarele documente:
a) pentru studiile complete - universitare, masterat sau doctorat:
(i) copie xerox a filei pașaportului în care sunt înscrise datele personale;
(îi) copie legalizată a certificatului de naștere și traducere oficială a acestuia în limba engleză;
(iii) copie legalizată și traducere oficială în limba engleză a documentelor de studii - diplomă și foaie matricolă -, care să permită înscrierea aplicanților la studii universitare complete, masterat sau doctorat, în funcție de tipul de studii solicitat;
(iv) adeverință medicală care să cuprindă investigațiile medicale necesare accesului în colectivitate;
(v) cerere-tip pentru înscrierea la studii, care să specifice domeniul de studiu și centrul universitar solicitat;
b) pentru stagii de specializare:
(i) copie xerox a filei pașaportului în care sunt înscrise datele personale;
(îi) recomandarea instituției trimițătoare;
(iii) plan de studiu;
(iv) adeverință medicală care să cuprindă investigațiile medicale necesare accesului în colectivitate;
(v) cerere-tip pentru înscrierea la studii, care să specifice domeniul de studiu și centrul universitar solicitat;
c) pentru cursuri de vară:
(i) copie xerox a filei pașaportului în care sunt înscrise datele personale;
(îi) cerere-tip pentru înscrierea la cursurile de vară, cu precizarea centrului universitar solicitat;
(iii) recomandarea instituției trimițătoare sau a ambasadei statului primitor;
(iv) scurt argument care să susțină aplicația efectuată;
(v) adeverință medicală care să cuprindă investigațiile medicale necesare accesului în colectivitate.
Articolul 32
Părțile vor crea pe teritoriile statelor lor condiții pentru doctoranzi/aspiranți, cetățeni ai celeilalte părți, în vederea susținerii tezelor de doctorat/disertațiilor în instituțiile de învățământ superior din rețeaua ministerelor de resort din cele două state.
Problemele legate de susținerea tezelor de doctorat/disertațiilor doctoranzilor/aspiranților se vor reglementa în felul următor:
a) cheltuielile de transport din capitala statului respectiv și retur vor fi suportate de partea trimițătoare sau de doctorand/aspirant;
b) cheltuielile de transport intern în statul unde se va susține teza de doctorat/disertația vor fi suportate de doctorand/aspirant;
c) partea primitoare va asigura:
(i) acces în căminele și cantinele studențești în regimul studenților proprii;
(îi) acces la baza materială de care dispune instituția de învățământ superior gazdă, în aceleași condiții ca pentru doctoranzii/aspiranții proprii;
(iii) scutirea de la taxe de ședere;
(iv) asistența medicală de urgență gratuită, în regimul studenților proprii, în conformitate cu legislația internă.
Articolul 33
Cheltuielile pentru organizarea expozițiilor vor fi suportate astfel:
a) partea trimițătoare suportă cheltuielile de asigurare și de transport al exponatelor până în capitala statului părții primitoare și retur;
b) partea primitoare va suporta cheltuielile de transport intern, cheltuielile de organizare și publicitate;
c) partea primitoare va asigura securitatea exponatelor pe teritoriul statului său, conform acordului special semnat între instituțiile corespunzătoare ale ambelor părți.
Articolul 34
Prezentul program nu exclude posibilitatea realizării altor acțiuni și schimburi, inclusiv în situații punctuale, prin acordul părților, când la solicitarea părții trimițătoare aceasta din urmă își asumă cheltuielile corespunzătoare.
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 35
Prezentul program va intra în vigoare la data semnării și va fi valabil până la 31 decembrie 2010.
Semnat la Erevan la 4 octombrie 2006, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, armeană și rusă, toate textele fiind egal autentice. În cazul în care există diferențe de interpretare, va prevala textul în limba rusă.
Pentru Guvernul României,
Mihai Răzvan Ungureanu,
ministrul afacerilor externe
Pentru Guvernul Republicii Armenia,
Vardan Oskanyan,
ministrul afacerilor externe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.