Decizia nr. 250/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 33/1991 29 martie 1991 (prevederi anume) privind activitatea bancară
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Are ca temei 2
- Legea nr. 33/1991 29 martie 1991 privind activitatea bancară
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Costica Bulai - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
Prin Încheierea din 28 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a
art. 54 din Legea nr. 33/1991
privind activitatea bancară, ridicată de Dumbrava Partenie și Rosca Grigore în Dosarul nr. 1.469/1996 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă și de contencios administrativ. În susținerea excepției se arata ca
art. 54 din Legea nr. 33/1991
este neconstitutionala, deoarece conferă Băncii Naționale a României "dreptul de decădere din unele drepturi a persoanelor, înainte de a fi supuse judecații" și încalcă în mod flagrant prezumția de nevinovatie. Se susține, de asemenea, ca Hotărârea nr. 1/1996 a Băncii Naționale a României nesocoteste "drepturi fundamentale garantate prin Constituția României, precum și prin convenții internaționale la care România este parte, privitoare la protecția drepturilor omului", în sensul că: reclamanții nu au fost contactati de organele de control ale băncii și nici nu au fost audiati, incalcandu-li-se astfel dreptul fundamental la apărare pe toată durata cercetărilor; Hotărârea nr. 1/1996 a Băncii Naționale a României încalcă flagrant prezumția de nevinovatie de care reclamanții beneficiază cat timp nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă; este violat principiul egalității în fața legii, prin "privarea reclamanților de exercitarea căilor legale, principal și unanim admise".
Exprimandu-și opinia, Curtea de Apel Cluj apreciază ca
art. 54 din Legea nr. 33/1991
este constituțională, având menirea de a sanctiona persoane din conducerea societății bancare, care încalcă dispozițiile speciale ale legii.
CURTEA,
având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile
art. 54 din Legea nr. 33/1991 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Deși
Legea nr. 33 din 29 martie 1991
privind activitatea bancară este anterioară Constituției, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, deoarece raporturile juridice s-au născut, astfel cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, după intrarea în vigoare a Constituției.
Totodată, referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea urmează să se pronunțe doar cu privire la dispozițiile
art. 54 din Legea nr. 33/1991 , nu și cu privire la Hotărârea Băncii Naționale a României nr. 1/1996. Aceasta, deoarece, potrivit competentei sale, stabilită expres și limitativ prin art. 144 lit. c) din Constituție și prin Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunța cu privire la constituționalitatea legilor și ordonanțelor.
*) Definitivă prin nerecurare.
Viorel Mihai Ciobanu - președinte
Articolul 54
prevede: "Fondatorii unei societăți bancare, precum și administratorii, directorii și cenzorii acesteia, care vor tăinui situația de încetare de plati sau vor încalcă autorizația acordată și prevederile prezentei legi, vor fi decăzuți din calitatea lor prin hotărâre a Băncii Naționale a României, chiar și înainte de deschiderea acțiunii judiciare".
Prin excepția de neconstituționalitate ridicată s-a susținut încălcarea, prin
art. 54 din Legea nr. 33/1991 , a dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție referitor la prezumția de nevinovatie. Acest principiu nu poate fi însă desprins de contextul sau constituțional. Or, prezumția de nevinovatie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reținerea, arestarea și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Textul
art. 54 din Legea nr. 33/1991
nu vizează situații care să aducă atingere libertății individuale, ci instituie o sancțiune specifică printr-un act administrativ, împotriva căreia este deschis, astfel cum s-a reținut, accesul la justiție. Activitatea bancară este incontestabil o activitate de interes public, chiar dacă este desfășurată de bănci ce reprezintă persoane juridice de drept privat, care trebuie să se caracterizeze prin moralitate și buna-credința, îndeosebi din partea fondatorilor și administratorilor, pentru a nu expune actionarii și depunatorii la riscul de a-și vedea irosite investițiile sau economiile.
Deci legiuitorul poate stabili, fără a încalcă Constituția, anumite sancțiuni care să garanteze un asemenea comportament. Justificarea
art. 54 rezultă din analiza cadrului general al Legii nr. 33/1991 , care, în numeroase texte, precum art. 2, art. 5, art. 15, art. 30, art. 31, art. 32, art. 45 și art. 52, stabilește pentru Banca Naționala a României rolul de a supraveghea activitatea tuturor societăților bancare și de a stabili reguli și norme etice și profesionale pentru calitatea și activitatea unui conducător de societate bancară, precum și pentru activitatea personalului bancar. Aceste reguli și norme nu ar avea nici o eficienta, dacă ar fi lipsite de sancțiune, or,
a dorit sa evite acest lucru tocmai prin art. 54. Asa fiind, ratiunea
art. 54 și natura sancțiunii prevăzute se regăsesc în Legea nr. 33/1991
și nu în materie penală, disciplinară sau contravențională.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 54 din Legea nr. 33 din 29 martie 1991
privind activitatea bancară, ridicată de Dumbrava Partenie și Rosca Grigore în Dosarul nr. 1.469/1996 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă și de contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din 17 iunie 1997.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.