Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 96/2007

privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007

prezumat în vigoare

Data actului
4 octombrie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 680 din 5 octombrie 2007
Aprobat
prin Legea nr. 338/2009
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 2.694 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 338/2009 11 noiembrie 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2007 privind adoptarea unor măs…

Ce face acest act

Are ca temei 1

Având în vedere suspendarea, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2007 , a procedurii alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2007, care inițial fusese programată să se finalizeze pe data de 13 mai 2007,

luând în considerare faptul că au rămas valabile procedurile procesului electoral al alegerilor pentru Parlamentul European, desfășurate în luna februarie 2007, prevăzute la pct. 1-25 din Programul calendaristic, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 128/2007 ,

ținând cont de cadrul legal particular și de situația de fapt specială, determinate de prelungirea procesului electoral la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007,

având în vedere necesitatea asigurării unui cadru legal în care toți participanții la procesul electoral referitor la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007 să aibă șanse egale,

ținând cont de faptul că în lipsa acestei reglementări s-ar putea crea situații care să ducă la discriminarea unor anumiți participanți la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

La alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007, prin derogare de la prevederile

art. 50 din Legea nr. 373/2004

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare, se adoptă următoarele măsuri:

1. Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid politic, alianță politică sau alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale ori candidat independent și se comunică Biroului Electoral Central cel mai târziu cu 45 de zile înainte de data de referință a alegerilor.

2. Termenele care încep să curgă de la data comunicării semnelor electorale la Biroul Electoral Central se vor socoti de la data stabilită potrivit dispozițiilor prevăzute la pct. 1.

Articolul 2

Semnele electorale aduse la cunoștință publică până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit legii, rămân valabile.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor
și reformei administrative,
Cristian David
p. Președintele Autorității
Electorale Permanente,
Marian Muhuleț
București, 4 octombrie 2007.
Nr. 96.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.