Procedură · Guvernul

Procedura din 26 septembrie 2007

de acordare a alocărilor specifice individuale în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții

prezumat în vigoare

Data actului
26 septembrie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 688 din 10 octombrie 2007
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 79.621 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

I. Obiectivul schemei de ajutor de stat

Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții și crearea de noi locuri de muncă.

II. Definiții

În sensul prezentei proceduri termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) întreprindere este orice persoană juridică, indiferent de forma de organizare, care desfășoară activități în scop lucrativ, total sau parțial;

b) alocare specifică individuală reprezintă valoarea totală a sumei nerambursabile care poate fi acordată unei întreprinderi, în cadrul schemei de ajutor de stat, în una sau mai multe tranșe;

c) întreprinderile mici și mijlocii se clasifică în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 364/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 63/2004.

III. Criterii de eligibilitate

Pot beneficia de alocări specifice individuale în baza schemei de ajutor de stat întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înregistrate conform

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au sediul și își desfășoară activitatea în România;

b) intenționează să realizeze investiții cu o valoare care depășește echivalentul în lei a 30 milioane de euro și creează cel puțin 300 de noi locuri de muncă, ca urmare a realizării investiției inițiale;

c) nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;

d) nu se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau alte situații reglementate de lege;

e) nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate potrivit cap. 2 secțiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea firmelor în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C244 din 1 octombrie 2004;

f) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;

g) la momentul solicitării ajutorului de stat prezintă un plan de investiții;

h) nu realizează investiții și creează locuri de muncă, pentru care solicită ajutor de stat în temeiul prezentei scheme, în următoarele sectoare: pescuit, acvacultură, industrie carbonieră, siderurgie, transport, construcții de nave maritime, fibre sintetice, producția primară a produselor agricole, cuprinse în anexa nr. 1 la Tratatul de constituire a Comunității Europene.

IV. Modalitatea de acordare a alocărilor specifice individuale

1. Întreprinderile pot beneficia de alocări specifice individuale pentru realizarea de investiții în imobilizări corporale și necorporale sau crearea de noi locuri de muncă, în limita intensității maxim admise calculate conform anexei nr. 1 la hotărâre.

2. Modalitatea de acordare a acestor ajutoare de stat pentru întreprinderi constă în alocarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, a unor sume nerambursabile.

3. În cazul în care alocarea specifică individuală este plătibilă în mai multe tranșe, acestea se actualizează la valoarea de la data acordării. Actualizarea se face având în vedere rata de referință fixată periodic de Comisia Europeană și publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene.

4. Nivelul maxim al alocării specifice individuale de care poate beneficia o întreprindere conform prezentei scheme de ajutor de stat este echivalentul în lei a 28,125 milioane euro, dacă realizează investiții și creează locuri de muncă în orice regiune, mai puțin Regiunea de dezvoltare 8 București-Ilfov.

5. Pentru investițiile și locurile de muncă create în Regiunea de dezvoltare 8 București-Ilfov, nivelul maxim al alocării specifice de care poate beneficia o întreprindere este echivalentul în lei a 22,5 milioane euro.

V. Procedură de acordare a alocării specifice individuale

1. Procedură de solicitare a acordului de principiu pentru finanțare

1.1. Orice solicitant trebuie să obțină un acord de principiu pentru finanțare din partea Ministerului Economiei și Finanțelor înainte de a beneficia de alocarea specifică individuală din cadrul prezentei scheme.

1.2. În vederea obținerii acordului de principiu pentru finanțare, solicitantul transmite la Ministerul Economiei și Finanțelor, str. Apolodor nr. 17, sectorul 4, București, o cerere de acord de principiu pentru finanțare conform formularului nr. 1 la prezenta procedură, însoțită de următoarele documente justificative:

a) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul societatea solicitantă, în care să se menționeze următoarele informații: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociații și reprezentanții legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal și toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii și data ultimei mențiuni înscrise în registru și obiectul acesteia;

b) în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii conform formularului nr. 2 la prezenta procedură;

c) situații financiare aprobate, corespunzătoare ultimului exercițiu financiar, în copie;

d) planul de investiții pentru care se solicită finanțarea;

e) studiu tehnico-economic, întocmit de o firmă de specialitate, din care să rezulte viabilitatea proiectului pentru care se solicită finanțarea;

f) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul general consolidat, în original sau în copie legalizată, eliberat în condițiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;

g) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul local, în original sau în copie legalizată, eliberat în condițiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;

h) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al întreprinderii că aceasta nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială; că societatea nu are activitățile suspendate sau alte situații similare reglementate de lege;

i) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al întreprinderii că nu au fost emise împotriva acesteia decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;

j) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al întreprinderii că întreprinderea nu a beneficiat și nu va beneficia de ajutor de stat pe alte scheme regionale de la alți furnizori de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile ale investiției inițiale pentru care a solicitat ajutor de stat în temeiul prezentei scheme, precum și declarație pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis primite/solicitate pentru aceleași costuri eligibile;

k) împuternicire semnată și ștampilată de reprezentantul legal al întreprinderii solicitante, în cazul în care o altă persoană decât aceasta semnează cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare;

l) o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate a persoanei împuternicite să semneze cererea-tip de acord de principiu pentru finanțare;

m) opisul cu documentele depuse pentru obținerea acordului de principiu pentru finanțare.

1.3. Cererea de acord de principiu pentru finanțare se completează în limba română prin tehnoredactare și poartă ștampila și semnătura în original a reprezentantului legal al întreprinderii.

2. Înregistrarea, evaluarea și selecția beneficiarilor

2.1. Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se desemnează direcția cu atribuții în domeniul ajutorului de stat ca unitate de implementare a prezentei scheme, pe perioada de valabilitate a acesteia, precum și secretarul de stat coordonator.

2.2. În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat coordonează metodologic compartimentele specializate pe probleme de ajutor de stat din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili.

2.3. Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, prin compartimentele specializate pe probleme de ajutor de stat, acordă asistență întreprinderilor solicitante pentru întocmirea și completarea cererii de acord de principiu pentru finanțare.

2.4. Cererea de acord de principiu pentru finanțare completată, însoțită de documentele justificative, se depune la registratura generală a Ministerului Economiei și Finanțelor, menționându-se pe plic "schema de ajutor de stat pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții".

2.5. Cererea de acord de principiu pentru finanțare va fi înregistrată în registrul special al schemei de ajutor de stat, la cabinetul secretarului de stat coordonator, menționându-se data și numărul de înregistrare ale cererii.

2.6. Înregistrarea cererilor de acord de principiu pentru finanțare va începe după intrarea în vigoare a ordinului ministrului economiei și finanțelor, menționat la pct. 2.1.

2.7. Cererile vor fi analizate și selectate, în limita bugetului anual alocat schemei, în funcție de data și numărul înregistrării documentelor prevăzute la pct. 1.2, urmărindu-se conformitatea cu prevederile prezentei hotărâri.

2.8. Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat va finaliza procesul de evaluare a cererii de acord de principiu pentru finanțare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

2.9. Ministerul Economiei și Finanțelor, prin unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat, are obligația de a face publică pe site-ul său epuizarea bugetului anual alocat pentru această schemă, data de la care nu se mai înregistrează cereri de acord de principiu pentru finanțare.

2.10. În urma procesului de evaluare a cererii de acord de principiu pentru finanțare, Ministerul Economiei și Finanțelor transmite întreprinderilor solicitante, după caz:

a) acordul de principiu pentru finanțare conform formularului nr. 3 la prezenta procedură, în cazul întreprinderilor solicitante selectate pentru finanțare;

b) o înștiințare prin care se precizează că cererea de acord de principiu pentru finanțare este incompletă, nu conține informații corecte, nu este însoțită de toată documentația necesară sau există neconcordanțe în informațiile furnizate. În acest caz, termenul de evaluare de acord de principiu pentru finanțare, prevăzut la pct. 2.8, curge de la data la care cererea este considerată completă în sensul prevederilor prezentei hotărâri. Întreprinderea solicitantă transmite completarea documentației în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea înștiințării;

c) o scrisoare de respingere a cererii de acord de principiu pentru finanțare în cazul în care: nu se îndeplinesc criteriile prevăzute în hotărâre sau cererile de acord de principiu pentru finanțare au fost depuse după data la care bugetul anual alocat schemei a fost epuizat sau nu se respectă termenul prevăzut la pct. 2.10 lit. b).

3. Acordarea alocărilor specifice individuale

3.1. Alocările specifice individuale se acordă solicitanților selectați, după efectuarea parțială sau totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiții pentru care a fost emis acordul de principiu pentru finanțare.

3.2. Acordarea alocării specifice individuale se face pe baza unei cereri de eliberare a sumei nerambursabile, prevăzută în formularul nr. 4 la prezenta procedură, transmisă de către solicitant la Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant sau prin poștă cu confirmare de primire.

3.3. Cererea de eliberare a sumei nerambursabile prevăzute la pct. 3.2 este însoțită de următoarele documente:

a) formularul de decont prevăzut în formularul nr. 5 la prezenta procedură, însoțit de documentele justificative prevăzute în formularul nr. 6, în original și în copie, în ordinea activităților și documentelor justificative completate în formularul de decont. Copiile conțin mențiunea "conform cu originalul", ștampila și semnătura reprezentantului legal al întreprinderii;

b) opis cu toate documentele depuse în vederea eliberării sumei nerambursabile.

3.4. Eliberarea de către Ministerul Economiei și Finanțelor a tranșei din suma nerambursabilă se va face după verificarea la fața locului, de către reprezentanții unității de implementare a schemei și ai compartimentelor specializate pe probleme de ajutor de stat din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București sau din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, a realității, legalității și regularității operațiunilor economico-financiare pentru care se solicită finanțare.

3.5. Întreprinderile solicitante sunt obligate să demareze proiectul de investiții pentru care au solicitat finanțare în termen de maximum 4 luni de la data emiterii acordului de principiu pentru finanțare. În cazul în care întreprinderile solicitante nu au demarat proiectul în termenul stabilit, acordul de principiu se anulează.

3.6. Cererea de eliberare a primei tranșe, însoțită de documentele menționate la pct. 3.3, se va depune după o perioadă de minimum 3 luni de la demararea proiectului de investiții.

3.7. Plata pentru cheltuielile eligibile aferente proiectului nu poate face obiectul unor plăți compensatorii.

3.8. Virarea efectivă a tranșelor din suma nerambursabilă se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de eliberare a sumei nerambursabile, în contul 50.70 "Disponibil din subvenții și transferuri" deschis la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază își are domiciliul fiscal, pe baza analizei setului de documente prevăzute la pct. 3.3.

3.9. Documentele originale vor fi ridicate de către întreprindere de la sediul Ministerului Economiei și Finanțelor, unitatea de implementare a schemei, după verificarea conformității copiilor și virarea efectivă a sumei nerambursabile.

4. Controlul și raportarea alocărilor specifice individuale

4.1. Ministerul Economiei și Finanțelor, prin unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat și compartimentele specializate pe probleme de ajutor de stat din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București sau din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, verifică la sediul beneficiarilor schemei veridicitatea și conformitatea declarațiilor și cheltuielilor efectuate de întreprinderi în cadrul schemei. În cadrul acestor controale se verifică și contribuțiile beneficiarilor la realizarea proiectelor de investiții conform pct. 9 din anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

4.2. În cazul în care în urma controalelor efectuate la întreprinderile beneficiare se constată:

a) declarații incomplete și/sau neconforme cu realitatea pentru a obține suma nerambursabilă;

b) nerealizarea de către întreprinderea beneficiară de ajutor de stat a contribuției proprii la realizarea proiectului de investiții;

c) schimbarea destinației sumei nerambursabile;

d) orice altă nerespectare a prevederilor prezentei hotărâri, unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat va propune ministrului economiei și finanțelor recuperarea totală sau parțială, după caz, a ajutorului de stat acordat.

4.3. Recuperarea ajutorului de stat se realizează conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 137/2007 .

4.4. Întreprinderile beneficiare au obligația să transmită Ministerului Economiei și Finanțelor anual, timp de 5 ani de la finalizarea investiției, o raportare privind efectele finanțării prin completarea formularului nr. 8 la prezenta procedură. Transmiterea formularului se efectuează până la data de 1 iunie a anului în curs pentru anul precedent.

5. Anularea cererii de solicitare a alocării specifice individuale

5.1. În cazul în care una sau mai multe dintre informațiile cuprinse în secțiunea B2 din cererea de acord de principiu pentru finanțare, pentru care Ministerul Economiei și Finanțelor a transmis solicitantului acordul de principiu, se modifică, solicitanții au obligația de a transmite la Ministerul Economiei și Finanțelor cererea de anulare totală sau parțială a finanțării conform formularului nr. 7 la prezenta procedură.

5.2. Solicitantul va beneficia de alocare specifică individuală pentru partea din proiectul de investiții rămasă nemodificată.

5.3. Pentru partea din proiectul de investiții care a suferit modificări, solicitantul poate transmite o nouă cerere de acord de principiu pentru finanțare, concomitent sau ulterior transmiterii cererii de anulare totală sau parțială a finanțării. Procesul de evaluare se va relua de la data înregistrării noii cereri de acord de principiu pentru finanțare, cu completările și corecțiile efectuate.

5.4. Cererea de anulare totală sau parțială a finanțării pentru care există acord de principiu se completează în limba română, prin tehnoredactare, și poartă semnătura în original a reprezentantului legal al întreprinderii.

VI. Confidențialitate

Personalul unității de implementare are obligația de a păstra confidențialitatea privind documentele justificative depuse de către întreprinderile solicitante în cadrul schemei.

Formularul nr. 1

─────────────
la Procedură
─────────
┌──────────────────────────────┐
│Data înregistrării ...........│
│Numărul înregistrării ........│
└──────────────────────────────┘
CERERE DE ACORD DE PRINCIPIU PENTRU FINANȚARE
(Se completează toate rubricile din formularul-tip în limba română, prin tehnoredactare)
Subscrisa, ......., având datele de identificare menționate la secțiunea A, reprezentată legal prin dl/dna .........., având calitatea de ......., solicit finanțarea în condițiile prevederilor schemei de ajutor de stat pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții.

Secțiunea A

Prezentarea solicitantului

Denumirea întreprinderii: .................................

Adresa: ............. cod poștal .................

Telefon: ............ Fax: .......................

E-mail: ..........................................

Data înregistrării întreprinderii: .....................................

Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: ................

Codul de identificare fiscală: .........................................

Cod IBAN în care se solicită transferarea alocației specifice individuale, RON ....................... deschis la Trezoreria .......................

Forma juridică: ............................................

Capitalul social: ............................... lei deținut de

- persoane fizice: ............................. %

- întreprinderi mici și mijlocii1): ............ %

- societăți comerciale mari2): ................. %.

Obiectul principal de activitate: ................................

Cod CAEN: ........................................................

Obiectul secundar de activitate*3): ..............................

..................................................................

Cod CAEN: ........................................................

Numărul mediu scriptic anual de personal în anul fiscal anterior:

..................................................................

Cifra de afaceri conform ultimului bilanț contabil anual aprobat:

.......................... lei

Valoare active totale, conform ultimei situații financiare aprobate*4)

.......................... lei

Numele: ...................................

Funcția ....................................

Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*5)

..................................................

Data semnării: .........................

_____________

*1) Întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca societăți comerciale cu numărul mediu scriptic de personal până la 249 (inclusiv) raportat în anul anterior și realizează o cifră de afaceri anuală netă ce nu depășește 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro, conform ultimei situații financiare aprobate; prin active totale se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.

*2) Societatea mare este acea societate comercială cu numărul mediu scriptic de personal mai mare decât 250 (inclusiv) sau o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau deține active totale care depășesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro, conform ultimei situații financiare aprobate.

*3) Se completează dacă finanțarea se solicită pentru obiectul secundar de activitate.

*4) Prin active totale se înțeleg active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.

*5) Toate cererile depuse pentru această schemă vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

Secțiunea B

Prezentarea proiectului pentru care se solicită finanțare în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții

Secțiunea B1

Descrierea succintă a proiectului pentru care se solicită finanțarea

......................................................................

......................................................................

......................................................................

Secțiunea B2

Prezentarea cheltuielilor eligibile pentru care se solicită finanțarea
*Font 9*
┌──────────────┬──────────────────────────────────────────┬───────────────┬───────────────┐
│Denumirea
│Tipul de cheltuială eligibilă
│
Valoarea
│
Valoarea
│
│activității
│pentru care se solicită
│cheltuielilor
│ finanțării
│
│
│finanțare
│ eligibile*)
│ solicitate
│
│
│
│
- lei -
│
- lei -
│
│
│
├──┬──┬───┬──┬──┼──┬──┬───┬──┬──┤
│
│
│AN│AN│AN │AN│AN│AN│AN│AN │AN│AN│
│
│
│I │II│III│IV│V │I │II│III│IV│V │
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│Realizarea
│[] a) Cheltuieli premergătoare realizării │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│de investiții │investiției*6):
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│în imobilizări├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│corporale și
│[] Studii legate de proiectul de
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│necorporale
│investiții
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] b) Cheltuieli eligibile pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│realizarea de investiții în imobilizări
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│corporale*7):
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Terenuri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Construcții
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Instalații tehnice și mașini
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Alte instalații, utilaje și mobilier
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│industrial
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] c) Cheltuieli eligibile pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│realizarea de investiții în imobilizări
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│necorporale*8):
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Cheltuieli cu transfer de tehnologie
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│prin dobândirea drepturilor de
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│proprietate intelectuală: brevet de
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│invenție, licențe, a know-how-ului sau
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│a cunoștințelor tehnice nebrevetate
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│Crearea de
│[] Cheltuieli salariale cu personalul
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│noi locuri de │nou-angajat în urma realizării proiectului│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│muncă
│de investiții pe o perioadă de 2 ani:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Cheltuieli cu salariul brut
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Cheltuieli cu asigurările sociale
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│obligatorii
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│
TOTAL:│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
└──────────────┴──────────────────────────────────────────┴──┴──┴───┴──┴──┴──┴──┴───┴──┴──┘
___________

*) Valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA.

*6) Doar în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

*7) Reprezintă orice investiții în active fixe corporale ce se referă la crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente sau angajarea într-o activitate ce implică o schimbare fundamentală a produsului sau procesului de producție al unei unități existente, mai ales prin raționalizare, diversificare sau modernizare. O investiție în active fixe, realizată sub forma achiziționării unei unități care s-a închis sau care s-ar fi închis dacă nu ar fi fost cumpărată, trebuie să fie, de asemenea, considerată ca fiind o investiție în imobilizări corporale.

*8) Reprezintă orice investiții în transfer de tehnologie prin dobândirea drepturilor de brevet de invenție, a licențelor, a know-how-ului sau a cunoștințelor tehnice nebrevetate.

Secțiunea C Declarație pe propria răspundere

Subsemnatul (a), ..........., identificat(ă) cu B.I./C.I. seria ......... nr. ........., eliberat(ă) de ........... la data de ........., cu domiciliul în localitatea ..........., str. ........ nr. ......, bl. ......, sc. ..., ap. ..., sectorul/județul ..........., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii........, declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta cerere sunt corecte și complete.
Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
Declar pe propria răspundere că proiectul pentru care solicit finanțarea prin prezenta schemă nu face obiectul altui ajutor de stat.
De asemenea, declar pe propria răspundere că în ultimii 3 ani:
[] nu am beneficiat de ajutor de stat;
[] am beneficiat de următoarele ajutoare de stat:
┌────┬──────────────┬──────────┬──────────┬──────────────┬────────────────┐
│ Nr.│Anul acordării│ Forma
│Furnizorul│Actul normativ│
Cuantumul
│
│crt.│ ajutorului
│ajutorului│
│în baza căruia│ajutorului de
│
│
│
de stat
│ de stat
│
│a beneficiat
│ stat acordat
│
│
│
│
│
│de finanțare
│
│
├────┼──────────────┼──────────┼──────────┼──────────────┼────────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼──────────┼──────────────┼────────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼──────────┼──────────────┼────────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼──────────┼──────────────┼────────────────┤
├────┼──────────────┼──────────┼──────────┼──────────────┼────────────────┤
└────┴──────────────┴──────────┴──────────┴──────────────┴────────────────┘
Numele: ..............................
Funcția ...............................
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*9)
..................................................
Data semnării: .........................
_________
*9) Toate cererile depuse pentru această schemă vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.
NOTĂ IMPORTANTĂ!
Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor pot discuta cu solicitanții toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.

Formularul nr. 2

──────────────
la Procedură
──────────

Formularul A

DECLARAȚIE
privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii
I. Datele de identificare a întreprinderii
Denumirea întreprinderii ..........................................
Adresa sediului social ............................................
Cod unic de înregistrare ..........................................
Numele și funcția ....../(președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent) ......
II. Tipul întreprinderii
Indicați, după caz, tipul întreprinderii:
[] Întreprindere autonomă. În acest caz, datele din tabelul de mai jos sunt preluate doar din situația economico-financiară a întreprinderii solicitante. Se va completa doar declarația, fără formularul B.
[] Întreprindere parteneră. Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație.
[] Întreprindere legată. Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație.
III. Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii*1)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Exercițiul financiar de referință*2)
│
├─────────────────────────────┬─────────────────────────────┬──────────────┤
│
Numărul mediu anual
│Cifra de afaceri anuală netă,│Active totale,│
│
de salariați
│
mii lei/mii euro
│ mii lei/mii
│
│
│
│
euro
│
├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┤
├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┤
├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┤
├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────┤
└─────────────────────────────┴─────────────────────────────┴──────────────┘
____________
*1) Datele sunt calculate în conformitate cu
art. 6 din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
*2) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar, raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou-înființate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere.
Important: Precizați dacă, față de exercițiul financiar anterior, datele financiare modificate determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie, respectiv microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare.
[] Nu
[] Da, în acest caz se va completa și se va atașa o declarație referitoare la exercițiul financiar anterior.
Semnătura ......./(numele și funcția semnatarului autorizat să reprezinte întreprinderea)........
Declar pe propria răspundere că datele din această declarație și din anexe sunt conforme cu realitatea.
Data întocmirii ...........................
Semnătura .................................

Formularul B

CALCULUL
pentru întreprinderile partenere sau legate
Secțiunile care trebuie incluse, după caz:
- secțiunea A, dacă întreprinderea solicitantă are cel puțin o întreprindere parteneră, precum și orice fișe adiționale;
- secțiunea B, dacă întreprinderea solicitantă este legată cu cel puțin o întreprindere, precum și orice fișe adiționale.
Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Perioada de referință
│
├─────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────────┬────────┤
│
│Numărul mediu│
Cifra
│ Total
│
│
│
anual de
│de afaceri
│active, │
│
│
salariați
│anuală netă,│mii lei/│
│
│
│mii lei/
│mii euro│
│
│
│mii euro
│
│
├─────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│1. Datele întreprinderii*3) solicitante
│
│
│
│
│sau din situațiile financiare anuale
│
│
│
│
│consolidate, se vor introduce
│
│
│
│
│datele din tabelul B1 din secțiunea B*4) │
│
│
│
├─────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│2. Datele cumulate*3) în mod proporțional│
│
│
│
│ale tuturor întreprinderilor partenere,
│
│
│
│
│dacă este cazul, se vor introduce datele │
│
│
│
│din secțiunea A
│
│
│
│
├─────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│3. Datele cumulate ale tuturor întreprin-│
│
│
│
│derilor legate*3) dacă există - dacă nu
│
│
│
│
│au fost deja incluse prin consolidare
│
│
│
│
│la pct. 1 din acest tabel, se vor
│
│
│
│
│introduce datele din tabelul B2 din
│
│
│
│
│secțiunea B
│
│
│
│
├─────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│
TOTAL:│
│
│
│
└─────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────────┴────────┘
Datele incluse în secțiunea "Total" din tabel trebuie introduse în tabelul "Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii" din formularul A
___________
*3) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar, raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou-înființate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere.
*4) Datele întreprinderii, inclusiv numărul mediu anual de salariați, sunt determinate pe baza situațiilor financiare anuale și a datelor întreprinderii sau, atunci când este cazul, pe baza situațiilor financiare anuale consolidate ale întreprinderii ori a situațiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă.

Secțiunea A

Întreprinderi partenere
Pentru fiecare întreprindere pentru care a fost completată fișa de parteneriat (câte o fișă pentru fiecare întreprindere parteneră a întreprinderii solicitante și pentru orice întreprindere parteneră a oricărei întreprinderi legate, ale cărei date nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale acelei întreprinderi legate), datele din această fișă de parteneriat trebuie să fie introduse în tabelul de mai jos.
1. Date de identificare și date financiare preliminare
Tabelul A.1
┌──────────┬───────────────────────────────┬─────────┬───────────┬─────────────┐
│
│Întreprinderea parteneră -
│Numărul
│ Cifra de
│Active totale│
│
│Date de identificare
│mediu
│
afaceri
│mii lei/
│
├──────────┼────────┬────────┬─────────────┤anual de │anuală netă│mii euro
│
│Numele sau│ Adresa │Cod unic│Numele și
│salariați│mii lei/
│
│
│denumirea │sediului│
de
│prenumele
│
│mii euro
│
│
│întreprin-│social
│înregis-│președintelui│
│
│
│
│derii
│
│trare
│consiliului
│
│
│
│
│
│
│
│de adminis-
│
│
│
│
│
│
│
│trație,
│
│
│
│
│
│
│
│directorului │
│
│
│
│
│
│
│general sau
│
│
│
│
│
│
│
│echivalent
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│1.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│2.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│3.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│4.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│5.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│6.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│7.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│8.
│
│
│
│
│
│
│
├──────────┼────────┼────────┼─────────────┼─────────┼───────────┼─────────────┤
│TOTAL:
│
│
│
│
│
│
│
└──────────┴────────┴────────┴─────────────┴─────────┴───────────┴─────────────┘
NOTĂ:
Aceste date sunt rezultatul unui calcul proporțional efectuat pe baza fișei de parteneriat, pentru fiecare întreprindere cu care întreprinderea solicitantă este direct sau indirect parteneră.
Datele introduse în secțiunea "Total" vor fi introduse la pct. 2 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate", referitor la întreprinderile partenere.
Aceste date rezultă din situațiile financiare anuale consolidate și din alte date ale întreprinderii partenere, dacă există, la care se adaugă în proporție de 100% datele întreprinderilor care sunt legate cu această întreprindere parteneră, în cazul în care acestea nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale întreprinderii partenere. Dacă este necesar, adăugați "fișe privind legătura dintre întreprinderi" pentru întreprinderile care nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.
FIȘA DE PARTENERIAT
1. Datele de identificare a întreprinderii
Denumirea întreprinderii ...................................
Adresa sediului social .....................................
Cod unic de înregistrare ...................................
Numele și funcția ......../(președintele consiliului de administrație, directorul general sau echivalent)..........
2. Date referitoare la întreprinderea legată
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Perioada de referință
│
├────────────────┬───────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤
│
│Numărul mediu anual│Cifra de afaceri │
Active totale,
│
│
│de salariați*5)
│
anuală netă,
│
mii lei/mii euro
│
│
│
│mii lei/mii euro │
│
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
├────────────────┼───────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│TOTAL:
│
│
│
│
└────────────────┴───────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┘
NOTĂ:
Aceste date rezultă din conturile sau alte date ale întreprinderii partenere, consolidate, dacă există. La acestea se adaugă într-un procent de 100% datele întreprinderilor care sunt legate de această întreprindere parteneră, dacă datele din conturile consolidate ale întreprinderilor legate au fost deja incluse prin consolidare în conturile întreprinderii partenere. Dacă este necesar, se va adăuga fișa întreprinderii legate pentru întreprinderile care nu au fost încă incluse prin consolidare.
2. Calculul proporțional
a) Indicați exact proporția deținută*6) de întreprinderea solicitantă sau de întreprinderea legată prin intermediul căreia se stabilește legătura de parteneriat, în întreprinderea parteneră la care se referă această fișă:
....................................................................
....................................................................
Indicați, de asemenea, proporția deținută de întreprinderea parteneră la care se referă această fișă, din capitalul social al întreprinderii solicitante, sau în întreprinderea legată.
....................................................................
....................................................................
_________
*5) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.
*6) Procent din capitalul social sau din drepturile de vot deținute, oricare dintre aceste procente este mai mare. La acesta trebuie cumulată proporția deținută de fiecare întreprindere legată în aceeași întreprindere parteneră.
b) Introduceți în tabelul de mai jos rezultatul calculului proporțional obținut prin aplicarea celui mai mare dintre procentele la care se face referire la lit. a) la datele introduse în tabelul de la pct. 1.
Tabelul de parteneriat A.2
┌──────────────────────┬───────────────────┬──────────────┬──────────────────┐
│Procent
│Numărul mediu anual│ Cifra de
│ Active totale*7),│
│
│de salariați
│afaceri anuală│ mii lei/mii euro │
│
│
│netă, mii lei/│
│
│
│
│
mii euro
│
│
├──────────────────────┼───────────────────┼──────────────┼──────────────────┤
│Valoarea rezultată în │
│
│
│
│urma aplicării celui
│
│
│
│
│mai mare procent la
│
│
│
│
│datele introduse în
│
│
│
│
│tabelul de la pct. 1. │
│
│
│
└──────────────────────┴───────────────────┴──────────────┴──────────────────┘
Aceste date se vor introduce în tabelul A.1.
_________
*7) Active totale reprezintă active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans.

Secțiunea B

Întreprinderi legate
1. Determinarea situației aplicabile întreprinderii care solicită încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii:
[] Cazul 1: Întreprinderea solicitantă ține situații financiare anuale consolidate sau este inclusă în situațiile financiare anuale consolidate ale unei alte întreprinderi, tabelul B1.
[] Cazul 2: Întreprinderea solicitantă sau una ori mai multe întreprinderi legate nu întocmește/întocmesc ori nu este/nu sunt inclusă/incluse în situațiile financiare anuale consolidate, tabelul B2.
NOTĂ:
Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă derivă din situațiile financiare anuale și din alte date ale acestora, consolidate, dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a acelei întreprinderi legate, situată imediat în aval sau în amonte, dacă nu a fost deja inclusă prin consolidare*8).
_________
*8) Definiția întreprinderii legate din prezenta lege.
2. Metode de calcul pentru fiecare caz
[] Cazul 1: Situațiile financiare anuale consolidate reprezintă baza de calcul. Se va completa tabelul B.1 de mai jos.
Tabelul B.1
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Perioada de referință
│
├──────────────────────┬───────────────────┬──────────────┬──────────────────┤
│
│Numărul mediu anual│ Cifra de
│ Active totale
│
│
│de salariați*9)
│afaceri anuală│ mii lei/mii euro │
│
│
│netă, mii lei/│
│
│
│
│
mii euro
│
│
├──────────────────────┼───────────────────┼──────────────┼──────────────────┤
│Total:
│
│
│
│
└──────────────────────┴───────────────────┴──────────────┴──────────────────┘
________
*9) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.
Datele introduse în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 1 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate".
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Identificarea întreprinderilor incluse prin consolidare
│
├──────────────────────┬────────────────┬────────────┬───────────────────────┤
│Întreprinderea legată,│
Adresa
│Cod unic de │
Numele și prenumele
│
│
denumire/date de
│sediului social │înregistrare│
președintelui
│
│
identificare
│
│
│
consiliului de
│
│
│
│
│
administrație,
│
│
│
│
│ directorului general
│
│
│
│
│
sau echivalent
│
├──────────────────────┼────────────────┼────────────┼───────────────────────┤
│A.
│
│
│
│
├──────────────────────┼────────────────┼────────────┼───────────────────────┤
│B.
│
│
│
│
├──────────────────────┼────────────────┼────────────┼───────────────────────┤
│C.
│
│
│
│
├──────────────────────┼────────────────┼────────────┼───────────────────────┤
│D.
│
│
│
│
├──────────────────────┼────────────────┼────────────┼───────────────────────┤
│E.
│
│
│
│
└──────────────────────┴────────────────┴────────────┴───────────────────────┘
NOTĂ:
Întreprinderile partenere ale unei întreprinderi legate, care nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate, sunt considerate partenere directe ale întreprinderii solicitante. Datele aferente acestora și o fișă de parteneriat trebuie adăugate la secțiunea A.
[] Cazul 2: Pentru fiecare întreprindere legată, inclusiv prin intermediul altor întreprinderi legate, se va completa o fișă privind legătura dintre întreprinderi și se vor adăuga datele din situațiile financiare anuale ale tuturor întreprinderilor legate, prin completarea tabelului B.2 de mai jos.
Tabelul B.2
┌──────────────┬───────────────────┬────────────────┬─────────────────────────┐
│Întreprinderea│Numărul mediu anual│Cifra de afaceri│
Active totale,
│
│
numărul:
│ de salariați
│anuală netă,
│ mii lei/mii euro
│
│
│
│mii lei/mii euro│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤
│1. *)
│
│
│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤
│2. *)
│
│
│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤
│3. *)
│
│
│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤
│4. *)
│
│
│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤
│5. *)
│
│
│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────────┤
│TOTAL:
│
│
│
│
└──────────────┴───────────────────┴────────────────┴─────────────────────────┘
________
Datele rezultate în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 3 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate", privind întreprinderile legate.
FIȘA
privind legătura dintre întreprinderi nr. ............. din tabelul B.2 secțiunea B, numai pentru întreprinderile legate care nu sunt incluse în situațiile financiare anuale consolidate
1. Datele de identificare a întreprinderii
Denumirea întreprinderii ...........................................
Adresa sediului social .............................................
Codul unic de înregistrare .........................................
Numele, prenumele și funcția ........./(președintele consiliului de administrație, directorul general sau echivalent)
2. Datele referitoare la întreprindere
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
Perioada de referință
│
├──────────────┬───────────────────┬────────────────┬─────────────────────┤
│
mii lei/
│Numărul mediu anual│Cifra de afaceri│
Active totale,
│
│
│de salariați*10)
│anuală netă,
│mii lei/mii euro
│
│
mii euro
│
│
│
│
├──────────────┼───────────────────┼────────────────┼─────────────────────┤
│TOTAL:
│
│
│
│
└──────────────┴───────────────────┴────────────────┴─────────────────────┘
Datele trebuie introduse în tabelul B.2 din secțiunea B.
_________
*10) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul mediu anual de salariați, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.
NOTĂ:
Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă sunt extrase din situațiile financiare anuale și din alte date aferente acestora, consolidate, dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere ale întreprinderii legate, situată imediat în aval sau în amonte de aceasta, dacă nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.
Acest tip de întreprinderi partenere sunt considerate ca fiind întreprinderi direct partenere cu întreprinderea solicitantă. Datele aferente acestora și fișa de parteneriat trebuie introduse în secțiunea A.

Formularul nr. 3

──────────────
la Procedură
──────────
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
┌───────────────────┐
UNITATEA DE IMPLEMENTARE ...........................
│ Data ............ │
....................................................
│ Numărul ......... │
....................................................
└───────────────────┘
ACORDUL DE PRINCIPIU PENTRU FINANȚARE*1)
Destinatar:
Denumirea întreprinderii: .......................................
Data înregistrării întreprinderii: ..............................
Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: .........
Codul de identificare fiscală: ..................................
Adresa: .........................................................
Telefon: ........... Fax ........... E-mail: ....................
Ca urmare a Cererii dumneavoastră nr. ......... din data de .........., vă comunicăm prin prezenta Acordul de principiu pentru finanțare a următoarelor cheltuieli eligibile aferente proiectului:
*Font 9*
┌──────────────┬──────────────────────────────────────────┬───────────────┬───────────────┐
│Denumirea
│Tipul de cheltuială eligibilă
│
Valoarea
│
Valoarea
│
│activității
│pentru care se solicită
│cheltuielilor
│ finanțării
│
│
│finanțare
│ eligibile*)
│ solicitate
│
│
│
│
- lei -
│
- lei -
│
│
│
├──┬──┬───┬──┬──┼──┬──┬───┬─────┤
│
│
│AN│AN│AN │AN│AN│AN│AN│AN │AN│AN│
│
│
│I │II│III│IV│V │I │II│III│IV│V │
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] a) Cheltuieli premergătoare realizării │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│investiției*2):
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Studii legate de proiectul de
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│investiții
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] b) Cheltuieli eligibile pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│realizarea de investiții în imobilizări
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│corporale*3):
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│Realizarea de │[] Terenuri
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│investiții în ├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│imobilizări
│[] Construcții
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│corporale și
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│necorporale
│[] Instalații tehnice și mașini
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Alte instalații, utilaje și mobilier
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│industrial
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] c) Cheltuieli eligibile pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│realizarea de investiții în imobilizări
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│necorporale*4):
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Cheltuieli cu transfer de tehnologie
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│prin dobândirea drepturilor de proprietate│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│intelectuală: brevet de invenție, licențe,│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│a know-how-ului sau a cunoștințelor
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│tehnice nebrevetate
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│Crearea
│[] d) Cheltuieli salariale cu personalul
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│de noi locuri │nou-angajat în urma realizării proiectului│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│de muncă
│de investiții pe o perioadă de 2 ani:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Cheltuieli cu salariul brut:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│
│[] Cheltuieli cu asigurările sociale
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│obligatorii:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼──┼──┼───┼──┼──┼──┼──┼───┼──┼──┤
│TOTAL:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
└──────────────┴──────────────────────────────────────────┴──┴──┴───┴──┴──┴──┴──┴───┴──┴──┘
MINISTRUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
__________

*) Valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA.

*1) Se completează de către unitatea de implementare.

*2) Doar în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

*3) Reprezintă orice investiții în active fixe corporale ce se referă la crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente sau angajarea într-o activitate ce implică o schimbare fundamentală a produsului sau procesului de producție al unei unități existente, mai ales prin raționalizare, diversificare sau modernizare. O investiție în active fixe, realizată sub forma achiziționării unei unități care s-a închis sau care s-ar fi închis dacă nu ar fi fost cumpărată, trebuie să fie, de asemenea, considerată ca fiind o investiție în imobilizări corporale.

*4) Reprezintă orice investiții în transfer de tehnologie prin dobândirea drepturilor de brevet de invenție, a licențelor, a know-how-ului sau a cunoștințelor tehnice nebrevetate.

Formularul nr. 4

─────────────
la Procedură
──────────
┌────────────────────────────────┐
│Data înregistrării ............ │
│Numărul înregistrării ......... │
└────────────────────────────────┘
CERERE DE ELIBERARE A ALOCAȚIEI SPECIFICE INDIVIDUALE
(Se completează toate rubricile în limba română, prin tehnoredactare.)
Subscrisa, ........., având datele de identificare menționate la pct. A, reprezentată legal prin dl/dna ........., având calitatea de ......., identificat(ă) cu B.I./C.I. seria ........ nr. ....., eliberat(ă) de ...... la data de ........, cu domiciliul în localitatea ........, str. ......... nr. .., bl. ..., sc. ..., ap. ..., sectorul/județul ........., cod poștal ..........., solicit eliberarea alocației specifice individuale, în baza Acordului de principiu pentru finanțare nr. .......... din data de ........ și în condițiile prevederilor schemei de ajutor de stat pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții.
A. Datele de identificare a întreprinderii:
Denumire întreprindere: .........................................
Data înregistrării întreprinderii: ..............................
Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: .........
Codul de identificare fiscală: ..................................
Adresa: .........................................................
Telefon: .......... Fax: ............ E-mail: ...................
Cod IBAN ............, deschis la Trezoreria ....................
Anexez la prezenta formularul de decont, conform modelului nr. 4, precum și documentele justificative prevăzute în modelul nr. 5 la Procedură, în original și în copie, în ordinea activităților cu documentele justificative completate în formularul de decont.
NOTĂ IMPORTANTĂ!
Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor pot discuta cu solicitanții toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.
Numele: ..............................
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*)
Funcția
Data semnării: .....................................
___________

*) Toate cererile depuse pentru această schemă vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

Formularul nr. 5

─────────────
la Procedură
──────────
FORMULAR DE DECONT*1)
Întreprinderea: ................. Data: ........................
- lei -
┌──────────┬────────┬───────┬───────┬────────┬──────────────────────────────┐
│Activitate│Obiectul│
Nr.
│Dată
│Valoare │
Document de plată
│
│
│facturii│factură│factură│factură ├────────┬────┬─────┬──────────┤
│
│
│
│
├───┬────┤Felul
│ Nr.│ Data│Valoarea
│
│
│
│
│
│Cu │Fără│documen-│
│
├────┬─────┤
│
│
│
│
│TVA│TVA │tului
│
│
│Cu
│Fără │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│TVA │TVA
│
├──────────┼────────┼───────┼───────┼───┼────┼────────┼────┼─────┼────┼─────┤
├──────────┼────────┼───────┼───────┼───┼────┼────────┼────┼─────┼────┼─────┤
├──────────┼────────┼───────┼───────┼───┼────┼────────┼────┼─────┼────┼─────┤
├──────────┼────────┼───────┼───────┼───┼────┼────────┼────┼─────┼────┼─────┤
│TOTAL:
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
└──────────┴────────┴───────┴───────┴───┴────┴────────┴────┴─────┴────┴─────┘
Numele: .................................................
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*2)
__________
*1) La prezentul decont se vor anexa lista documentelor justificative în ordinea serviciilor efectuate prezentate în decont, precum și documentele justificative, în original și în copie.
*2) Toate cererile depuse pentru acest program vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

Formularul nr. 6

─────────────
la Procedură
───────────
CHELTUIELI ELIGIBILE ȘI DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE AFERENTE FINANȚĂRII
*Font 8*
┌────┬────────────┬──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
│Nr. │
│
│
│
│crt.│ Activități │
Cheltuieli eligibile
│
Documente justificative
│
│
│ eligibile
│
│
│
├────┼────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│ 1
│Realizarea
│a) cheltuieli premergătoare
│a) contract de prestări servicii,
│
│
│de inves-
│realizării investiției*1):
│factură/chitanță fiscală, ordine
│
│
│tiții în
│Studii legate de proiectul
│de plată, copie de pe extrasul de
│
│
│imobilizări │de investiții
│cont, documente din care să rezulte│
│
│corporale
│b) cheltuieli eligibile
│achiziționarea în condiții de piață│
│
│și necor-
│pentru realizarea de investiții
│Copie de pe materialele elaborate
│
│
│porale
│în imobilizări corporale:
│în cadrul contractelor încheiate;
│
│
│
│Terenuri
│b) contract de vânzare-cumpărare,
│
│
│
│Construcții
│contract de leasing financiar, este│
│
│
│Instalații tehnice și mașini
│eligibil doar în cazul în care
│
│
│
│Alte instalații, utilaje și
│există obligația beneficiarului
│
│
│
│mobilier industrial
│de a achiziționa activele la
│
│
│
│c) cheltuieli eligibile pentru
│sfârșitul perioadei de leasing,
│
│
│
│realizarea de investiții
│factură/chitanță fiscală, ordine
│
│
│
│în imobilizări necorporale:
│de plată, copie de pe extrasul de
│
│
│
│Cheltuieli cu transfer de
│cont, documente din care să rezulte│
│
│
│tehnologie prin
│achiziționarea în condiții de piață│
│
│
│dobândirea drepturilor de
│c) contract de licență, contract de│
│
│
│proprietate intelectuală:
│leasing financiar, factură/chitanță│
│
│
│brevet de invenție, licențe,
│fiscală, ordine de plată, copie de │
│
│
│a know-how-ului sau a
│pe extrasul de cont, documente din │
│
│
│cunoștințelor tehnice nebrevetate
│care să rezulte achiziționarea în
│
│
│
│
│condiții de piață.
│
├────┼────────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
│2.
│Crearea
│Cheltuieli salariale cu personalul
│situații nominale referitoare la
│
│
│de noi
│nou-angajat în urma realizării
│personalul nou-angajat în urma
│
│
│locuri
│proiectului de investiții pe o
│realizării proiectului de
│
│
│de muncă
│perioadă de 2 ani:
│investiții cuprinzând salariile
│
│
│
│Cheltuieli cu salariul brut
│brute și cheltuielile
│
│
│
│Cheltuieli cu asigurările sociale
│cu asigurările sociale obligatorii │
│
│
│obligatorii
│
│
└────┴────────────┴──────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘
_________
*1) Doar în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Formularul nr. 7

─────────────
la Procedură
──────────
CERERE
de anulare totală sau parțială a finanțării pentru care există acord de principiu
(Se completează în cazul modificării uneia dintre condițiile în care s-a obținut acordul de principiu asupra finanțării.)
Subscrisa, ........, având datele de identificare menționate la secțiunea A, reprezentată legal prin dl/dna ......., având calitatea de ........., solicit anularea Acordului de principiu pentru finanțare nr. ...... din data de ......, emis în condițiile schemei de ajutor pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții, pentru categoriile de cheltuieli prezentate în secțiunea B.

*) Atașați câte o fișă privind legătura dintre întreprinderi pentru fiecare întreprindere.

NOTĂ:

Secțiunea A

Prezentarea solicitantului

Denumirea întreprinderii ..........................................

Adresa ............................................................

Telefon: ........... Fax: ........... E-mail: .....................

Data înregistrării întreprinderii: ................................

Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului ............

Cod de identificare fiscală .......................................

Numele: ...........................................................

Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*1)

Funcția ............................................................

Data semnării: ....................................................

_________

*1) Toate cererile incluse în dosar vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

Secțiunea B

Cheltuieli pentru care se solicită anularea finanțării
┌──────────────┬──────────────────────────────────────────┬────────────────────┐
│Denumirea
│Tipul de cheltuială
│ Valoarea finanțării│
│obiectivului
│
│
pentru care se
│
│
│
│solicită anularea
│
│
│
│
- lei -
│
│
│
├───┬───┬────┬───┬───┤
│
│
│AN │AN │AN
│AN │AN │
│
│
│I
│II │III │IV │V
│
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│Realizarea
│a) Cheltuieli premergătoare realizării
│
│
│
│
│
│
│de investiții │investiției*):
│
│
│
│
│
│
│în imobilizări├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│corporale
│Studii legate de proiectul de investiții
│
│
│
│
│
│
│și necorporale├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│b) Cheltuieli eligibile pentru realizarea │
│
│
│
│
│
│
│de investiții în imobilizări corporale*2):│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Terenuri
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Construcții
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Instalații tehnice și mașini
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Alte instalații, utilaje și mobilier
│
│
│
│
│
│
│
│industrial
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│c) Cheltuieli eligibile pentru realizarea │
│
│
│
│
│
│
│de investiții în imobilizări
│
│
│
│
│
│
│
│necorporale*3):
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Cheltuieli cu transfer de tehnologie prin │
│
│
│
│
│
│
│dobândirea drepturilor de proprietate
│
│
│
│
│
│
│
│intelectuală: brevet de invenție,
│
│
│
│
│
│
│
│licențe, a know-how-ului sau a
│
│
│
│
│
│
│
│cunoștințelor tehnice nebrevetate
│
│
│
│
│
│
├──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│Crearea
│d) Cheltuieli salariale cu personalul
│
│
│
│
│
│
│de noi locuri │nou-angajat în urma
│
│
│
│
│
│
│de muncă
│realizării proiectului de investiții pe o │
│
│
│
│
│
│
│perioadă de 2 ani:
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Cheltuieli cu salariul brut
│
│
│
│
│
│
│
├──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
│Cheltuieli cu asigurările sociale
│
│
│
│
│
│
│
│obligatorii
│
│
│
│
│
│
├──────────────┴──────────────────────────────────────────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│
TOTAL:
│
│
│
│
│
│
└─────────────────────────────────────────────────────────┴───┴───┴────┴───┴───┘
__________

*) Doar pentru întreprinderile mici și mijlocii.

*2) Reprezintă orice investiții în active fixe corporale ce se referă la crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente sau angajarea într-o activitate ce implică o schimbare fundamentală a produsului sau procesului de producție al unei unități existente, mai ales prin raționalizare, diversificare sau modernizare. O investiție în active fixe, realizată sub forma achiziționării unei unități care s-a închis sau care s-ar fi închis dacă nu ar fi fost cumpărată, trebuie să fie, de asemenea, considerată ca fiind o investiție în imobilizări corporale.

*3) Reprezintă orice investiții în transfer de tehnologie prin dobândirea drepturilor de brevet de invenție, a licențelor, a know-how-ului sau a cunoștințelor tehnice nebrevetate.

Secțiunea C Declarație pe propria răspundere

Subsemnatul/Subsemnata, ........., identificat/identificată cu actul de identitate/pașaportul seria ......... nr. ......, eliberat de ......... la data de ........, cu domiciliul în localitatea ........, str. .......... nr. ......, bl. ....., sc. ...., ap. ...., sectorul/județul ......., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii .........., declar pe propria răspundere că solicit anularea totală/parțială a finanțării pentru care am primit Acordul de principiu pentru finanțare nr. ........ din data de ......., emis de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Numele: .....................................

Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*4)

Funcția .....................................

Data semnării: ..............................

___________

*4) Toate cererile incluse în dosar vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

Formularul nr. 8

─────────────
la Procedură
─────────
FORMULAR DE RAPORTARE A EFECTELOR FINANȚĂRII*1)
acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții
(Se completează toate rubricile în limba română, prin tehnoredactare.)
Perioada pentru raportare: anul .............
Datele de identificare a întreprinderii:
Denumirea întreprinderii ........................................
Adresa ..........................................................
Telefon: ........... Fax: ............ E-mail ...................
Data înregistrării întreprinderii ...............................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului:
.................................................................
Cod de identificare fiscală: ....................................
Am obținut Acordul de principiu pentru finanțare nr. ......./......, iar eliberarea alocației specifice individuale s-a efectuat în perioada ......................... .
Datele de raportare:
- Cifra de afaceri netă: ........................................ lei
- Profitul/pierderea brut(ă): ................................... lei
- Valoarea investiției efectiv realizată pentru care a solicitat finanțare: ..................................................................... lei;
- Rentabilitatea capitalului angajat*2) .........................
- Marja brută din vânzări*3) ....................................
- Numărul de locuri de muncă nou-create aferente investiției pentru care a solicitat finanțarea ......................................
Subsemnatul/Subsemnata, ............., identificat/identificată cu actul de identitate seria ...... nr. ......, eliberat de ....... la data de ........, cu domiciliul în localitatea ........., str. ...... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., sectorul/județul ........, în calitate de reprezentant legal al societății ............, declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezentul formular sunt corecte și complete.
Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*4)
Funcția: .......................................
Data semnării: .................................
___________
*1) Pe baza datelor din situațiile financiare anuale aprobate.
*2) Rentabilitatea capitalului angajat = profitul înaintea plății dobânzii și a impozitului pe profit/capitalul angajat.
*3) Marja brută din vânzări = (profitul brut din vânzări/cifra de afaceri) * 100.
*4) Toate cererile depuse pentru această schemă vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.
_____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.