Decizia nr. 363/1997

Ioan Muraru - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Chereches Maria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 *).

------------

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 24 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din codul de procedura civilă, ridicată de Chereches Maria.

Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca art. 330 din Codul de procedură civilă este constituțional.

Împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1996 a declarat recurs, în termen legal, Chereches Maria, pentru următoarele motive: decizia nu este convingatoare în raport cu speta, respectiv cu faptul ca imobilul în litigiu era exceptat de la naționalizare conform art. 1 din Decretul nr. 92/1950; art. 330 și art. 330^1 din Codul de procedură civilă și însăși Curtea Suprema de Justiție ingradesc accesul liber la justiție, reglementat de art. 21 din Constituție; argumentele din decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă, prin care se motiveaza ca acest text este neconstitutional numai în măsura în care el se aplică hotărârilor pronunțate înainte de data de 26 iulie 1993, nu sunt convingatoare, întrucât nici o prevedere din Constituție nu interzice posibilitatea reexaminarii unei decizii a Curții. Recurenta apreciază ca se impune ca dispozițiile referitoare la recursul în anulare să fie reglementat într-o noua conceptie, prin care să se stabilească ca orice hotărâre judecatoresca irevocabilă să poată fi atacată cu aceasta cale de atac de către procurorul general numai pentru cazuri strict prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția este vadit neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este nefondat, întrucât, cu privire la constituționalitatea acestor dispoziții legale, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului și Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins.

Primul motiv de recurs, prin care se susține ca Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 nu este convingatoare în raport cu speta, nu poate fi reținut, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta se pronunța numai asupra problemelor de drept. Acest motiv de recurs privește fondul litigiului care este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susține ca dispozițiile art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă ingradesc accesul liber la justiție, nu poate fi reținut. Dispozițiile constituționale menționate au ca semnificație faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit o categorie sau un grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege. În acest sens sunt și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia Curții Constituționale nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

Și motivul de recurs referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă urmează a fi respins, deoarece aceasta a fost ridicată pentru prima data în recurs.

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996. De altfel argumentele invocate în susținerea neconstitutionalitatii acestor dispoziții privesc exclusiv art. 330^1 din Codul de procedură civilă, asupra căruia Curtea s-a pronunțat prin prezenta decizie.

Cat privește aprecierea recurentei în legătură cu necesitatea unei noi concepții de reglementare a instanței recursului în anulare, aratam ca, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor legale existente, neputând impune legiuitorului o anume conceptie legislativă.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Chereches Maria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 1997.