Decizia nr. 216/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Popescu Burileanu Sanda împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 *).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru data de 17 iunie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 3 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Popescu Burileanu Sanda.
Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997
a declarat recurs, în termen legal, Popescu Burileanu Sanda, cu motivarea ca posibilitatea pe care o acorda art. 330^1 din Codul de procedură civilă procurorului general de a declara oricând recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești definitive aduce atingere principiilor securității circuitului civil și egalității părților, prevăzute de art. 16 alin. (2) din Constituție.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât cu privire la constituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii erga omnes.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Recursul declarat de Popescu Burileanu Sanda nu este întemeiat și urmează a fi respins, deoarece prin acesta sunt aduse argumente în sprijinul neconstitutionalitatii art. 330^1 din Codul de procedură civilă în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 17/1997. Or, prin Încheierea de sesizare din 3 decembrie 1996, Curtea a fost investită cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, cu privire la care s-a și pronunțat prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, atacată cu prezentul recurs.
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".
Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.
Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase care nu au fost avute în vedere la judecata în fond.
În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Popescu Burileanu Sanda împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința din 17 iunie 1997.
-------------
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
*) Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.