Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 704/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
11 septembrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 712 din 22 octombrie 2007
Citat de
14 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 11.524 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionica Stanescu, Vilson Stanescu și Albert Stanescu în Dosarul nr. 10.161/233/2006 (nr. vechi 1.157/P/2006) al Judecătoriei Galați și de Ioan Clămparu în Dosarul nr. 1.069/85/2006 (nr. vechi 1.803/R/2006) al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

La apelul nominal răspund personal părțile Constantin Ovidiu Pop și Valentin Bogdan Ciufu și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 692D/2007 și nr. 1.052D/2007 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Părțile prezente lasă la aprecierea instanței dispunerea conexării.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, solicită conexarea celor două dosare.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1052D/2007 la Dosarul nr. 692D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Părțile Constantin Ovidiu Pop și Valentin Bogdan Ciufu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 26 aprilie 2007 și 24 mai 2007, pronunțate în dosarele nr. 10.161/233/2006 (nr. vechi 1.157/P/2006) și nr. 1.069/85/2006 (nr. vechi 1.803/R/2006), Judecătoria Galați și Tribunalul Sibiu au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ionica Stanescu, Vilson Stanescu, Albert Stanescu și Ioan Clămparu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție și art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece de vreme ce apărătorul ales nu mai poate asista, în faza de urmărire penală, la audierea unui martor, nu mai poate contesta veridicitatea depoziției date în condiții de contradictorialitate în faza de urmărire penală. Așa fiind, o declarație îndoielnică este totuși integrată în sistemul probator prin simpla citire, fără ca partea interesată să mai aibă posibilitatea de a demonstra caracterul eliptic, nereal sau incomplet al acesteia.

De asemenea, prin interzicerea accesului la aflarea adevărului și prin supunerea necondiționată în fața unor probe "fabricate" de parchet, se creează o situație avantajoasă pentru acuzare.

Judecătoria Galați nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Tribunalul Sibiu - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul criticat are în vedere acele situații în care, din motive independente de voința organelor judiciare, ascultarea unor martori audiați în faza de urmărire penală nu mai este posibilă. Cercetarea judecătorească nu se poate mărgini la citirea depozițiilor martorilor audiați în prima fază a procesului penal, nefiind posibilă pronunțarea unor hotărâri judecătorești de condamnare numai pe baza acestor declarații citite de către instanță în sala de ședință. Tocmai pentru acest motiv, legiuitorul a indicat când anume este posibil acest lucru, utilizând expresia "dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă", ceea ce conduce la ideea că s-a avut în vedere o situație excepțională, izolată, cu caracter obiectiv, ce ar putea presupune împrejurări cum ar fi: decesul martorului, dispariția acestuia, plecarea într-un loc necunoscut, boală gravă etc. De asemenea, doar citirea declarației martorului nu va constitui temei suficient pentru a se ține seama de ea fără ca aceasta să fie supusă discuției contradictorii a părților implicate în proces. Mai mult, în continuarea cercetării judecătorești, părțile au posibilitatea să probeze temeinicia sau lipsa de temeinicie a acestor declarații, să le combată ori să le susțină prin alte mijloace de probă ce vor putea fi administrate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale indicate nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Nici dreptul la apărare nu este afectat, întrucât inculpatul poate cunoaște declarația dată de un martor în cursul urmăririi penale fie prin apărătorul său, care are dreptul să asiste la audierea martorului, fie cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, având posibilitatea de a cere confruntarea cu acesta. De asemenea, în cazul în care inculpatul se consideră prejudiciat, acesta poate folosi împotriva hotărârii judecătorești căile de atac prevăzute de lege, care, în mod evident, prevede o suită de garanții procesuale pentru realizarea dreptului la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern și de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Ascultarea martorului, expertului sau interpretului, care au următorul conținut:

"Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași prevederi. Astfel, prin

Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală pentru considerentele acolo arătate, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de argumentele inserate în decizia mai sus menționată, Curtea mai constată următoarele:

Chiar dacă, în faza de urmărire penală, apărătorul inculpatului nu mai poate fi prezent la audierea martorului, aceasta nu înseamnă că precizările date în cauză sunt valorificate tale quale. Probele în procesul penal nu au, potrivit art. 63 din Codul de procedură penală, o valoare dinainte stabilită și aprecierea lor se face de organul de urmărire penală în urma examinării tuturor probelor administrate și în scopul aflării adevărului. De aceste obligații este ținută și instanța de judecată în faza de cercetare judecătorească, care, după citirea depoziției martorului în condițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, va proceda în consecință.

De remarcat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atâta timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât acuzatul a manifestat un dezinteres total față de administrarea probelor atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. Aceasta deoarece, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul, deși a avut posibilitatea solicitării unei eventuale confruntări, nu s-a prevalat de acest drept. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece, așa cum s-a arătat, procesul penal are, între altele, ca scop numai pedepsirea persoanei vinovate de comiterea unei infracțiuni, fiind guvernat de principiul aflării adevărului.

Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanței europene, art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această rezervă, textul lasă autorităților naționale competente facultatea de a aprecia pertinența unei oferte de probă făcute de acuzat în măsura compatibilității ei cu noțiunea de proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionica Stanescu, Vilson Stanescu și Albert Stanescu în Dosarul nr. 10.161/233/2006 (nr. vechi 1.157/P/2006) al Judecătoriei Galați și de Ioan Clămparu în Dosarul nr. 1.069/85/2006 (nr. vechi 1.803/R/2006) al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.