Decizia nr. 826/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 275/2006 4 iulie 2006 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul proce…
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Fane Ion Boroș în Dosarul nr. 637/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 637/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Fane Ion Boroș în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât îngrădește dreptul de a ataca hotărârea pronunțată de judecătorie.
Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât Legea fundamentală nu consacră principiul dublului grad de jurisdicție, ci, prin dispozițiile art. 129, statuează că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că prin lege se poate stabili că anumite hotărâri judecătorești nu sunt supuse căilor de atac. Se mai arată că art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privește dreptul de sesizare efectivă a unei instanțe naționale și nu garantează dublul grad de jurisdicție.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de a exercita căile de atac. Se arată că prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu stabilesc obligativitatea existenței mai multor căi de atac, ci cel puțin a uneia. Or, persoana condamnată are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva încheierii judecătorului delegat, cu garantarea dreptului la un proces echitabil și la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă art. 129 din Constituție, raportate la art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, potrivit căruia "Hotărârea judecătoriei este definitivă".
În susținerea excepției se invocă dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, potrivit cărora "orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale".
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Articolul 13
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat ca temei al criticii de neconstituționalitate, nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție, ci numai existența a cel puțin unei căi de atac la o instanță națională, în cazul încălcării unor drepturi și libertăți recunoscute de Convenție. Or, persoana condamnată are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva încheierii judecătorului delegat, în temeiul
art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 , potrivit căruia "Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii", astfel încât exigențele impuse de norma invocată sunt îndeplinite.
De altfel, dispozițiile
art. 38 din Legea nr. 275/2006
au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de o motivare similară. Astfel, prin
Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, pentru considerentele acolo reținute, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 38 din Legea nr. 275/2006 , în integralitatea acestuia. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Fane Ion Boroș în Dosarul nr. 637/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta _______
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.