Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 827/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25, 26, 38 și 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

prezumat în vigoare

Data actului
2 octombrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 721 din 25 octombrie 2007
Citat de
12 acte
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 9.047 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 275/2006 4 iulie 2006 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul proce…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25, 26, 38 și 74 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Fane Ion Boroș în Dosarul nr. 3.102/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.102/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25, 26, 38 și 74 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Fane Ion Boroș în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că în cauză s-au încălcat dispozițiile

art. 13, 14 și 15 din Codul penal, întrucât, deși Legea nr. 275/2006

nu cuprinde dispoziții tranzitorii, instanța de fond a făcut aplicarea unor prevederi din această nouă reglementare fără a ține cont de faptul că plângerea a fost inițial formulată în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2003 . Totodată, se arată că dispozițiile legale criticate nu au fost aplicate unitar de instanțele de judecată, precum și faptul că în prezent judecătorul delegat lucrează în afara cadrului legal, deoarece nu are un statut bine definit, iar persoana privată de libertate nu beneficiază în fața acestuia de dreptul fundamental de a fi apărat de un avocat, ceea ce încalcă dispozițiile art. 21 și 24 din Constituție.

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât criticile formulate nu vizează aspecte de neconstituționalitate, ci practica neunitară a instanțelor. Totodată, se arată că nu se încalcă dreptul la apărare, deoarece "judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate nu desfășoară în niciun caz o activitate de judecată, iar procedura în fața judecătorului delegat nu se circumscrie noțiunii de proces, ci este o procedură prealabilă, de natură administrativ-jurisdicțională". De asemenea, nu se încalcă nici accesul liber la justiție, deoarece persoana condamnată poate introduce contestație împotriva încheierii judecătorului delegat la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiție și nici dreptul la apărare, drepturi asigurate în momentul în care persoana aflată într-una dintre situațiile prevăzute în art. 38 alin. (9) și art. 74 alin. (7) face plângere la instanța de judecată. Pentru procedura prealabilă, în fața judecătorului delegat, legea a prevăzut obligativitatea acestuia de a asculta persoana condamnată la locul de deținere, cu ocazia judecării plângerii, precum și posibilitatea de a asculta oricare alte persoane în vederea aflării adevărului, asigurând astfel cadrul legal pentru luarea unei hotărâri corecte de către judecătorul delegat.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu conțin norme contrare principiului constituțional al liberului acces la justiție și nu îngrădesc exercițiul dreptului la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cuprinse în art. 25 - "Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate", în art. 26 - "Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate", în art. 38 - "Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate" și în art. 74 - "Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină".

În susținerea excepției se invocă art. 21 și 24 din Constituție privind accesul liber la justiție și, respectiv, dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că dispozițiile

art. 25, 38 și 74 din Legea nr. 275/2006

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și 24 din Constituție, invocate și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. Cu acel prilej Curtea a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, deoarece condamnatul are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată după ce nemulțumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Totodată, Curtea a reținut că niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare în sensul consfințit de art. 24 din Legea fundamentală, întrucât nimic nu îl oprește pe condamnat să își angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește

art. 26 din Legea nr. 275/2006 , față de care nu au fost formulate critici distincte.

În ceea ce privește susținerile autorului excepției potrivit cărora, în cauză, instanțele au făcut aplicarea unor dispoziții din

Legea nr. 275/2006

fără a ține cont de faptul că plângerea sa a fost inițial formulată în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2003 , acestea vizează modul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele de judecată. Asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25, 26, 38 și 74 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Fane Ion Boroș în Dosarul nr. 3.102/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.