Procedura din 30 octombrie 2007
de declarare a opoziției la nivel național
prezumat în vigoare
Articolul 1
Orice persoană fizică sau juridică legitim interesată, stabilită în țară, poate declara opoziția față de cererea de înregistrare a unei indicații geografice sau denumiri de origine, printr-o declarație întemeiată corespunzător, conform modelului din anexa nr. 2a), care face parte integrantă din prezenta procedură, în termen de 60 de zile de la data publicării documentației pentru înregistrarea unei indicații geografice sau denumiri de origine a unui produs agricol ori alimentar pe site-ul www.mapam.ro., în format de hârtie și electronic, pe adresa de e-mail: dopigp@madr.ro.
Nu se admit decât declarațiile de opoziție primite în termenul stabilit la alin. (1) care:
a) fie demonstrează nerespectarea condițiilor menționate la art. 2 din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
;
b) fie demonstrează că înregistrarea denumirii propuse ar fi contrară art. 3 alin. (2), (3) și (4) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
;
c) fie demonstrează că înregistrarea denumirii propuse ar prejudicia fie existența unei denumiri omonime integral sau parțial ori a unei mărci de fabrică sau de comerț, fie existența unor produse aflate legal pe piață de cel puțin 5 ani;
d) fie precizează elementele care permit să se concluzioneze că denumirea pentru care se solicită înregistrarea este generică în sensul art. 3 alin. (1) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
.
Articolul 2
Direcția de industrie alimentară cu atribuții în domeniu examinează admisibilitatea declarațiilor de opoziție.
Articolul 3
În cazul în care opoziția este admisibilă în sensul art. 1 alin. (2), Direcția de industrie alimentară cu atribuții în domeniu, în termen de 15 zile, solicită în scris părților interesate, respectiv grupului aplicant și opozantului, să inițieze consultări corespunzătoare.
În termen de 30 de zile, părțile interesate inițiază consultări și, în cazul în care se ajunge la un acord, acestea transmit o notificare Direcției de industrie alimentară cu privire la toate elementele care au făcut posibil acordul, avizată de solicitant și de opozant.
În cazul în care se ajunge la un acord, documentația publicată nu a suferit modificări sau a suferit modificări minore așa cum sunt definite în
Regulamentul (CE) nr. 1.898/2006
pentru implementarea
Regulamentului (CE) nr. 510/2006
, aceasta este considerată eligibilă. În caz contrar, Direcția de industrie alimentară repetă examinarea documentației cu modificările efectuate, în conformitate cu prevederile art. 5. din anexa nr. 1.
În cazul în care în termen de 30 de zile nu se ajunge la un acord între părțile interesate, Direcția de industrie alimentară va lua decizia de respingere a înregistrării.
Anexa 2 a)
la procedură prevăzută în anexa nr. 2
DECLARAȚIE DE OPOZIȚIE
1. Denumirea produsului
[prezentat ca în caietul de sarcini publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale]
2. Date de contact
Persoana de contact: (dl/dna): numele:
Grupul/Organizația/Individual:
Adresă:
Telefon:
Adresă de e-mail:
3. Motive pentru opoziție:
* Nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 2 din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
* Înregistrarea denumirii nu corespunde prevederilor art. 3 alin. (2) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
* Înregistrarea denumirii nu corespunde prevederilor art. 3 alin. (3) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
* Înregistrarea denumirii nu corespunde prevederilor art. 3 alin. (4) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
* Înregistrarea aduce prejudicii unor denumiri existente, mărci sau produse, conform art. 7 alin. (3) lit. c) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
* Denumirea propusă pentru înregistrare este generică; detaliile trebuie furnizate în conformitate cu art. 7 alin. (3) lit. d) din
Regulamentul (CE) nr. 510/2006
(se bifează căsuța)
4. Detalierea opoziției
Declarația trebuie să fie însoțită de motivații și justificări pentru opoziție. Interesul legitim economic al opozantului trebuie însoțit de o declarație justificată. Declarația de opoziție trebuie semnată și datată.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.