Ordinul nr. 94/1997
privind posibilitatea retragerii atestatului de către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale unor agenți economici cu activitate geologica și/sau de exploatare a substanțelor minerale utile
prezumat în vigoare
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 221/1995
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, al
și al
emite următorul ordin:
Articolul 1
Atestatul poate fi retras de către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale în cazul neîndeplinirii repetate a obligațiilor agenților economici cu activitate de cercetare geologica și/sau de exploatare a substanțelor minerale utile, prevăzute în anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 221/1995 , sau ca urmare a execuției unor lucrări necorespunzătoare calitativ, la sesizarea inspectoratelor și a secțiilor zonale ale Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau a altor organisme cu atribuții în domeniul cercetării și exploatării resurselor minerale.
Articolul 2
Atestatul mai poate fi retras în următoarele situații:
- agentul economic nu mai deține și nu menține în stare de funcționare aparatura, utilajele, instalațiile etc., strict necesare desfășurării în bune condiții a operațiunilor petroliere sau a activităților miniere, pentru care a fost atestat;
- agentul economic nu mai are personalul de specialitate necesar desfășurării activității, cel puțin la nivelul celui existent la data atestării.
Articolul 3
Anularea atestatului se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Articolul 4
Eliberarea unui nou atestat presupune:
- întocmirea unui nou dosar de atestare și înaintarea acestuia la Agenția Naționala pentru Resurse Minerale;
- confirmarea de către inspectoratele zonale a îndeplinirii condițiilor prevăzute în
Ordinul Președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 147/1995
sau verificarea acestora la sediu;
- reanalizarea dosarului de către comisia de atestare;
- perceperea unui nou tarif, stabilit prin
Ordinul Președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 97/1995
- poziția 28.
Articolul 5
Agenția Naționala pentru Resurse Minerale poate emite duplicat al atestatului, în cazurile în care agentul economic l-a pierdut, i-a fost sustras sau a fost degradat din diferite motive.
În asemenea cazuri se va proceda după cum urmează:
- agentul economic va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pierderea, sustragerea sau distrugerea atestatului respectiv, declarandu-l nul;
- agentul economic va solicita Agenției Naționale pentru Resurse Minerale eliberarea unui duplicat, pe baza dosarului existent la agenție, precum și pe baza actelor doveditoare publicării în Monitorul Oficial al României a anulării atestatului.
La eliberarea duplicatului, agentul economic va achită tariful de 500.000 lei.
Articolul 6
Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data publicării lui.
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.