Decizia nr. 50

Dosar nr. 22/2007

Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită din Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 63^1 din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor

art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicată, fiind prezenți 90 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se decide că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabilește de instanță nu poate fi decât cu executare efectivă.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în aplicarea dispozițiilor art. 63^1 din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii.

Astfel, unele instanțe, constatând că persoana condamnată se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, au înlocuit-o cu pedeapsa închisorii, dispunând suspendarea condiționată a executării acestei pedepse.

Alte instanțe, dimpotrivă, au înlocuit, într-un astfel de caz, pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii și au dispus ca aceasta să fie executată în mod efectiv.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

În adevăr, în cuprinsul art. 63^1 din Codul penal, prin care este reglementată înlocuirea pedepsei amenzii, se prevede că "dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată".

Rezultă deci că, reglementând modul de a se proceda atunci când condamnatul se sustrage cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii, legiuitorul a limitat atribuțiile ce revin instanței de judecată în această privință, restrângându-le la dispoziția de înlocuire a amenzii și la stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, fără a-i da posibilitatea să o reindividualizeze în ceea ce privește modul de executare.

Or, cât timp reglementările date suspendării condiționate a executării pedepsei și suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin art. 81-86^6 din Codul penal, sunt cuprinse în cap. V privind individualizarea pedepselor din titlul III al părții generale a Codului penal, înseamnă că legiuitorul a atribuit instanței posibilitatea de a dispune o asemenea măsură numai în cadrul operațiunii de ansamblu, de alegere și stabilire a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 din același cod, iar nu ulterior condamnării, pe cale incidentală, ca urmare a neexecutării cu rea-credință a unei anumite pedepse.

Așa fiind, instanța învestită cu soluționarea chestiunii înlocuirii pedepsei amenzii, datorită sustragerii cu rea-credință a celui condamnat de la executarea acelei pedepse, nu mai are latitudinea de a examina întinderea pedepsei amenzii, ce a fost fixată prin hotărârea de condamnare, și nici de a dispune ca pedeapsa închisorii, pe care o stabilește în cadrul operațiunii de înlocuire, în conformitate cu criteriile reglementate în art. 63^1 din Codul penal, să fie executată într-un alt mod decât cel hotărât definitiv cu ocazia judecării cauzei.

A considera altfel ar însemna să se încalce principiul deplinei suveranități a judecătorilor care au fost învestiți cu soluționarea cauzei și însuși principiul autorității de lucru judecat, ceea ce ar fi inadmisibil.

În consecință, în temeiul dispozițiilor

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că dispozițiile art. 63^1 din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabilește de instanță nu poate fi decât cu executare efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 63^1 din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabilește de instanță nu poate fi decât cu executare efectivă.

Obligatorie, pentru instanțe, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2007.