Normele din 28 noiembrie 2007
financiare pentru activitatea sportivă
prezumat în vigoare
Capitolul I Obiectul și domeniul de aplicare
Articolul 1
Prezentele norme reglementează categoriile de cheltuieli specifice și, după caz, cuantumurile acestora, ce se pot efectua pentru realizarea activității sportive, participanții la acțiunile sportive, precum și alte aspecte financiare ale activității sportive.
Articolul 2
Prezentele norme se aplică de către autoritățile și instituțiile administrației publice centrale, inclusiv instituțiile din subordinea acestora, care gestionează fonduri publice pentru activitatea sportivă, precum și de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, de structurile sportive și alte entități sportive de drept privat care beneficiază de sume de la bugetul de stat pentru finanțarea programelor/proiectelor sportive ale acestora.
Entitățile prevăzute la alin. (1) se definesc împreună organizații sportive.
Capitolul II Definiții
Articolul 3
În înțelesul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1. activitate sportivă - complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă sunt: acțiunile de pregătire sportivă, competițiile sportive și alte acțiuni sportive, denumite împreună acțiuni sportive;
2. acțiune de pregătire sportivă - acțiune sportivă desfășurată în țară sau în străinătate, realizată în baza unui program stabilit, sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a individului și participarea la competiții sportive;
3. competiție sportivă - acțiune sportivă organizată de structuri sportive și/sau de alte entități competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și/sau obținerea victoriei;
4. competiție sportivă internă - competiție sportivă la care, conform regulamentului de desfășurare, pot participa numai sportivi din cadrul structurilor sportive din România;
a) competiție sportivă internă de nivel național - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel național;
b) competiție sportivă internă de nivel zonal sau interjudețean-competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel zonal ori interjudețean sau promovarea în eșalonul valoric superior;
c) competiție sportivă internă de nivel județean - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel județean sau promovarea în eșalonul valoric superior;
d) competiție sportivă internă de nivel comunal, orășenesc sau municipal - competiție sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câștigător la nivel comunal, orășenesc sau municipal;
5. competiție sportivă internațională - competiție sportivă la care, conform regulamentelor de desfășurare, pot participa sportivi din cadrul unor organizații sportive din mai multe țări;
6. alte acțiuni sportive - acțiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât competițiile sportive și cele de pregătire sportivă, desfășurate în țară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experiență, gale, expoziții, cursuri și stagii de practică și specializare sau perfecționare și altele asemenea, precum și acțiuni de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanță și altele asemenea;
7. alimentație de efort - tip de alimentație specială, necesară compensării pierderilor de nutrienți în urma efortului depus de sportivi în programele de pregătire și de participare în competiții;
8. susținătoare de efort - substanțe sintetice sau naturale cu efecte ergo- sau profotrope utilizate în vederea reechilibrării biologice a sportivilor. Acestea au scop profilactic, curativ și accelerează refacerea după efort, contribuind indirect la susținerea biologică a efortului următor; substanțe care nu sunt incluse pe lista substanțelor interzise întocmită de Agenția Mondială Antidoping (WADA);
9. antrenor sau profesor care a selecționat și promovat - persoană calificată care se ocupă de selecția și pregătirea de bază a sportivilor dintr-o ramură sportivă, asigurând promovarea acestora în cadrul sistemului ierarhic de evaluare sportivă, de la un nivel scăzut al aptitudinilor și abilităților sportive spre înalta performanță sportivă. Activitatea acestora trebuie evidențiată de cluburile sportive și confirmată de federația sportivă națională de specialitate;
10. profesor care a depistat - persoană calificată, încadrată într-o unitate sau instituție de învățământ, care în cadrul activității didactice a identificat o persoană tânără cu potențial pentru înalta performanță sportivă și a recomandat-o unui club sportiv în vederea legitimării. Activitatea sa trebuie evidențiată de cluburile sportive și confirmată de federația sportivă națională de specialitate;
11. personal din cadrul federațiilor - orice persoană care îndeplinește o funcție oficială în cadrul unei federații sportive, confirmată de organul abilitat;
12. organizații sportive - persoane juridice de drept public ori privat care, potrivit actului de înființare sau statutului, pot organiza, participa și/sau finanța, după caz, acțiuni sportive.
Capitolul III Participanții la acțiunile sportive
A. La acțiunile de pregătire sportivă interne și internaționale
Articolul 4
Acțiunile de pregătire sportivă se aprobă de conducerea organizațiilor sportive care le organizează.
La acțiunile prevăzute la alin. (1) pot participa:
a) sportivi;
b) antrenori;
c) medici, asistenți medicali, maseuri, fizioterapeuți, cercetători, operatori video, alți specialiști care contribuie la realizarea pregătirii.
Persoanele prevăzute la alin. (2) lit. b) și c) pot beneficia pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă de aceleași drepturi ca și sportivii, cu excepția cazurilor în care acțiunile sunt organizate în localitățile în care își au domiciliul aceste persoane și organizatorii au stabilit să nu locuiască cu sportivii cantonați, situație în care vor beneficia de una sau două mese pe zi, după caz.
Numărul, structura și componența nominală ale participanților la acțiunile de pregătire sportivă se stabilesc de organizațiile sportive organizatoare, în funcție de ramura de sport, de scopul și importanța acțiunii și de resursele financiare prevăzute în buget.
Articolul 5
Pe durata acțiunilor de pregătire sportivă desfășurate în altă localitate decât în cea de domiciliu, la care participă sportivi elevi, pentru asigurarea pregătirii școlare a acestora pot participa și cadre didactice, într-un program stabilit în comun de federația sportivă națională și conducerea unității de învățământ; cadrele didactice beneficiază de aceleași drepturi ca și sportivii.
B. La competițiile sportive și la alte acțiuni sportive interne și internaționale
Articolul 6
La competițiile sportive interne și internaționale, în afară de sportivi, pot participa antrenori, medici, asistenți medicali, fizioterapeuți, operatori video, alți specialiști, precum și alte persoane din cadrul autorității, instituției sau structurii sportive participante ori din afara acesteia, care contribuie la asigurarea condițiilor tehnice și administrative necesare efectuării deplasării, participării sportivilor în competiție și realizării obiectivelor propuse.
Sportivii și celelalte persoane care participă la competițiile sportive alcătuiesc delegația sportivă a organizației sportive pe care o reprezintă.
Numărul, structura și componența nominală ale delegației sportive care participă la competiții sportive și perioada de deplasare a acesteia se stabilesc de organizația sportivă pe care o reprezintă, în raport cu regulamentul competiției, necesitățile concrete de îndeplinire a obiectivelor stabilite și cu încadrarea în fondurile prevăzute în buget.
Articolul 7
La celelalte acțiuni sportive interne și internaționale prevăzute de prezentele norme, numărul, structura și componența nominală ale participanților se stabilesc, după caz, de organizația sportivă organizatoare sau participantă la acțiune, în raport cu regulamentele ori condițiile de participare comunicate de organizatori, scopul și obiectivele acțiunii și prevederile bugetare aprobate cu această destinație.
Articolul 8
Numărul arbitrilor la competițiile sportive interne și internaționale se stabilește de federațiile sportive naționale, respectiv de federațiile sportive internaționale, conform regulamentelor proprii.
Capitolul IV Categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate pentru realizarea acțiunilor sportive
Secțiunea 1 Cheltuieli de transport
Articolul 9
Transportul participanților la acțiunile sportive organizate în țară, în altă localitate decât cea în care își au domiciliul aceștia, se poate efectua, după caz:
a) cu orice fel de tren, clasa a II-a pe distanțe de până la 300 km și clasa I pe distanțe mai mari de 300 km; utilizarea vagonului de dormit este permisă și se pot deconta cheltuielile aferente numai în cazul călătoriilor efectuate pe distanțe mai mari de 300 km și pe timp de noapte;
b) cu mijloace de transport auto ale entităților organizatoare sau participante;
c) cu mijloace de transport în comun;
d) cu mijloace de transport auto închiriate, respectiv microbuze, autocare și altele asemenea;
e) cu avionul, clasa economică;
f) cu navele de călători, după tariful clasei I;
g) cu autoturismul proprietate personală, în condițiile legii.
La acțiunile de pregătire sportivă care se desfășoară în localitatea în care își au domiciliul, sportivii pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport efectuat cu mijloacele de transport în comun de la locul de domiciliu la locul de desfășurare a acțiunii de pregătire, pe baza legitimațiilor de călătorie sau a abonamentului.
Transportul participanților de la locul de cazare la locul de desfășurare a acțiunii se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală sau cu mijloace de transport în comun, în condițiile legii.
Articolul 10
Pentru deplasarea participanților la acțiunile sportive organizate în străinătate, entitățile trimițătoare pot efectua cheltuieli privind transportul acestora, astfel:
a) cu avionul, la clasa economică;
b) cu trenul, inclusiv cu vagonul de dormit;
c) cu mijloace de transport auto închiriate sau proprii ale entităților trimițătoare;
d) cu autoturismul proprietate personală, în condițiile legii;
e) cu navele de călători, după tariful clasei I.
Articolul 11
La acțiunile sportive organizate în țară și în străinătate se pot deconta drept cheltuieli de transport și:
a) taxele pentru trecerea podurilor;
b) taxele de traversare cu bacul;
c) taxele de aeroport, gară, aerogară sau port;
d) alte taxe privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare;
e) costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum și comisioanele percepute de agențiile de voiaj;
f) taxele percepute suplimentar pentru bagajele constând din materiale și echipament sportiv, aparatură medicală și altele asemenea.
La acțiunile sportive interne și internaționale se mai pot efectua cheltuieli privind:
a) transportul materialelor și echipamentelor sportive, al medicamentelor și aparaturii medicale necesare sportivilor și personalului tehnic pentru efectuarea pregătirii și/sau participării la competiția sportivă;
b) transportul documentațiilor, al altor materiale necesare îndeplinirii acțiunii;
c) transportul pe destinația dus-întors dintre aeroport sau gară și locul de cazare.
Secțiunea 2 Cheltuieli de cazare
Articolul 12
Cazarea participanților la acțiunile de pregătire sportivă organizate în țară și la competițiile sportive interne se poate face, după caz:
a) în unitățile de cazare pentru sportivi;
b) în cămine școlare sau studențești;
c) în locuințe închiriate, în condițiile legii;
d) în moteluri, campinguri sau în hoteluri până la categoria 3 stele inclusiv.
Cazarea participanților la competițiile sportive și la alte acțiuni sportive internaționale organizate în țară se poate face în hoteluri până la categoria 5 stele inclusiv, în funcție de nivelul, importanța și/sau regulamentul competiției, după caz.
La acțiunile sportive organizate în străinătate cazarea participanților se face, după caz:
a) în hotelurile în care au loc acțiunile sportive, la tarifele practicate de acestea, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor;
b) în alte hoteluri sau spații de cazare, cu încadrarea în plafoanele de cazare stabilite prin dispozițiile legale în vigoare privind deplasarea personalului român în străinătate.
În cazuri temeinic justificate, conducătorul entității trimițătoare poate aproba, pe baza documentelor justificative, plata cheltuielilor de cazare peste plafoanele prevăzute de normele legale specifice în vigoare, în limita prevederilor bugetare aprobate.
În cheltuielile de cazare se includ, pe lângă tarif sau chirie, eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum și costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif.
Secțiunea 3 Cheltuieli de masă
Articolul 13
Cheltuielile zilnice de masă pentru acțiunile sportive organizate în țară se diferențiază pe categorii de acțiuni, după cum urmează:
Acțiunea
Limite maxime/persoană
a)
Competiții sportive interne:
-
de nivel comunal, orășenesc sau municipal
până la 35
-
de nivel județean
până la 40
-
de nivel zonal sau interjudețean
până la 50
-
de nivel național
până la 55
b)
Acțiuni de pregătire sportivă desfășurate în țară, organizate și/sau finanțate, după caz, de:
-
cluburile sportive, asociațiile județene și a municipiului București pe ramură de sport, direcțiile pentru sport județene și a municipiului București
până la 55
-
federațiile sportive naționale, alte organizații sportive naționale, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, instituții publice de nivel național
până la 70
c)
Competiții sportive și alte acțiuni sportive internaționale desfășurate în țară, organizate și/sau finanțate de:
-
cluburile sportive, asociațiile județene și a municipiului București pe ramură de sport, direcțiile pentru sport județene și a municipiului București
până la 60
-
federațiile sportive naționale și alte organizații sportive naționale
până la 70
-
Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, ministerele și alte instituții publice de nivel național
până la 80
La încheierea competițiilor sportive și a altor acțiuni sportive internaționale desfășurate în țară se poate organiza și finanța o masă oficială cu sportivii, antrenorii, arbitrii și oficialii participanți, precum și cu alte persoane care au contribuit la organizarea acțiunii, în limita sumei de 90 lei de persoană. În această situație, suma prevăzută pentru masa de seară sau de prânz, după caz, nu se mai folosește. În cadrul meselor oficiale se pot deconta și băuturi alcoolice.
La competițiile sportive organizate în țară organizatorii pot asigura sportivilor băuturi răcoritoare în sumă de până la 5 lei/persoană/joc sau reuniune.
La acțiunile de pregătire sportivă și la competițiile sportive sunt interzise includerea și decontarea în cadrul cheltuielilor de masă a băuturilor alcoolice.
La acțiunile sportive organizate în străinătate se pot efectua cheltuieli zilnice de masă pentru participanți până la nivelul diurnei în valută prevăzute de dispozițiile legale în materie pentru fiecare țară în care are loc deplasarea.
Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în condițiile legii.
În situația în care cheltuielile de masă la acțiunile sportive desfășurate în străinătate se asigură de către partenerii externi, participanții la aceste acțiuni pot beneficia de până la 50% din diurna stabilită pentru țara în care are loc deplasarea.
Prevederile alin. (7) se aplică și în situația în care cheltuielile de întreținere și cazare a participanților în străinătate se asigură din sumele plătite organizatorilor de către entitățile participante, la nivelul comunicat de aceștia.
În cazul deplasării în străinătate cu trenul sau cu mijloace de transport auto delegațiile sportive române beneficiază de masă la nivelul limitelor prevăzute la alin. (1), numai pe durata călătoriei pe teritoriul României.
Cheltuielile zilnice de masă prevăzute în prezentul articol reprezintă limite maxime. Cuantumul efectiv al acestora se aprobă de conducerea organizației sportive, în funcție de specificul ramurii de sport, de valoarea sportivilor, de unitatea la care li se asigură masa, în limita prevederilor bugetare aprobate.
Secțiunea 4 Cheltuieli privind alimentația de efort
Articolul 14
Pentru asigurarea unei alimentații corespunzătoare efortului depus în pregătire, sportivii pot beneficia de alimentație de efort - în alimente -, acordată după cum urmează:
a) de către federațiile sportive naționale sau cluburile sportive, pentru sportivii din loturile olimpice și naționale, la toate categoriile de vârstă - până la 700 lei lunar/persoană;
b) de către direcțiile pentru sport județene și a municipiului București sau cluburile sportive, pentru ceilalți sportivi legitimați din secțiile cluburilor, la toate categoriile de vârstă - până la 450 lei lunar/persoană.
Criteriile de acordare se stabilesc, după caz, de federațiile sportive naționale, de direcțiile pentru sport județene și a municipiului București și de cluburile sportive, în raport cu performanțele realizate de sportiv și cu obiectivele asumate de acesta.
Alimentația de efort se acordă, pentru aceeași perioadă, de către o singură structură sportivă sau de către direcțiile pentru sport județene și a municipiului București.
Articolul 15
Pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă la care se alocă cheltuieli de masă pentru minimum două mese pe zi, structurile sportive și direcțiile pentru sport județene și a municipiului București nu pot acorda alimentație de efort.
Articolul 16
Cluburile sportive care au echipe sau grupe de copii și juniori pot acorda acestora în ziua antrenamentului, pentru compensarea efortului depus, alimente constând în produse lactate, fructe, miere sau alte produse cu efect nutritiv similar, în limita sumei de până la 7 lei/sportiv.
Secțiunea 5 Cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor și a altor persoane
Articolul 17
Organizațiile sportive care organizează competiții sportive interne și internaționale pot finanța, pentru arbitrii și oficialii delegați la acestea, cheltuieli privind indemnizația de arbitraj în limitele următoare:
- lei -
Competiții sportive internaționale organizate de:
Competiții sportive interne:
federații sportive naționale
alte organizații sportive
de nivel comunal, orășenesc sau municipal
de nivel județean
de nivel zonal sau interjudețean
de nivel național
210
140
30
60
100
140
Indemnizația de arbitraj se poate acorda pe meci sau reuniune, după caz, nivelul acesteia fiind:
a) pentru arbitrul principal, 100% din sumele prevăzute la alin. (1);
b) pentru arbitrul secund, 75% din indemnizația arbitrului principal.
Pentru activitatea de secretariat desfășurată înainte, în timpul sau după derularea competiției, la ramurile de sport la care se justifică, pot fi plătite 2-4 indemnizații la nivelul unui arbitru secund, în funcție de nivelul competiției.
Medicii pot primi 100% din indemnizația de arbitraj prevăzută pentru arbitrii principali, iar asistenții medicali 75% din indemnizația medicilor.
În cazul în care arbitrii participanți la o competiție sportivă nu se pot deplasa la locul de servire a mesei din cauza programului de desfășurare a acesteia, ei pot beneficia de acordarea alocației de masă în numerar, cu încadrarea în limitele prevăzute de prezentele norme, impozitată în conformitate cu prevederile legale.
Secțiunea 6 Cheltuieli privind asigurarea persoanelor, a materialelor și a echipamentului sportiv și a altor bunuri
Articolul 18
Cheltuielile privind asigurările pentru accidente ale persoanelor, precum și pentru asigurarea materialelor și echipamentelor sportive, a mijloacelor de transport și a altor bunuri necesare realizării acțiunilor sportive pot fi efectuate astfel:
Nr.
crt.
Categoria de asigurați
Finanțarea
cheltuielilor
Perioada
1.
Sportivi, antrenori și alți specialiști
ai clubului
Cluburile
sportive
anual
2.
Sportivi, antrenori și alți specialiști
din cadrul loturilor naționale și
olimpice, precum și cei aflați în
pregătire la centrele naționale
olimpice de pregătire a juniorilor
Federațiile
sportive
naționale
pe perioada
acțiunilor de
pregătire și a
competițiilor
3.
Membrii delegațiilor sportive
participante la:
- jocurile olimpice;
- festivalul olimpic al tineretului
european
Comitetul
Olimpic și
Sportiv Român
pe perioada
acțiunii
4.
Membrii delegațiilor sportive
participante la competițiile prevăzute
la lit. b), c), d), f), g), h) și i)
ale art. 25 alin. (1)
Titularul
acțiunii
pe perioada
acțiunii
5.
Materiale, echipament, mijloace de
transport și alte bunuri
Titularul
acțiunii
pe perioada
acțiunii
Secțiunea 7 Cheltuieli pentru achiziționarea de materiale și echipament sportiv
Articolul 19
Pentru realizarea acțiunilor sportive se pot efectua cheltuieli pentru achiziționarea de instalații și materiale sportive, echipament sportiv de pregătire și competiție, ținuta de reprezentare, după caz, în limita fondurilor prevăzute în buget.
Secțiunea 8 Cheltuieli medicale și pentru controlul doping
Articolul 20
Comitetul Olimpic și Sportiv Român și federațiile sportive naționale pot să procure pentru sportivii din loturile olimpice și naționale vitamine, susținătoare de efort și medicamente, în baza prescripției medicale, pentru perioada acțiunilor de pregătire sportivă a acestora și a competițiilor sportive ale căror cheltuieli de participare sunt finanțate de acestea, în limita bugetului aprobat în acest scop, astfel:
a) vitamine și susținătoare de efort, în sumă de până la 30 lei/zi pentru fiecare sportiv;
b) medicamente și materiale sanitare, unguente și produse pentru masaj utilizate în procesul de refacere și recuperare, în sumă de până la 10 lei/zi pentru fiecare sportiv.
Celelalte structuri sportive, precum și direcțiile pentru sport județene și a municipiului București pot să procure, în baza prescripției medicale:
a) vitamine și susținătoare de efort, în sumă de până la 14 lei/zi pentru fiecare sportiv;
b) medicamente, materiale sanitare, unguente și produse pentru masaj utilizate în procesul de refacere și recuperare, în sumă de până la 6 lei/zi pentru fiecare sportiv, în cadrul prevederilor bugetare aprobate în acest scop.
Articolul 21
Structurile sportive și Comitetul Olimpic și Sportiv Român pot efectua cheltuieli pentru asistență și investigații medicale, respectiv rezonanță magnetică, tomografie computerizată, coronarografie, scintigrame cu raze, izotopi și altele asemenea, privind starea de sănătate a sportivilor de performanță, precum și pentru realizarea intervențiilor chirurgicale și a tratamentelor postoperatorii ale acestora, astfel:
a) Comitetul Olimpic și Sportiv Român, pentru sportivii loturilor olimpice;
b) federațiile sportive naționale, pentru sportivii loturilor naționale;
c) celelalte structuri sportive, pentru sportivii legitimați.
Organizațiile sportive care au în administrare sau folosință baze sportive pot efectua cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale cu medicamente, materiale și aparatură sanitară și de refacere după efort, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, și a stațiilor doping cu echipamente de specialitate, în limita prevederilor bugetare aprobate în acest scop.
Pentru realizarea controalelor doping, organizațiile sportive pot efectua cheltuieli în lei, pentru testele efectuate în țară, sau în valută, pentru cele impuse de reglementările internaționale a fi efectuate în străinătate.
Secțiunea 9 Alte categorii de cheltuieli
Articolul 22
Pentru organizarea, respectiv desfășurarea acțiunilor sportive reglementate de prezentele norme, organizațiile sportive pot efectua, după caz, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cheltuieli și pentru:
a) servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferință, spații, aparatură birotică și alte bunuri necesare organizării acțiunilor;
b) refacere după efort, recuperare și igienă personală, cum ar fi saună, masaj și altele asemenea;
c) asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice și a respectării normelor de pază și protecție contra incendiilor, la locul de desfășurare a acțiunilor sportive;
d) achiziționarea de panouri și materiale publicitare, materiale pentru pavoazare, rechizite și alte materiale consumabile, aranjamente florale;
e) taxe de înscriere și/sau de participare la acțiunile sportive, taxe de organizare a acțiunilor, în condițiile stabilite de organizatori;
f) obținerea vizelor de intrare în țările în care au loc acțiunile;
g) cheltuieli medicale pentru vaccinuri și medicamente specifice unor țări sau localități, cheltuieli pentru asigurarea medicală a persoanelor;
h) activități culturale;
i) plata lectorilor și a translatorilor;
j) gustări, băuturi răcoritoare, cafea și altele asemenea, în limita sumei de 13 lei/zi/persoană, în cazul acțiunilor sportive, altele decât cele de pregătire;
k) taxe de parcare și servicii de protocol la acțiunile sportive internaționale;
l) comisioane și taxe bancare pentru obținerea valutei.
Pentru realizarea acțiunilor de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanță în domeniul sportului, pentru formarea și perfecționarea personalului de specialitate, precum și a celorlalte acțiuni sportive, organizațiile sportive, în limita prevederilor bugetare aprobate, mai pot efectua:
a) cheltuieli pentru studii de cercetare și documentare în domeniul educației fizice și sportului;
b) cheltuieli pentru procurarea de cărți și alte publicații cu profil sportiv;
c) cheltuieli pentru traducerea, tipărirea, multiplicarea și altele asemenea a materialelor de specialitate din domeniu;
d) cheltuieli pentru realizarea materialelor audiovideo metodice și de promovare a activității sportive;
e) cheltuieli pentru servicii de consultanță în domeniul sportului;
f) achiziții de licențe pentru software de bază și upgrade, servicii de programare și de întreținere pentru aplicații software în domeniul sportului;
g) cursuri de formare și perfecționare a specialiștilor.
Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și federațiile sportive naționale pot efectua cheltuieli privind contribuțiile și cotizațiile anuale la organismele internaționale cu profil sportiv la care sunt afiliate, conform normelor legale, respectiv regulamentelor acestora.
Cluburile sportive deținătoare de cai pot prevedea în buget cheltuieli pentru asigurarea hranei acestora, pentru medicamente, vitamine și susținătoare de efort.
Pentru ramurile de sport individuale de luptă prin contact, structurile sportive pot efectua cheltuieli cu plata indemnizației pentru parteneri, în limita sumei de 300 lei/meci.
Articolul 23
La acțiunile sportive internaționale, delegațiilor sportive străine li se pot oferi cadouri, după cum urmează:
a) pentru cele organizate în țară:
Acțiunea
Finanțatorul
Valoarea
Campionate mondiale și europene
Organizatorul acțiunii
până la 230 lei/delegație sportivă
Alte competiții sportive internaționale
Organizatorul acțiunii
până la 200 lei/delegație sportivă
Alte acțiuni sportive internaționale
Organizatorul acțiunii
până la 175 lei/delegație sportivă
b) la acțiunile sportive internaționale organizate în străinătate:
Acțiunea
Finanțatorul
Valoarea
Jocurile olimpice
Comitetul Olimpic și Sportiv Român
până la 3.000 lei/ramură de sport
Campionate mondiale și europene
Organizația sportivă participantă
până la 2.000 lei/acțiune
Alte competiții sportive internaționale
Organizația sportivă participantă
până la 1.500 lei/acțiune
Alte acțiuni sportive internaționale
Organizația sportivă participantă
până la 1.200 lei/acțiune
Costul materialelor de promovare a activității sportive, cum ar fi: tricouri, cravate, eșarfe, diplome, medalii, cupe, plachete, fanioane, insigne, brelocuri, afișe și pliante și altele asemenea nu se include în sumele prevăzute la alin. (1).
Articolul 24
Cluburile sportive pot efectua încasări din transferul sportivilor proprii la alte cluburi sportive, în conformitate cu grilele sau normele de transfer ale federațiilor sportive naționale de specialitate.
Cluburile sportive pot efectua plăți pentru transferul de la alte cluburi al sportivilor, din veniturile proprii ale acestora, cu respectarea grilelor sau normelor de transfer prevăzute la alin. (1).
Capitolul V Premii, indemnizații, prime și alte drepturi
A. Premii pentru sportivi
Articolul 25
Pentru performanțele deosebite obținute în competiții sportive, Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federațiile sportive naționale, ministerele și alte instituții centrale care au în subordine structuri sportive pot acorda sportivilor, în funcție de valoarea performanței, de importanța și amploarea competiției, de contribuția personală și în limita bugetului aprobat, premii în lei și/sau în obiecte, până la valoarea sumelor prevăzute în tabelul următor:
- lei -
Competiția
Locul I
Locul II
Locul III
Locul IV
Locul V
Locul VI
Cine acordă premiile
a)
Jocuri olimpice
35.000 euro
28.000 euro
21.000 euro
14.000 euro
10.500 euro
7.000 euro
Comitetul Olimpic și Sportiv Român
- echivalentul în lei
b)
Jocuri paralimpice
35.000
20.000
15.000
10.000
7.500
5.000
Agenția Națională pentru Sport
c)
Campionate mondiale:
Agenția Națională pentru Sport
- seniori
21.000
14.000
11.200
7.000
4.900
3.500
- tineret, juniori I
7.000
4.200
3.000
1.700
1.500
1.000
- juniori II - cadeți
4.200
2.800
2.100
1.300
1.000
800
- persoane cu handicap:
- seniori
10.000
8.000
6.000
4.000
3.000
2.000
- juniori
5.000
4.000
3.000
2.000
1.500
1.000
d)
Campionate europene:
Agenția Națională pentru Sport
- seniori
14.000
8.400
5.600
3.500
2.800
2.100
- tineret, juniori I
4.200
2.800
2.100
1.400
1.100
900
- juniori II - cadeți
2.200
1.400
1.000
800
700
600
- persoane cu handicap:
- seniori
7.000
5.000
4.000
2.500
2.000
1.500
- juniori
3.500
2.500
2.000
1.500
1.000
750
e)
Festivalul olimpic al tineretului european
2.200
1.400
1.000
800
700
600
Comitetul Olimpic și Sportiv Român
f) Jocuri mondiale universitare, campionate mondiale școlare și universitare, militare, ale polițiilor, feroviare și altele asemenea
3.500
2.800
2.100
1.400
1.000
600
ministerul de resort
g)
Jocurile francofoniei
3.000
2.000
1.200
Agenția Națională pentru Sport
h)
Jocurile Mării Negre
2.000
1.500
1.000
Agenția Națională pentru Sport
i)
Jocurile Europei de Sud-Est
2.000
1.500
1.000
Agenția Națională pentru Sport
j)
Cupe mondiale interțări, seniori
3.000
2.000
1.500
federațiile sportive naționale
k)
Cupe europene interțări, seniori
2.500
1.700
1.200
federațiile sportive naționale
l)
Cupe europene intercluburi
2.100
1.500
1.000
cluburile sportive
m)
Campionate naționale:
Cluburile sportive
▪ sporturi individuale:
- seniori
1.400
1.100
900
- tineret și juniori I
900
600
400
- juniori II - cadeți
700
500
300
▪ jocuri sportive:
- seniori
2.800
2.100
1.400
- tineret și juniori I
2.100
1.400
1.000
- juniori II - cadeți
1.400
1.000
700
▪ persoane cu handicap, seniori
1.000
800
600
Federația Română a Sportului pentru Persoane cu Handicap
n)
Cupa României:
Cluburile sportive
- discipline sportive individuale
1.000
800
600
- jocuri sportive
2.100
1.400
1.100
Premiile prevăzute la alin. (1) se acordă după cum urmează:
Disciplina/Proba
Cuantumul
lit. a)-i)
Cuantumul
lit. j), k)
A.
Discipline sportive olimpice,
probe olimpice
Persoane cu handicap -
seniori
până la 100%
până la 100%
B.
Probe neolimpice din cadrul
disciplinelor sportive olimpice
până la 50%
până la 75%
C.
Discipline sportive neolimpice
până la 40%
Pentru această categorie
condițiile, criteriile și
cuantumul premiilor se
stabilesc prin ordin al
președintelui Agenției
Naționale pentru Sport
până la 50%
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, respectiv președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, poate aproba, pentru câștigarea titlului mondial sau european de seniori la probe olimpice, respectiv a locurilor I, II și III la jocurile olimpice și la jocurile paralimpice, suplimentarea cu 100% a premiului prevăzut la alin. (1).
În cazul disciplinelor sportive individuale cu probe pe echipe, echipaje sau ștafete, precum și la jocurile sportive, valoarea premiului prevăzut în prezentele norme este individuală.
Articolul 26
Sportivii premiați de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, clasați pe primele 6 locuri la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionatele mondiale și europene, pot primi premii și din partea:
a) cluburilor sportive de care aparțin, în limita prevederilor bugetare aprobate;
b) ministerelor și a celorlalte instituții centrale în a căror subordine se află cluburile de care aparțin sportivii premiați, în limita prevederilor bugetare aprobate.
Premiile cumulate acordate sportivilor potrivit alin. (1) nu pot depăși 50% din valoarea premiilor acordate de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Articolul 27
La disciplinele sportive la care, pe baza rezultatelor obținute de sportivi la probele individuale, se întocmesc, potrivit regulamentului de concurs, și clasamente pe echipe, premierea sportivilor se face pentru fiecare performanță obținută.
Articolul 28
La disciplinele sportive la care, în conformitate cu regulamentul de concurs, sunt prevăzute probe pe echipe, separat de probele individuale, premierea sportivilor se face atât pentru performanțele obținute la probele individuale, cât și pentru cele obținute în cadrul concursului pe echipe.
Articolul 29
La jocurile sportive, în cadrul etapelor competițiilor sportive interne de nivel național de seniori, cluburile sportive pot acorda premii astfel:
a) un premiu de până la 700 lei/sportiv pentru meciurile câștigate în primul eșalon valoric al competiției;
b) un premiu de până la 500 lei/sportiv pentru meciurile câștigate în al doilea eșalon valoric al competiției.
Premiile se acordă diferențiat, în funcție de valoarea meciurilor și de contribuția fiecărui sportiv.
Sportivii clasați pe locurile I, II și III în competițiile interne neprevăzute la art. 25 pot primi din partea organizatorilor un premiu în bani sau în obiecte, în valoare de până la 300 lei, 220 lei și, respectiv, 150 lei/persoană.
Articolul 30
Pentru realizarea unor recorduri omologate de forurile sportive abilitate se pot acorda premii în lei până la valoarea sumelor din tabelul următor:
- lei -
a)
Olimpic
24.000
- lei -
b)
Paralimpic
10.000
- lei -
c)
Mondial
- seniori
probe olimpice
24.000
probe neolimpice
10.000
- tineret
probe olimpice
14.000
probe neolimpice
7.000
- juniori
probe olimpice
10.000
probe neolimpice
5.600
- seniori - persoane cu handicap
probe olimpice
10.000
- lei -
d)
European
- seniori
probe olimpice
17.500
probe neolimpice
7.000
- tineret
probe olimpice
10.500
probe neolimpice
5.600
- juniori
probe olimpice
7.000
probe neolimpice
4.200
- seniori - persoane cu handicap
probe olimpice
7.500
- lei -
e)
Național
- seniori
probe olimpice
2.800
probe neolimpice
1.100
- tineret
probe olimpice
1.700
probe neolimpice
850
- juniori I
probe olimpice
1.400
probe neolimpice
700
- juniori II (cadeți)
probe olimpice
1.100
probe neolimpice
560
- seniori - persoane cu handicap
probe olimpice
1.000
- juniori - persoane cu handicap
probe olimpice
500
Premiile pentru recordurile olimpice se finanțează din bugetul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cele pentru recordurile mondiale și europene, din bugetul Agenției Naționale pentru Sport, iar cele pentru recordurile naționale, din bugetul federațiilor sportive naționale.
Cluburile sportive pot acorda sportivilor premii pentru realizarea de recorduri în limita a 50% din valoarea premiului acordat potrivit alin. (1), în limita prevederilor bugetare aprobate.
Premiile pentru recorduri pot fi acordate numai după omologarea recordurilor de către forurile sportive abilitate.
Articolul 31
Premiile pentru locurile I-III la campionatele naționale se pot acorda numai în baza criteriilor stabilite de clubul sportiv, în funcție de valoarea performanței.
B. Premii pentru antrenori, tehnicieni și alți specialiști
Articolul 32
Antrenorii care au contribuit la realizarea performanțelor de către sportivi la jocurile olimpice, campionatele mondiale și europene și la alte competiții prevăzute la art. 25, precum și la realizarea recordurilor omologate prevăzute la art. 30 alin. (1) pot fi premiați, la propunerea federațiilor sportive naționale, în funcție de:
a) valoarea performanței obținute de sportivi;
b) gradul de realizare a obiectivelor planificate;
c) durata participării acestora la pregătirea sportivului/ sportivilor;
d) responsabilitatea avută în pregătirea sportivului, respectiv a sportivilor premiați, după caz.
Nivelul maxim al premiului ce se poate acorda antrenorilor pentru performanțele obținute de sportivi, inclusiv pentru recordurile realizate de aceștia, la una dintre competițiile sportive prevăzute la art. 25, se stabilește după cum urmează:
A. La disciplinele sportive individuale:
a) antrenorul care a pregătit un singur sportiv premiat poate primi un premiu al cărui cuantum este cel mult egal cu valoarea celui acordat sportivului premiat;
b) antrenorul care a pregătit mai mulți sportivi premiați poate primi un premiu al cărui cuantum este cel mult egal cu valoarea cumulată a premiilor unitare ale sportivilor pregătiți.
La disciplinele sportive individuale olimpice, la care pregătirea este asigurată de mai mulți antrenori, iar competiția se desfășoară pe mai multe probe la care se întocmesc clasamente oficiale separate, premierea persoanelor respective se face astfel:
a) antrenorul principal - un premiu compus din valoarea cea mai mare a unui premiu, cumulat cu valoarea fiecăruia dintre celelalte premii obținute de către sportivii pregătiți;
b) antrenorii secunzi - câte un premiu de până la 75% din valoarea premiului acordat antrenorului principal, în raport cu contribuția adusă la obținerea rezultatelor.
La disciplinele sportive individuale neolimpice la care pregătirea este asigurată de mai mulți antrenori, iar competiția se desfășoară pe mai multe probe la care se întocmesc clasamente oficiale separate, premierea persoanelor respective se face în limita sumei totale a premiilor unitare acordate pentru fiecare probă. Cuantumul premiului ce se acordă fiecărui antrenor se stabilește în funcție de contribuția acestuia la obținerea rezultatelor.
La probele pe echipe, echipaje sau ștafete din cadrul disciplinelor sportive individuale olimpice antrenorul poate primi, pentru fiecare probă pe echipe, echipaje sau ștafete un premiu al cărui cuantum este cel mult egal cu valoarea premiului individual acordat unui sportiv la proba respectivă. În cazul în care pregătirea a fost asigurată de mai mulți antrenori, premierea persoanelor respective se face astfel:
a) antrenorul principal - un premiu compus din valoarea premiului individual cel mai mare acordat unui sportiv, cumulat cu 50% din valoarea fiecăruia dintre celelalte premii unitare acordate pentru probele respective.
b) antrenorii secunzi - câte un premiu de până la 75% din valoarea premiului acordat antrenorului principal, în raport cu contribuția la obținerea rezultatelor.
La probele pe echipe, echipaje sau ștafete din cadrul disciplinelor sportive individuale neolimpice, antrenorul poate primi, pentru fiecare probă pe echipe, echipaje sau ștafete, un premiu al cărui cuantum este cel mult egal cu valoarea premiului individual acordat unui sportiv la proba respectivă. În cazul în care pregătirea a fost asigurată de mai mulți antrenori, premiul respectiv se împarte între aceștia, în raport cu contribuția fiecăruia la obținerea performanțelor.
B. La jocurile sportive:
a) antrenorul principal poate primi un premiu echivalent cu cel mult dublul celui mai mare premiu acordat unuia dintre sportivi;
b) antrenorii secunzi pot primi un premiu de până la 80% din premiul acordat antrenorului principal.
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, respectiv președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, poate aproba antrenorilor care au contribuit la câștigarea titlului mondial sau european de seniori la probele olimpice, respectiv a locurilor I, II și III la jocurile olimpice și la jocurile paralimpice, suplimentarea cu până la 100% a premiului acordat conform prevederilor art. 25 coroborat cu alin. (1) din prezentul articol.
Cluburile sportive, respectiv instituțiile și/sau autoritățile prevăzute la art. 26, în condițiile stipulate la articolul respectiv, pot acorda premii antrenorilor premiați de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru performanțele obținute de sportivii acestora, inclusiv pentru obținerea de recorduri omologate.
Articolul 33
Ceilalți specialiști și tehnicieni din cadrul colectivelor tehnice aprobate de structurile sportive conform normelor proprii pot primi un premiu unitar de până la 35% din valoarea premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.
Valoarea totală a premiilor acordate acestor specialiști nu poate depăși nivelul premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.
În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică dispozițiile art. 25 alin. (2) și ale art. 32 alin. (3).
Articolul 34
Personalul din cadrul federațiilor sportive naționale, care a contribuit la clasarea sportivilor pe locurile I-VI la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionatele mondiale și europene, poate beneficia de premii la încheierea fiecăreia dintre aceste competiții, astfel:
a) pentru disciplinele sportive individuale, valoarea totală a acestui premiu va fi de până la 40% din suma valorii unitare a premiilor corespunzătoare fiecărui loc ocupat și se acordă de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după caz;
b) pentru jocurile sportive, valoarea premiului va fi de până la 100% din valoarea unitară a premiului corespunzător locului ocupat și se acordă de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după caz.
Pentru prevederile alin. (1) lit. a) și b) nu se aplică dispozițiile art. 25 alin. (2).
Articolul 35
Personalul salariat din cadrul Agenției Naționale pentru Sport și al direcțiilor pentru sport județene și a municipiului București - servicii publice descentralizate - poate beneficia trimestrial de premii în limita a 20% din valoarea totală a premiilor acordate sportivilor, antrenorilor și celorlalți specialiști pentru clasarea pe locurile 1-6 la campionatele mondiale și europene. Premiile individuale nu pot depăși suma veniturilor salariale brute lunare din trimestrul respectiv ale persoanelor cărora li se acordă premierea. Criteriile de acordare a premiilor se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Sport. Finanțarea acestor premii se efectuează exclusiv din veniturile proprii ale Agenției Naționale pentru Sport, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Articolul 36
Personalul salariat din cadrul complexurilor sportive naționale și al unităților de administrare a bazelor sportive poate beneficia de premii pentru contribuția acestuia la asigurarea condițiilor optime necesare realizării acțiunilor de pregătire sportivă și a competițiilor sportive interne și internaționale.
Valoarea totală a acestor premii, în cursul unui exercițiu financiar, este de până la 5% din veniturile proprii încasate efectiv de instituție și se finanțează integral din veniturile proprii ale acesteia. Acordarea premiilor se poate efectua numai în condițiile asigurării fondurilor necesare plății cheltuielilor de personal și a celorlalte cheltuieli necesare pentru întreținerea și funcționarea bazelor sportive.
Premiile individuale se aprobă de ordonatorul de credite al instituției publice respective și se stabilesc în funcție de contribuția fiecăruia la asigurarea condițiilor necesare desfășurării acțiunilor sportive.
Cuantumul premiilor individuale pentru conducătorii instituțiilor menționate în prezentul articol se aprobă de Agenția Națională pentru Sport.
Articolul 37
Personalul salariat al cluburilor sportive de drept public, care a contribuit la obținerea de către sportivii clubului a unor clasări pe locurile I-VI la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionatele mondiale și europene sau a unor medalii la celelalte competiții prevăzute la art. 25, poate primi premii, după cum urmează:
a) pentru competițiile premiate de Agenția Națională pentru Sport, respectiv Comitetul Olimpic și Sportiv Român, valoarea totală a premiilor ce se pot acorda este de maximum 40% din suma valorii unitare a premiilor acordate sportivilor clubului de către Agenția Națională pentru Sport, respectiv Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Finanțarea acestor premii se efectuează din bugetul clubului în limita prevederilor bugetare aprobate;
b) pentru competițiile premiate de cluburile sportive, respectiv campionatele naționale și Cupa României, valoarea totală a premiilor ce se pot acorda personalului salariat este de maximum 40% din suma valorii unitare a premiilor plătite efectiv sportivilor de către club. Conducătorul clubului poate primi un premiu de până la 25% din suma astfel calculată. Pentru ceilalți salariați nivelul premiului se stabilește de conducătorul clubului. Finanțarea acestor premii se efectuează din bugetul clubului, în limita prevederilor bugetare aprobate.
Articolul 38
Cu ocazia jocurilor olimpice, membrii comisiilor și cei ai colectivelor multidisciplinare ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ale Agenției Naționale pentru Sport, care au contribuit la obținerea performanțelor, precum și salariații acestora pot fi premiați cu un premiu individual de până la 15.000 lei. Suma acestor premii nu poate depăși 25% din valoarea totală a premiilor acordate.
Articolul 39
Antrenorii sau profesorii care au depistat, selecționat și/sau pregătit sportivi care, ulterior, sub îndrumarea altor specialiști s-au clasat pe locurile I-VI la jocurile olimpice și la jocurile paralimpice, respectiv I-III la campionatele mondiale ori europene, pot fi premiați de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după caz, pentru fiecare dintre aceste performanțe cu un premiu de până la 20% din valoarea celui acordat sportivului ori sportivilor depistați, selecționați și/sau pregătiți.
În cazul în care un sportiv a fost depistat, selecționat și/sau pregătit de mai mulți antrenori ori profesori, premiul stabilit potrivit dispozițiilor alin. (1) se împarte între aceștia, în raport cu contribuția fiecăruia.
Propunerile privind premierea antrenorilor sau profesorilor care au depistat, selecționat și/sau pregătit sportivi conform alin. (1) și (2) se fac de către federațiile sportive naționale, în baza criteriilor stabilite de acestea.
Articolul 40
În afara premiilor prevăzute în prezentul capitol, la competițiile sportive interne, începând cu etapa pe localitate, organizatorii pot acorda medalii, echipament sportiv, diplome, cupe, conform regulamentelor competițiilor respective, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Articolul 41
Pentru performanțele obținute la competițiile sportive care nu au fost autorizate în condițiile legii, nu se acordă premii.
C. Alte premii
Articolul 42
Sportivii care, în baza ordinului președintelui Agenției Naționale pentru Sport, sunt distinși cu titlul de "Maestru emerit al sportului" pot primi un premiu în valoare de până la 1.100 lei. Premiul se acordă de federațiile sportive naționale și se finanțează din bugetul acestora.
Titlul de "Antrenor emerit" se acordă, la propunerea federațiilor sportive naționale, prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Sport. Cuantumul premiului acordat pentru acest titlu este de până la 1.400 lei și se finanțează din bugetul federațiilor sportive naționale.
Articolul 43
Agenția Națională pentru Sport, cu consultarea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, poate acorda anual "Premiul național pentru sport" pentru rezultate de excepție obținute în anul respectiv, prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Sport, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Agenția Națională pentru Sport și Comitetul Olimpic și Sportiv Român stabilesc anual laureații sportului românesc, cărora li se pot acorda trofee, diplome și altele asemenea.
Anual, direcțiile pentru sport județene, respectiv a municipiului București, și structurile sportive stabilesc, fiecare, laureații sportului la nivelul județului, respectiv la nivelul structurii sportive, în baza performanțelor obținute. Sportivii desemnați pot primi premii în bani și/sau în obiecte în valoare totală de până la 10.000 lei.
Articolul 44
Direcțiile pentru sport județene și a municipiului București și cluburile sportive pot acorda anual premii individuale de până la 350 lei pentru voluntari. Valoarea totală a acestor premii este de maximum 8.400 lei/an, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Articolul 45
Comitetul Olimpic și Sportiv Român poate acorda anual premii individuale de până la 350 lei pentru voluntari, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație.
Articolul 46
Cu prilejul unor aniversări jubiliare, al retragerii din activitate a unor sportivi, antrenori sau a altor personalități din domeniul sportului, precum și al unor acțiuni speciale, organizațiile sportive pot acorda trofee sportive, precum și premii în bani și/sau în obiecte, în limita prevederilor bugetare aprobate, în valoare de până la 2.500 lei/persoană.
D. Indemnizații, prime și burse
Articolul 47
Sportivii componenți ai loturilor naționale, antrenorii acestora, precum și alți membri ai colectivelor tehnice aprobate de federațiile sportive naționale, conform normelor proprii, pot primi pe perioada acțiunii de pregătire sportivă organizată de federația sportivă națională și a competiției sportive la care participă în numele federației o indemnizație de lot național, care se acordă din bugetul federațiilor sportive naționale respective. Valoarea lunară a acestei indemnizații se acordă după cum urmează:
Beneficiarul
Suma
1.
Sportivi componenți ai loturilor naționale de seniori
până la 700 lei/persoană/lună
2.
Sportivi componenți ai loturilor naționale de juniori
până la 500 lei/persoană/lună
3.
Tehnicieni:
- antrenor principal
100% din indemnizația sportivului antrenat
- antrenor secund
85% din indemnizația sportivului antrenat
- medic
80% din indemnizația sportivului antrenat
- asistent, consultant științific, metodist,
cercetător științific, psiholog
75% din indemnizația antrenorului principal
- coregraf, corepetitor
70% din indemnizația antrenorului principal
- asistent medical - maseur, biochimist,
kinetoterapeut
60% din indemnizația antrenorului principal
- asistent medical
55% din indemnizația antrenorului principal
- maseur
50% din indemnizația antrenorului principal
- alți specialiști
40% din indemnizația antrenorului principal
Criteriile de acordare a indemnizațiilor de lot național se stabilesc de către federațiile sportive naționale.
Sportivii de performanță, legitimați în cadrul unui club sportiv, antrenorii acestora și alți membri ai colectivului tehnic pot primi pe perioada acțiunii de pregătire sportivă organizată de clubul respectiv și pe perioada competiției sportive la care participă în numele clubului o indemnizație în sumă de până la 80% din nivelul indemnizației de lot național, prevăzut la alin. (1), în baza criteriilor stabilite de clubul sportiv respectiv.
Articolul 48
Comitetul Olimpic și Sportiv Român poate acorda lunar prima de lot olimpic sportivilor, antrenorilor, medicilor și altor membri ai colectivelor tehnice din cadrul loturilor olimpice, pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă și a competițiilor sportive.
Valoarea acestor prime este de până la 1.000 lei și se acordă din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Criteriile de acordare se stabilesc de Comisia tehnică olimpică și se aprobă de Comitetul executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Cuantumul primei de lot olimpic se acordă astfel:
-
sportivului
până la 1.000 lei =
100%
-
antrenorului principal
100%
-
antrenorului secund
80%
-
medicului de lot, consultantului științific, metodistului, cercetătorului științific, psihologului
75%
-
coregrafului, corepetitorului
70%
-
asistentului medical-masor, biochimistului, kinetoterapeutului
60%
-
asistentului medical
55%
-
masorului
50%
-
celorlalți specialiști: armurieri, marangozi, mecanici, electroniști, operatori video, operatori calculator
40%
Pentru aceeași perioadă, sportivilor, antrenorilor, medicilor și celorlalți membri ai colectivelor tehnice li se poate acorda fie indemnizația de lot național, fie prima de lot olimpic.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român poate acorda lunar o indemnizație de centru olimpic antrenorilor, medicilor și celorlalți specialiști din centrele naționale olimpice de pregătire a juniorilor.
Nivelul indemnizației prevăzute la alin. (5) este de până la 500 lei/lună și se acordă pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă și a competițiilor sportive, la propunerea federațiilor sportive naționale de specialitate.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român poate acorda lunar burse olimpice sportivilor din categoria tineret și juniori, cu calități deosebite și care participă la acțiuni de pregătire sportivă. Bursa olimpică cuprinde costurile de asigurare a mesei în cuantumul stabilit pentru sportivii componenți ai centrelor olimpice naționale de pregătire a juniorilor.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român poate acorda lunar o indemnizație antrenorilor care asigură pregătirea sportivilor beneficiari ai bursei olimpice. Nivelul acestei indemnizații este în sumă de până la 300 lei/persoană și se acordă pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă și a competițiilor sportive, la propunerea federațiilor sportive naționale de specialitate.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 49
Instituțiile publice din subordinea Agenției Naționale pentru Sport care au în administrare unități de alimentație publică percep adaosuri pentru serviciile de masă oferite în cadrul acțiunilor sportive, în cuantumurile prevăzute prin ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Sport.
Articolul 50
Pentru bazele sportive aflate în administrarea instituțiilor publice din subordinea Agenției Naționale pentru Sport, tarifele de folosire a acestora, inclusiv pentru unitățile de cazare, se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Sport.
La folosirea bazelor sportive din domeniul public și privat al statului au prioritate sportivii din loturile olimpice și naționale.
Spațiile din unitățile de cazare pentru sportivi se folosesc cu prioritate pentru acțiuni sportive și, în limita locurilor disponibile, pentru acțiuni cu alt caracter.
În bazele sportive menționate la alin. (1), care pot asigura condiții necesare organizării de spectacole, concerte, adunări și alte manifestări asemănătoare și care nu împiedică buna desfășurare a acțiunilor sportive, titularii dreptului de administrare sau folosință percep tarife negociate.
Articolul 51
Premiile, primele și alte drepturi acordate în baza prezentelor norme se impozitează potrivit legii.
Articolul 52
Cheltuielile pentru realizarea competițiilor sportive interne se efectuează astfel:
a) cheltuielile de organizare a competiției, de către organizatorul competiției, potrivit regulamentului acesteia;
b) cheltuielile de participare, cum ar fi cheltuielile de cazare, masă, transport, taxă de participare și altele asemenea, de către cluburile sportive sau asociațiile sportive fără personalitate juridică, după caz, pentru sportivii proprii înscriși la competiția respectivă, precum și pentru ceilalți membri ai delegației sportive.
Articolul 53
Efectuarea cheltuielilor reglementate prin prezentele norme se realizează potrivit normelor privind finanțele publice.
Pentru realizarea acțiunilor și activităților sportive prevăzute de prezentele norme se pot efectua plăți în avans, în condițiile existenței unor contracte ferme, în cuantum de până la 30% din valoarea contractului, în condițiile legii.
Articolul 54
Organizațiile sportive pot aloca fonduri peste limitele prevăzute în prezentele norme pe seama sumelor obținute din sponsorizări, în condițiile legii.
Articolul 55
Pentru personalul salariat al Complexului Sportiv Național "Piatra Arsă", care își desfășoară nemijlocit activitatea la altitudine, la solicitarea conducătorului acestei instituții, președintele Agenției Naționale pentru Sport poate aproba cazarea gratuită a acestora.
Articolul 56
Sumele prevăzute în prezentele norme includ și taxa pe valoarea adăugată.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.