Legea nr. 349/2007
privind reorganizarea cadrului instituțional în domeniul managementului substanțelor chimice
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Legea nr. 249/2011 5 decembrie 2011 (prevederi anume) pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituțio…
Completat prin 1
- OUG nr. 60/2013 12 iunie 2013 (prevederi anume) pentru completarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului …
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Agenția Națională pentru Protecția Mediului preia toate atribuțiile și responsabilitățile Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase privind implementarea, la nivel național, a legislației din domeniul substanțelor și preparatelor periculoase.
Garda Națională de Mediu preia toate atribuțiile și responsabilitățile Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase privind controlul respectării prevederilor legale în domeniul substanțelor și preparatelor periculoase, constatarea și sancționarea încălcării acestora.
Articolul 2
Personalul angajat în cadrul Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase se preia de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și de Garda Națională de Mediu și se numește în funcții publice corespunzătoare, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Numărul de posturi pentru Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile se majorează cu 45 de posturi, din care 32 de posturi pentru Agenția Națională pentru Protecția Mediului și 13 posturi pentru Garda Națională de Mediu.
Patrimoniul și personalul Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase vor fi preluate prin protocoale de predare-preluare, încheiate cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului, respectiv cu Garda Națională de Mediu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe baza proceselor-verbale de inventariere încheiate anterior.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului preia toate drepturile și este ținută pentru toate obligațiile Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase.
Articolul 3
Fondurile aprobate prin bugetul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile pentru anul 2007, la titlul 51 "Transferuri între unitățile administrației publice", articolul 51.01 "Transferuri curente", în sumă de 1.500.000 lei la Agenția Națională pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, se utilizează pentru finanțarea celor 45 de posturi, preluate conform prevederilor art. 2 alin. (2).
Ministerul Economiei și Finanțelor este abilitat să introducă modificările corespunzătoare în bugetul de stat și în bugetul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, la propunerea ordonatorului principal de credite.
Articolul 4
Se desemnează ca autorități competente pentru aplicarea Regulamentului nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene de Substanțe Chimice, de modificare a
Directivei 1999/45/CE
și de abrogare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 793/93 și a
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.488/94
, precum și a
Directivei Consiliului 76/769/CEE
și a
directivelor Comisiei 91/155/CEE
,
93/67/CEE
,
93/105/CEE
și
2000/21/CE
, denumit în continuare Regulament, următoarele instituții publice:
a) Agenția Națională pentru Protecția Mediului, pentru implementarea Regulamentului și pentru cooperarea cu Comisia Europeană și Agenția Europeană de Substanțe Chimice, în vederea implementării acestuia, potrivit art. 121 din Regulament;
b) Garda Națională de Mediu, pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului și pentru constatarea și sancționarea încălcării acestora, potrivit art. 121 din Regulament.
Articolul 5
Agenția Națională pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, persoană juridică de interes public și organ de specialitate al administrației publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, se desființează.
Articolul 6
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru corelarea cu prevederile acesteia, Guvernul va modifica și/sau completa, după caz, următoarele acte normative:
a)
Hotărârea Guvernului nr. 440/2005
pentru reorganizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 26 mai 2005;
b)
Hotărârea Guvernului nr. 459/2005
privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005;
c)
Hotărârea Guvernului nr. 368/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 27 aprilie 2007.
Articolul 7
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a)
art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 200/2000
privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 22 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 451/2001 , cu modificările și completările ulterioare;
b)
Hotărârea Guvernului nr. 707/2002
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 19 iulie 2002.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 3 decembrie 2007. Nr. 349.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.