Decizia nr. 1068/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tuică - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 și

art. 42 din Legea nr. 230/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Liliana Poenaru în Dosarul nr. 22.876/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 22.876/2/2005, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2001

privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Liliana Poenaru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate încalcă libertatea de asociere a persoanelor care au calitatea de proprietari de apartamente într-un bloc de locuințe, întrucât persoanelor care nu sunt membre ale asociației de proprietari nu li se cere acordul pentru utilizarea de către terți a proprietății comune a imobilului. Mai mult, acestor persoane le este afectat inclusiv dreptul de proprietate asupra cotei-părți indivize din proprietatea comună, atâta timp cât asociația hotărăște cu privire la închirierea sau folosirea acesteia, fără a consulta și fără a avea acordul scris al tuturor proprietarilor.

Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în acest domeniu.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul observă că instanța constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri asupra excepției având ca obiect dispozițiile

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2001 , respingând constant criticile formulate. Întrucât nu există motive noi, de natură a justifica schimbarea acestei practici, și în cauza de față excepția apare ca neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2001

privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, text de lege care are următorul conținut: "(1) Închirierea sau folosirea de către persoanele fizice ori juridice a spațiilor aflate în proprietatea comună a proprietarilor se face numai prin contract de închiriere sau de folosință, semnat din partea asociației de proprietari de către președinte, pe baza hotărârii adunării generale a proprietarilor, cu acordul proprietarilor direct afectați.

(2) Schimbarea destinației apartamentului de către proprietar sau chiriaș se face numai pe baza hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, cu acordul proprietarilor direct afectați."

Ulterior sesizării Curții,

Ordonanța Guvernului nr. 85/2001

a fost abrogată prin

art. 61 din Legea nr. 230/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, noua reglementare preluând, cu modificări, soluția legislativă prevăzută de art. 11 din ordonanța abrogată, în cuprinsul art. 39: "Proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune", respectiv art. 42: "Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinata inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării."

Prin urmare, Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor criticate din noua reglementare, în vigoare la data efectuării controlului de constituționalitate.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă o serie de prevederi constituționale, precum cele cuprinse în art. 11, 20, 21, 40, 44, 51-53 și art. 124. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6, 11, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 8, 17 și 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 230/2007 , asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune, care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii. Asociația de proprietari se înființează prin acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință din cadrul unei clădiri. Înscrierea ulterioară în asociația de proprietari a proprietarilor care nu au fost prezenți la adunarea generală de constituire se face la cererea scrisă a acestora, fără alte formalități.

Prin urmare, se constată că apartenența la o astfel de asociație a titularului dreptului de proprietate asupra unui apartament dintr-un condominium nu este impusă de lege, ci, dimpotrivă, este subsecventă acordului de voință al proprietarului exprimat în scris la momentul înființării asociației sau în orice moment ulterior. Așa fiind, Curtea nu poate reține critica privind încălcarea dispozițiilor art. 40 din Constituție, referitoare la libertatea de asociere.

Prevederile art. 39 și

art. 42 din Legea nr. 230/2007

stabilesc condițiile în care proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, și anume acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, pe de o parte, și cele în care poate fi schimbată destinația locuințelor, respectiv numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, în cauză se pune problema stabilirii limitelor dreptului de proprietate în cazul bunurilor aflate în coproprietate forțată și perpetuă (condominium pro indiviso) în blocurile de locuințe cu mai multe locuințe, în care, potrivit legii, se constituie asociații de proprietari. Sub acest aspect, Curtea reține că dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție, care consacră garantarea dreptului de proprietate privată, prevăd, în teza a doua, că atât limitele, cât și conținutul acestui drept "sunt stabilite de lege". Rezultă, în mod evident, că limitele aduse prin lege dreptului de proprietate asupra părților destinate folosirii în comun de către toți proprietarii dintr-o clădire cu mai multe locuințe sau dreptului de proprietate asupra spațiului a cărui destinație se dorește a fi schimbată se justifică constituțional prin asigurarea posibilității efective de administrare, folosire, întreținere și exploatare a imobilului în interesul tuturor proprietarilor de locuințe din acel imobil.

Mai mult, în măsura în care textele de lege criticate prevăd expres manifestarea acordului tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate ca o condiție peremptorie a utilizării de către terți a spațiilor proprietate comună sau a schimbării destinației locuințelor, Curtea constată că, în cauza dedusă controlului, nu operează nicio îngrădire a dreptului de proprietate al acestora.

De altfel, Curtea observă că asupra constituționalității dispozițiilor din vechea reglementare, respectiv

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2001 , s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 455 din 20 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 20 octombrie 2005, respingând ca neîntemeiată critica cu un atare obiect.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 și

art. 42 din Legea nr. 230/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Liliana Poenaru în Dosarul nr. 22.876/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2007.