Decizia nr. 1069/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 94 alin. (1) și ale

art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România", excepție ridicată de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed în Dosarul nr. 3.366/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat în cauză spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.

Magistratul-asistent învederează Curții faptul că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise depuse la dosarul cauzei, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituție și din reglementările internaționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din data de 20 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.366/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 94 alin. (1) și

art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România". Excepția a fost ridicată de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed, având ca obiect o plângere împotriva unei hotărâri a Oficiului Național pentru Refugiați (în prezent Oficiul Român pentru Imigrări), prin care acestuia i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate, prin aceea că prevăd că soluționarea plângerii are loc fără audierea străinului și fără citarea părților, încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, drepturi ocrotite prin art. 21 și art. 24 din Constituție, precum și prin art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că prevederile legale menționate nu aduc atingere dreptului la apărare al petentului și nici dreptului acestuia la un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Susține, în acest sens, că dispozițiile legale criticate instituie o procedură specială, potrivit căreia instanța de judecată poate dispune luarea unor măsuri fără citarea părților și fără audierea străinului, dat fiind faptul că pentru a se ajunge în această fază este necesar ca anterior cererea sa de acordare a azilului să fi fost deja soluționată pe fond. Astfel, apare ca nejustificată prelungirea procedurilor, prin introducerea legislativă a unui nou ciclu procesual, având în vedere că îndeplinirea condițiilor pentru accesul la o nouă procedură de azil sau necesitatea rămânerii pe teritoriul României, după respingerea cererii de azil, se pot proba prin mijloacele de probă indicate de lege, în fața unei instanțe judecătorești.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România sunt constituționale. În acest sens, arată că măsurile legale criticate "nu reprezintă un obstacol privind exercitarea dreptului persoanei, cetățean străin, de a fi asistat de un avocat ori de a beneficia de serviciile unui interpret, precum și de toate celelalte garanții procesuale care dau expresie conceptului de proces echitabil". Totodată, arată că stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și motivării autorului, prevederile art. 93 alin. (4) și ale

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Textele criticate au următoarea redactare:

- Art. 93 - Căi de atac:

"(4) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluționează în regim de urgență de către instanța de judecată competentă, care se va pronunța în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o încheiere irevocabilă."

- Art. 94 - Soluționarea plângerii:

"(1) Instanța soluționează plângerea, fără audierea străinului, în termen de 30 de zile, și pronunță o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea; sau

b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă procedură de azil și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."

În opinia autorului excepției, textele de lege criticate încalcă prevederile art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare din Constituție, precum și ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportate la art. 2 - Dreptul la viață și art. 3 - Interzicerea torturii din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, intitulat Garanții procedurale în cazul expulzărilor de străini.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că dispozițiile legale criticate - art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România - fac parte din Secțiunea 5 "Procedura de soluționare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil" și conțin norme procedurale cu privire la soluționarea plângerii formulate împotriva hotărârii prin care Oficiul Român pentru Imigrări a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil. Prin urmare, Curtea constată că nu se poate reține critica referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la instanță, odată ce obiectul de reglementare al textelor atacate îl reprezintă tocmai modalitatea de exercitare, în fața instanței de judecată competente, a unei căi de atac, autorul excepției aflându-se, în momentul invocării excepției, tocmai în această etapă judiciară. Astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Constituționale, principiul consacrat de art. 21 din Constituție are ca semnificație faptul că nicio lege nu poate îngrădi dreptul unei persoane de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, însă legiuitorul, în virtutea competenței oferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de acces liber la justiție. Pe de altă parte, Curtea a reținut în jurisprudența sa că nici textul constituțional menționat, nici art. 6 paragraful 1 sau art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală, relevante în acest sens fiind

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum și

Decizia nr. 66 din 27 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în cazul Golder împotriva Regatului Unit, 1975, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, întrucât, fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept.

În acest context, Curtea constată că

Legea nr. 122/2006

reglementează o procedură specială - aceea a acordării azilului în România. Dispozițiile art. 93 alin. (4) și ale art. 94 alin. (1) din lege - criticate - fac referire, de asemenea, la procedura specială de soluționare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea acelorași pași procedurali ca și în procedura inițială, de cerere a acordării azilului. Astfel, soluționarea plângerii împotriva hotărârii de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil este analizată fără a mai fi necesară audierea străinului, dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost respinsă pe motive de inadmisibilitate, deci instanța de judecată va analiza rațiunile ce au întemeiat această soluție și care țin de neîndeplinirea corespunzătoare a condițiilor prevăzute de art. 88 din lege. Mai mult, instanța soluționează această plângere în termen de 30 de zile, ceea ce exprimă, încă o dată, condiția celerității în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri.

Totodată, Curtea constată că în motivarea excepției de neconstituționalitate se face confuzie între plângere ca și cale de atac împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări, care, după cum s-a arătat, se soluționează în termen de 30 de zile, fără audierea străinului, reglementată de

art. 93 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 , și cererea pe care străinul o poate formula în fața instanței de judecată în temeiul art. 93 alin. (4) și (6) din lege și prin care solicită permisiunea de a rămâne pe teritoriul României până la pronunțarea instanței asupra plângerii. Această cerere se judecă în regim de urgență, fără citarea părților, soluția fiind pronunțată în camera de consiliu, regimul procedural special fiind pe deplin justificat prin natura obiectului cererii, acela de permisiune a rămânerii pe teritoriul României.

În concluzie, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate referitoare la contradicția dintre textele de lege examinate și prevederile constituționale și convenționale ce consacră dreptul de acces la instanță și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, solicitantul accesului la o nouă procedură de azil beneficiază, în această etapă judiciară, de exercitarea neîngrădită a tuturor garanțiilor procesuale pe care drepturile pretins a fi nesocotite le implică, printre acestea numărându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apărător și de interpret.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (4) și ale

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed în Dosarul nr. 3.366/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2007.