Ordin · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Ordinul nr. 58/2007

privind modificarea Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 311/2005 pentru aprobarea documentelor suplimentare privind aplicarea Criteriilor și metodelor privind aprobarea prețurilor și stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, aprobate prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.078/2003

prezumat în vigoare

Data actului
13 decembrie 2007
Emitent
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 883 din 21 decembrie 2007
Citează
3 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 6.606 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Decizia nr. 311/2005 30 martie 2005 pentru aprobarea documentelor suplimentare privind aplicarea Criteriilor și metodelor pent…

În temeiul dispozițiilor art. 8 lit. l) și ale

art. 10 alin. (4) și (5) din Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa nr. 1 la Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 311/2005 pentru aprobarea documentelor suplimentare privind aplicarea Criteriilor și metodelor privind aprobarea prețurilor și stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, aprobate prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.078/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 aprilie 2005, se modifică după cum urmează:

1. La capitolul IV "Venitul reglementat", paragraful "Referitor la art. 32" se modifică și va avea următorul cuprins:

"Referitor la art. 34 În primul an al fiecărei perioade de reglementare, venitul reglementat se determină pe baza venitului de bază VB(1) după următoarele relații de calcul:

- în cazul activității de transport, respectiv de înmagazinare subterană, venitul reglementat total aferent activității de transport, respectiv de înmagazinare subterană este egal cu venitul de bază calculat pentru respectiva activitate, conform art. 34 alin. (1) din Metodologie

VRT[x](1)t, ds = VB[x](1)t, ds,

unde:

VRT[x](1)t, ds - venitul reglementat total în primul an "i=1" al perioadei de reglementare [x], pentru activitatea de transport, respectiv pentru activitatea de înmagazinare subterană;

VB[x](1)t, ds - venitul de bază aferent activității de transport, respectiv de înmagazinare subterană, calculat potrivit art. 34 alin. (1) și celorlalte prevederi ale Metodologiei, pentru perioada de reglementare [x];

- în cazul activităților de distribuție, respectiv de furnizare reglementată, venitul reglementat unitar este egal cu venitul de bază calculat pentru respectiva activitate, conform art. 34 alin. (1) din Metodologie, împărțit la cantitatea totală de gaze naturale estimată a fi distribuită, respectiv furnizată în primul an al perioadei de reglementare

VRU[x](1)d, fr = VB[x](1)d, fr/Q[x](1)d, fr,

unde:

VRU [x](1)d, fr - venitul reglementat unitar în primul an "i=1" al perioadei de reglementare [x], pentru activitatea de distribuție, respectiv de furnizare reglementată;

VB[x](1)d, fr - venitul de bază aferent activității de distribuție, respectiv de furnizare reglementată, calculat potrivit art. 34 alin. (1) și celorlalte prevederi ale Metodologiei, pentru perioada de reglementare [x];

Q[x](1)d,fr - cantitatea de gaze naturale estimată a fi distribuită, respectiv de a fi furnizată în regim reglementat, în primul an "i=1" al perioadei de reglementare [x], măsurată la consumator, respectiv fără a fi incluse consumurile tehnologice ale operatorului.

Cantitatea de gaze naturale estimată a fi distribuită, respectiv de a fi furnizată în regim reglementat în primul an "i=1" al perioadei de reglementare [x] se fundamentează de către operatorul de distribuție, respectiv de către operatorul care realizează furnizarea reglementată. Prognoza privind cantitățile estimate și fundamentarea acesteia se înaintează ANRE odată cu înaintarea fundamentărilor privind stabilirea venitului de bază (art. 143 alin. 1 din Metodologie). Estimarea cantităților se realizează în condițiile standard de presiune, temperatură și de calitate a gazelor naturale prevăzute în Standardul SR 3317.

ANRE are dreptul să ceară sau să propun revizuirea prognozelor înaintate, urmând ca în calculul venitului reglementat unitar - VRU[x](1)d, fr cantitatea de gaze naturale - Q[x](1)d, fr să se stabilească de comun acord cu operatorul.

Ținând cont de impactul pe care deschiderea pieței interne, schimbarea metodologiilor de tarifare și procesul de privatizare a principalelor companii de distribuție îl produc pentru activitatea de distribuție, respectiv de furnizare reglementată, venitul reglementat unitar - VRU[1](i)d, fr stabilit pentru prima perioadă de reglementare va fi recalculat în situația în care diferența dintre cantitatea estimată Q[1](i)d, fr și cea efectiv distribuită, respectiv furnizată în regim reglementat este substanțial diferită. Valoarea limitei de la care este permisă recalcularea venitului reglementat unitar - VRU[1](i)d, fr va fi convenită cu fiecare operator. Diferențele de venit reglementat unitar - DeltaVRU[1](i)d, fr în plus vor fi scăzute, respectiv cele în minus vor fi adunate, odată cu ajustarea venitului reglementat unitar din anul următor perioadei de reglementare. Diferențele de venit reglementat unitar - DeltaVRU [1](i)d, fr vor fi calculate pentru întreaga diferență dintre cantitățile prognozate și cele efectiv realizate. Recalcularea se aplică în mod similar și pentru cea de-a doua perioadă de reglementare."

2. Anexa nr. 3 se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Compartimentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și operatorii licențiați din sectorul gazelor naturale vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Gergely Olosz
București, 13 decembrie 2007.
Nr. 58.

Anexa (Anexa nr. 3 la

Decizia nr. 311/2005 )

EVALUAREA

formulei elementelor generatoare de costuri - EGC

în a doua perioadă de reglementare 2008-2012

Valoarea elementelor generatoare de costuri - EGC în a doua perioadă de reglementare 2008-2012 se stabilește la valoarea 0 pentru toate activitățile reglementate. Toate investițiile efectuate de operatori într-o manieră prudentă vor fi recunoscute prin componenta de corecție pentru capitalul investit - Delta(inv).

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.