Ordinul nr. 2421/2007
pentru modificarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Are ca temei 1
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
În temeiul prevederilor
art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a)-i), ale art. 143 alin. (2) și (3) și ale
art. 144^1 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul economiei și finanțelor emite următorul ordin:
Articolul I
Anexa la
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.222/2006
privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și
art. 144^1 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2008.
p. Ministrul economiei și finanțelor, Cătălin Doica, secretar de stat București, 18 decembrie 2007. Nr. 2.421.
Anexa INSTRUCȚIUNI
de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru
operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i),
art. 143 alin. (2) și
art. 144^1 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prin prezentele instrucțiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144^1 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Justificarea scutirilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144^1 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se face, de regulă, în momentul în care este emisă o factură pentru operațiunea în cauză. Totuși, pentru acele operațiuni care prin natura lor nu permit operatorilor economici să fie în posesia documentelor de justificare a scutirii în momentul emiterii facturii, prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxă se va face în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data la care a fost emisă factura. Dacă factura nu este emisă în termenul prevăzut de lege, termenul de 90 de zile menționat anterior va începe din data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru operațiunea în cauză.
În sensul prezentelor instrucțiuni:
a) prin contract se înțelege și comanda, urmată de executarea acesteia;
b) transportator este orice persoană impozabilă care realizează servicii de transport cu mijloace de transport proprii sau închiriate;
c) casă de expediție este orice persoană impozabilă care acționează în nume propriu, contractând servicii de transport cu un transportator, pe care apoi le refacturează beneficiarului transportului. Serviciile casei de expediție sunt servicii de transport;
d) prin furnizor se înțelege orice persoană impozabilă care realizează o livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) sau alin. (2) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv producătorul bunurilor sau proprietarul bunurilor ori comisionarul care acționează în nume propriu, dar în contul comitentului;
e) sunt considerate livrări de bunuri, în sensul art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, bunurile transportate din România în afara Comunității Europene, denumită în continuare Comunitate, chiar și în lipsa unei tranzacții comerciale;
f) în scopul aplicării prezentelor instrucțiuni, livrările de bunuri care sunt transportate în afara Comunității, chiar și cele prevăzute la lit. e), sunt denumite exporturi, iar furnizorul menționat la lit. d) este denumit exportator.
În cazul în care nu sunt prezentate documentele de justificare a scutirii la data efectuării controlului, organele de inspecție fiscală au dreptul de a suspenda inspecția fiscală până la data prezentării acestora.
Suspendarea inspecției fiscale nu poate depăși termenul prevăzut la alin. (2) și se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Dacă inspecția fiscală a fost deja efectuată și, ulterior expirării termenului prevăzut la alin. (2), fără să depășească termenul legal de prescripție, persoana impozabilă intră în posesia documentelor de justificare a scutirii de taxă, poate solicita organelor fiscale competente reverificarea perioadei respective, în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare.
Articolul 2
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunității de furnizor sau de altă persoană în contul său. Prin persoană care expediază sau transportă bunuri în afara Comunității în contul furnizorului se înțelege orice persoană care face transportul. Scutirea se aplică numai în situația în care, potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor și cumpărător, transportul bunurilor în afara Comunității este în sarcina furnizorului, care poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela la un transportator ori la o casă de expediție.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se justifică de către exportator cu următoarele documente:
a) factura, care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau, dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacție, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declarației vamale de export;
b) unul dintre următoarele documente:
1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;
c) documentul de transport care atestă că bunurile părăsesc Comunitatea și, după caz, orice alt document care atestă realizarea efectivă a exportului, cum ar fi: comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare.
Articolul 3
Potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată livrările de bunuri expediate în afara Comunității de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său. Astfel de livrări au loc în cadrul unor contracte prin care persoana obligată să transporte bunurile în afara Comunității este cumpărătorul nestabilit în Comunitate sau altă persoană în contul său.
Scutirea de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (1) se justifică de furnizorul care realizează livrarea, cu documentele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și b).
În cazul în care livrarea de bunuri se referă la bunuri cumpărate în România de călători nestabiliți în Comunitate, care sunt transportate în bagajul personal al călătorului, scutirea de taxa pe valoarea adăugată se aplică potrivit procedurilor și condițiilor stabilite prin ordin distinct al ministrului economiei și finanțelor.
Articolul 4
Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prestările de servicii, inclusiv transportul și serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimurile ori situațiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru serviciile de transport se justifică de transportator sau de casa de expediție, cu următoarele documente:
a) factura, care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, documentul specific de transport, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
b) contractul încheiat cu exportatorul, cu beneficiarul exportului, cu titularul unui regim menționat la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau cu casa de expediție;
c) documentele specifice de transport sau, după caz, copii de pe aceste documente, în funcție de tipul transportului, prevăzute la alin. (4);
d) documentele din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate sau sunt plasate în unul dintre regimurile menționate la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, conform prevederilor alin. (4).
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru transportul bunurilor plasate în regimurile prevăzute la art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și în cazul în care transportul îndeplinește condițiile unui transport intracomunitar, astfel cum este definit la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Se consideră documente specifice de transport, în funcție de tipul transportului:
a) în cazul transportului auto: copie de pe carnetul TIR sau de pe documentul de tranzit comunitar T, în cazul unui transport intracomunitar, documentul de transport internațional;
b) în cazul transportului feroviar: scrisoarea de trăsură, documentul de transport internațional pe căile ferate, care să poarte ștampila stației de expediție, documentul de transmitere a vagonului la calea ferată vecină, care să confirme ieșirea mărfii din țară;
c) în cazul transportului multimodal cale ferată-naval: scrisoarea de trăsură și foaia de conosament;
d) în cazul transportului prin conducte, altele decât cele prin care se transportă gazul natural, pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare: documentul emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate.
Scutirea de taxă pentru transporturile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul transporturilor combinate, pe baza documentelor specifice fiecărui tip de transport care intră în componența transportului combinat.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru serviciile accesorii transportului legat direct de exportul de bunuri sau de plasarea bunurilor în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se justifică pe baza următoarelor documente:
a) contractul încheiat cu beneficiarul prestării de servicii, care poate fi exportatorul, beneficiarul exportului, titularul regimurilor menționate la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, transportatorul sau casa de expediție;
b) factura sau alte documente specifice;
c) documentele din care să rezulte că bunurile au fost exportate sau au fost plasate în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Scutirile prevăzute la alin. (6) se acordă inclusiv serviciilor accesorii unui transport intracomunitar de bunuri, astfel cum este definit la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aferent bunurilor plasate în regimurile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru alte prestări de servicii legate direct de exportul de bunuri sau de plasarea bunurilor în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se justifică pe baza următoarelor documente:
a) în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate în afara Comunității, contractul încheiat cu transportatorul ori cu casa de expediție sau cu exportatorul ori cumpărătorul;
b) în cazul bunurilor plasate în regimurile menționate la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contractul încheiat cu titularul regimului, cu transportatorul sau cu casa de expediție;
c) factura, care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
d) documentele din care să rezulte că prestările de servicii efectuate sunt legate direct de exportul de bunuri sau de bunuri plasate în regimul de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, menționate la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Persoana impozabilă care realizează lucrări asupra bunurilor mobile corporale plasate în regim de perfecționare activă, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, justifică scutirea de taxă pe baza următoarelor documente:
a) contractul încheiat cu beneficiarul;
b) autorizația pentru perfecționare activă;
c) factura pentru prestarea de servicii;
d) unul dintre următoarele documente:
1. declarația vamală de export sau reexport, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul Comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul Comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau 3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului Comunitar, transmisă de biroul vamal; sau
4. declarația vamală de plasare a bunurilor în alt regim vamal suspensiv, dacă regimul de perfecționare activă este închis prin alt regim vamal suspensiv.
Alte persoane impozabile, care sunt înscrise în autorizația pentru perfecționare activă și care efectuează prestări de servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale sau orice alte prestări de servicii legate direct de bunuri plasate în regim de perfecționare activă, justifică scutirea de taxă cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu titularul autorizației pentru operațiunile de perfecționare activă sau cu beneficiarul produselor compensatoare;
b) copie de pe autorizația pentru operațiunile de perfecționare activă, din care să rezulte că respectiva persoană este înscrisă în această autorizație ca persoana care concură la realizarea produselor compensatoare;
c) factura pentru prestarea de servicii efectuată.
Se interzice facturarea bunurilor date spre prelucrare de către titularul operațiunii de perfecționare activă sau de persoana căreia i-a fost cesionat regimul de perfecționare activă către unitățile care realizează prelucrarea acestora. Bunurile respective se predau spre prelucrare pe baza avizului de însoțire a mărfii. Unitățile care realizează prelucrarea predau bunurile titularului operațiunii de perfecționare activă sau persoanei căreia i-a fost cesionat regimul de perfecționare activă, pe baza avizului de însoțire a mărfii și a facturii pentru contravaloarea prestației efectuate.
Articolul 5
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru prestările de servicii de transport direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de tipul transportului, se justifică de transportator sau de casele de expediție astfel:
a) în cazul transportului auto, cu următoarele documente: contractul încheiat cu importatorul sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate, copie de pe carnetul TIR și, după caz, de pe documentul de tranzit comunitar T, orice document din care să rezulte că transportul bunurilor a avut punctul de plecare într-un teritoriu terț sau copie de pe acesta, în cazul caselor de expediție;
b) în cazul transportului prin conducte, altele decât cele prin care se transportă gazul natural, care sunt prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele documente: contractul încheiat cu importatorul sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul, documentul emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate și, după caz, copie de pe documentul de tranzit comunitar T;
c) în cazul transporturilor fluviale, maritime, aeriene, precum și în cazul transporturilor combinate, cu următoarele documente: contractul încheiat cu importatorul sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din afara Comunității, documentul specific de transport, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate și, după caz, copie de pe documentul de tranzit comunitar T;
d) în cazul transportului feroviar, cu următoarele documente: contractul încheiat cu importatorul sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul sau comenzile acestora, scrisoarea de trăsură sau copia acesteia, pentru casele de expediție, documentul de transport internațional pe căile ferate, care să poarte ștampila stației de expediție, sau copia acestuia, pentru casele de expediție, documentul de transmitere a vagonului la calea ferată vecină, care să confirme pentru transportator intrarea mărfii în țară și, după caz, copie de pe documentul de tranzit comunitar T;
e) în cazul transporturilor maritime sau fluviale care se continuă cu transportul pe cale ferată până la primul loc de destinație, care figurează pe documentul de transport care însoțește bunurile la intrarea în țară, cu următoarele documente: pentru partea de transport maritim sau fluvial, cu documentele menționate la lit. c), iar pentru partea de transport intern efectuat pe căile ferate, cu contractul încheiat cu persoana care angajează transportul sau comanda acesteia, în care să fie specificat locul de destinație al mărfurilor importate, scrisoarea de trăsură din care să rezulte că bunurile transportate provin din import și, după caz, copie de pe documentul de tranzit comunitar T.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru prestările de servicii accesorii transportului și alte prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se justifică de prestator cu următoarele documente: contractul încheiat cu transportatorul sau cu casa de expediție ori cu importatorul sau cu furnizorul bunurilor și documente din care să rezulte că prestările de servicii respective sunt accesorii transportului bunurilor importate sau sunt aferente importului de bunuri.
Articolul 6
Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziționate sau importate în vederea prelucrării în România și care ulterior sunt transportate în afara Comunității de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceștia. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică prestărilor de servicii de prelucrare și în cazul în care prestatorul de servicii care efectuează aceste servicii în baza unui contract încheiat cu un client nestabilit în România achiziționează sau importă bunuri în vederea încorporării în produsul prelucrat sau în vederea utilizării în legătură directă cu produsele prelucrate. Orice bun încorporat în produsul prelucrat, ambalajele sau alte bunuri utilizate în legătură directă cu produsul prelucrat reprezintă livrări accesorii serviciilor realizate și nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată se justifică cu documentele prevăzute la alin. (2) sau alin. (5), după caz.
În cazul prestărilor de servicii de prelucrare a bunurilor mobile corporale achiziționate din România sau din alte state membre de către clientul care nu este stabilit în România, prestatorul de servicii justifică scutirea de taxă pe valoarea adăugată cu:
a) contractul încheiat cu clientul care nu este stabilit în România;
b) factura pentru serviciile de prelucrare efectuate, care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
c) copie de pe unul dintre următoarele documente:
1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;
d) documentul de transport care atestă că bunurile rezultate în urma prelucrării părăsesc Comunitatea, dacă transportul bunurilor în afara Comunității intră în sarcina prestatorului de servicii, sau, după caz, copie de pe acest document, dacă transportul bunurilor în afara Comunității intră în sarcina clientului nestabilit în România.
În cazul bunurilor importate în România în vederea prelucrării, calitatea de importator o poate avea, conform prevederilor pct. 59 din Normele de aplicare a titlului VI din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 , cu modificările ulterioare, fie proprietarul bunurilor, fie persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care importă bunuri în România în regimul vamal de perfecționare activă prevăzut la art. 114 paragraful 1 lit. (b) din Regulamentul Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, în vederea prelucrării, cu condiția ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operațiuni să fie reexportate în afara Comunității sau achiziționate de către persoana impozabilă respectivă. În situația în care bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt reexportate în afara Comunității, prestatorul de servicii care a importat bunurile în România în vederea prelucrării pierde dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă importului, cu excepția cazului în care achiziționează bunurile rezultate în urma prelucrării. Dacă bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt reexportate în afara Comunității, prestările de servicii de prelucrare nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Prestatorul de servicii justifică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru serviciile de prelucrare a bunurilor importate în România de către clientul nestabilit în România cu documentele prevăzute la alin. (2).
În cazul prestărilor de servicii de prelucrare a bunurilor mobile corporale importate în România de către prestatorul de servicii înregistrat în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, scutirea de taxă pe valoarea adăugată se justifică cu:
a) contractul încheiat cu clientul care nu este stabilit în România;
b) factura, care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
c) autorizația de perfecționare activă;
d) declarația vamală pentru regimul vamal de perfecționare activă cu restituirea drepturilor de import;
e) dovada exportului bunurilor rezultate în urma prelucrării, reprezentată de unul dintre următoarele documente:
1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;
f) documentul de transport care atestă că bunurile rezultate în urma prelucrării părăsesc Comunitatea, dacă transportul bunurilor în afara Comunității intră în sarcina prestatorului de servicii, sau, după caz, copie de pe acest document, dacă transportul bunurilor în afara Comunității intră în sarcina clientului nestabilit în România.
Articolul 7
Partea din transportul internațional de persoane pentru care se aplică scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este transportul pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 133 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru transportul internațional de persoane cu mijloace auto se justifică cu următoarele documente:
a) licența de transport;
b) caietul de sarcini al licenței de traseu, după caz;
c) foaia de parcurs sau alte documente din care să rezulte data de ieșire/intrare din/în țară, vizate, după caz, de organul vamal. În lipsa vizei organului vamal, pentru transporturile internaționale din teritorii necomunitare spre România și din România spre teritorii necomunitare, se va accepta o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al transportatorului sau a casei de expediție;
d) diagrama biletelor de călătorie sau, după caz, facturile fiscale, în cazul curselor ocazionale;
e) factura pentru contravaloarea biletelor vândute, în situația în care vânzarea biletelor se face prin intermediari.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru transportul internațional aerian, fluvial, maritim, feroviar, de persoane și justificarea scutirii de taxă se fac de către transportatori cu:
a) documentele specifice de transport, din care să rezulte traseul transportului, data de ieșire/intrare din/în țară, după caz;
b) factura, în situația în care biletele de călătorie au fost vândute prin intermediari;
c) borderoul/diagrama biletelor de călătorie vândute sau, după caz, facturile, în cazul curselor ocazionale.
Articolul 8
Conform art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de taxă, în cazul navelor destinate navigației maritime, utilizate pentru transportul internațional de persoane și/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistență pe mare, următoarele operațiuni:
1. livrarea, modificarea, repararea, întreținerea, navlosirea, leasingul și închirierea de nave, precum și livrarea, leasingul, închirierea, repararea și întreținerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;
2. livrarea de carburanți și provizii destinate a fi utilizate pe nave, dar inclusiv pentru navele de război încadrate în nomenclatura combinată (NC) cod 8906 10 00 care părăsesc țara și se îndreaptă spre porturi străine, unde vor fi ancorate, cu excepția, în cazul navelor folosite pentru pescuitul de coastă, a proviziilor;
3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor și/sau pentru încărcătura acestora.
Livrările de bunuri și prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) pct. 1 și 3 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cuprind, printre altele, operațiuni precum:
a) livrarea de echipamente încorporate în nave sau utilizate pe acestea;
b) modernizarea, renovarea, revizia și repararea navelor, respectiv orice lucrări necesare pentru utilarea ori reutilarea acestora sau readucerea la starea lor inițială, inclusiv operațiuni precum vopsirea, refacerea instalațiilor, lucrări de tâmplărie, instalarea materialelor termoizolatoare și electrice;
c) serviciile necesare pentru menținerea navelor, a echipamentelor și sistemelor acestora în perfectă stare de funcționare, inclusiv întreținerea, măsurile de prevenire a incendiilor, decontaminarea;
d) serviciile experților, prestate în cadrul lucrărilor de reparații și al lucrărilor de reparare, renovare și întreținere a navelor și a sistemelor și echipamentelor acestora. Aceste servicii includ și inspecțiile pentru constatarea respectării măsurilor de siguranță, inspecția navelor, inspecția tehnică a echipamentelor, investigațiile legate de incendii sau alte calamități survenite la bord;
e) lucrările de reparații și întreținere a bunurilor ce sunt integrate în nave sau direct utilizate pentru exploatarea acestora, cum ar fi containerele utilizate pentru depozitarea bagajelor, alimentelor, în cazul navelor de pasageri;
f) navlosirea, leasingul și închirierea navelor;
g) serviciile necesare pentru exploatarea navelor și a încărcăturii acestora înainte, în timpul și după efectuarea unei călătorii, la sosirea în porturi, la staționarea și la plecarea din porturi, inclusiv:
1. serviciile asigurate de piloți pentru facilitarea intrării și ieșirii din porturi, servicii constând în remorcare, împingere, protejare, curățenie;
2. utilizarea porturilor, respectiv utilizarea macaralelor, cheiurilor, debarcaderelor, serviciilor de telecomunicații și utilizarea instalațiilor radar;
3. serviciile administrative și serviciile de comunicații;
h) serviciile asigurate pentru nevoile directe ale pasagerilor și echipajului și/sau încărcăturii transportate de navele scutite, incluzând:
1. asistența necesară pasagerilor și echipajului asigurată în contul armatorului cu ocazia transportului maritim, cum ar fi întocmirea documentelor de călătorie, servicii de cazare și alimentație asigurate pasagerilor, în cazul în care aceste servicii trebuie asigurate prin contractul de transport;
2. serviciile aferente bunurilor transportate de navele scutite, cum ar fi serviciile necesare pentru manipularea, protejarea și conservarea bunurilor transportate, inclusiv serviciile specialiștilor în "daune" sau pentru protejarea apelor și zonelor înconjurătoare, pentru prevenirea poluării ori contaminării acestor ape și zone.
În sensul art. 143 alin. (1) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin provizii se înțelege bunurile necesare aprovizionării navelor. Bunurile pentru aprovizionare și alimentare cu combustibil cuprind, printre altele:
a) aprovizionarea la bord: bunuri care sunt exclusiv utilizate pentru consumul la bord de către membrii echipajului și pasagerii vasului, cum ar fi mâncarea și băuturile;
b) combustibili și lubrifianți, în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Aceste bunuri sunt necesare pentru funcționarea corespunzătoare a motoarelor și a altor utilaje și echipamente aflate la bord;
c) consumabilele, aparatele și proviziile de obicei utilizate la bord de echipaj și pasageri, cum ar fi: tacâmurile, aparatele de gătit, fețele de masă, instrumentele și produsele de curățare, instrumentele pentru lucrările de reparații și întreținere și bunurile consumabile utilizate pentru conservarea, tratarea sau prepararea la bord a mărfurilor transportate, cum ar fi, de exemplu, gheața și sarea pentru conservarea peștelui pe un vas de pescuit.
Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri și prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege. Scutirea prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică atât pentru livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în beneficiul direct al armatorilor de nave, cât și în situația în care între furnizori/prestatori și armator se interpune un agent de navă.
Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii navelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Livrările de bunuri destinate construirii navelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru orice alt tip de nave pot fi scutite de taxă pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare prevăzută în Instrucțiunile de aplicare a măsurilor de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată privind operațiunile pluripartite din Comunitate, legate de lucrări asupra bunurilor mobile corporale, aprobate prin
Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.823/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007.
Referirile la transportul internațional din cuprinsul art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, includ și transportul intracomunitar. Scutirea prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. h) pct. 3 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu include scutirea pentru transportul intracomunitar de bunuri, dar include, printre altele, scutirea de taxă pentru serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri efectuat cu navele prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 9
Conform art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de taxă, în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene, în principal pentru transportul internațional de persoane și/sau de mărfuri efectuat cu plată, următoarele operațiuni:
1. livrarea, modificarea, repararea, întreținerea, leasingul și închirierea aeronavelor, precum și livrarea, leasingul, închirierea, repararea și întreținerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aceste aeronave;
2. livrarea de carburanți și provizii destinate a fi utilizate pe aeronave;
3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 144^1 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor și/sau pentru încărcătura acestora.
O companie aeriană este orice persoană impozabilă ale cărei activități includ transportul, pe calea aerului, de pasageri sau de marfă în regim de închiriere sau cu plată. Aceasta include toate liniile aeriene internaționale ce asigură transporturi internaționale regulate de pasageri și/sau de bunuri și toate companiile ce efectuează transporturi internaționale charter de pasageri și/sau de marfă. Încărcătură reprezintă orice bunuri ce pot fi transportate pe calea aerului, inclusiv corespondența și animalele.
Livrările de bunuri și prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 și 3 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cuprind, printre altele, operațiuni precum:
a) livrarea de echipamente încorporate în aeronave sau utilizate pe acestea;
b) modernizarea, renovarea, revizia și repararea aeronavelor, respectiv orice lucrări necesare pentru utilarea sau reutilarea acestora sau readucerea la starea lor inițială, inclusiv operațiuni precum vopsirea, refacerea instalațiilor, lucrări de tâmplărie, instalarea materialelor termoizolatoare și electrice;
c) serviciile necesare pentru menținerea aeronavelor, a echipamentelor și sistemelor acestora în perfectă stare de funcționare, inclusiv întreținerea, măsurile de prevenire a incendiilor, decontaminarea;
d) serviciile experților, prestate în cadrul lucrărilor de reparații și al lucrărilor pe care le presupun repararea, renovarea și întreținerea aeronavelor și a sistemelor și echipamentelor acestora. Aceste servicii includ și inspecțiile pentru constatarea respectării măsurilor de siguranță, inspecția aeronavelor, inspecția tehnică a echipamentelor, investigațiile legate de incendii sau alte calamități survenite la bord;
e) lucrări de reparații și întreținere a bunurilor integrate în aeronave sau care sunt direct și permanent utilizate pentru exploatare, cum ar fi containerele, făcute la comandă, utilizate în aeronave pentru depozitarea bagajelor, alimentelor;
f) leasingul și închirierea aeronavelor;
g) serviciile necesare pentru exploatarea aeronavelor și a încărcăturii acestora înainte, în timpul și după o călătorie, la sosirea în aeroporturi, la staționarea și la plecarea din aeroporturi, incluzând:
1. servicii necesare pentru aterizare, decolare sau staționare în aeroporturi, inclusiv servicii constând în remorcare, împingere, protecție, curățenie;
2. utilizarea aeroporturilor și, mai concret, utilizarea pistelor, serviciilor de telecomunicații și utilizarea instalațiilor radar;
3. serviciile administrative și serviciile de comunicații;
h) servicii asigurate pentru nevoile directe ale pasagerilor și echipajului și/sau ale încărcăturii transportate de aeronavele scutite, inclusiv:
1. asistența necesară pasagerilor și echipajului asigurată pe seama operatorului aerian cu ocazia transportului aerian, cum ar fi întocmirea documentelor de călătorie și cazarea, masa și băutura asigurate pasagerilor, în cazul în care aceste servicii trebuie asigurate în baza contractului de transport;
2. serviciile referitoare la bunurile transportate de aeronave scutite, cum ar fi serviciile necesare pentru manipularea, protejarea și conservarea bunurilor transportate, inclusiv serviciile asigurate de specialiștii în "daune" sau pentru protejarea mediului înconjurător, respectiv pentru prevenirea poluării ori contaminării acestor zone.
În sensul art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 2 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin provizii se înțelege bunurile necesare aprovizionării aeronavelor. Bunurile pentru aprovizionare și alimentare cu combustibil cuprind, printre altele:
a) bunuri care sunt exclusiv utilizate pentru consumul la bord de către membrii echipajului și pasagerii aeronavei, cum ar fi mâncarea și băuturile;
b) combustibili și lubrifianți, în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Aceste bunuri sunt necesare pentru funcționarea corespunzătoare a motoarelor și a altor utilaje și echipamente aflate la bord;
c) consumabile, aparate și proviziile utilizate de obicei la bord de echipaj și pasageri, cum ar fi tacâmurile, aparatele de gătit, fețele de masă, instrumentele și produsele de curățare, uneltele pentru lucrările de reparații și întreținere și bunurile consumabile utilizate pentru conservarea, tratarea sau prepararea la bord a mărfurilor transportate.
Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri și prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege.
Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Livrările de bunuri destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru orice alt tip de aeronave pot fi scutite de taxă pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare prevăzută în Instrucțiunile de aplicare a măsurilor de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată privind operațiunile pluripartite din Comunitate, legate de lucrări asupra bunurilor mobile corporale, aprobate prin
Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.823/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007.
Referirile la transportul internațional din cuprinsul art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, includ și transportul intracomunitar. Scutirea prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 3 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu include scutirea pentru transportul intracomunitar de bunuri, dar include, printre altele, scutirea de taxă pentru serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri efectuat cu aeronave.
Articolul 10
Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile de la pct. 1 și 2 ale aceleiași litere a), se justifică pe baza următoarelor documente:
a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru;
și, după caz,
c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.
În cazul livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, scutirea de taxă se justifică prin:
a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau, dacă furnizorul nu este o persoană impozabilă, prin contractul de vânzare/cumpărare;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru sau, după caz, prin dovada înmatriculării mijlocului de transport nou în statul membru de destinație.
În cazul livrărilor intracomunitare de produse accizabile prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile de la pct. 1 și 2 ale aceleiași litere c), către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care transportul de bunuri este efectuat conform art. 7 alin. (4) și (5) ori art. 16 din
Directiva Consiliului 92/12/CEE
din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și deținerea, circulația și controlul acestor produse, scutirea de taxă se justifică prin:
a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, mai puțin codul de înregistrare în scopuri de TVA al cumpărătorului în alt stat membru;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; și, după caz,
c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.
În cazul livrărilor intracomunitare asimilate de bunuri prevăzute la art. 128 alin. (10) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv transferurile de bunuri, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se justifică, cu excepțiile prevăzute la același alineat, pe baza următoarelor documente:
a) autofactura prevăzută la art. 155 alin. (4) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit în alt stat membru al persoanei care realizează transferul din România;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru.
Articolul 11
Conform art. 144^1 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acționează în numele și în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operațiunile scutite prevăzute la art. 143 și 144 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. f) și la art. 143 alin. (2) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Justificarea scutirii de taxă se realizează pe baza facturii de comision și a documentelor care atestă că serviciile sunt prestate în legătură cu operațiunile scutite menționate la alin. (1).
Capitolul II Dispoziții tranzitorii
Articolul 12
Pentru exportul sau livrările intracomunitare realizate prin comisionari care acționează în nume propriu, dar în contul unui comitent din țară, scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările realizate de comitent către comisionar până la data de 31 decembrie 2006 rămâne definitivă, dacă bunurile vor fi transportate de către comisionar din România în afara Comunității sau în alt stat membru, după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv. Scutirea pentru livrările realizate de comitent către comisionar se justifică astfel:
a) în cazul în care bunurile sunt exportate de către comisionar, cu următoarele documente:
1. contractul încheiat cu comisionarul, din care să rezulte cantitățile de bunuri, precum și data la care trebuie efectuat exportul;
2. unul dintre următoarele documente, în copie:
2.1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2.2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2.3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;
3. copie de pe lista-anexă la declarația vamală sau la documentul de însoțire la export, în care comisionarul a înscris denumirea comitentului;
4. factura emisă de comitent către comisionar pentru livrări realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv;
b) în cazul în care bunurile sunt livrate intracomunitar de către comisionar, cu următoarele documente:
1. contractul încheiat cu comisionarul, din care să rezulte cantitățile de bunuri, precum și data la care trebuia efectuat exportul, care a devenit livrare intracomunitară, dacă bunurile sunt transportate într-un stat membru după 1 ianuarie 2007;
2. copie de pe documentele prevăzute la art. 10, emise de comisionar;
3. factura emisă de comitent către comisionar, pentru livrări realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv.
Pentru exportul sau livrările intracomunitare realizate prin comisionari care acționează în nume propriu, dar în contul unui comitent din țară, livrările de bunuri realizate după data de 1 ianuarie 2007 de către comitenți către comisionari nu beneficiază de scutirea de taxă, acordată în regim tranzitoriu potrivit alin. (1).
Articolul 13
În situația în care beneficiarul stabilit în străinătate, în vederea obținerii unui produs final, a contractat livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, constând în prelucrări sau expertize asupra bunurilor mobile corporale, cu fiecare unitate care concură la realizarea produsului final, scutirile de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv rămân definitive și se aplică de fiecare unitate potrivit prevederilor prezentului articol, dacă produsul final este exportat sau livrat intracomunitar după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv.
Exportul bunurilor sau livrarea intracomunitară de bunuri, după caz, poate fi efectuat/efectuată de oricare dintre unitățile care au participat la realizarea produsului final, precum și de către un intermediar.
Unitățile care au efectuat livrări de bunuri care sunt încorporate în produsul final, inclusiv ambalajele, până la data de 31 decembrie 2006 justifică scutirea cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu beneficiarul extern, din care să rezulte cantitățile de bunuri și unitățile la care se face predarea acestora, precum și termenul pentru justificarea exportului sau, după caz, a livrării intracomunitare;
b) în cazul în care bunurile sunt exportate, unul dintre următoarele documente, în copie:
1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar transmisă de biroul vamal;
c) documentele prevăzute la art. 10, dacă bunurile sunt livrate intracomunitar după data aderării;
d) factura emisă către beneficiarul extern pentru livrări de bunuri realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv.
Unitățile care au efectuat prestări de servicii care concură la realizarea produsului final justifică scutirea de taxă pentru serviciile realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu partenerul extern, din care să rezulte prestările de servicii efectuate și termenul pentru efectuarea exportului sau, după caz, a livrării intracomunitare;
b) în cazul în care bunurile sunt exportate, cu unul dintre următoarele documente, în copie:
1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar transmisă de biroul vamal;
c) documentele prevăzute la art. 10, în cazul în care produsul final este livrat intracomunitar;
d) factura emisă către beneficiarul extern pentru prestările de servicii realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv.
Articolul 14
Scutirea de taxă pentru prestările de servicii asupra bunurilor plasate în regim de perfecționare activă, inclusiv în cazul bunurilor de origine comunitară, precum și pentru livrările de bunuri contractate cu beneficiarul stabilit în străinătate de către alte unități decât titularul autorizației de perfecționare activă și care sunt încorporate în produsele compensatoare, realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, rămâne definitivă dacă produsele compensatoare sunt exportate sau sunt plasate în alt regim vamal suspensiv ori sunt transportate în alt stat membru din Comunitate după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv.
Unitățile care au contractat cu beneficiarul stabilit în străinătate livrări de bunuri care sunt încorporate în produsele compensatoare și care au fost livrate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv justifică scutirea de taxă pe valoarea adăugată cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu beneficiarul extern, din care să rezulte cantitățile de bunuri și unitățile la care se face predarea acestora, precum și termenul pentru justificarea exportului sau a plasării în alt regim vamal suspensiv;
b) în cazul în care produsele compensatoare sunt exportate, unul dintre următoarele documente, în copie:
1. declarația vamală de export, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoțire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar, și/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar transmisă de biroul vamal;
c) dacă produsele compensatoare sunt transportate în alt stat membru din Comunitate, se va prezenta copie de pe declarația vamală de tranzit;
d) factura emisă către beneficiarul extern.
Titularii autorizațiilor de perfecționare activă care realizează exportul sau reexportul produselor compensatoare ori care transportă produsele compensatoare în alt stat membru al Comunității sau le plasează în alt regim vamal suspensiv, după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv, vor proceda astfel:
a) dacă produsele compensatoare sunt exportate sau reexportate, vor justifica scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru serviciile realizate înainte și după data aderării pe baza documentelor prevăzute la art. 6 alin. (2);
b) dacă produsele compensatoare sunt plasate în alt regim vamal suspensiv, vor justifica scutirea de taxă pentru serviciile realizate înainte și după data aderării pe baza următoarelor documente:
1. contractul încheiat cu beneficiarul din străinătate;
2. autorizația pentru perfecționare activă;
3. factura pentru prestarea de servicii;
4. declarația vamală de plasare în alt regim vamal suspensiv;
c) dacă produsele compensatoare sunt transportate într-un stat membru din Comunitate, vor justifica scutirea de taxă pentru prestările de servicii realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv pe baza următoarelor documente:
1. contractul încheiat cu beneficiarul din străinătate;
2. autorizația pentru perfecționare activă;
3. factura pentru prestarea de servicii;
4. declarația vamală de tranzit în alt stat membru al Comunității al produselor compensatoare.
Alte persoane impozabile, care sunt înscrise în autorizația pentru perfecționare activă și care efectuează prestări de servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale sau orice alte prestări de servicii legate direct de bunuri plasate în regim de perfecționarea activă, dacă produsele compensatoare sunt exportate sau reexportate ori transportate în alt stat membru al Comunității sau sunt plasate în alt regim vamal suspensiv, după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv, vor proceda astfel:
a) dacă produsele compensatoare sunt exportate sau reexportate, vor justifica scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru serviciile realizate înainte și după data aderării pe baza documentelor prevăzute la art. 6 alin. (3);
b) dacă produsele compensatoare sunt plasate în alt regim vamal suspensiv, vor justifica scutirea de taxă pentru serviciile realizate înainte și după data aderării pe baza următoarelor documente:
1. contractul încheiat cu beneficiarul din străinătate sau cu titularul autorizației de perfecționare activă;
2. copia de pe autorizația pentru perfecționare activă;
3. factura pentru prestarea de servicii;
4. copia de pe declarația vamală de plasare în alt regim vamal suspensiv al produselor compensatoare;
c) dacă produsele compensatoare sunt transportate într-un stat membru din Comunitate, vor justifica scutirea de taxă pentru prestările de servicii realizate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv pe baza următoarelor documente:
1. contractul încheiat cu beneficiarul din străinătate sau cu titularul autorizației de perfecționare activă;
2. copia de pe autorizația pentru perfecționare activă;
3. factura pentru prestarea de servicii;
4. copia de pe declarația vamală de tranzit în alt stat membru al Comunității al produselor compensatoare.
Încheierea regimului de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import al mărfurilor de origine comunitară plasate în acest regim pe teritoriul României înainte de aderare și care sunt transportate după aderare în alt stat membru se efectuează potrivit legislației vamale în vigoare, inclusiv dacă produsele compensatoare încorporează și bunuri de origine comunitară provenind din România sau care au fost transportate din alt stat membru în România după data aderării. Aceste produse compensatoare sunt numite în continuare produse compensatoare mixte. Persoanele impozabile care realizează prelucrarea bunurilor aflate în acest regim vor menționa în registrul bunurilor primite numai bunurile de origine comunitară provenind din România sau care au fost transportate din alt stat membru în România după data aderării, iar la data încheierii regimului vamal vor descărca registrul bunurilor primite pe baza documentelor vamale. Transportul produselor compensatoare mixte în alt stat membru nu va fi considerat o livrare intracomunitară de bunuri sau un transfer, respectiv o operațiune asimilată livrării intracomunitare de bunuri, fiind supus unei operațiuni vamale, respectiv tranzitul în alt stat membru, pentru care se întocmește documentul T1 sau TIR și fișa de informații INF 1, potrivit legislației vamale.
Prevederile alin. (5) se aplică și pentru bunurile de origine necomunitară plasate în România înainte de data aderării în regimul de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import și care sunt transportate după aderare în alt stat membru.
În situațiile prevăzute la alin. (5) și (6), transportul produselor compensatoare mixte din România în alt stat membru, realizat de proprietarul acestora, este scutit de taxă în conformitate cu prevederile art. 144 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă are loc sau nu o livrare în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.