Decizia nr. 155/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Georgescu Dinu Constantin, Matac Constanta și Manea Florica împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 *).

-------------

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 3 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Georgescu Dinu Constantin, Matac Constanta și Manea Florica.

Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca art. 330 din Codul de procedură civilă este constituțional.

Împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997

au declarat recurs, în termen legal, Georgescu Dinu Constantin, Matac Constanta și Manea Florica, pentru următoarele motive: excepția de neconstituționalitate, invocată în Dosarul nr. 1.189/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, privea dispozițiile art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă; excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, deoarece Curtea, prin Decizia sa nr. 73/1996, care-și menține valabilitatea, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea practicii, a declarat constituțional art. 330 din Codul de procedură civilă. Recurentii apreciază ca au intervenit elemente noi, de vreme ce, prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de către procurorul general, ci în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția este nefondata.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât asupra constituționalității dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sunt obligatorii erga omnes și au putere numai pentru viitor.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul de sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Primul motiv de recurs, prin care se susține ca excepția de neconstituționalitate invocată în Dosarul nr. 1.189/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă privea dispozițiile art. 330^1 și art. 330^2 din Codul de procedură civilă, nu este întemeiat și urmează a fi respins.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, iar sesizarea Curții se dispune, conform alin. (4) al aceluiași articol, printr-o încheiere.

În speta, prin Încheierea de sesizare din 3 decembrie 1996, pronunțată de Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă în Dosarul nr. 1.189/1996, Curtea Constituțională este sesizată, asa cum rezultă din dispozitivul acesteia, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimații-reclamanți Georgescu Dinu Constantin, Matac Constanta și Manea Florica. Rezultă ca, în mod corect, prin decizia recurată, Curtea Constituțională s-a pronunțat, în acest dosar, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă.

Și cel de-al doilea motiv de recurs, în care se susține ca au intervenit elemente noi care să justifice modificarea practicii Curții, ca urmare a modificării art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997, în sensul stabilirii termenului de 6 luni pentru declararea recursului în anulare, este neîntemeiat și va fi respins. Limitarea, prin Legea nr. 17/1997, la un termen de 6 luni, a dreptului procurorului general de a declara recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești definitive privește dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă; or, asa cum s-a arătat la primul motiv de recurs, excepția de neconstituționalitate cu care Curtea a fost investită prin încheierea de sesizare se referă la art. 330 din Codul de procedură civilă. Rezultă ca excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este ridicată pentru prima data în fața Curții în recurs și deci urmează a fi respinsă.

Potrivit art. 144 lit. c din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Georgescu Dinu Constantin, Matac Constanta și Manea Florica împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 1997.