Decizia nr. 158/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Popa Ileana și Holban Clementina împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 *)

----------

După încheierea dezbaterilor și amânarea pronunțării pentru data de 3 iunie 1997, la dosar a fost depusa o telegrama din partea recurentei Popa Ileana, prin care solicită amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat. Aceasta solicitare este reluată și prin cererea depusa în dosar la data de 2 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 3 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Popa Ileana și Holban Clementina.

Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Împotriva

Deciziei nr. 20 din 30 ianuarie 1997

au declarat recurs, în termen legal, Popa Ileana și Holban Clementina, pentru următoarele motive: dreptul procurorului general de a declara oricând recurs în anulare încalcă principiul securității actului juridic, creează o inegalitate evidenta între părțile procesului civil, pe de o parte, și procuratura, pe de altă parte, iar expresia "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" este elastica și poate duce la interpretări abuzive; respingerea ca vadit nefondata a excepției de neconstituționalitate invocată, deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea practicii Curții în materie, nu corespunde realității, întrucât prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997 art. 330^1 din Codul de procedură civilă a fost modificat; în speta, recursul în anulare a fost declarat împotriva unei sentințe judecătorești definitive din anul 1993.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția este nefondata.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât asupra constituționalității dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sunt obligatorii erga omnes și au putere numai pentru viitor.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi, respins, deoarece prin motivele invocate sunt dezvoltate argumente în susținerea neconstitutionalitatii art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Or, prin Încheierea de sesizare din 3 decembrie 1996, pronunțată de Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă în Dosarul nr. 798/1996, Curtea Constituțională a fost investită cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea, în mod concret, în speta, s-a pronunțat cu privire la aceste dispoziții constituționale. Rezultă ca excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este ridicată pentru prima data în recurs și deci urmează a fi respinsă.

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.

Susținerea recurentelor, potrivit căreia, în speta, este atacată cu recurs în anulare o sentinta judecătorească rămasă definitivă din anul 1993, nu poate fi reținută, deoarece, potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare și funcționare, Curtea Constituțională statuează doar asupra problemelor de drept. În consecința, în mod constant în practica jurisdicțională a Curții s-a statuat ca aspectele privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților este de competența exclusiva a instanțelor de judecată.

Cat privește cererile de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsa de apărare, formulate de recurenta Popa Ileana, aratam ca acestea nu au fost luate în considerare, deoarece au fost depuse la dosar după încheierea dezbaterilor.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Popa Ileana și Holban Clementina împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 3 iunie 1997.