Acordul din 29 aprilie 1997
între România și Republica Turcia
prezumat în vigoare
PREAMBUL
România și Republica Turcia, denumite în cele ce urmează părți,
reafirmand angajamentul lor pentru democrația pluralistica bazată pe respectarea regulilor de drept, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,
reafirmand hotărârea lor de a participa activ la procesul de integrare economică din Europa și exprimandu-și disponibilitatea de a coopera pentru a găsi cai și mijloace pentru întărirea acestui proces,
reafirmand angajamentul lor ferm pentru principiile economiei de piața, care constituie baza relațiilor lor,
având în vedere Acordul privind instituirea uniunii vamale dintre Turcia și Uniunea Europeană, precum și Acordul european instituind o asociere între România și Uniunea Europeană,
hotărâte, în acest scop, sa stabilească prevederi pentru eliminarea progresiva a obstacolelor din comerțul dintre părți, în conformitate cu prevederile Acordului general pentru tarife și comerț (GATT) - 1994 și ale Organizației Mondiale de Comerț (OMC),
ferm convinse ca acest acord va promova dezvoltarea relațiilor comerciale reciproc avantajoase dintre ele și va contribui la procesul de integrare din Europa,
declarandu-și disponibilitatea de a acționa în vederea promovării dezvoltării armonioase a comerțului lor, precum și de a extinde și diversifica cooperarea dintre ele în domenii de interes comun, inclusiv în domenii care nu sunt acoperite de acest acord, creând astfel un cadru și un mediu propice bazate pe egalitate, nediscriminare și echilibrul drepturilor și obligațiilor,
considerând ca nici o prevedere a acestui acord nu poate fi interpretată ca exceptând părțile de la obligațiile lor din alte acorduri internaționale, îndeosebi din Acordul privind Organizația Mondială de Comerț,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Obiective
Obiectivele acestui acord sunt:
a) de a stabili gradual o zona de comerț liber între România și Turcia, care să cuprindă o parte substantiala a comerțului dintre ele, într-o perioadă de tranzitie ce se va termina cel mai târziu până la 1 ianuarie 2002, în conformitate cu prevederile prezentului acord și ale art. XXIV al GATT - 1994 și ale OMC;
b) de a promova, prin expansiunea comerțului reciproc, dezvoltarea armonioasă a relațiilor economice dintre România și Turcia;
c) de a asigura condiții corecte de concurenta în domeniul comerțului dintre România și Turcia;
d) de a contribui, în acest mod, prin înlăturarea barierelor din calea comerțului, la dezvoltarea armonioasă și la expansiunea comerțului mondial;
e) de a amplifica cooperarea dintre România și Turcia.
Capitolul 1 Produse industriale
Articolul 2
Domenii de aplicare
1. Prevederile acestui capitol se vor aplica produselor industriale originare în cele doua părți. Termenul produse industriale înseamnă, în scopul acestui acord, produsele cuprinse la cap. 25-97 din Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor, cu excepția produselor cuprinse în anexa nr. I.
2. Prevederile art. 3-9 nu se vor aplica produselor menționate la art. 10 și 11.
Articolul 3
Taxele vamale de import
1. Nici o noua taxa vamală de import nu va fi introdusă și nici cele deja aplicate nu vor fi majorate în comerțul dintre părți începând cu data intrării în vigoare a acestui acord.
2. Taxele vamale de import aplicabile în România la produsele originare din Turcia cuprinse în anexa nr. II vor fi eliminate la intrarea în vigoare a acordului.
3. Taxele vamale de import aplicabile în România la produsele originare din Turcia cuprinse în anexele nr. III și IV vor fi eliminate gradual, conform calendarului stabilit în aceste anexe.
4. Taxele vamale de import aplicabile în România la produsele originare din Turcia, care nu sunt cuprinse în anexele II, III și IV, vor fi eliminate gradual, conform urmatorului calendar:
- la 80% la data intrării în vigoare a acordului;
- la 60% la 1 ianuarie 1998;
- la 50% la 1 ianuarie 1999;
- la 35% la 1 ianuarie 2000;
- la 20% la 1 ianuarie 2001;
- la zero la 1 ianuarie 2002.
5. Taxele vamale de import aplicabile în Turcia la produsele originare din România, care nu sunt cuprinse în anexa nr. V, vor fi eliminate la intrarea în vigoare a acordului.
6. Taxele vamale de import aplicabile în Turcia la produsele originare din România, care sunt cuprinse în anexa nr. V, vor fi eliminate conform calendarului stabilit în acea anexa.
7. Orice modificare privind angajamentele României și Turciei în relația cu Uniunea Europeană, în acest domeniu, va fi conferita Comitetului mixt.
Articolul 4
Taxa de baza
1. Pentru fiecare produs, taxa de baza la care urmează să se aplice reducerile succesive stabilite în acest acord va fi taxa la nivelul națiunii celei mai favorizate, în vigoare la 1 ianuarie 1997.
2. Dacă, după intrarea în vigoare a acestui acord, se aplică vreo reducere pe o baza erga omnes, îndeosebi reduceri rezultând din acordul tarifar încheiat în cadrul OMC, atunci asemenea taxe reduse vor înlocui taxele de baza, la care se face referire în paragraful 1, începând cu data de la care sunt aplicate asemenea reduceri.
3. Taxele reduse calculate conform paragrafului 2 vor fi aplicate la o cifra rotunjita la prima zecimala.
4. Părțile își vor comunică reciproc taxele lor vamale respective.
Articolul 5
Taxe cu efect echivalent
1. Nici o noua taxa având efect echivalent taxelor vamale de import nu va fi introdusă în comerțul dintre părți începând cu data intrării în vigoare a acestui acord.
2. Toate taxele având efect echivalent taxelor vamale de import vor fi eliminate la data intrării în vigoare a acestui acord, cu excepția taxei de 0,5% ad valorem pentru formalități vamale, aplicată de România, care va fi redusă la 0,25% la data intrării în vigoare a acestui acord și eliminata cel mai târziu până la sfârșitul anului 1997.
Articolul 6
Taxe fiscale
Prevederile art. 3 se vor aplica, de asemenea, taxelor vamale de natura fiscală.
Articolul 7
Taxe vamale de export și taxe cu efect echivalent
1. Nici o noua taxa vamală de import sau taxa cu efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre România și Turcia.
2. Toate taxele având efect echivalent taxelor vamale de export vor fi eliminate la data intrării în vigoare a acordului, cu excepția taxei de 0,5% ad valorem pentru formalități vamale, aplicată de România, care va fi redusă la 0,25% la data intrării în vigoare a acestui acord și eliminata cel mai târziu până la sfârșitul anului 1997.
Articolul 8
Restrictii cantitative la import și măsuri cu efect echivalent
1. Nici o noua restrictie cantitativă la import sau măsura cu efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre părți începând cu data intrării în vigoare a acordului.
2. Toate restricțiile cantitative și măsurile cu efect echivalent la importul produselor originare din cele doua părți vor fi eliminate la data intrării în vigoare a acestui acord.
Articolul 9
Restrictii cantitative la export și măsuri cu efect echivalent
1. Nici o noua restrictie cantitativă la export sau măsura cu efect echivalent nu va fi introdusă și nici cele existente nu vor fi făcute mai restrictive în comerțul dintre părți începând cu data intrării în vigoare a acordului.
2. Restricțiile cantitative la exportul în România și măsurile cu efect echivalent vor fi eliminate de Turcia la data intrării în vigoare a acordului.
3. Restricțiile cantitative la exportul în Turcia și măsurile cu efect echivalent vor fi eliminate de România la data intrării în vigoare a acordului, cu excepția celor prevăzute în anexa nr. IV, care vor fi eliminate cel mai târziu până la sfârșitul anului 1998.
Articolul 10
Comerțul cu produse textile
Protocolul A stabilește aranjamentele aplicabile produselor textile la care se referă acesta.
Articolul 11
Comerțul cu produse siderurgice
Protocolul B stabilește aranjamentele aplicabile produselor siderurgice la care se referă acesta.
Capitolul 2 Produse agricole și piscicole
Articolul 12
Domenii de aplicare
1. Prevederile acestui capitol se vor aplica produselor agricole și produselor piscicole originare în România și Turcia.
2. Termenul produse agricole înseamnă produsele cuprinse în cap. 1-24 din Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor și produsele cuprinse în anexa nr. I la acest acord.
Articolul 13
Produse agricole transformate
Protocolul C stabilește aranjamentele comerciale pentru produsele agricole transformate care sunt cuprinse în acest protocol.
Articolul 14
Schimb de concesii
1. Părțile își vor acorda una celeilalte concesiile cuprinse în anexele nr. VII și VIII, în conformitate cu prevederile acestui capitol și cu prevederile prevăzute în acest acord.
2. Luând în considerare:
- rolul agriculturii în economiile lor;
- dezvoltarea comerțului cu produse agricole între părți;
- faptul ca produsele agricole sunt deosebit de sensibile;
- rolul politicilor lor agricole;
- rezultatele Rundei Uruguay de negocieri comerciale multilaterale din cadrul Organizației Mondiale de Comerț,
părțile la acest acord își declara disponibilitatea de a promova, în măsura în care politicile lor agricole permit, dezvoltarea armonioasă a comerțului cu produse agricole și de a discuta aceasta problema periodic în comitetul mixt.
Articolul 15
Concesiile și politicile agricole
1. Fără a prejudicia concesiile acordate în baza art. 13 și 14, prevederile acestui capitol nu vor restrictiona în nici un fel politicile agricole respective ale părților sau adoptarea oricăror măsuri în cadrul acestor politici, inclusiv pentru aplicarea rezultatelor din cadrul Organizației Mondiale de Comerț.
2. Părțile vor notifica Comitetului mixt schimbările din politicile lor agricole respective sau măsurile aplicate care pot afecta condițiile comerțului cu produse agricole între ele, asa cum se prevede în acest acord. La cererea oricărei părți, vor avea loc consultări prompte pentru a examina situația.
Articolul 16
Clauze specifice de salvgardare
Indiferent de alte prevederi ale acestui acord și îndeosebi ale art. 28, dacă, datorită sensibilității deosebite a piețelor agricole, importul de produse originare din una dintre părți, care fac obiectul concesiilor acordate în baza acestui acord, cauzează perturbari serioase piețelor celeilalte părți, partea afectată va intra imediat în consultări cu cealaltă parte, pentru a găsi o soluție adecvată. Până la găsirea unei astfel de soluții, partea în cauza poate lua măsurile pe care le considera necesare.
Capitolul 3 Servicii și investiții
Articolul 17
1. Părțile recunosc importanța crescanda a anumitor domenii, cum este cel al serviciilor și investițiilor. În eforturile lor de a dezvolta treptat și de a largi cooperarea lor, îndeosebi în contextul integrării europene, ele vor coopera în vederea realizării unei liberalizari treptate și a deschiderii reciproce a piețelor pentru investiții și comerțului cu servicii, luând în considerare prevederile respective din OMC.
2. România și Turcia vor discuta în Comitetul mixt aceasta cooperare, în vederea dezvoltării și adancirii relațiilor lor în cadrul acordului.
Capitolul 4 Prevederi comune
Articolul 18
Regulile de origine și cooperare pe linia administrației vamale
1. Protocolul D stabilește regulile de origine și metodele de cooperare administrativă.
2. Părțile la acest acord vor lua măsuri adecvate, inclusiv examinarea regulată în cadrul Comitetului mixt și încheierea de aranjamente pentru cooperare administrativă pentru a asigura ca prevederile acestui protocol și ale art. 3-9, 14, 19 și 20 să fie aplicate efectiv și în mod armonios, sa reducă cat mai mult posibil formalitățile impuse comerțului și sa ajungă la soluții reciproc satisfăcătoare în legătură cu toate dificultățile care apar din aplicarea acestor prevederi.
Articolul 19
Impozitarea interna
1. Părțile se vor abține de la orice măsură sau practica de natura fiscală interna care să instituie direct sau indirect o discriminare între produsele originare în cele doua părți.
2. Produsele exportate în teritoriul uneia dintre părți nu pot beneficia de rambursarea impozitării interne care depășește suma impozitării directe sau indirecte aplicate acestora.
Articolul 20
Excepții generale
Acest acord nu va împiedica aplicarea interdictiilor sau restrictiilor la import, export sau asupra mărfurilor în tranzit, justificate prin motive de moralitate publică, ordine publică sau securitate publică, protecție a oamenilor, animalelor sau plantelor și a mediului înconjurător, protecție a valorilor naționale cu caracter artistic, istoric sau arheologic, protecție a proprietății intelectuale, industriale și comerciale sau prin reglementări privind aurul și argintul ori prin conservarea resurselor naturale epuizabile, dacă asemenea măsuri sunt aplicate efectiv în legătură cu restrictii asupra producției interne sau consumului intern. Asemenea interdicții sau restrictii nu vor constitui totuși un mijloc de discriminare arbitrară sau o restrictie deghizată în comerțul dintre România și Turcia.
Articolul 21
Excepții de securitate
Nici o prevedere a acestui acord nu va împiedica pe nici una dintre părți sa ia orice măsuri pe care le considera necesare:
a) pentru a preveni dezvaluirea de informații contrare intereselor sale esențiale de securitate;
b) care se referă la producerea de arme, muniții sau materiale de război ori la comerțul cu acestea sau la cercetarea, dezvoltarea sau producția indispensabila în scopuri de apărare, cu condiția ca asemenea măsuri sa nu prejudicieze condițiile de concurenta în privinta produselor care nu sunt destinate în mod specific scopurilor militare;
c) pe care le considera esențiale pentru securitatea sa în caz de tulburări interne serioase care afectează menținerea ordinii de drept și a legii, în timp de război ori tensiuni interne serioase care constituie o amenințare de război sau pentru îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Articolul 22
Monopolurile statului
Părțile vor ajusta progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial, astfel încât să se asigure ca până la sfârșitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului sa nu existe nici o discriminare privind condițiile în care mărfurile sunt achiziționate și comercializate între naționalii celor două părți. Comitetul mixt va examina anual progresele înregistrate în acest domeniu.
Articolul 23
Plățile
1. Părțile se angajează sa autorizeze orice plata în valută convertibilă din contul curent al balanței de plati, în măsura în care asemenea tranzacții privind plățile se referă la circulația mărfurilor.
2. Orice măsură privind contul curent al balanței de plati, adoptată de către România sau Turcia, privind circulația mărfurilor, va fi în conformitate cu condițiile stabilite în art. VIII al Acordului Fondului Monetar Internațional, ori de câte ori, acesta se aplică țărilor respective în cadrul relațiilor lor curente cu fondul.
Articolul 24
Reguli de concurenta pentru întreprinzători
1. Sunt considerate incompatibile cu funcționarea corecta a acestui acord, în măsura în care pot afecta comerțul între părți, următoarele:
a) orice înțelegere între întreprinzători, hotărâre a asociațiilor de întreprinzători și practici concertate între întreprinzători, care au ca obiect sau efect prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei;
b) abuzul de către unul sau mai mulți întreprinzători de o poziție dominantă în teritoriul părților, luat în întregime sau într-o parte substantiala a acestuia;
c) orice ajutor public care distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze concurenta prin favorizarea anumitor întreprinzători sau a producției anumitor mărfuri.
2. Orice practica contrară prezentului articol va fi examinata pe baza criteriilor care rezultă din aplicarea regulilor cuprinse în art. 85, 86 și 92 ale Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene.
3. Comitetul mixt va adopta, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acordului, regulile necesare pentru aplicarea paragrafelor 1 și 2.
4. a) În scopul aplicării prevederilor paragrafului 1 lit. c), părțile recunosc ca în perioada primilor 5 ani de la intrarea în vigoare a acordului orice ajutor public acordat de România va fi evaluat ținându-se seama de faptul ca România va fi considerată o regiune identică cu cele ale Turciei, descrise în art. 92 paragraful (3) a) al Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene.
Comitetul mixt, ținând seama de situația economică din România, va decide dacă perioada respectiva va fi extinsă cu noi perioade de 5 ani.
b) Fiecare parte va asigura transparenta în domeniul ajutorului public, între altele, prin raportarea anuală către cealaltă parte a sumei totale și a distribuirii ajutorului acordat și prin furnizarea, la cerere, de informații referitoare la schemele de ajutor. La cererea oricărei părți, cealaltă parte va furniza informații privind anumite cazuri individuale de ajutor public.
5. În privinta produselor agricole la care se face referire în cap. II, paragraful 1 c) nu se va aplica.
6. Dacă România sau Turcia considera ca o anumită practica este incompatibilă cu prevederile paragrafului 1 și:
- nu este conformă cu regulile menționate în paragraful 2; sau
- în absenta unor asemenea reguli și dacă asemenea practici cauzează sau ameninta sa cauzeze prejudicii serioase intereselor celeilalte părți sau pagube materiale industriei sale naționale, ea poate adopta măsuri adecvate după consultări în cadrul Comitetului mixt sau după 30 de zile lucrătoare de la solicitarea unor astfel de consultări.
În cazul unor practici incompatibile cu paragraful 1 c) al acestui articol, asemenea măsuri adecvate vor fi adoptate acolo unde se aplică Acordul general pentru tarife și comerț, numai în conformitate cu procedurile și în condițiile stipulate de GAT/OMC și de orice alte instrumente relevante, negociate sub auspiciile lor, care sunt aplicabile între părți.
7. Indiferent de orice alte prevederi contrare, adoptate în conformitate cu paragraful 2, părțile vor face schimb de informații luând în considerare limitarile impuse de cerințele păstrării secretului profesional și de afaceri.
Articolul 25
Achizițiile publice
1. Părțile la acest acord considera liberalizarea piețelor lor respective de achiziții publice ca un obiectiv al acestui acord.
2. Comitetul mixt va examina anual progresele în acest domeniu.
Articolul 26
Protecția proprietății intelectuale, industriale și comerciale
1. Ca urmare a prevederilor acestui articol, părțile își vor acorda și vor asigura o protecție adecvată și efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală, industriala și comercială până la sfârșitul anului 1998, conform celor mai înalte standarde internaționale și convenții multilaterale la care se face referire în anexa nr. IX, inclusiv măsuri pentru respectarea acestor drepturi.
2. Părțile la acest acord vor lua toate măsurile necesare pentru a apara aceste drepturi împotriva distorsionarii comerțului, încălcării și, îndeosebi, împotriva contrafacerii și pirateriei.
3. Comitetul mixt va examina respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. La cererea oricărei părți vor avea loc consultări în Comitetul mixt asupra oricăror probleme privind drepturile de proprietate intelectuală.
4. La intrarea în vigoare a acordului, ambele părți nu vor acorda un tratament mai puțin favorabil decât cel acordat oricărei tari terțe în baza oricărui acord bilateral.
Articolul 27
Dumping
Dacă o parte constata ca se practica dumpingul, în sensul art. VI al GATT, în relațiile comerciale guvernate de acest acord, aceasta poate lua măsurile adecvate împotriva practicii respective, în conformitate cu Acordul privind aplicarea art. VI al GATT și cu acordurile care au legătură cu legislația interna și în condițiile și procedurile stabilite la art. 32.
Articolul 28
Acțiuni de urgenta asupra importurilor unui anumit produs
În cazul în care un produs este importat în cantități atât de mari și în astfel de condiții încât cauzează sau ameninta sa cauzeze:
a) un prejudiciu serios producătorilor interni de produse similare sau direct concurente pe teritoriul părții importatoare; sau
b) perturbari serioase în orice sector al economiei sau dificultăți care ar putea produce o deteriorare serioasă a situației economice a regiunii,
partea în cauza poate lua măsuri adecvate în condițiile și în conformitate cu procedura stabilită la art. 32.
Articolul 29
Ajustare structurală
1. Măsuri excepționale de durata limitată, care deroga de la prevederile art. 3, pot fi luate, de oricare parte, sub forma unor taxe vamale majorate.
2. Aceste măsuri pot interesa numai industriile noi sau anumite sectoare supuse restructurării ori care se confrunta cu dificultăți serioase, îndeosebi acolo unde aceste dificultăți creează probleme sociale importante.
3. Taxele vamale de import aplicabile de către partea în cauza la produsele originare din cealaltă parte, introduse prin aceste măsuri, nu pot depăși 25% ad valorem și vor menține un element de preferinta pentru produsele originare în cele doua părți. Valoarea totală a importurilor produselor supuse acestor măsuri nu poate depăși 15% din importul total de produse industriale din cealaltă parte, asa cum sunt definite la cap. I, pe perioada ultimului an pentru care sunt disponibile date statistice.
4. Aceste măsuri se vor aplica pe o perioadă care să nu depășească 5 ani, cu excepția cazului în care Comitetul mixt autorizeaza o perioadă mai mare. Ele vor inceta să se aplice cel mai târziu la expirarea perioadei de tranzitie.
5. Nici o astfel de măsura nu poate fi introdusă în privinta unui produs, dacă au trecut mai mult de 5 ani de la eliminarea tuturor taxelor și restrictiilor cantitative sau a taxelor ori măsurilor cu efect echivalent privind acel produs.
6. România sau Turcia va informa Comitetul mixt despre orice măsuri excepționale pe care intenționează să le ia și la cererea celeilalte părți vor avea loc consultări în Comitetul mixt privind măsurile respective și sectoarele la care se aplică, înainte ca ele să fie aplicate. Când se iau astfel de măsuri, partea în cauza va prezenta Comitetului mixt un calendar pentru eliminarea taxelor vamale introduse în baza acestui articol. Acest calendar va prevedea eliminarea acestor taxe începând cu cel mult 2 ani de la introducerea lor, în rate anuale egale. Comitetul mixt poate decide asupra unui calendar diferit.
Articolul 30
Reexportul și lipsa serioasă
În cazul în care aplicarea prevederilor art. 7 și 9 conduce la:
a) reexport către o țara terta față de care țara exportatoare menține la produsul respectiv restrictii cantitative de export, taxe de export sau măsuri ori taxe cu efect echivalent; sau
b) o lipsa serioasă sau o amenințare cu aceasta la un produs esențial pentru partea exportatoare și când situația la care se face referire mai sus provoacă sau este posibil sa provoace dificultăți majorare pentru partea exportatoare, acea parte poate lua măsuri adecvate în condițiile și în conformitate cu procedurile stabilite la art. 32. Măsurile vor fi nediscriminatorii și vor fi eliminate atunci când condițiile nu mai justifica menținerea lor.
Articolul 31
Îndeplinirea obligațiilor
1. Părțile vor lua măsuri generale sau specifice, necesare îndeplinirii obligațiilor lor decurgând din acest acord. Ele vor asigura ca obiectivele stabilite în acest acord să fie atinse.
2. Dacă una dintre părți considera ca cealaltă parte nu a reușit să-și îndeplinească o obligație decurgând din acest acord, aceasta poate lua măsuri adecvate. Înainte de a proceda astfel, cu excepția cazurilor de urgenta specială, aceasta va prezenta Comitetului mixt toate informațiile relevante necesare pentru o examinare amănunțită a situației, în vederea gasirii unei soluții acceptabile pentru părți.
În alegerea măsurilor trebuie acordată prioritate acelora care perturba cel mai puțin funcționarea acordului. Aceste măsuri vor face obiectul consultărilor în Comitetul mixt, dacă cealaltă parte solicita acest lucru.
Articolul 32
Procedura pentru aplicarea măsurilor de salvgardare
1. În cazul în care România sau Turcia supune importurile de produse susceptibile de a crea dificultățile la care se face referire în art. 22 unei proceduri administrative având ca scop furnizarea rapida de informații privind tendinta fluxurilor comerciale, va informa cealaltă parte.
2. În situațiile menționate la art. 27-30, înainte de luarea măsurilor prevăzute în aceste articole sau în situația în care se aplică paragraful 3 d), România sau Turcia, după cum este cazul, va furniza, cat mai curând posibil, Comitetului mixt toate informațiile relevante, în vederea gasirii unei soluții acceptabile de către ambele părți.
În alegerea măsurilor trebuie acordată prioritate acelora care perturba cel mai puțin funcționarea acordului.
Măsurile de salvgardare vor fi notificate imediat Comitetului mixt și vor face obiectul unor consultări periodice în acest comitet, îndeosebi în vederea stabilirii unui calendar pentru eliminarea lor de îndată ce condițiile o permit.
3. În vederea realizării dispozițiilor paragrafului 2, se vor aplica următoarele prevederi:
a) în privinta art. 28, dificultățile care apar din situația la care se face referire în acest articol vor face obiectul consultărilor în Comitetul mixt, care poate adopta orice decizie necesară pentru încetarea acestor dificultăți. Dacă partea exportatoare sau Comitetul mixt nu a luat o decizie care să pună capăt dificultăților sau nu s-a ajuns la o soluție satisfăcătoare în termen de 30 de zile de la data sesizării cazului, partea importatoare poate lua măsuri adecvate pentru remedierea situației. Aceste măsuri nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a remedia dificultățile apărute;
b) în privinta art. 27, Comitetul mixt va fi informat asupra cazului de dumping imediat ce autoritățile părții importatoare au initiat o investigatie. Când dumpingul nu a încetat sau nici o soluție satisfăcătoare nu a fost gasita în termen de 30 de zile de la sesizarea Comitetului mixt, partea importatoare poate adopta măsurile adecvate;
c) în privinta art. 30, dificultățile care apar ca urmare a situației la care se face referire în acest articol vor fi înaintate Comitetului mixt, pentru examinare.
Comitetul mixt poate adopta orice decizie necesară pentru încetarea dificultăților. Dacă acesta nu a adoptat o asemenea decizie în termen de 30 de zile de la sesizarea cazului, partea exportatoare poate aplica măsurile necesare privind exportul produsului în cauza;
d) în cazuri excepționale, care cer o acțiune imediata și care fac imposibila o informare sau examinare în prealabil, România sau Turcia, după caz, poate să aplice, în situațiile prevăzute la art. 27-30 și 33, măsuri preventive și provizorii strict necesare pentru a controla situația și va informa imediat Comitetul mixt.
Articolul 33
Dificultăți ale balanței de plati
1. Părțile se vor strădui sa evite impunerea de măsuri restrictive, inclusiv măsuri privind importurile pentru scopuri de balanța de plati. În cazul introducerii lor, partea care le-a introdus va prezenta celeilalte părți un calendar pentru eliminarea lor.
2. În situația în care România sau Turcia are dificultăți serioase în privinta balanței de plati sau o amenințare serioasă în acest sens, România sau Turcia, după caz, poate să adopte, în conformitate cu condițiile stabilite în GATT și cu prevederile art. VIII al Acordului Fondului Monetar Internațional, măsuri restrictive, inclusiv măsuri referitoare la importuri, care vor avea o durată limitată și nu vor depăși ceea ce este necesar pentru a remedia situația balanței de plati. România sau Turcia, după caz, se vor informa reciproc, în prealabil.
3. Nici o măsura restrictiva nu se va aplica asupra transferurilor legate de investiții și îndeosebi asupra repatrierii sumelor investite sau reinvestite și asupra oricăror venituri care rezultă din acestea.
Articolul 34
Clauza evolutiva
În cazul în care o parte considera ca ar fi folositor în interesul economiilor părților sa dezvolte și sa adâncească relațiile stabilite de acest acord prin extinderea lor la domenii neacoperite de acesta, ea va inainta o cerere motivată celeilalte părți. Părțile pot imputernici Comitetul mixt sa examineze aceasta cerere și, acolo unde este cazul, să facă recomandări, îndeosebi în vederea începerii negocierilor.
Articolul 35
Înființarea Comitetului mixt
1. Prin prezentul acord se înființează un comitet mixt, în care fiecare parte la acord va fi reprezentată. Comitetul mixt va răspunde de administrarea acordului și va asigura aplicarea sa adecvată.
2. În scopul aplicării adecvate a acestui acord, părțile vor face schimb de informații și, la cererea oricărei părți, vor tine consultări în Comitetul mixt. Comitetul mixt va continua sa examineze posibilitatea eliminării pe mai departe a obstacolelor în calea comerțului dintre părți.
3. Comitetul mixt poate adopta decizii în cazurile prevăzute în acest acord. În alte probleme, Comitetul mixt poate adopta recomandări.
Articolul 36
Procedurile Comitetului mixt
1. În scopul aplicării adecvate a acestui acord, Comitetul mixt se va întruni ori de câte ori va fi necesar, dar cel puțin o dată pe an. Oricare parte poate solicita ca o reuniune să aibă loc.
2. Comitetul mixt va acționa pe bază de consens.
3. Dacă un reprezentant al unei părți în Comitetul mixt a acceptat o decizie sub rezerva îndeplinirii cerințelor constituționale, decizia respectiva va intra în vigoare, dacă nu este prevăzută o dată ulterioară, la data când este notificată ridicarea rezervei.
4. În scopul îndeplinirii acestui acord, Comitetul mixt va adopta regulile sale de procedura, care vor cuprinde, între altele, prevederi privind convocarea reuniunilor și pentru desemnarea președintelui și a duratei mandatului sau.
5. Comitetul mixt poate decide constituirea unor subcomitete și grupe de lucru pe care le considera necesare pentru a-l sprijini să-și îndeplinească atribuțiile.
Articolul 37
Relații comerciale guvernate de acest acord și de alte acorduri
1. Acest acord nu va împiedica menținerea sau înființarea de uniuni vamale, zone de comerț liber sau aranjamente privind traficul de frontieră, în măsura în care acestea nu influențează negativ regimul comercial și, îndeosebi, prevederile privind regulile de origine, cuprinse în acest acord.
2. În cadrul Comitetului mixt vor avea loc consultări între părțile la acest acord privind acordurile de înființare a unor asemenea uniuni vamale sau zone de comerț liber și, dacă se solicita, asupra problemelor majore privind politicile lor comerciale respective cu țările terțe.
Articolul 38
Anexe și protocoale
1. Anexele*) și protocoalele*) la acest acord sunt parte integrantă a acestuia.
------------
*) Anexele și protocoalele se publică ulterior.
2. Comitetul mixt poate decide modificarea sau amendarea anexelor și protocoalelor.
Articolul 39
Aplicare teritorială
Acest acord se va aplica teritoriilor părților la acest acord.
Articolul 40
Amendamente
Amendamentele la acest acord, altele decât cele la care se face referire în paragraful 2 al art. 38, care sunt aprobate de Comitetul mixt, vor fi înaintate părților la acest acord pentru acceptare și vor intra în vigoare dacă sunt acceptate de către ambele părți.
Articolul 41
Intrarea în vigoare
1. Acest acord va fi aprobat de părți în conformitate cu procedurile lor proprii.
2. Acest acord va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează datei la care părțile și-au notificat reciproc ca procedurile la care se face referire în primul paragraf al acestui articol au fost îndeplinite.
Articolul 42
Valabilitate și expirare
Acest acord este încheiat pe o perioadă nelimitată.
Oricare parte se poate retrage din acest acord, printr-o notificare scrisă, adresată celeilalte părți.
Încetarea acordului va intra în vigoare la 6 luni de la data notificării respective.
Drept mărturie, plenipotențiarii subsemnati, fiind autorizați corespunzător, au semnat prezentul acord.
Întocmit la Ankara la 29 aprilie 1997, în trei exemplare originale, fiecare în limbile română, turca și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferențe în interpretare, textul în limba engleza va prevala.
Pentru România,
Calin Popescu-Tariceanu
Pentru Republica Turcia,
Ayfer Yilmaz
MINUTA DE ÎNȚELEGERE
În cazul în care oricare parte convine cu Uniunea Europeană sa accelereze reducerea tarifelor sau eliminarea restrictiilor cantitative privind produsele industriale cuprinse în cap. 25-97 din Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor, cu excepția produselor din anexa nr. I, părțile se vor consulta asupra termenelor și condițiilor de extindere reciprocă a unei asemenea liberalizari, în legătură cu modificările din calendarul de reduceri pentru produsele sensibile.
DECLARAȚIE COMUNA
Partea română a informat partea turca asupra taxelor antidumping impuse de Turcia la produsele menționate mai jos, originare în România:
Produsul
Data aplicării
83.11.10.10 Electrozi de sudură
28 noiembrie 1990
7003/7004/7005 Geamuri
21 februarie 1991
76.14 Conductori din aluminiu
9 iulie 1991
55.03.20.00 Fibre poliester
20 mai 1992
55.06.20.00 Fibre poliester
20 mai 1992
19.04.10.00.00.00 PVC
ianuarie 1995
39.01.10.90.00.11 Polietilenă
ianuarie 1995
Totodată, partea română a subliniat ca în prezent România se afla în stadiul economiei de piața și, în consecința, condițiile sunt diferite comparativ cu cele existente atunci când Turcia a impus asemenea taxe (în condițiile economiei planificate). În plus, pentru unele produse au trecut mai mult de 5 ani de la introducerea acestor taxe.
Având în vedere cele de mai sus, partea română a cerut reexaminarea măsurilor antidumping impuse asupra produselor menționate mai sus, în vederea eliminării lor.
Partea turca, luând nota de cererea României, a informat partea română ca, întrucât atât Turcia, cat și România sunt membre ale OMC, Turcia va respecta toate drepturile pentru partea română decurgând din Acordul privind aplicarea art. VI al GATT - 1994 (Acordul antidumping) și din Acordul privind înființarea OMC. În acest sens, Turcia va respecta art. 11 al Acordului antidumping privind reexaminarea măsurilor antidumping, pe baza cererii părții române privind inițierea reexaminarii măsurilor antidumping impuse asupra unor produse originare din România.
Turcia va examina cu bunavointa situația, în vederea eliminării taxelor antidumping, conform acordului menționat mai sus.
DECLARAȚIE COMUNA
Fără a încalcă prevederile art. 8 al acestui acord, părțile își vor menține prevederile din regimul lor de import, aflat în vigoare înainte de intrarea în vigoare a acestui acord, pentru o anumită perioada, pentru produsele cuprinse în anexele A și B la aceasta declarație.
Anexa A
Înregistrarea autovehiculelor uzate importate, care sunt specificate mai jos, cu o vechime de 8 ani sau mai mare, calculată de la 1 ianuarie care urmează anului de fabricație, este interzisă în România. POZIȚIA TARIFARĂ ──────────────── 87.02.10.19 87.03.23.90 87.04.21.99 87.02.10.99 87.03.24.90 87.04.22.99 87.02.90.19 87.03.31.90 87.04.23.99 87.02.90.39 87.03.32.90 87.04.31.39 87.03.21.90 87.03.33.90 87.04.31.99 87.03.22.90 87.04.21.39 87.04.32.99
Anexa B
Importul de vehicule uzate specificate mai jos este supus unei aprobări preliminare în Turcia.
87.01
87.03
87.05
87.02
87.04
DECLARAȚIE COMUNA
Părțile sunt de acord ca introducerea de modificări privind Sistemul armonizat și codul CN nu trebuie să afecteze conținutul anexelor la care se face referire în art. 3 al acordului. Partea care inițiază asemenea modificări va informa cealaltă parte înainte ca acestea să între în vigoare.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.