Decizia nr. 1213/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. c) și art. 35 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 85/2006 5 aprilie 2006 (prevederi anume) privind procedura insolvenței
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. c) și
art. 35 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Constantin Robu în Dosarul nr. 18.767/54/2005 al Curții de Apel Craiova - Secția comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 2 iulie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 18.767/54/2005, Curtea de Apel Craiova - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 39 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului și a
art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Constantin Robu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 25 lit. c) și
art. 35 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței consacră posibilitatea lipsirii de efecte juridice, pe cale judecătorească, a oricărui act de înstrăinare ce are ca obiect un bun care s-a aflat la un moment dat în patrimoniul societății debitoare, bun înstrăinat în vederea fraudării intereselor creditorilor. Legea instituie prezumția de caracter ilicit, aplicabilă oricărui act de dispoziție, împrejurare ce creează premisele apariției unui abuz de drept, manifestat sub forma introducerii discreționare a unor astfel de cereri în instanță. De asemenea, textele de lege criticate aduc atingere și principiului stabilității efectelor actelor juridice intrate în circuitul civil, generând posibilitatea unor litigii permanente.
Prin urmare, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (8) referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată și la prezumția de liceitate a actelor de dobândire a averii.
Curtea de Apel Craiova - Secția comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, textele de lege criticate sancționând reaua-credință a debitorilor în exercitarea drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Instanța invocă mai multe decizii ale Curții Constituționale prin care critica având un obiect identic a fost respinsă în prealabil.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul consideră neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. c) și
art. 35 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, invocând în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 748/2006 .
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, precum și dispozițiile
art. 39 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, dispoziții preluate în
art. 35 din Legea nr. 85/2006 , care a abrogat
Legea nr. 64/1995 . Textele de lege criticate au următorul conținut:
- Art. 25 lit. c): "Principalele atribuții ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]
c) introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;";
- Art. 35: "În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1)."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) și (8) care consacră garantarea dreptului de proprietate și prezumția caracterului licit al dobândirii averii.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. c) și
art. 35 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, Curtea constată că asupra constituționalității soluțiilor legislative consacrate de acestea în reglementarea anterioară s-a mai pronunțat, de exemplu prin
Decizia nr. 386/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 mai 2006. Cu acel prilej, s-a reținut că "dispozițiile legale criticate constituie o aplicare a prevederilor art. 975 din Codul civil privind acțiunea pauliană, prin care se stabilește dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acțiunii pauliene (art. 975 din Codul civil), și anume creditorii, titularii acțiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi pot fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. Totodată, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile legale criticate sancționează tocmai reaua-credință în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părților contractante sau cel puțin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar, potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea niciun efect. Aceste considerente, ce au stat la baza pronunțării soluției în decizia amintită, se constituie în argumente în favoarea concluziei că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale privitoare la protecția proprietății, invocate de autorul prezentei excepții".
Prin urmare, Curtea reține că, în funcție de circumstanțele concrete ale speței, instanța judecătorească urmează să aprecieze asupra bunei sau relei-credințe a debitorului la încheierea actului și asupra caracterului fraudulos sau, dimpotrivă, licit, al acestuia, pentru a aprecia în ce măsură sunt sau nu aplicabile prevederile de lege ce constituie obiect al excepției.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. c) și
art. 35 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Constantin Robu în Dosarul nr. 18.767/54/2005 al Curții de Apel Craiova - Secția comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.