Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 66/2008

privind mandatarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" să pună în executare Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Hirschhorn împotriva României

prezumat în vigoare

Data actului
23 ianuarie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 56 din 24 ianuarie 2008
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 2.322 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se mandatează Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" să pună în executare Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Hirschhorn împotriva României, rămasă definitivă la data de 26 octombrie 2007, în sensul punerii în posesie a domnului Hirschhorn Carl asupra imobilului situat în municipiul București, str. Negustori nr. 16, conform art. 5 lit. a) din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de proces-verbal de punere în posesie încheiat între Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în calitate de administrator al imobilului, și domnul Hirschhorn Carl.

Articolul 3

Patrimoniul Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" urmează a se diminua cu valoarea corespunzătoare imobilului situat în municipiul București, str. Negustori nr. 16, evidențiat la poziția nr. 605 din anexa nr. 4 la

Hotărârea Guvernului nr. 60/2005

privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

La data predării-preluării imobilului prevăzut la art. 1 se abrogă poziția nr. 605 din anexa nr. 4 la

Hotărârea Guvernului nr. 60/2005

privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Secretarul general
al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
Ministrul economiei
și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 23 ianuarie 2008.
Nr. 66.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.