Decizia nr. 1198/2007

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Tino Autovehicule" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.340/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6.340/299/2007, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și a publicității imobiliare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tino Autovehicule" - S.R.L.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 40 din Legea nr. 7/1996

creează o stare de inegalitate între promitenții-vânzători și promitenții-cumpărători, aceștia din urmă fiind obligați, în mod nejustificat, la plata unor taxe în creștere la fiecare interval de două luni, fapt ce este de natură a le prejudicia grav interesele legitime.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece nimic nu împiedică petentul de a formula o nouă cerere prin care să-și înscrie intenția de a înstrăina imobilul, după expirarea termenului de 2 luni, termen prevăzut din rațiuni administrative și de oportunitate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că termenul de două luni stabilit de legiuitor nu este de natură să creeze inegalitate de tratament între promitenții-vânzători și promitenții-cumpărători, întrucât situația juridică a celor două categorii de persoane este diferită, iar prevederea legală se aplică numai persoanelor aflate în prima categorie.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 40 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, care au următorul conținut: "(1) Înscrierea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca își pierde efectul prin trecerea unui termen de două luni de la data înregistrării cererii.

(2) Anul, luna și ziua în care înscrierea își pierde efectul vor fi arătate atât în înscriere, cât și în încheierea care a ordonat-o."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 , publicitatea imobiliară se întemeiază pe sistemul de evidență al cadastrului general și are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ. Astfel, proprietarul unui imobil care dorește înstrăinarea lui sau ipotecarea în vederea garantării vreunei creanțe poate solicita oficiului teritorial competent înregistrarea actului juridic prin care își manifestă intenția de a înstrăina sau de a ipoteca imobilul, arătând, în acest din urmă caz, suma ce urmează să se garanteze prin ipotecă. Efectul înscrierii îl constituie opozabilitatea față de terți a actului juridic în care s-a consemnat acordul de voință dintre proprietarul imobilului - promitent-vânzător și promitentul-cumpărător, în prima ipoteză, respectiv dintre proprietarul imobilului și persoana în favoarea căreia se va institui ipoteca, în cea de-a doua ipoteză. Potrivit textului de lege criticat, această înscriere își pierde efectul prin trecerea unui termen de două luni de la data înregistrării cererii.

În ceea ce privește durata limitată în care înscrierea în cartea funciară a intenției de a înstrăina sau de a ipoteca își produce efectul, Curtea reține că aceasta se justifică prin faptul că respectiva înscriere consemnează doar o promisiune a proprietarului imobilului care îmbracă o formă juridică sui generis, ale cărei efecte incerte legiuitorul a înțeles să le limiteze în timp, sub aspectul opozabilității lor față de terți. Nimic nu împiedică însă persoanele interesate să prevadă în cuprinsul actelor juridice prin care se angajează să înstrăineze sau să ipotecheze imobilul pe care îl au în proprietate termene mai lungi de două luni în care urmează să încheie actul juridic de înstrăinare sau de instituire a ipotecii. Într-o atare împrejurare, pentru asigurarea opozabilității față de terți a actului este necesară înscrierea periodică în cartea funciară a intenției de a înstrăina sau de a ipoteca imobilul.

Pe de altă parte, Curtea constată că, în această materie, respectiv a înscrierii intenției de înstrăinare sau de ipotecare, legea nu stabilește o obligație în sarcina proprietarului imobilului, ci, dimpotrivă, îi dă posibilitatea să opteze între înscrierea în cartea funciară și neefectuarea acestei operații. Prin urmare, plata taxelor aferente înscrierii este subsecventă manifestării voinței în acest sens, astfel că nu poate fi reținută vreo discriminare care să contravină prevederilor art. 16 din Constituție. Mai mult, în măsura în care, potrivit legii, numai proprietarul imobilului poate solicita înscrierea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca, apare ca nejustificată susținerea autorului excepției, ce are calitatea de promitent-cumpărător, potrivit căreia este obligat să efectueze el personal înscrierea și, implicit, să plătească taxele aferente.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Tino Autovehicule" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.340/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2007.