Decizia nr. 4/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Lafta Adnan Abdualzhara în Dosarul nr. 1.521/302/2006 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.521/302/2006, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Lafta Adnan Abdualzhara într-o cauză privind acordarea statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că, prin lipsa de precizie și claritate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție și din alte documente internaționale care garantează dreptul absolut al persoanei la protecție împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepției.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că "excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, în raport cu prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție, este neîntemeiată".

Avocatul Poporului precizează că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, iar soluția legislativă a textului criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 alin. (1) și (2) pct. 2 din legea menționată. Consideră că stabilirea prin dispozițiile legale criticate a condițiilor în care se poate acorda protecția subsidiară este în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață, integritate fizică și psihică, fiind conform și cu reglementările internaționale referitoare la statutul și regimul refugiaților.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004 (devenite, ca urmare a renumerotării și republicării, art. 5 pct. 2).

La data sesizării Curții Constituționale, aceste prevederi erau abrogate prin efectul dispozițiilor

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, dar soluția legislativă conținută de textul criticat a fost preluată, în esență, de

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , care instituie o formă de protecție a străinilor și apatrizilor, denumită protecție subsidiară.

În consecință, Curtea se va pronunța cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct.2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, care au următorul conținut: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [...]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante;"

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție și ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor sau a tratamentelor inumane ori degradante, precum și celor ale art. 3 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România au mai format obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare similară și prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale ca și în cauza de față. Astfel, prin mai multe decizii, ca, de exemplu,

Decizia nr. 717 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, sau

Decizia nr. 407 din 3 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reținute.

Cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea, în cauza de față neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Lafta Adnan Abdualzhara în Dosarul nr. 1.521/302/2006 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008.