Ordinul nr. 69/2008
privind aprobarea structurii serviciilor specifice prin care se constituie veniturile proprii ale Agenției Naționale de Consultanță Agricolă și ale unităților subordonate acesteia, cuantumului tarifelor și modalităților de încasare și de utilizare a fondurilor pentru anul 2008
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 82/1991 24 decembrie 1991 a contabilității
- Legea nr. 416/2001 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
Văzând Referatul de aprobare al Agenției Naționale de Consultanță Agricolă nr. 178 din 16 ianuarie 2008, în baza prevederilor: - Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale; - art. 7 alin (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2005 privind reorganizarea activității de consultanță agricolă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 77/2005 , cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă structura serviciilor specifice prin care se constituie veniturile proprii ale Agenției Naționale de Consultanță Agricolă și ale unităților subordonate acesteia, cuantumul tarifelor și modalitățile de încasare și de utilizare a fondurilor pentru anul 2008, conform anexei nr. 1
Articolul 2
Se aprobă structura tarifelor percepute pentru acordarea unor servicii operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii, pisciculturii, alimentației, silviculturii și dezvoltării rurale, în vederea constituirii veniturilor proprii ale Agenției Naționale de Consultanță Agricolă și ale unităților subordonate acesteia, în anul 2008, conform anexei nr. 2
Articolul 3
Agenția Națională de Consultanță Agricolă și unitățile subordonate acesteia vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin
Articolul 4
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Dacian Cioloș București, 4 februarie 2008. Nr. 69
Anexa 1 I. Structura serviciilor specifice prin care se constituie veniturile proprii ale Agenției Naționale de Consultanță Agricolă și ale unităților subordonate acesteia, cuantumul tarifelor și modalitățile de încasare și de utilizare a fondurilor pentru anul 2008 Nr
crt.
Servicii specifice
Tariful
- lei -
1.
Servicii acordate operatorilor economici care
comercializează inputuri în agricultură pentru
participare în cadrul târgurilor și expozițiilor
organizate de Agenția Națională de Consultanță Agricolă
și rețeaua sa teritorială
între 200 și 500
2.
Servicii acordate operatorilor economici distribuitori
de inputuri pentru organizarea de către Agenția
Națională de Consultanță Agricolă, prin rețeaua sa
teritorială, de loturi demonstrative și ferme-pilot,
pentru care vor primi la sfârșitul perioadei de
contractare un raport detaliat asupra rezultatelor
obținute
între 300 și 700
3.
Servicii acordate diverșilor operatori economici pentru
promovarea produselor comercializate de către aceștia în
ziarele editate de oficiile județene de consultanță
agricolă
între 2,00/cmý
și 5,00/cmý
4.
Servicii de multiplicare a materialelor informative de
specialitate
1,00/pagină
5.
Servicii privind elaborarea documentației pentru
accesarea de fonduri de la Uniunea Europeană pentru
proiecte cu cofinanțare publică
între 1% și 6%
din valoarea
proiectului
6.
Servicii de consultanță pentru elaborarea de proiecte cu
cofinanțare publică în valoare de peste 10.000 euro
300-500
7.
Organizarea de cursuri de pregătire profesională a
adulților*)
tarif de înscriere
20/cursant
tarif pentru eliberare certificat de calificare
profesională**)
40/cursant
tarif pentru eliberare carnet conducere tractor în
brazdă
50/cursant
8.
Servicii pentru realizarea de cursuri finanțate de
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și
alte instituții interesate
între 40% și 60%
din valoarea
cursului
9.
Organizarea de cursuri de pregătire profesională a
adulților
taxă înscriere:
40/cursant
taxă eliberare
certificat:
60/cursant
Cursuri autorizate de Consiliul Național de Formare
Profesională a Adulților
taxă înscriere:
40/cursant
taxă eliberare
certificat:
60/cursant
10.
Servicii de asistență tehnică pentru întocmirea
documentației necesare constituirii de forme asociative
500/documentație
11.
Servicii de contabilitate pentru ferme
500/trimestru
---------
*) Pensionarii și persoanele care primesc ajutor social, conform Legii nr. 416/2001 , cu modificările ulterioare, beneficiază de gratuitate.
Notă ...
**) Pentru cursurile autorizate din domeniul industriei alimentare se vor percepe următoarele taxe: înscriere - 50 lei și eliberare diplomă - 70 lei. II. Modalitățile de încasare a tarifelor percepute pentru serviciile prestate sunt prevăzute în Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv factură fiscală și chitanță fiscală. III. Modalități de utilizare a fondurilor rezultate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Consultanță Agricolă și ale unităților subordonate acesteia în anul 2008: 1. completarea sumelor alocate prin Ordonanța Guvernului nr. 61/1998 privind finanțarea acțiunilor de consultanță și formare profesională destinate agricultorilor, aprobată prin Legea nr. 222/1998 , pentru derularea acțiunilor de consultanță agricolă și formare profesională (seminarii, târguri și expoziții interne și internaționale); 2. cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri și servicii și cheltuieli de capital, în limita sumelor neacoperite din bugetul de stat, conform legilor în vigoare. Utilizarea fondurilor se va face în ordinea priorităților propuse de fiecare oficiu județean de consultanță agricolă, priorități care vor fi analizate și aprobate de către directorul general al Agenției Naționale de Consultanță Agricolă, care va dispune cheltuirea acestor fonduri.
Anexa 2 STRUCTURA TARIFELOR Structura tarifelor percepute pentru acordarea unor servicii operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii, pisciculturii, alimentației, silviculturii și dezvoltării rurale, în vederea constituirii veniturilor proprii ale Agenției Naționale de Consultanță Agricolă și ale unităților subordonate acesteia, va avea următorul conținut: ● cheltuielile pentru organizarea și realizarea de cursuri de pregătire profesională a adulților se stabilesc după cum urmează: a) cheltuieli de personal - numai pentru personalul care desfășoară activități didactice în regimul plata cu ora; ... b) alte cheltuieli cu personalul: cazare, diurnă, transport, delegare; ... c) costul înscrierii la curs și al eliberării certificatului de calificare profesională; ... d) cheltuieli efectuate pentru închirierea spațiilor și a sălilor de curs; ... e) cheltuieli materiale - rechizite și furnituri de birou, elemente de papetărie și birotică, servicii de întreținere și reparații tehnică de calcul, materii prime și materiale, alte asemenea cheltuieli. ... Structura tarifelor percepute pentru serviciile acordate operatorilor economici distribuitori de inputuri pentru organizarea de către Agenția Națională de Consultanță Agricolă, prin rețeaua sa, de loturi demonstrative și ferme-pilot, pentru care vor primi la sfârșitul perioadei de contractare un raport detaliat asupra rezultatelor obținute, va avea următorul conținut: a) cheltuieli pentru efectuarea lucrărilor mecanice de întreținere și recoltare a culturilor; ... b) cheltuieli pentru efectuarea lucrărilor manuale de întreținere și recoltare a culturilor; ... c) cheltuieli cu materiile prime și materialele pentru înființarea, întreținerea și recoltarea culturilor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.