Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 108/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

prezumat în vigoare

Data actului
14 februarie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 174 din 6 martie 2008
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 6.937 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție invocată de Societatea Comercială "Start Bio 2007" - S.R.L. (fostă Societatea Comercială "Luci Prod" - S.R.L.) în Dosarul nr. 78/266/2007 al Tribunalului Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 78/266/2007, Tribunalul Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție invocată de Societatea Comercială "Start Bio 2007" - S.R.L. (fostă Societatea Comercială "Luci Prod" - S.R.L.) în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că reglementarea criticată "creează o discriminare vădită și nejustificată între persoanele care la un moment dat, într-o anumită conjunctură, încalcă legea, respectiv între cele care săvârșesc o contravenție simplă sau una în formă continuă, dar și între persoanele care comit contravenții și cele care săvârșesc infracțiuni."

Tribunalul Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece, "în cazul contravențiilor continue, momentul în care începe să se calculeze termenul de prescripție este cel de la care încetează încălcarea obligației legale respective".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru motivele care au fundamentat

Decizia Curții Constituționale nr. 200 din 29 aprilie 2004 .

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Se referă și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , având următorul cuprins:

- Art. 13 alin. (2): "În cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp."

Se susține că acest text de lege încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității acestor prevederi legale, în raport cu aceleași critici formulate și în prezenta cauză. În acest sens este, de exemplu,

Decizia nr. 200 din 29 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, prin care Curtea a constatat că

art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție. Curtea a reținut, cu acel prilej, că situația contravenienților care au săvârșit o contravenție continuă se diferențiază de cea a altor contravenienți, deosebire ce rezultă din particularitățile acestei forme a contravenției, și anume durata sau continuitatea faptei contravenționale. Având în vedere faptul că încălcarea obligației legale durează în timp, legiuitorul a instituit reguli speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al răspunderii contravenționale. În plus, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată anterior de Curte și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Start Bio 2007" - S.R.L. (fostă Societatea Comercială "Luci Prod" - S.R.L.) în Dosarul nr. 78/266/2007 al Tribunalului Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2008.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.