Decizia nr. 145/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 2 și 5^1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost invocată de inculpatul Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecătoriei Vălenii de Munte.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că partea Viorel Roman a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Ministerul Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, pentru aceleași motive care fundamentează jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.378/331/2007, Judecătoria Vălenii de Munte a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 2 și 5^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Matei Mihali în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală "nu reușește să asigure garanțiile necesare unui proces echitabil, înfrângând egalitatea de tratament care trebuie să existe între justițiabili și Ministerul Public", prin aceea că nu prevede obligativitatea ascultării persoanei care a formulat cererea de recuzare. Cu privire la art. 52 alin. 5^1 din Codul de procedură penală, se susține că încalcă prevederile constituționale, întrucât consecința acestuia este aceea că partea care formulează cererea de recuzare nu are la îndemână niciun mijloc procesual pentru a se asigura că cererea sa de recuzare va fi tratată cu imparțialitate. Se conchide în sensul că, în aceste condiții, lipsa unei măsuri efective de control asupra imparțialității și incompatibilității judecătorului chemat să soluționeze cererea de recuzare face iluzorie, în anumite situații, formularea oricărei cereri de recuzare.

Judecătoria Vălenii de Munte consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în cazul în care textul de lege criticat ar reglementa obligativitatea ascultării părților pentru soluționarea cererii de recuzare, ar fi necesară acordarea de termene suplimentare. De asemenea, dacă s-ar admite recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării, s-ar ajunge la amânarea cauzei în mod nejustificat.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 21 și 24 din Constituție și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 2 și 5^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanță, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere.[...]

Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării".

Autorul excepției susține că prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri, iar textele de lege criticate dau expresie acestei preocupări. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face "de îndată", iar părțile sunt ascultate numai "dacă se găsește necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluționării cererii de recuzare și implicit a cauzei în care aceasta a fost formulată. Nu poate fi reținută critica art. 52 alin. 2 și 5^1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Constituție care consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, deoarece încheierea prin care este respinsă cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei. De asemenea, normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul procesului, să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, și de a se prevala, neîngrădit, de toate garanțiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare.

De altfel, în același sens, Curtea s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005, și

Decizia nr. 565 din 11 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, statuând că dispozițiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 și 24 din Legea fundamentală.

Soluția și considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește art. 52 alin. 5^1 din Codul de procedură penală, criticat în raport de aceleași dispoziții constituționale, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 2 și 5^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2008.