Decizia nr. 186/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Valeriu Tasciuc în Dosarul nr. 3.962/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal este prezent Valeriu Tasciuc, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepției solicită a se constata lipsa de procedură cu partea Adina Onica, urmare schimbării domiciliului acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate, în temeiul art. 98 din Codul de procedură civilă. Consideră cauza în stare de judecată.

Curtea, deliberând, constată procedura îndeplinită și, pe cale de consecință, respinge cererea formulată, acordând cuvântul pe fond.

Având cuvântul, Valeriu Tasciuc solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată, reiterând, pe larg, motivele susținute în fața instanței de judecată. Depune la dosar și concluzii scrise în acest sens.

Ministerul Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.962/2/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Valeriu Tasciuc în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece favorizează avocatul față de ceilalți cetățeni. Astfel, pentru aceleași infracțiuni săvârșite împreună de un avocat și de o persoană care nu are această calitate, competența materială de a judeca în primă instanță cauza este diferită. Se mai arată că "apare un tratament discriminatoriu în comparație cu consilierii juridici, care nu beneficiază de prevederile

Legii nr. 79/2007 , deși ambele categorii profesionale au aceleași obligații în cadrul procesului, au aceeași pregătire profesională", precum și faptul că profesiunile liberale - avocați, notari publici, executori judecătorești - sunt asimilate ilegal funcțiilor publice, fără nicio justificare legală.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă normele constituționale invocate, fiind atributul puterii legiuitoare să stabilească competența materială a instanțelor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi. Se arată în acest sens că "nu este contrară principiului egalității în fața legii instituirea competenței curților de apel de a soluționa infracțiunile săvârșite de avocați, de notarii publici, de executorii judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi, întrucât aceștia, prin natura profesiilor lor liberale, sunt direct implicați în înfăptuirea actului de justiție, iar o eventuală activitate infracțională din partea acestora necesită o experiență sporită".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Curtea de Apel:

1. judecă în primă instanță:

[...] b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi."

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. Se invocă, totodată, încălcarea art. 5 - Dreptul la libertate și la siguranță, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a art. 7, 8, 10 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privind egalitatea în fața legii, dreptul oricărei persoane de a se adresa în mod efectiv instanțelor judiciare competente, dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial, dreptul la muncă.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei, și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituționale. Astfel, reglementarea competenței curților de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi, nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală și nici celor ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece situația deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. Susținerea potrivit căreia, prin instituirea acestei reguli de competență se creează o discriminare între avocați și consilieri juridici, nu poate fi reținută, întrucât aceasta vizează, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul includerii consilierilor juridici în categoriile profesionale enumerate de art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea unor reguli de competență după calitatea persoanei nu îngrădește dreptul persoanelor, în speță al avocaților, de a se adresa instanțelor judecătorești și de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel. Totodată, prevederile criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la muncă, precum și cele ale art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la libertate și la siguranță, nu sunt incidente în cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Valeriu Tasciuc în Dosarul nr. 3.962/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2008.