Decizia nr. 320/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Leon Nica în Dosarul nr. 1.261/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise anexate la încheierea de sesizare a Curții. Face referire la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, considerând că aceasta are relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate. Totodată, invocă și încălcarea dispozițiilor art. 148 și ale art. 154 alin. (2) din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că prevederile

Legii nr. 146/1997 , în întregul său, dar și pe articole, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, excepțiile de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind respinse. Cu privire la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, menționează că aceasta nu are relevanță în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.261/2/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Leon Nica într-o cauză având ca obiect anularea în parte a Hotărârii Biroului permanent al Camerei Deputaților nr. 13 din 27 octombrie 1997 și recunoașterea dreptului legitim de acces în clădirea publică a Camerei Deputaților prin toate intrările, cu obligarea pârâtului la daune morale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că instituirea taxelor judiciare de timbru reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale invocate. Arată că prevederile legii criticate golesc de conținut normele constituționale care garantează accesul liber la justiție, taxele judiciare de timbru fiind o piedică în realizarea actului de justiție. Susține că legea criticată este neconstituțională, în integralitatea sa, întrucât consacră un regim privilegiat pentru o parte din cetățeni, asigurând discriminarea unor subiecte de drept aflate într-o situație identică sau similară. În acest sens, arată că partea adversă în dosarul de fond, respectiv Camera Deputaților, nu este obligată să plătească taxa judiciară de timbru. De asemenea, autorul excepției deduce neconstituționalitatea

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și din raportarea acesteia la prevederile

Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, ale

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale

Legii nr. 500/2002

privind finanțele publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că

Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru este constituțională, având în vedere că Legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorității judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Consideră că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie gratuit în toate cazurile.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

Legii nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale. Consideră că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie, în toate cazurile, gratuit și, de asemenea, observă că dispozițiile legale criticate nu instituie discriminări pe considerente arbitrare. Menționează că normele legale criticate nu sunt contrare nici celorlalte prevederi din Constituție invocate de autorul excepției. Totodată, face referire la

deciziile nr. 423/2004 , nr. 215/2004, nr. 453/2005, nr. 845/2006 și nr. 935/2007, în care Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile

Legii nr. 146/1997 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) referitoare la statul român, art. 4 alin. (2) privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) și (2) - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) și (3) relative la accesul liber la justiție, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 alin. (1) și (2) - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 alin. (1) și (2) - Fidelitatea față de țară, art. 56 alin. (1), (2) și (3) - Contribuții financiare, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 61 alin. (1) referitoare la rolul și structura Parlamentului, art. 82 - Validarea mandatului și depunerea jurământului, art. 102 alin. (1) privind rolul și structura Guvernului, art. 115 alin. (4) relative la delegarea legislativă, art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, art. 135 alin. (2) lit. f) referitoare la asigurarea de către stat a condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private și ale art. 154 alin. (1) referitoare la conflictul temporal de legi.

Totodată, autorul excepției susține că legea criticată încalcă și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

Legii nr. 146/1997 , în întregul său, dar și pe articole, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și, în acest sens, s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii, care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de instanțele judecătorești, să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Pentru aceleași considerente, Curtea a reținut că legea criticată nu încalcă nici prevederile art. 20 alin. (1) și (2) raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a arătat, de asemenea, că scutirea autorităților publice, inclusiv Camera Deputaților, de taxele judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv și rațional, de faptul că acestea, fiind finanțate de la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească o taxă ce revine aceluiași buget. Curtea a statuat că principiul egalității prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Curtea a reținut că, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituție, "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind așadar la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situații diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi.

Curtea a observat că plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligație constituțională a cetățenilor, ce rezultă din dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituție, în conformitate cu care "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice."

Totodată, în aceeași decizie, Curtea a constatat că dispozițiile

Legii nr. 146/1997

nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea reține, de asemenea, că

Legea nr. 146/1997 , atât în întregul său, cât și pe articole, a format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare și la art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2) și la art. 20, 21, 53, 56, 57 și 154 din Constituție.

Astfel, prin

deciziile nr. 47 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, nr. 343 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, nr. 215 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 18 iunie 2004, nr. 262 din 17 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 8 iulie 2004, nr. 423 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 14 ianuarie 2005, nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005, nr. 427 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 5 iulie 2006, nr. 846 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2007, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile

Legii nr. 146/1997 .

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Totodată, autorul excepției critică

Legea nr. 146/1997

și prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 54 alin. (1) și (2) - Fidelitatea față de țară, art. 61 alin. (1) referitoare la rolul și structura Parlamentului, art. 82 - Validarea mandatului și depunerea jurământului, art. 102 alin. (1) privind rolul și structura Guvernului, art. 115 alin. (4) relative la delegarea legislativă, art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, art. 135 alin. (2) lit. f) referitoare la asigurarea de către stat a condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private. Examinând această susținere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia.

Curtea constată, de asemenea, că hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, invocată de autor, nu prezintă relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În fine, Curtea reține că, în ședința publică, autorul excepției a susținut și contrarietatea prevederilor

Legii nr. 146/1997

în raport de dispozițiile constituționale ale art. 148 și ale art. 154 alin. (2), însă Curtea nu poate reține aceste critici, având în vedere că nu se regăsesc în notele scrise ale autorului și nici nu au fost menționate în încheierea instanței de fond prin care Curtea a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Leon Nica în Dosarul nr. 1.261/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2008.