Acordul din 6 mai 1969
privind persoanele participante la procedurile în fața Comisiei și Curții Europene ale Drepturilor Omului
prezumat în vigoare
-------------
având în vedere Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, denumita în continuare convenția,
considerând ca, pentru a asigura mai bine realizarea scopurilor convenției, este important ca persoanelor care participa la proceduri în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului, denumita în continuare Comisia, sau în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, denumita Curtea, sa li se acorde unele imunități și facilități,
dorind sa încheie un acord în acest scop,
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului acord,
Articolul 1
1. Persoanele cărora li se aplică prezentul acord sunt:
a) agenții părților contractante, precum și consilierii și avocații care îi asista;
b) oricare persoana care participa la procedura instituită în fața Comisiei, în temeiul art. 25 din convenție, fie în numele sau personal, fie ca reprezentant al unuia dintre reclamanții enumerati la art. 25;
c) avocații, persoanele însărcinate legal cu procedura sau profesorii de drept care participa la procedura în scopul de a asista una dintre persoanele enumerate la lit. b);
d) persoanele alese de delegații Comisiei pentru a le asista în procedura înaintea Curții;
e) martorii, experții, precum și alte persoane chemate de Comisie sau de Curte sa participe la procedura înaintea Comisiei sau a Curții.
2. În scopul aplicării prezentului acord, termenii Comisie și Curte desemnează și o subcomisie, o camera sau membri ai acestor doua organe, care acționează, în exercitarea funcțiilor atribuite, după caz, de convenție sau de regulamentele Comisiei sau ale Curții; expresia a participa la procedura vizează, de asemenea, orice comunicare preliminară ce tinde sa introducă o cerere formulată împotriva unui stat care a recunoscut dreptul de recurs individual în temeiul art. 25 din convenție.
3. În cazul în care, în cursul exercitării de către Comitetul Ministrilor a funcțiilor ce îi sunt atribuite prin aplicarea art. 32 din convenție, o persoană vizata la primul paragraf din prezentul articol este chemată sa compare în fața lui sau să-i prezinte declarații scrise, dispozițiile prezentului acord se vor aplica, de asemenea, și acestei persoane.
Articolul 2
1. Persoanele vizate la primul paragraf din art. 1 al prezentului acord se bucura de imunitatea de jurisdicție în privinta declarațiilor făcute oral sau în scris în fața Comisiei sau a Curții, ca și în privinta actelor pe care le prezintă acestora.
2. Aceasta imunitate nu se aplică în privinta oricărei comunicări, integrale sau parțiale, în afară Comisiei sau Curții, de către sau în contul unei persoane ce beneficiază de imunitate în temeiul paragrafului precedent, pentru declarații făcute sau acte supuse atenției Comisiei sau Curții.
Articolul 3
1. Părțile contractante vor respecta dreptul persoanelor, vizate la primul paragraf din art. 1 al prezentului acord, de a coresponda liber cu Comisia sau Curtea.
2. În ceea ce privește persoanele deținute, exercitarea acestui drept implica, în special:
a) corespondenta acestora, dacă face obiectul unui control din partea autorităților competente, trebuie să fie transmisă sau să le fie remisă fără întârziere excesiva sau modificare;
b) aceste persoane nu pot face obiectul nici unei măsuri disciplinare din cauza vreunei comunicări transmise Comisiei sau Curții pe cai corespunzătoare;
c) aceste persoane au dreptul, în legătură cu o cerere adresată Comisiei sau cu orice procedura care rezultă din aceasta, sa corespondeze cu un consilier admis sa pledeze în fața tribunalelor țărilor în care aceste persoane sunt deținute și sa discute cu acesta fără a fi ascultați de altcineva.
3. În aplicarea paragrafelor precedente, nu poate avea loc nici o imixtiune a vreunei autorități publice, decât dacă aceasta imixtiune este prevăzută prin lege și constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară siguranței naționale, cercetării și urmăririi unei infracțiuni penale sau protejării sănătății.
Articolul 4
1. a) Părțile contractante se angajează sa nu împiedice persoanele vizate la primul paragraf din art. 1 al prezentului acord, cărora Comisia sau Curtea le-a autorizat în prealabil prezenta, sa circule sau sa calatoreasca liber pentru a asista la proceduri în fața Comisiei sau a Curții și să se reintoarca.
b) Nici o alta restrictie nu poate fi impusa acestor miscari și deplasări decât cele care, prevăzute prin lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranța naționala, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății ori moralei sau protecția drepturilor și a libertăților celorlalți.
2. a) În țările de tranzit și în țara în care se desfășoară procedura, aceste persoane nu pot fi nici urmărite, nici reținute, nici supuse vreunei alte restrangeri a libertății lor individuale, din cauza faptelor sau condamnărilor anterioare începerii călătoriei.
b) Orice parte contractantă poate, în momentul semnării sau ratificării prezentului acord, sa declare ca dispozițiile acestui paragraf nu se vor aplica propriilor resortisanti. O astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
3. Părțile contractante se angajează să permită acestor persoane revenirea pe teritoriul lor, atunci când acestea și-au început de acolo călătoria.
4. Dispozițiile paragrafului 1 și 2 ale prezentului articol încetează să se aplice atunci când persoana interesată a avut posibilitatea, timp de 15 zile consecutive, după ce prezenta sa nu mai era cerută de Comisie sau de Curte, sa sa reintoarca în țara de unde și-a început călătoria.
5. În caz de conflict între obligațiile ce rezultă pentru o parte contractantă din paragraful 2 al acestui articol și cele ce rezultă dintr-o convenție a Consiliului Europei sau dintr-un tratat de extrădare ori dintr-un alt tratat referitor la asistența judiciară în materie penală, încheiat cu alte părți contractante, dispozițiile paragrafului 2 din prezentul articol vor prevala.
Articolul 5
1. Imunitățile și facilitățile sunt acordate persoanelor vizate la primul paragraf din art. 1 al prezentului acord, exclusiv în vederea asigurării libertății cuvantului și a independentei necesare îndeplinirii funcțiilor, sarcinilor sau îndatoririlor, sau exercitării drepturilor lor în fața Comisiei sau a Curții.
2. a) Numai Comisia sau Curtea, după caz, are calitatea de a pronunța ridicarea totală sau parțială a imunitatii prevăzute la primul paragraf al art. 2 din prezentul acord; ele au nu numai dreptul, dar și îndatorirea de a ridica imunitatea în toate cazurile în care, după opinia lor, aceasta ar putea împiedica cursul justiției și ridicarea totală sau parțială nu ar aduce prejudicii scopului definit în primul paragraf al prezentului articol.
b) Imunitatea poate fi ridicată de Comisie sau de Curte fie din oficiu, fie la cererea adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice parte contractantă sau persoana interesată.
c) Hotărârile prin care se pronunța ridicarea imunitatii sau refuzarea ei vor fi motivate.
3. Dacă o parte contractantă atesta ca ridicarea imunitatii prevăzute la primul paragraf al art. 2 din prezentul acord este necesară în scopul urmăririi pentru atingere adusă securității naționale, Comisia sau Curtea trebuie să ridice imunitatea în măsura specificată în atestare.
4. În cazul descoperirii unui fapt de natura sa exercite o influența decisiva și care, în momentul hotărârii de refuzare a ridicării imunitatii, nu era cunoscut autorului cererii, acesta din urma poate sesiza Comisia sau Curtea cu o noua cerere.
Articolul 6
Nici una dintre dispozițiile prezentului acord nu va fi interpretată ca limitand sau aducând atingere obligațiilor asumate de părțile contractante în temeiul convenției.
Articolul 7
1. Prezentul acord este deschis semnării de către statele membre ale Consiliului Europei, care pot deveni părți la acesta prin:
a) semnarea fără rezerva de ratificare sau de acceptare;
b) semnarea sub rezerva ratificării sau acceptării, urmată de ratificare sau de acceptare.
2. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 8
1. Prezentul acord va intra în vigoare după o luna de la data la care 5 state membre ale Consiliului Europei vor deveni părți la acord, în conformitate cu dispozițiile art. 7.
2. Pentru orice stat membru care îl va semna ulterior fără rezerva de ratificare sau de acceptare ori care îl va ratifica sau accepta, acordul va intra în vigoare după o luna de la data semnării sau depunerii instrumentului de ratificare sau de acceptare.
Articolul 9
1. Orice parte contractantă poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de acceptare, sa desemneze teritoriul sau teritoriile cărora li se va aplica prezentul acord.
2. Orice parte contractantă poate, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de acceptare ori în orice alt moment ulterior sa extindă aplicarea prezentului acord, prin declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, oricărui teritoriu desemnat în declarație și căruia ea îi asigura relațiile internaționale sau pentru care este abilitata sa stipuleze.
3. Orice declarație facuta în temeiul paragrafului precedent va putea fi retrasă, în ceea ce privește orice teritoriu desemnat în aceasta declarație, în condițiile prevăzute în art. 10 al prezentului acord.
Articolul 10
1. Prezentul acord va rămâne în vigoare pe durata nelimitată.
2. Orice parte contractantă va putea, în ceea ce o privește, sa denunțe prezentul acord, adresand o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
3. Denunțarea va produce efect după 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general. Totuși o astfel de denunțare nu poate avea ca efect exonerarea părții contractante interesate de orice obligație ce s-ar fi putut naște în temeiul prezentului acord, referitoare la orice persoană vizata la primul paragraf din art. 1.
Articolul 11
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:
a) orice semnatura fără rezerva de ratificare sau de acceptare;
b) orice semnatura sub rezerva de ratificare sau de acceptare;
c) depunerea oricărui instrument de ratificare sau de acceptare;
d) orice data de intrare în vigoare a prezentului acord, în conformitate cu art. 8;
e) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor paragrafului 2 din art. 4 și ale paragrafelor 2 și 3 din art. 9;
f) orice notificare de retragere a unei declarații în aplicarea dispozițiilor paragrafului 2 al art. 4 și orice modificare primită în aplicarea dispozițiilor art. 10 și data de la care va produce efect orice denunțare.
Drept pentru care, subsemnații, deplin împuterniciți în acest scop, au semnat prezentul acord.
Adoptat la Londra la 6 mai 1969, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite fiecărui stat semnatar câte o copie certificată.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.