Decizia nr. 363/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 280 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Institutul de Proiectare, Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții - S.A. din București în Dosarul nr. 40.204/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, solicitând păstrarea jurisprudenței Curții în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 9 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 40.204/3/2007, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 280 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării unei sentințe comerciale.
În motivarea excepției se susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât creează posibilitatea întârzierii nejustificate a executării unei hotărâri judecătorești.
Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială opinează că excepția este neîntemeiată, deoarece legiuitorul este competent să stabilească reguli speciale de procedură, în considerarea unor situații deosebite.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, făcând referire la jurisprudența Curții în materie.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 280 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
Articolul 280
: "1 Cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanței de apel.
2 Cererea se va depune la prima instanță sau instanța de apel, în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivul hotărârii.
3 Cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel. Dispozițiile art. 403 alin. 3 sunt aplicabile.
4 Suspendarea va putea fi încuviințată numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum îl va fixa instanța.
5 Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței prevăzute la alin. 4."
Excepția este raportată la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și la cele ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția, Curtea observă că dispozițiile criticate sunt în concordanță cu prevederile art. 126 și 129 din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.
Totodată, Curtea observă că suspendarea vremelnică a executării nu contravine dreptului la un proces echitabil și nici nu este de natură să întârzie nejustificat procesul, pentru că încheierea instanței prin care se dispune suspendarea este supusă recursului, astfel că partea interesată poate să își prezinte toate apărările și cererile cu privire la acest aspect în cursul soluționării recursului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Institutul de Proiectare, Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții - S.A. din București în Dosarul nr. 40.204/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.