Procedura din 12 iunie 2008
de implementare a Programului național multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii
prezumat în vigoare
1. Obiectivul Programului
Obiectivul Programului național multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), denumit în continuare Program, îl constituie promovarea unui sistem de informare și instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piața forței de muncă și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și al prejudecăților existente la nivel local.
Programul urmărește:
- stimularea autoangajării și creșterea numărului de femei întreprinzător în cadrul comunității de afaceri;
- dezvoltarea capacității și a spiritului antreprenorial în rândul femeilor;
- îmbunătățirea performanțelor economice ale întreprinderilor existente, conduse de femei, prin creșterea gradului de pregătire a personalului acestora, ca urmare a educației antreprenoriale;
- accesul egal la economia bazată pe cunoaștere;
- schimburi de experiență între femei de afaceri și stabilirea unor legături parteneriale;
- creșterea standardului de viață și a veniturilor proprii;
- dezvoltarea abilităților inovative și consolidarea unui mediu economic competitiv;
- creșterea numărului de noi locuri de muncă și a beneficiilor aduse economiei naționale;
- stimularea dorinței de reprezentare în societatea civilă a propriilor interese.
2. Bugetul Programului
2.1. Programul se finanțează din bugetul pe anul 2008 al Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (MIMMCTPL).
2.2. Programul se derulează prin oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație (OTIMMC); OTIMMC este administrator al Programului și are responsabilități în implementarea acestuia și în gestionarea fondurilor.
2.3. În vederea implementării corespunzătoare a Programului, în cadrul OTIMMC se vor constitui unități de implementare a Programului (UIP); structura organizatorică, numărul de persoane, atribuțiile și responsabilitățile vor fi stabilite prin decizie a directorului executiv al fiecărui OTIMMC.
2.4. (1) Suma alocată de la bugetul de stat pe anul 2008 pentru implementarea Programului este de 700.000 lei și se defalcă pe etape astfel:
2.4.1. - 60.000 lei pentru finanțarea etapei I;
2.4.2. - 70.000 lei pentru finanțarea etapei II;
2.4.3. - 400.000 lei pentru finanțarea etapei III;
2.4.4. - 170.000 lei pentru finanțarea etapei IV.
(2) Bugetul Programului pe anul 2008 este repartizat în mod egal pentru 11 OTIMMC - administrator de Program; pentru etapa a IV-a bugetul va fi alocat OTIMMC organizator al Forumului.
(3) Din bugetul alocat se pot suporta următoarele categorii: editare de broșuri, editare de materiale de promovare și prezentare, editare/multiplicare de materiale de curs, închiriere spații, achiziție rechizite, transmitere de invitații, onorarii traineri, cheltuieli de protocol, precum și alte cheltuieli necesare organizării manifestărilor prevăzute la alin. (1), cu aprobarea directorului executiv al fiecărui OTIMMC.
(4) Procedura de transfer al fondurilor aferente Programului de la MIMMCTPL către OTIMMC se stabilește prin ordin al ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale, în termen de 30 de zile de la publicarea procedurii de implementare a Programului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
3. Derularea Programului
3.1. Programul se va derula în 4 etape, astfel:
Etapa I - elaborare și publicare de broșuri, având drept conținut:
- ABC-ul surselor de finanțare pentru IMM;
- achiziții publice și ajutor de stat;
- strategii de afaceri - studii de fezabilitate;
- antreprenoriatul corporativ, reorganizarea societăților;
- comunicare și negociere în afaceri.
Etapa a II-a - organizarea campaniei de informare "Zilele femeilor întreprinzător".
(1) Organizarea și desfășurarea de prezentări și mese rotunde în: București, Constanța, Galați, Iași, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, Târgoviște, Satu Mare.
(2) Înscrierea participantelor la manifestările din cadrul campaniei de informare se face completându-se formularul de participare (anexa nr.1 la procedură) care va fi transmis prin e-mail, prin poștă sau direct la sediul OTIMMC de care aparține județul în care se află locația unde se vor desfășura acțiunile (anexa nr. 5 la procedură).
Etapa a III-a - organizare și desfășurare de cursuri de pregătire antreprenorială pe durata a 6 zile în cadrul a 11 locații.
(1) Localitățile unde se vor desfășura cursurile, precum și tematica acestora se vor publică pe pagina de web a MIMMCTPL (www.mimmc.ro), pe site-urile OTIMMC și în presă.
(2) înscrierea participantelor se face completându-se formularul de înscriere la cursuri (anexa nr. 2 la procedură), care va fi transmis prin e-mail, prin poștă sau direct la sediul OTIMMC de care aparține județul în care se află locația unde se va desfășura cursul (anexa nr. 5 la procedură).
(3) Numărul maxim de cursante pentru fiecare curs este de 25.
(4) În baza unui examen vor fi acordate certificate care să ateste cunoștințele dobândite la cursurile organizate în cadrul Programului.
Etapa a IV-a - organizarea "Forumului antreprenoriatului feminin", la care vor fi invitați să participe promotorii antreprenoriatului feminin la nivel național și internațional, femei de afaceri și femei cu potențial antreprenorial, absolventele cursurilor de educație antreprenorială din cadrul promoțiilor 2005, 2006, 2007 și 2008 ale Programului.
4. Beneficiarii Programului
4.1. Beneficiază de prevederile Programului femeile care au cetățenie română și care îndeplinesc la data depunerii formularelor de înscriere următoarele criterii de eligibilitate:
- au vârsta peste 18 ani;
- au cel puțin studii medii definitivate;
- s-au înscris la activitățile prevăzute în Program, pe baza formularelor de înscriere corespunzătoare (anexele nr. 1 și 2 la procedură).
4.2. Pentru participare la seminarii și cursuri se alocă prioritar maximum 5 locuri femeilor care provin din mediul rural, medii sociale defavorizate și minorități etnice.
4.3. Nu beneficiază de acest program, etapa a III-a, persoanele care desfășoară activități de consultanță de orice tip și absolventele cursurilor de pregătire antreprenorială derulate în cadrul Programului în anii 2005, 2006 și 2007.
5. Procedura de înregistrare și evaluare
5.1. Etapa a II-a
(1) Înregistrarea formularelor de participare la seminar va începe după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale de aprobare a Procedurii de implementare a Programului și publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se va efectua în zilele de lucru, între orele 8,30-16,00, la administratorii Programului, respectiv OTIMMC.
(2) Perioadele de desfășurare a seminariilor și termenele-limită de înscriere pentru participare la seminarii se vor publică pe pagina de web a MIMMCTPL (www.mimmc.ro), pe site-urile OTIMMC și în presă.
(3) Solicitările vor fi analizate în cadrul OTIMMC, conform principiului "primul venit - primul servit", în limita bugetului alocat Programului, în concordanță cu data și ora înregistrării la OTIMMC a documentelor prevăzute la pct. 5.1 și în baza verificării formularului de participare la seminar privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor.
5.2. Etapa a III-a
(1) Solicitanții vor transmite prin poștă sau direct la sediul OTIMMC formularul de înscriere la curs, prevăzut în anexa nr. 2 la procedură, însoțit de următoarele documente justificative:
a) fotocopie a buletinului/cărții de identitate al/a solicitantei;
b) fotocopie a diplomei de bacalaureat și a ultimei diplome de studii (după caz);
c) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul societatea solicitantă, în care să se menționeze următoarele informații: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociații și reprezentanții legali ai societății, domeniul de activitate principal și toate domeniile de activitate secundare, punctele de lucru, filialele, sucursalele, subunitățile societății și data ultimei mențiuni din registru, precum și obiectul acesteia (după caz, în situația în care înscrierea se face ca persoană juridică);
d) declarația pe propria răspundere privind încadrarea în categoria IMM sau microîntreprindere pentru anul fiscal 2007, cuprinzând cifra de afaceri anuală netă, valoarea activelor totale și numărul mediu anual de salariați, 1-249 de salariați, conform prevederilor
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare (anexa nr. 4 la procedură, după caz, în situația în care înscrierea se face ca persoană juridică).
(2) Înregistrarea formularelor de participare la cursuri va începe după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale de aprobare a Procedurii de implementare a Programului și publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se va efectua în zilele de lucru, între orele 8,30-16,00, la administratorii Programului, respectiv OTIMMC.
(3) Perioadele de desfășurare a cursurilor, locul de desfășurare și termenele-limită de înscriere se vor publică pe pagina de web a MIMMCTPL (www.mimmc.ro), pe site-urile OTIMMC și în presă; datele de desfășurare a cursurilor vor fi afișate cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de desfășurare.
(4) Solicitările vor fi analizate în cadrul UIP - OTIMMC, conform principiului "primul venit - primul servit", în limita bugetului alocat Programului, în concordanță cu data și ora înregistrării la OTIMMC a documentelor prevăzute la pct. 5.2 și în baza verificării formularului de participare la cursuri privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor.
5.3. Formularele de înscriere integral completate și însoțite de toate documentele justificative precizate vor fi înregistrate în Registrul special al Programului.
5.4. Lista beneficiarilor eligibili va fi făcută publică prin afișare pe site-ul www.mimmc.ro și pe site-ul OTIMMC administrator, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului-limită de depunere a formularelor de înscriere.
5.5. Persoanele cuprinse în această listă au obligația de a confirma, telefonic sau prin e-mail, la OTIMMC (anexa nr. 5 la procedură) prezența la cursuri, cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii cursului. În cazul în care persoanele admise la cursuri nu respectă programul stabilit al cursurilor (absență curs), acestea nu vor mai putea accesa Programul pe toată perioada desfășurării. Persoanele care nu au confirmat în termenul precizat prezența la cursuri vor fi respinse automat de pe lista beneficiarelor.
6. Monitorizarea și evaluarea rezultatelor
6.1. Participanții la activitățile din cadrul Programului vor completa și vor transmite către UIP - OTIMMC formularul de raportare tehnică prevăzut în anexa nr. 3 la procedură și chestionarul de evaluare a Programului primit în cadrul sesiunii de cursuri.
6.2. Reprezentanții MIMMCTPL și cei ai OTIMMC au dreptul să verifice veridicitatea și conformitatea declarațiilor, documentelor și activităților făcute în cadrul Programului.
7. Prevederi referitoare la ajutorul de minimis
7.1. Finanțarea acordată în cadrul acestei scheme de finanțare persoanelor juridice reprezintă un ajutor de minimis și se încadrează în prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1.998/2006 privind aplicarea art. 87 și 88 ale Tratatului CE la ajutorul de minimis.
7.2. Beneficiarul finanțării nerambursabile va da o declarație pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis de care a beneficiat pe parcursul precedenților 2 ani fiscali și al anului fiscal în curs.
7.3. Informațiile privind această schemă de minimis vor fi păstrate de către OTIMMC pentru o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ultimul ajutor individual în cadrul prezentei scheme.
Anexa 1 ───────
la procedură ────────────── FORMULAR DE ÎNSCRIERE la Programul național multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii - Caravana " Zilele femeilor întreprinzător 2008" - Acest formular trebuie completat prin tehnoredactare în limba română. DATE PERSONALE*) _________ Cetățenia ................................................. Minoritate etnică: [] Nu [] Da. Menționați. Mediu social dezavantajat: [] Nu [] Da. Menționați. Vârsta: .......... Cod numeric personal: ....................... Adresa de domiciliu: strada ...... nr. ..., bloc ...., scara ...., et. ..., ap. ..., localitatea ....., județul ...., sectorul ...... cod poștal ......... telefon fix ......., telefon mobil ......... fax ........, e-mail ........, website . ........................ . Sunteți căsătorită: Aveți copii: [] Nu [] Nu [] Da [] Da Nivelul educației: [] Studii gimnaziale: Școala generală ......., localitatea ........., județul ............. Perioada ................................... . [] Studii liceale: Liceul ................, localitatea ........., județul ............, specializarea ..............., perioada ..................... . [] Studii tehnice/postliceale absolvite (unitatea de învățământ, specializarea, perioada): Unitatea de învățământ ......, localitatea ......., județul ........., specializarea ........., perioada ........................ . [] Studii universitare absolvite (unitatea de învățământ, specializarea, perioada): Unitatea de învățământ ......., localitatea ......., județul ........., specializarea ........, perioada .........., licență în ................. . [] Studii postuniversitare absolvite (unitatea de învățământ, specializarea, perioada): Unitatea de învățământ ........, localitatea ......., județul ........, specializarea ........, perioada ................ . Experiența profesională: ┌─────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────┐ │ Firma │ Funcția │ Perioada │ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ └─────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────┘ Menționați orașul unde doriți să participați la campania de informare: .................... ÎNTREBĂRI: 1. Ce înțelegeți prin antreprenoriat feminin? ...................................................................... 2. Aveți o afacere în prezent? [] Nu [] Da Denumirea întreprinderii: .............................. Adresa ................................................. CUI/CIF ................................................ Nr. de înmatriculare în registrul comerțului .................... Ani de existență ................................................ Numărul de angajați în prezent .................................. Numărul de angajați femei în prezent ............................ Care sunt funcțiile ocupate de către acestea în cadrul firmei? ........... Cifra de afaceri în anul fiscal 2007 (lei) Tipul întreprinderii: [] microîntreprindere [] parteneră [] întreprindere mică [] legată [] întreprindere mijlocie [] autonomă Obiectul principal de activitate: CAEN denumire Care este poziția dumneavoastră în cadrul acestei afaceri? ............... 3. Care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în cadrul afacerii? Detaliați. 4. Cum ați aflat despre acest program? 5. Ce alte subiecte doriți să fie abordate în cadrul seminarului? Detaliați. 6. Doriți să expuneți, în cadrul miniexpoziției organizate cu ocazia seminarului, produsele sau/și serviciile întreprinderii dumneavoastră? [] Da [] Nu 7. Doriți să împărtășiți din experiența dumneavoastră antreprenorială participantelor la seminar? [] Da [] Nu 8. Ce sperați să obțineți în urma participării la aceste manifestări? 9. Cum apreciați rolul MIMMCTPL de promotor al antreprenoriatului feminin? 10. La ce alte seminarii, cursuri, ateliere de lucru, mese rotunde, dezbateri pe tema antreprenoriatului feminin ați mai participat? ┌────────────────────┬─────────────┬──────────┐ │ Denumire eveniment │ Organizator │ Perioada │ ├────────────────────┼─────────────┼──────────┤ ├────────────────────┼─────────────┼──────────┤ ├────────────────────┼─────────────┼──────────┤ ├────────────────────┼─────────────┼──────────┤ ├────────────────────┼─────────────┼──────────┤ └────────────────────┴─────────────┴──────────┘ Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, că toate informațiile furnizate sunt corecte și reale. Prin completarea acestui formular sunt de acord să particip la realizarea unor sondaje și statistici în cadrul Programului. Semnătura aplicantei ...................... Localitatea ................... Data .......................... NOTĂ: Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanții MIMMCTPL și OTIMMC pot discuta cu solicitanții toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.
*) Datele personale furnizate au caracter confidențial și pot fi prelucrate numai pentru studii și statistici în cadrul acestui program.
Numele și prenumele .................................................
Anexa 2 ───────
la procedură ──────────── FORMULAR DE ÎNSCRIERE la Programul național multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii - curs educație antreprenorială 2008 - Acest formular trebuie completat prin tehnoredactare în limba română. DATE PERSONALE*) ___________ Cetățenia ................................................. Minoritate etnică: [] Nu [] Da. Menționați. Mediu social dezavantajat: [] Nu [] Da. Menționați. Vârsta .......... Cod numeric personal ........................................ Adresa de domiciliu: strada ............................... nr. ......, bloc ....., scara ....., et. ...., ap. ...., localitatea ................................, județul ..............................., sectorul ........ cod poștal ............ Telefon fix ....., telefon mobil ....... Fax ......, e-mail ....., website ............................. . Sunteți căsătorită: Aveți copii: [] Nu [] Nu [] Da [] Da Nivelul educației: [] Studii gimnaziale: Școala generală ......., localitatea ......., județul ........., perioada ................. [] Studii liceale: Liceul ................, localitatea ......., județul ........., specializarea ......, perioada ............... . [] Studii tehnice/postliceale absolvite: Unitatea de învățământ ........., localitatea ......., județul .........., specializarea .........., perioada ................. . [] Studii universitare absolvite: Unitatea de învățământ ........, localitatea ........, județul ........., specializarea ........., perioada .........., licență în ............... . [] Studii postuniversitare absolvite: Unitatea de învățământ ........., localitatea ......, județul ........, specializarea ........, perioada .................. . Experiența profesională: ┌─────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────┐ │ Firma │ Funcția │ Perioada │ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ └─────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────┘ Menționați localitatea unde doriți să participați la cursuri: ............ ÎNTREBĂRI: 1. Ce înțelegeți prin antreprenoriat? .................................................................... .................................................................... .................................................................... 2. Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele calități necesare unui întreprinzător? Detaliați. .................................................................... .................................................................... .................................................................... 3. Ați încercat vreodată să începeți o afacere proprie? [] Nu [] Da În ce domeniu? ..................................................... Ce tip de activitate? .............................................. Ce s-a întâmplat cu această afacere? ............................... .................................................................... .................................................................... 4. Aveți o afacere în prezent? [] Nu [] Da Denumirea întreprinderii ........................................... Adresa ............................................................. CUI/CIF ............................................................ Nr. de înmatriculare în registrul comerțului ....................... Ani de existență ................................................... Numărul de angajați în prezent ..................................... Numărul de angajați femei în prezent ............................... Care sunt funcțiile ocupate de către acestea în cadrul firmei? .......... Cifra de afaceri în anul fiscal 2007 (lei) .............................. Tipul întreprinderii: [] microîntreprindere [] parteneră [] întreprindere mică [] legată [] întreprindere mijlocie [] autonomă Obiectul principal de activitate: CAEN denumire Care este poziția dumneavoastră în cadrul acestei afaceri? ............. Care sunt problemele cu care vă confruntați în cadrul afacerii? Detaliați. 5. Care este tipul de afacere pe care doriți să o începeți? De ce? Detaliați. .......................................................................... .......................................................................... .......................................................................... 6. Cum realizați echilibrul dintre viața profesională și cea de familie? Detaliați. .......................................................................... .......................................................................... .......................................................................... 7. Cum apreciați dorința dumneavoastră de a începe o afacere proprie sau de a dezvolta afacerea deja existentă? (Marcați doar un singur răspuns) [] Slabă [] Medie [] Foarte puternică 8. În ce stadiu vă aflați în legătură cu elaborarea unui plan de afaceri pentru ideea pe care doriți să o transformați într-o afacere? [] Nu am început să lucrez planul afacerii și strategia [] Am început documentarea (colectarea de materiale și informații) necesară elaborării planului de afaceri [] Am început să lucrez la elaborarea planului de afaceri [] Am elaborat un plan de afaceri pentru finanțare 9. Care sunt factorii care determină succesul unei afaceri? ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... 10. Care este tipul de instruire de care aveți nevoie pentru a începe și/sau a dezvolta o afacere ? [] Instruire generală în domeniul afacerilor [] Consultanță juridică [] Consultanță financiar-contabilă [] Consultanță în marketing [] Consultanță în management [] Alt gen de sprijin (specificați) ...................................... 11. Ce alte module considerați că sunt utile în cadrul tematicii cursurilor acestui program? Argumentați. .......................................................................... .......................................................................... .......................................................................... 12. Cum ați aflat despre acest program? [] Campanie de informare, seminarii, conferințe ......... [] Presă ........... [] Radio ........... [] TV ........... [] Internet........... [] Altele (prieteni, la serviciu etc.) ........... 13. Ce v-ați propus să obțineți în urma participării la acest curs? (Marcați un singur răspuns.) [] Dezvoltarea și aprofundarea culturii antreprenoriale [] Însușirea cunoștințelor necesare demarării și dezvoltării unei afaceri [] Informații privind accesarea surselor de finanțare [] Punerea în practică a ideii de afaceri [] Altele: detaliați 14. La ce cursuri sau seminarii de educație antreprenorială ați mai participat? ┌─────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────┐ │ Denumire curs │ Organizator │ Perioada │ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ ├─────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────┤ └─────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────┘ 15. În ce fel v-au ajutat aceste cursuri? Detaliați. .......................................................................... .......................................................................... .......................................................................... 16. Ce cunoștințe aveți despre antreprenoriatul feminin în România? .......................................................................... .......................................................................... .......................................................................... 17. Sunteți membră a unei asociații a femeilor întreprinzător ? [] Da (rugăm nominalizați) ............................................. [] Nu [] Sunt interesată de a deveni membră a unei organizații a femeilor întreprinzător 18. Desfășurați activități de consultanță? [] Da (detaliați) [] Nu 19. Ați absolvit cursul de pregătire antreprenorială derulat în cadrul Programului național multianual pe perioada 2005-2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii? promoția 2006 [] Da promoția 2007 [] Da [] Nu [] Nu 20. Ați beneficiat în ultimii 3(trei) ani (2005-2008) de ajutor de stat, așa cum este definit în Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare? [] Da, am beneficiat de următoarele ajutoare de stat: ┌────┬──────────────┬────────────┬────────────┬──────────────┬────────────────┐ │Nr. │Anul acordării│ Forma │ Instituția │ Programul │ Cuantumul │ │crt.│ ajutorului │ ajutorului │finanțatoare│ prin care │ajutorului de │ │ │ de stat │ de stat │ │ați beneficiat│ stat acordat │ │ │ │ │ │de finanțare │ (lei) │ ├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ ├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ ├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ ├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ ├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ ├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼────────────────┤ └────┴──────────────┴────────────┴────────────┴──────────────┴────────────────┘ [] Nu am beneficiat de ajutor de stat Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, că toate informațiile furnizate sunt corecte și reale. Prin completarea acestui formular sunt de acord să particip la realizarea unor sondaje și statistici în cadrul Programului. Mă oblig să furnizez informații despre rezultatele obținute în urma absolvirii acestui curs, prin completarea formularului de raportare tehnică anual în perioada 2008-2011. Semnătura aplicantei ...................... Localitatea ........................... Data .......................... NOTĂ: Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanții MIMMCTPL și ai OTIMMC pot discuta cu solicitanții toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora.
*) Datele personale furnizate au caracter confidențial și pot fi prelucrate numai pentru studii și statistici în cadrul acestui program.
Numele și prenumele .......................................
Anexa 3 ────────
la procedură ────────────── FORMULAR DE RAPORTARE TEHNICĂ*) pentru Programul național multianual pe perioada 2005-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii - 2008 - (Se completează toate rubricile.) Acest formular trebuie completat prin tehnoredactare în limba română. Perioada pentru raportare: anul ............... Date personale**) Subsemnata, ...., identificată cu CI/BI seria .... nr. ....., CNP ....... , domiciliată în ......., strada ....... nr. ...., localitatea ....... , județul ........, cod poștal ...... , telefon ........ , mobil ...... , e-mail ...... . Declar pe propria răspundere următoarele: [] sunt absolventă a Cursului de pregătire antreprenorială promoția 2008 [] DA, am o afacere proprie la data absolvirii cursurilor organizate de către OTIMMC de tipul*1): [] microîntreprindere [] întreprindere mică [] întreprindere mijlocie Data înregistrării IMM: ........................................... Denumire .......................................................... Adresa sediului social ............................................ Numărul de înmatriculare în registrul comerțului (după caz) ............ Codul unic de înregistrare (după caz) .................................. Obiectul principal de activitate: ...................................... Codul CAEN: Tipul IMM*1): [] IMM autonomă [] IMM parteneră (detalii) [] IMM legată (detalii) Numărul mediu anual de salariați: ............................ Numărul de angajați femei în prezent ....................... Care sunt funcțiile ocupate de către acestea în cadrul firmei? ........... Cifra de afaceri anuală netă (lei) ....................................... Active totale (lei) ...................................................... [] NU am o afacere proprie la data absolvirii cursurilor organizate de către MIMMCTPL [] DA, am calitatea de administrator al SC: .............................. [] NU am calitatea de administrator al unei IMM [] AM calitatea de persoană fizică autorizată/asociație familială Autorizație nr. ............... din data: ............... [] NU am calitatea de persoană fizică autorizată/asociație familială [] DA, sunt membră a unei societăți cooperative (detalii) [] Nu sunt membră a unei societăți cooperative [] DA, desfășor activități de consultanță de tipul ....................... [] NU desfășor activități de consultanță [] DA, am absolvit cursul de pregătire antreprenorială derulat în cadrul Programului național multianual pe perioada 2008-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, promoția 2008 [] NU am absolvit cursul de pregătire antreprenorială derulat în cadrul Programului național multianual pe perioada 2008-2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, promoția 2008 Ați reușit să înființați o firmă în urma absolvirii acestui curs? [] Nu [] Da [] microîntreprindere [] întreprindere mică [] întreprindere mijlocie Data înregistrării IMM: .................................................. Denumire ................................................................. Adresa sediului social ................................................... Numărul de înmatriculare în registrul comerțului (după caz) .............. Codul unic de înregistrare (după caz) .................................... Obiectul principal de activitate: ........................................ Codul CAEN: Tipul IMM*1): [] IMM autonomă [] IMM parteneră (detalii) [] IMM legată (detalii) Numărul mediu anual de salariați: ............................... Cifra de afaceri anuală netă (lei) .............................. Active totale (lei) ............................................. S-a îmbunătățit activitatea firmei ca urmare a participării dumneavoastră la curs? Cum? În ce fel v-a ajutat absolvirea acestui curs? Ați diseminat și aplicat cunoștințele acumulate la curs în activitatea firmei? Care sunt propunerile dumneavoastră pentru procedura acestui program în anii următori? Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, că toate informațiile furnizate sunt corecte și reale. Semnătura absolventei cursului*) Funcția (după caz) în cadrul afacerii ............................... ..................................... Data semnării ............... NOTĂ: Solicitantul nu este obligat să suporte nicio taxă din partea niciunei persoane sau instituții care îl ajută în completarea acestei cereri. Reprezentanții MIMMCTPL și OTIMMC pot discuta cu solicitanții toate sau doar o parte din elementele acestei cereri, dar le este interzis să completeze cererea în locul acestora. ________ privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.
*) Transmiterea formularului este obligatorie pentru toți beneficiarii de alocații financiare nerambursabile în cadrul prezentului program, pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2008.
Notă
**) Datele personale furnizate au caracter confidențial și pot fi prelucrate în cadrul unor studii și statistici în prezentul program.
*1) Conform
Anexa 4 ───────
la procedură ──────────── Formularul A DECLARAȚIE privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii I. Datele de identificare a întreprinderii: Denumirea întreprinderii ........................................... Adresa sediului social ............................................. Cod unic de înregistrare ........................................... Numele și funcția .................................................. (președintele consiliului de administrație, director general sau echivalent) II. Tipul întreprinderii Indicați, după caz, tipul întreprinderii: [] Întreprindere autonomă În acest caz, datele din tabelul de mai jos sunt preluate doar din situația economico-financiară a întreprinderii solicitante. Se va completa doar declarația, fără formularul B. [] Întreprindere parteneră Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație. [] Întreprindere legată Se va completa tabelul de mai jos pe baza rezultatelor calculelor efectuate conform formularului B, precum și a fișelor adiționale care se vor atașa la declarație III. Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii*1) ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Exercițiul financiar de referință*2) │ ├────────────────────────┬─────────────────────────────┬──────────────────────┤ │ Numărul mediu anual │Cifra de afaceri anuală netă │ Active totale │ │ de salariați │ (mii lei/mii euro) │ (mii lei/mii euro) │ ├────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────┤ ├────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────────────────────┤ └────────────────────────┴─────────────────────────────┴──────────────────────┘ __________ *1) Datele sunt calculate în conformitate cu art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2006 . *2)Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar, raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou-înființate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere. Important: Precizați dacă, față de exercițiul financiar anterior, datele financiare au înregistrat modificări care determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie (respectiv microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare). [] Nu [] Da (în acest caz se va completa și se va atașa o declarație referitoare la exercițiul financiar anterior) Semnătura ....................................................... (numele și funcția semnatarului autorizat să reprezinte întreprinderea) Declar pe propria răspundere că datele din această declarație și din anexe sunt conforme cu realitatea. Data întocmirii .................................... Semnătura .......................................... Formularul B CALCULUL pentru întreprinderile partenere sau legate Secțiunile care trebuie incluse, după caz: - secțiunea A, dacă întreprinderea solicitantă are cel puțin o întreprindere parteneră (precum și orice fișe adiționale); - secțiunea B, dacă întreprinderea solicitantă este legată cu cel puțin o întreprindere (precum și orice fișe adiționale). Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate: Perioada de referință Numărul mediu anual de salariați Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/ mii euro) Total active (mii lei/ mii euro) 1. Datele întreprinderii*3) solicitante sau din situațiile financiare anuale consolidate [Se vor introduce datele din tabelul B1 din secțiunea B*4).] 2. Datele cumulate*3) în mod proporțional ale tuturor întreprinderilor partenere, dacă este cazul (Se vor introduce datele din secțiunea A.) 3. Datele cumulate ale tuturor întreprinderilor legate*3) (dacă există) - dacă nu au fost deja incluse prin consolidare la pct. 1 din acest tabel (Se vor introduce datele din tabelul B2 din secțiunea B.) TOTAL: ___________ *3) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar, raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau de asociați. În cazul întreprinderilor nou-înființate, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere. *4) Datele întreprinderii, inclusiv numărul mediu anual de salariați, sunt determinate pe baza situațiilor financiare anuale și a datelor întreprinderii sau, atunci când este cazul, pe baza situațiilor financiare anuale consolidate ale întreprinderii ori a situațiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă. Datele incluse în secțiunea "Total" din tabel trebuie introduse în tabelul "Date utilizate pentru a se stabili categoria întreprinderii" din formularul A.
Secțiunea A
Întreprinderi partenere
Pentru fiecare întreprindere pentru care a fost completată "fișa de parteneriat" (câte o fișă pentru fiecare întreprindere parteneră a întreprinderii solicitante și pentru orice întreprindere parteneră a oricărei întreprinderi legate, ale cărei date nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale acelei întreprinderi legate), datele din această fișă de parteneriat trebuie să fie introduse în tabelul de mai jos.
1. Date de identificare și date financiare preliminare:
Tabelul A1
Întreprinderea parteneră - Date de identificare
Numărul
Cifra de
Active
mediu
afaceri
totale
Numele sau
Adresa
Cod unic
Numele și
anual de
anuală
(mii lei/
denumirea
sediului
de înregis-
prenumele
salariați
netă(mii
mii euro)
întreprinderii
social
trare
președintelui
lei/mii
consiliului
euro)
de adminis-
trație,
director
general sau
echivalent
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
TOTAL:
NOTĂ:
Aceste date sunt rezultatul unui calcul proporțional efectuat pe baza "fișei de parteneriat", pentru fiecare întreprindere cu care întreprinderea solicitantă este direct sau indirect parteneră.
Datele introduse în secțiunea "Total" vor fi introduse la pct. 2 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (referitor la întreprinderile partenere).
Aceste date rezultă din situațiile financiare anuale consolidate și din alte date ale întreprinderii partenere, dacă există, la care se adaugă în proporție de 100% datele întreprinderilor care sunt legate cu această întreprindere parteneră, în cazul în care acestea nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate ale întreprinderii partenere. Dacă este necesar, adăugați "fișe privind legătura dintre întreprinderi" pentru întreprinderile care nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.
FIȘA DE PARTENERIAT
1. Datele de identificare a întreprinderii:
Denumirea întreprinderii ...............................................
Adresa sediului social .................................................
Codul unic de înregistrare .............................................
Numele, prenumele și funcția ...........................................
(președintele consiliului de administrație,
director general sau echivalent)
2. Date referitoare la întreprinderea legată:
Perioada de referință
Numărul mediu anual
de salariați*5)
Cifra de afaceri anuală
netă (mii lei/mii euro)
Active totale
(mii lei/
mii euro)
TOTAL:
_________
*5) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.
NOTĂ:
Aceste date rezultă din conturile sau alte date ale întreprinderii partenere, consolidate, dacă există. La acestea se adaugă într-un procent de 100% datele întreprinderilor care sunt legate de această întreprindere parteneră, dacă datele din conturile consolidate ale întreprinderilor legate au fost deja incluse prin consolidare în conturile întreprinderii partenere. Dacă este necesar, se va adăuga "fișa întreprinderii legate" pentru întreprinderile care nu au fost încă incluse prin consolidare.
3. Calculul proporțional
a) Indicați exact proporția deținută*6) de întreprinderea solicitantă (sau de întreprinderea legată prin intermediul căreia se stabilește legătura de parteneriat) în întreprinderea parteneră la care se referă această fișă:
_________
*6) Procent din capitalul social sau din drepturile de vot deținute, oricare dintre aceste procente este mai mare. La acesta trebuie cumulată proporția deținută de fiecare întreprindere legată în aceeași întreprindere parteneră.
.........................................................................
.........................................................................
.........................................................................
Indicați, de asemenea, proporția deținută de întreprinderea parteneră la care se referă această fișă din capitalul social al întreprinderii solicitante (sau în întreprinderea legată)
.........................................................................
.........................................................................
.........................................................................
b) Introduceți în tabelul de mai jos rezultatul calculului proporțional obținut prin aplicarea celui mai mare dintre procentele la care se face referire la lit. a) la datele introduse în tabelul de la pct. 1.
Tabelul de parteneriat - A2
Procent
Numărul mediu
anual de
salariați
Cifra de afaceri
anuală netă
(mii lei/
mii euro)
Active totale*7)
(mii lei/
mii euro)
Valoare rezultată în urma
aplicării celui mai mare
procent la datele introduse
în tabelul de la pct. 1.
_______
*7) Active totale reprezintă active imobilizate + active circulante + cheltuieli în avans.
Aceste date se vor introduce în tabelul A1.
Secțiunea B
Întreprinderi legate
1. Determinarea situației aplicabile întreprinderii care solicită încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii:
[] Cazul 1: Întreprinderea solicitantă ține situații financiare anuale consolidate sau este inclusă în situațiile financiare anuale consolidate ale unei alte întreprinderi (tabelul B1).
[] Cazul 2: Întreprinderea solicitantă sau una ori mai multe întreprinderi legate nu întocmește/nu întocmesc ori nu este/nu sunt inclusă/incluse în situațiile financiare anuale consolidate (tabelul B2).
NOTĂ:
Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă derivă din situațiile financiare anuale și din alte date ale acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a acelei întreprinderi legate, situată imediat în aval sau în amonte, dacă nu a fost deja inclusă prin consolidare*8).
_________
*8)Definiția întreprinderii legate din
Legea nr. 346/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
2. Metode de calcul pentru fiecare caz:
Cazul 1: Situațiile financiare anuale consolidate reprezintă baza de calcul. Se va completa tabelul B1 de mai jos.
Tabelul B1
Numărul mediu anual
de salariați*5)
Cifra de afaceri
anuală netă
(mii lei/mii euro)
Active totale
(mii lei/mii euro)
TOTAL:
_________
*5) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul de personal, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.
Datele introduse în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 1 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate".
Identificarea întreprinderilor incluse prin consolidare
Întreprinderea
legată (denumire/
date de
identificare)
Adresa
sediului
social
Cod unic
de înregistrare
Numele și prenumele
președintelui consiliului
de administrație, directorului
general sau echivalent
A.
B.
C.
D.
E.
NOTĂ:
Întreprinderile partenere ale unei întreprinderi legate, care nu au fost încă incluse în situațiile financiare anuale consolidate, sunt considerate partenere directe ale întreprinderii solicitante. Datele aferente acestora și o "fișă de parteneriat" trebuie adăugate la secțiunea A.
Cazul 2: Pentru fiecare întreprindere legată (inclusiv prin intermediul altor întreprinderi legate), se va completa o "fișă privind legătura dintre întreprinderi" și se vor adăuga datele din situațiile financiare anuale ale tuturor întreprinderilor legate, prin completarea tabelului B2 de mai jos.
Tabelul B2
Întreprinderea
numărul:
Numărul mediu
anual de
salariați
Cifra de afaceri
anuală netă
(mii lei/mii euro)
Active totale
(mii lei/mii euro)
1.*)
2.*)
3.*)
4. *)
5.*)
TOTAL:
_________
Datele rezultate în secțiunea "Total" din tabelul de mai sus se vor introduce la pct. 3 din tabelul "Calculul pentru tipurile de întreprinderi partenere sau legate" (privind întreprinderile legate).
FIȘĂ
privind legătura dintre întreprinderi nr. ... din tabelul B2,
secțiunea B (numai pentru întreprinderile legate care nu sunt incluse
în situațiile financiare anuale consolidate)
1. Datele de identificare a întreprinderii:
Denumirea întreprinderii ................................................
Adresa sediului social ..................................................
Codul unic de înregistrare ..............................................
Numele, prenumele și funcția ............................................
(președintele consiliului de administrație,
director general sau echivalent)
2. Date referitoare la întreprindere:
Perioada de referință
Numărul mediu anual
de salariați*9)
Cifra de afaceri
anuală netă
(mii lei/mii euro)
Active totale
(mii lei/mii euro)
TOTAL:
_________
*9) În cazul în care în situațiile financiare anuale consolidate nu există date privind numărul mediu anual de salariați, calculul se face prin cumularea datelor de la întreprinderile legate.
Datele trebuie introduse în tabelul B2 din secțiunea B.
NOTĂ:
Datele întreprinderilor legate cu întreprinderea solicitantă sunt extrase din situațiile financiare anuale și din alte date aferente acestora, consolidate dacă este cazul. La acestea se adaugă în mod proporțional datele oricărei eventuale întreprinderi partenere a întreprinderii legate, situată imediat în aval sau în amonte de aceasta, dacă nu au fost deja incluse în situațiile financiare anuale consolidate.
Acest tip de întreprinderi partenere sunt considerate ca fiind întreprinderi direct partenere cu întreprinderea solicitantă. Datele aferente acestora și "fișa de parteneriat" trebuie introduse în secțiunea A.
*) Atașați câte o "fișă privind legătura dintre întreprinderi" pentru fiecare întreprindere.
NOTĂ:
Anexa 5 ───────
la procedură ───────────── LISTA oficiilor teritoriale ale întreprinderilor mici și mijlocii și cooperație *Font 8* Nr. crt. OTIMMC Județe arondate Adresa Telefon/fax 1. BRAȘOV Brașov Covasna Sibiu Str. Prahova nr. 2, Brașov, C.P. 500209 0368-434.154 0368-434.155 oficiubrasov@mimmc.ro 2. CLUJ Cluj Sălaj Bistrița- Năsăud Str. Horea nr. 13, Cluj-Napoca, C.P. 400174 0264-487.224 0264-487.244 oficiucluj@mimmc.ro www.otimmc-cluj.ro 3. CONSTANȚA Constanța Brăila Tulcea Bd. Tomis 79-81, et. 1, cod 900669, Constanța, C.P. 900669 0241-661.253 0241-661.254 oficiuconstanta@mimmc.ro www.otimmccta.ro 4. CRAIOVA Dolj Gorj Mehedinți Olt Vâlcea Str. Sfinții Apostoli nr. 72, Craiova C.P.200501 0251-510.785 oficiucraiova@mimmc.ro www.otimmc.ro 5. GALAȚI Galați Vrancea Buzău Str. Prelungirea Traian nr. 1, bl. Pescăruș, tronson C, parter, Galați C.P.800037 0236-416.610 0236-416.690 oficiugalati@mimmc.ro www.otimmcgl.ro 6. IAȘI Iași Botoșani Vaslui Str. Doamna Elena nr. 61A, et. 2, Iași, C.P.700398 0232-261.101 0332-805.078 0332-805.079 oficiuiasi@mimmc.ro www.otimmcis.ro 7. TÂRGU MUREȘ Alba Harghita Mureș Piața Victoriei nr. 5, et. 2, Târgu Mureș, C.P. 540029 0265-311.660 oficiutgmures@mimmc.ro 8. TIMIȘOARA Arad Caraș- Severin Hunedoara Timiș Bd. Revoluției nr. 8, Timișoara, C.P. 300024 0256-292.739 0256-292.767 oficiutimisoara@mimmc.ro www.otimmctm.ro 9. TÂRGOVIȘTE Argeș Dâmbovița Giurgiu Teleorman Str. Radu de la Afumați nr. 1H, Târgoviște, C.P. 130056 0345-100.523 0245-222.135 oficiutargoviste@mimmc.ro www.otimmctgv.ro 10. SATU MARE Satu Mare Bihor Maramureș Str. Decebal nr. 4, et. 1, cam. 113-114, Satu Mare 0261-711.241 0261-711.240 oficiusm@mimmc.ro www.otimmcsm.ro 11. BUCUREȘTI București Ilfov Str. Vitejilor nr. 33, et. 2, ap. 3, sector 3,București, cod 031525 0753.012.703 oficiubucuresti@mimmc.ro ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.